diff options
| author | nfenwick <nfenwick@pglaf.org> | 2025-01-22 23:38:32 -0800 |
|---|---|---|
| committer | nfenwick <nfenwick@pglaf.org> | 2025-01-22 23:38:32 -0800 |
| commit | daecfaa1b628c70ca6a37ef07f5bdedddd11c69c (patch) | |
| tree | 325d09caa00ee8d38cd89f2348dd7ec655eb7919 | |
| parent | 57935ea825d5e7cc701d701b5ff50b4d6b6af323 (diff) | |
| -rw-r--r-- | .gitattributes | 4 | ||||
| -rw-r--r-- | LICENSE.txt | 11 | ||||
| -rw-r--r-- | README.md | 2 | ||||
| -rw-r--r-- | old/65565-0.txt | 6451 | ||||
| -rw-r--r-- | old/65565-0.zip | bin | 126028 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/65565-h.zip | bin | 352151 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/65565-h/65565-h.htm | 6579 | ||||
| -rw-r--r-- | old/65565-h/images/cover.jpg | bin | 154693 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/65565-h/images/divide1.jpg | bin | 26397 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/65565-h/images/divide2.jpg | bin | 23420 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/65565-h/images/signature.jpg | bin | 8785 -> 0 bytes |
11 files changed, 17 insertions, 13030 deletions
diff --git a/.gitattributes b/.gitattributes new file mode 100644 index 0000000..d7b82bc --- /dev/null +++ b/.gitattributes @@ -0,0 +1,4 @@ +*.txt text eol=lf +*.htm text eol=lf +*.html text eol=lf +*.md text eol=lf diff --git a/LICENSE.txt b/LICENSE.txt new file mode 100644 index 0000000..6312041 --- /dev/null +++ b/LICENSE.txt @@ -0,0 +1,11 @@ +This eBook, including all associated images, markup, improvements, +metadata, and any other content or labor, has been confirmed to be +in the PUBLIC DOMAIN IN THE UNITED STATES. + +Procedures for determining public domain status are described in +the "Copyright How-To" at https://www.gutenberg.org. + +No investigation has been made concerning possible copyrights in +jurisdictions other than the United States. Anyone seeking to utilize +this eBook outside of the United States should confirm copyright +status under the laws that apply to them. diff --git a/README.md b/README.md new file mode 100644 index 0000000..5687576 --- /dev/null +++ b/README.md @@ -0,0 +1,2 @@ +Project Gutenberg (https://www.gutenberg.org) public repository for +eBook #65565 (https://www.gutenberg.org/ebooks/65565) diff --git a/old/65565-0.txt b/old/65565-0.txt deleted file mode 100644 index 1ff6c77..0000000 --- a/old/65565-0.txt +++ /dev/null @@ -1,6451 +0,0 @@ -The Project Gutenberg eBook of Țara mea, by Marie Queen of Romania - -This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and -most other parts of the world at no cost and with almost no restrictions -whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it under the terms -of the Project Gutenberg License included with this eBook or online at -www.gutenberg.org. If you are not located in the United States, you -will have to check the laws of the country where you are located before -using this eBook. - -Title: Țara mea - -Author: Marie Queen of Romania - -Release Date: June 8, 2021 [eBook #65565] - -Language: Romanian - -Character set encoding: UTF-8 - -Produced by: Andrew Sly, MFR and the Online Distributed Proofreading Team - at https://www.pgdp.net (This file was produced from images - generously made available by The Internet Archive/Canadian - Libraries) - -*** START OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK ȚARA MEA *** - - -MARIA REGINA ROMÂNIEI - -ȚARA MEA - - - TRADUCERE DIN ENGLEZEȘTE - DE - N. IORGA - - -EDIȚIA III - - * * * - - EDITURA LIBRĂRIEI PAVEL SURU, BUCUREȘTI. - SIBIU, 1919 - TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE. - - - - -Această carte a fost scrisă la epoce deosebite. Partea întâia -a văzut lumina într'un ceas când simțiam că răsboiul se apropia -de hotarele noastre și, știind în ce parte ne vom hotărî, am -pregătit o serie de schițe ușoare pentru a fi trimise în Anglia -când ne vom fi declarat aliații ei. - -România e puțin cunoscută marii Împărății de peste mări, -și doriam să fie condeiul mieu acela care va vădi unele din -frumusețile ei țerii mele de naștere. Cu intenție nu am pomenit -în volumul întâiu nume, cu intenție am trecut atât de repede -dela una la alta, căutând ca în cât mai puține cuvinte să -vrăjesc atmosfera șesurilor noastre întinse, a nesfârșitelor -noastre drumuri prăfoase, a munților și pădurilor noastre, a -satelor noastre smerite, a pitorescelor noastre biserici și a -pașnicelor noastre mănăstiri, a lunilor noastre de căldură și -de frig. Mai voiam și aceia: să fac a se cunoaște sufletul, de o -melancolie stranie, al poporului nostru. - -Într'un timp cu totul deosebit a fost scrisă partea a doua. -Grozava depresiune a înfrângerii și a retragerii, zăcea ca o -povară asupra noastră a tuturora. Trei sferturi din țara noastră -ni fuseseră smulse; ca o ceată de oi pierdute fuseserăm goniți -din adăposturile noastre. - -Simțind cât de desnădăjduit era năcazul poporului meu, întrebaiu -pe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acest -ceas de întunerec. «Descrieți-le locurile pe care le-au pierdut», -i-a fost răspunsul. «Ați scris o carte pentru țara nașterii -Voastre; acuma e vremea să scrieți una pentru țara a cării -nenorocire o împărțiți». Îndemnată de cuvintele cuiva care -credeà că aș puteà să mișc inimile oamenilor cu condeiul meu, -am făcut o a doua serie de schițe, și le-am făcut la un ceas -când toți râvniau să-și amintească, să spere... - -Li-am spus numai despre ce-mi erà tot așà de scump ca și lor, -și pot spune că s'au cetit larg cărticelele mele. Fiind scrise -în zile de năcaz, ele au mers drept la inimile acelora pentru -cari fuseseră scrise, ajutând să întărească acea simțire de -încredere între mine și poporul mieu pe care nădăjduesc că -nimic nu o va puteà nimicì. - -Erà numai o biată ediție tipărită pe hârtie de războiu, dar -în multe mâni a ajuns... - -Mi s'a spus că acei din Ardeal, aceia pe care i-am așteptat -așa de îndelung și cari așa de îndelung ne-au așteptat pe noi, -ar vreà să cetească și ei cartea mea; de aceia se tipărește o -nouă ediție în țara lor, care e și a noastră. - -Cândva poate, dacă Dumnezeu mă ajută să trăiesc, voiu scrie -altă carte, o carte despre acele scumpe țeri care au umplut de -dor toate inimile românești, despre acele țeri pentru a căror -liberare atâtea vieți tinere s'au jertfit, atâta sânge s'a -vărsat... Dar întâiu ca în pelerinagiu trebuie să le străbat, -din loc în loc. Căci pot descrie bine numai lucrurile pe care le-am -văzut, lucrurile pe care le-am simțit. - -Dacă această a treia parte va venì vreodată la lumină, simt ca -și cum sufletele celor cari au murit pentru idealul nostru ar -sta lângă mine, simt ca și cum mânile lor de umbre mi-ar călăuzì -condeiul. Ar fi scrisă pentru cei vii întru pomenirea morților. - -Dar presentul singur e al nostru; viitorul zace în mânile lui -Dumnezeu. Și, fiindcă acea carte visată nu s'a înfăptuit încă, -trimet aceste două cărticele fraților noștri de peste munți, -sperând că vor primì cu simpatie ceiace cu atâta iubire s'a scris. - -Maria - - - - -I. - - -Regina unei țeri mici! - -Aceia cari sunt deprinși a vedea cârmuitori ai unor țeri mai mari -înțeleg prea puțin ce înseamnă aceasta. - -Înseamnă muncă și griji și nădejde, și multă trudă pentru -slabă ispravă. Dar larg e câmpul, și, dacă inima are voie bună, -mare e opera. - -Când eram tânără, gândiam că totul e muncă, muncă pieptiș -în sus; dar anii cari trecură au adus altă cunoștință, o -cunoștință binecuvântată, și acuma știu. - -Țara aceasta e mică, e nouă, dar e o țară care mi-e dragă. Îmi -trebuie ca și altora să li fie dragă; de aceia ascultați câteva -cuvinte despre dânsa. Îngăduiți-mă să zugrăvesc câteva icoane, -să fac câteva schițe așa cum le-am văzut cu ochii întăiu, apoi -cu inima. - - * * * * * - -Odată eram pentru acest popor o străină; acuma sunt una dintre ei, -și, pentru că vin de atât de departe, am fost mai mult în stare -să-i văd cu însușirile lor bune și cu neajunsurile lor. - -Țara lor e o țară rodnică, o țară de întinse șesuri, de grâu -învălurat, de codri adânci, de stâncoși munți, de râuri care în -primăvară vuiesc de ape spumegate și care vara nu sunt decât -leneșe șuviți de apă pierdute între pietre. O țară unde țeranii -muncesc supt un soare care arde, o țară neatinsă de murdăria -fabricelor, o țară de extreme, unde iernile sunt de ghiață și -verile ard ca în cuptor. - -Legătură intră Răsărit și Apus. - -La început era o țară străină. Drumurile ei prea prăfoase, prea -fără de capăt șesurile ei. A trebuit să mă învăț a-i vedea -frumusețile și a-i simți nevoile cu inima mea. - -Puțin câte puțin străina a ajuns a fi una din ei, și acuma i-ar -plăcea ca pământul nașterii sale să vadă acestălalt pământ -cu ochii Reginei lui. - -Da, puțin câte puțin am învățat să înțeleg acest popor și, -încetul pe încetul, el a învățat să mă înțeleagă pe mine. - -Acuma ne încredem între noi, și astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, -împreună vom merge spre un mai mare viitor. - - * * * * * - -Iubirea mea de libertate și de zări întinse, iubirea mea de aier -liber și de cărări necălcate m'a dus la multe descoperiri. Îmi -plăcea să călăresc singură ceasuri întregi ca să ajung la -vre-un sat pierdut, ca să dau de vre-o biserică în ruine stând -între crucile ei rustice pe vre-un mal ori să mă aflu la cutare -loc în vremea apusului, când boltă și pământ erau să fie -scăldate în roșu înflăcărat. - -O, apusurile românești, ce minunate sunt! - -Odată călăriam încet spre casă. - -Ziua fusese arzătoare, aierul era greu de praf. În nesfârșite -valuri de aur ars câmpiile de grâu se întindeau înaintea mea. -Nicio aburire de vânt nu mișca maturitatea lor; păreau că -așteaptă ceasul secerișului, mândre că sunt bogăția țerii. - -Cât cuprindeam cu ochiul, câmpii de grâu și alte câmpii de -grâu, pierzându-se 'n zări într'o linie palidă. O ceață albastră -plutia asupra lumii, și cu dânsa o mireasmă de rouă și de sămânță -ce coace se ridica ușor din pământ. - -La capătul drumului era o fântână, cu cumpăna-i lungă țintind -ca un deget uriaș spre cer. Lângă dânsa o veche cruce de piatră -hâită într'o parte ca de oboseală, o cruce înnălțată odată -cu fântâna întru amintirea cutăruia care murise.... - -Pace mă înfășura; calul mieu nu făcea nicio mișcare: și el -era supt farmecul de amurg. - -De departe, o cireadă de bivoli venia încet spre mine pe lungul -drum drept: un alaiu urât de bestii care puteau să fi aparținut -vremurilor înnainte de potop. - -Unul câte unul înnaintau, acoperiți de noroiu, răbdurii, -hâținând trupurile lor hâde, purtând masiv capetele lor cu -coarne grele, ochii lor goi de înțelegere zgâiți spre nimic, de -și, când și când, ridicându-și fețele, păreau că-și caută -ceva din ceruri. - -De supt copitele lor se ridicau nouri de praf, întovărășindu-li -orice pas. Soarele apuind îl prindea, prefăcându-l într'un fum -aprins. Era un văl de lumină întins asupra acestor dobitoace de -povară, o glorioasă aureolă de raze înnaintând cu dânșii -către odihna lor. - -Stătuiu pironită pe loc și mă uitaiu la dânșii cum treceau pe -lângă mine, unul câte unul.... Și în seara aceia o perdea pare -că a fost trasă de 'nnaintea atâtor taine. Prinsesem înțelesul -vastei și rodnicei câmpii. - - * * * * * - -Douăzeci și trei de ani am cheltuit pănă acum în această -țară, fiecare zi aducând bucuria ei sau năcazul ei, lumina ei sau -umbra ei; cu fiecare an interesul mieu pentru dânsa s'a făcut mai -vast și înțelegerea mea s'a adâncit; am ajuns să știu unde era -nevoie de mine ca să ajut. - -N'am să mă apuc a povesti de așezămintele țerii mele, de politica -ei, de nume cunoscute lumii întregi. Alții au făcut aceasta cu -mai multă pricepere decât aș fi putut. Îmi trebuie numai să -vorbesc de sufletul ei, de atmosfera ei, de țeranii și ostașii ei, -de lucruri care m'au făcut să iubesc țara aceasta, care au făcut -ca inima mea să bată odată cu inima ei. - -M'am purtat printre cei mai umili. Am întrat în căsuțele lor, -li-am pus întrebări, am prins în brațele mele pe pruncii lor. - -Li-am vorbit limba cu stângăcie, făcând multe greșeli, dar, -de și străină, nicăiri, între țerani, n'am întâmpinat neîncredere -ori bănuială. Erau bucuroși să-mi vorbească, bucuroși să mă lase -să întru în căsuțele lor și în deosebi să-mi vorbească de năcazurile -lor. Totdeauna de năcazurile lor au să povestească cei sărmani, -dar aceștia o făceau cu o demnitate deosebită, vorbind de moarte -și de sărăcie cu o resignare stoică, numărând mormintele copiilor -lor așa cum altcineva ar număra pomii sădiți în jurul casei. - -Săraci sunt, neștiutori sunt țeranii aceștia. Părăsiți sunt -și plini de eresuri, dar este o mare nobleță în rasa lor. Sunt -cumpătați la mâncare și mulțămiți cu puțin, puține sunt nevoile -lor, dorințele lor sunt mărgenite; dar _un_ vis mare îl hrănește -cu dragoste fiecare din ei în inima sa: el dorește să fie stăpân pe -pământ, să aibă în sama lui ogorul pe care-l lucrează; dorește să-l -poată numi al său. Aceasta mi-a spus fiecare din ei și ei toți; era -cântecul veșnic al tuturor cuvintelor lor. - - * * * * * - -Când am văzut întâiu un sat românesc, cu colibele-i mărunte -ascunse între pomi, singurele colțuri verzi pe nemărgenitele -câmpii, abia de puteam crede că familii întregi pot locui în case -așa de mici. - -Păreau casele pe care le schițam în copilărie, cu o ușă la -mijloc, o ferestruică de amândouă părțile și fum mergând -undeva în rotocoale din coperișul buhos. Adesea aceste coperișuri -par prea grele pentru asemenea căsuțe; par că le zdrobesc, și -ușile date în lături li dau o înfățișare de parcă ar striga -după ajutor. - -Seara femeile stau torcând din furcă pe praguri, pe când turmele -vin spre casă tropotind moale prin praf și dulăii latră furios, -umplând de zarva lor tot văzduhul. - -Nicăiri n'am văzut atâția dulăi ca într'un sat românesc, -- -grea încercare pentru cine călărește pe un cal neastâmpărat. - -Cât e noaptea de mare, cânii latră îngânându-se. Nu se opresc -nicio clipă; e un zgomot nedespărțit de noaptea romănească. - -Totdeauna mi-a plăcut să cutreier satele acestea. Am făcut așa -în orice timp al anului, și nu e lună care să nu-și aibă -farmecul. - -Primăvara, sunt pe jumătate îngropate 'n pomi, o Mare spumegând -de flori albe, din mijlocul cărora coperișurile rotunde ale -colibelor răsar ca niște nouri mari cenușii. - -Galițe, gâști și purceluși se joacă ici și colo pe praguri; -zambile timpurii și păpădii galbene cresc în voie prin curțile -nemăturate, unde oale de forme ciudate și luminoase bucăți de -scoarțe rupte zac în pitorească neorânduială. - -Printre toate acestea copiii cu ochi negri se găsesc pe jumătate -goi în fericită libertate. - -Niciodată n'am fost în stare să înțeleg cum familii așa de -îmbielșugate, fără să mai pomenesc păsările și atâția prieteni -cu patru picioare, pot afla loc în cele două mărunte cămăruțe din -care se alcătuiesc aceste colibe. - -Iarna, satele sunt acoperite de zăpadă; fiece căsuță e o albă -grămăgioară învăluită; toate colțurile sunt rotunzite, așa -încât coliba pare să fie împachetată în vată. - -Nu-și dă nimeni osteneala să înlăture nămeții. Zăpada rămâne -unde a căzut; săniuțele sar peste ridicăturile ei, făcând drumuri -tot așa de învălurate ca o Mare bătută de furtună! - - * * * * * - -Țeranul român nu e niciodată grăbit. Timpul n'are niciun rost -în socoteala lui de viață. Deprins cu zări nemărgenite, el nu -așteaptă să ajungă într'o zi la capătul drumului. - -Vara, carăle, iarna săniile se mișcă de-a lungul acestor -nesfârșite drumuri, încet, supus, cu o neobosită răbdare. - -Trase de cai mărunți, slabi, săniile de lemn trec peste zăpada -neegală; țeranul stă pe jumătate ascuns între grămezile de -lemne și căpițele de fân ori de coceni, după cum duce una ori -alta dela un loc la altul. Bun de zugrăvit în asprul lui cojoc, e -tot așa bun de zugrăvit vara în cămașa lui albă, cu pălăria -largă 'n margeni, culcat cu mulțămire pe grâul clădit, pe când -boii lui răbdurii se trudesc înnainte, părând a fi tot așa de -nepăsători ca și stăpânul lor la lungimea drumului. Cenușii -boii aceștia, -- slabi, vânjoși, cu coarnele lung arcuite; ochii -li sunt frumoși, cu o căutătură aproape ca a omului. - -Și de-a lungul acestor drumuri carăle țeranilor se trudesc, unul -după altul, în șir fără capăt, prin norii de praf. Dacă noaptea -le apucă pe drum, boii sunt desjugați, carăle trase lângă șanț -până ce zorile răsârind amintesc țeranilor că mai sunt multe -poște pănă să ajungă la țintă. - -Când plouă, praful se face noroiu; drumul se face atunci numai o -apă! - -România nu e o țară de colori tari. E o ciudată unitate în zările-i -largi, în drumurile-i prăfoase, în țeranii ei îmbrăcați în alb, în -carăle ei aspre de lemn. Pănă și boii și caii par a se fi contopit -în cenușiu sau în coloare murgă, așa încât să se facă una cu acel -soiu de visătoare negură ce zace asupra tuturor lucrurilor. - -Numai apusurile prefac toate aceste nuanțe de umbră într'o -neașteptată minune de coloare, revărsând asupra pământului -și cerurilor valuri de aur minunat. Am văzut clăi de fân -schimbându-se în piramide aprinse, râuri în panglici de foc -și fețe sarbede, obosite aprinzându-se ca de o miraculoasă -strălucire. - -Un ceas fugar, ceasul acesta al apusului, dar totdeauna el -năvălește asupră-mi ca o veșnică făgăduială trimeasă de Dumnezeu -din ceruri. - -Poate că, iarna și toamna, aceste apusuri sunt mai glorioase, când -pământul e obosit, când munca lui de un an e isprăvită sau când -el doarme supt strălucitoru-i giulgiu de zăpadă, păzind în -sânul său recolta ce va să vie. - - * * * * * - -Cu totul altfel decât satele de la câmp sunt cele din munte. - -Căsuțele sunt mai puțin sărăcăcioase, nu așa de mici, coperișurile -de stuh sunt înlocuite cu cele de tablă, care strălucesc ca -argintul în soare. Mai bogate și mai felurite sunt veșmintele -țeranilor; colorile sunt mai vii, și adesea o grădiniță plină de -flori încunjură casa. - -Toamna e vremea potrivită ca să cercetezi aceste sate din muncele; -toamna, când copacii sunt o înflăcărată strălucire, când -anul ce trage de moarte aruncă o ultimă sforțare de frumuseță -înnainte să-l învingă frigul și zăpada. - -De multe ori am fost primită din inimă în aceste sătucene, -țeranii ieșindu-mi înnainte cu mânile pline de flori. La cel -d'intâiu semn de apropiere a trăsurii mele, cete de călăreți -rustici vin în goană ca să mă întâmpine, săltând grăbit pe -căluții lor zburliți, purtând stegulețe ori ramuri înflorite -și chiuind de bucurie. Se țin hojma de trăsură, ridicând nori de -praf. Ca și stăpânii lor, caii mărunți sunt nebuni de aprinși; -totul e zvon, coloare, mișcare; sălbatec aleargă bucuria pe -pământ. - -Clopotele satului sună, glasurile lor sunt pline de voioșie; și -ele-ți strigă: bine-ai veniț! Cete de femei îmbrăcate vesel și -de copii se revarsă din case, după ce și-au prădat grădinile ca -să samene flori în calea Reginei lor. - -Biserica se află 'n de obște în mijlocul satului; acolo Doamna -trebuie să-și lase trăsura, și, încunjurată de o mulțime iute, -fericită, e dusă spre sfântul lăcaș, unde preotul o primește la -ușă cu crucea în mână. - -Ori încotro se duce, mulțimea o întovărășește; nu e stângăcie, -nu e sfială, dar nu e nici îmbulzeală ori strivire. Țeranii români -rămân plini de demnitate; rare ori ei sunt gălăgioși în bucuria -lor. Li trebuie să se uite la cineva, să-l atingă, să-i audă -glasul: dar nu arată mirare și curiositate, numai puțină. De cele -mai multe ori expresia feței lor rămâne serioasă, și copiii lor se -uită lung la om, cu fețe grave și ochi mari plini de expresie. - -Numai călăreții aceia în goană ajung a face zgomot în voioșia lor. - - * * * * * - -Sunt curioase datini la țerani, eresuri ciudate. România fiind o -țară de secetă, e noroc să ajungi cu ploaie: e semn de bielșug, -de rodnicie, e nădejde de bună recoltă, -- bogăție. - -Une ori, când mergeam prin sate, țerancele puneau donițe mari -pline de apă înnaintea pragului; un vas plin e semn de noroc. -Ele varsă chiar apă înnaintea piciorului cuiva, tot din pricina -acestui straniu eres, că apa e belșug, și, când vine fața -luminată între ei, trebuie să i se facă cinste în tot felul. - -Am văzut fete înnalte, frumoase, ieșind din casele lor ca să mă -întâmpine cu cofe pline ochi pe cap: la apropierea mea, stăteau pe -loc, stropii lunecându-li pe față ca să arăte bine că vasele -sunt cu adevărat pline. - -E bine să întâlnești un car plin de grâu sau de fân care ți -iese 'n cale; dar un car deșert e semn sigur de nenoroc. - -De multe ori, pe unde am fost, locuitorii s'au strâns în jurul -mieu, sărutându-mi mânile, marginea hainei mele, căzând în -genunchi parcă ar fi voit să-mi sărute piciorul, și mai mult -decât odată ei mi-au adus pe copiii lor cari-și făceau cruce -înnaintea mea ca și cum aș fi fost o icoană într'o biserică. - -La început era greu să primești fără a te înroși așa un omagiu, dar -pe încetul m'am deprins cu aceste manifestații loiale; pe jumătate -umilită, pe jumătate mândră, înnaintam printre ei, fericită că mă -aflu în mijlocul lor. - - * * * * * - -Ar fi cu neputință să vă descriu tot ce am văzut, auzit ori -simțit pe cale între acest popor simplu, cu inima caldă; atâtea -priveliști vii, atâtea scene mișcătoare au rămas întipărite -în inima mea. Am rătăcit prin sate pierdute în locuri uitate, -pe șesuri fierbinți; m'am cățărat până la umile căsuțe cuibărite -laolaltă pe coaste de munți. Am ajuns la plăcute sălașuri mărunte -ascunse între brazi uriași. Pe țermuri de Mare pierdute am -descoperit sătucene unde Turci locuiau în singuratecă răzlețire; -lângă Dunărea largă am rătăcit printre târguri puțintele, locuite -de pescari ruși, al căror tip se deosebește așa de mult de al -țeranului român. De la întâia vedere recunoști neamul lor: -uriași înnalți, cu bărbi frumoase și ochi albaștri, cu cămășile -roși ce se văd cât de colo. - -Mai ales în Dobrogea aceste nații felurite se îmbulzesc: pe -lângă Români, Turci, Tatari, Ruși, pe alocurea și Nemți, -trăiesc pașnic unii lângă alții. - - * * * - -Am fost într'un sat din Dobrogea, care era în parte românesc, în -parte rusesc, în parte nemțesc, în parte turcesc. Am mers de la un -capăt la altul, cercetând atâtea căsuțe, întrând în fiecare -biserică, isprăvindu-mi încunjurul la mica moschee rustică, -tapisată cu covoare veștejite, și acolo, într'o mulțime de Turci -de rând, am ascultat slujba lor ciudată, din care n'am înțeles -nimic. O femeie care nu e voalată n'are drept să între în sfânta -incintă; dar un nume regal deschide atâtea uși, și atâtea regule -severe se calcă în bucuria de a primi un oaspe așa de neobișnuit. - -Într'o arzătoare zi de vară am venit într'un orășel locuit -aproape numai de Turci. Împărțiam bani mărunți între săraci -și cei fără sprijin și mă purtam de ici colo. Era acuma rândul -poporației musulmane; de aceia cercetam locurile cele mai -nenorocite, cu mânile pline de bani. - -Așa li-a fost de mare bucuria la venirea mea, încât scopul -cel adevărat al visitei mele a fost aproape uitat. M'am găsit -încunjurată de un roiu de femei aprinse, în haine ciudate, -ciripind o limbă neînțeleasă mie. - -Îmi ziceau: Sultană, și fiecare-și simția nevoia de a mă -pipăi; puneau degetele pe hainele mele, mă atingeau pe spate, -ba o bahadârcă bătrână m'a apucat de bărbie. Mă duceau din -colibă 'n colibă, din curte 'n curte. M'am găsit despărțită de -tovarășii miei, rătăcind într'o lume pe care n'o mai cunoscusem -până atunci. Mă târau cu ele printr'un labirint de mici colibe -clădite din lut, de grădini ridicul de mici, de ogrăgioare dosite, -făcându-mă să întru în locuințele lor, să pun mâna pe copiii -lor, să mă așez pe scaunele lor. Ca un zbor de cioare se certau -și se băteau după mine, puindu-mi întrebări, copleșindu-mă cu -bune urări, la care nu puteam răspunde decât cu o mișcare din -umere și zâmbete. - -Femeile musulmane mai sărace nu sunt de fapt voalate. Ele poartă -largi nădragi de bumbac și peste dânșii un fel de mantie -pe care și-o tot țin supt nas. Croiala acestor mantii li dă -acea linie indesscriptibilă, așa de plăcută ochiului și care -aparține numai Răsăritului. Și colorile ce aleg ele sunt -totdeauna armonioase; afară de aceasta, ele sunt în concordanță -cu împrejurimea lor de soare și de praf. Femeile acestea poartă -ciudate colori albastre-șterse și _mauve_, -- chiar și negrul -hainelor lor nu e cu adevărat negru, ci a luat nuanțe ruginii, care -se amestecă plăcut cu mediul în floarea noroiului în care locuiesc. - -Când se îmbracă pentru drumuri mai lungi, portul lor e în de -obște negru, cu o pânză albă ca zăpada pe capetele lor, așa fel -înfășurată încât ascunde toată fața afară de ochi. - -Nespus de pitoresce și de tainice sunt aceste întunecate figuri -când vin către tine, atingând ușor păreții și purtând în de -obște un băț greu în mâni; este în ele ceva biblic, ceva care -duce pe om îndărăt spre vremuri foarte depărtate. - - * * * - -În acea caldă dimineață de vară de care vorbesc, am căutat -să scap o clipă de năvălitoarele mele din cale-afară de prietenoase, -așa încât să mă pot furișa într'o colibă mică a cării ușă era larg -deschisă. - -Ispitită irezistibil de umbra-i tainică, am străbătut în -tainița de lut, găsindu-mă într'un aproape desăvârșit întunerec. -La capătul cellalt o ferestuică lăsa să străbată o slabă rază -de lumină. - -Bojbăindu-mi drumul, dăduiu de un pătucean de zdrențe și pe -acest culcuș al miseriei descoperiiu o femeie bătrână-bătrână, --- așa de bătrână, încât ar fi putut să fi trăit pe vremea zinelor -și a vrăjitoarelor, vremi ce nu mai au a face ca vălmășagul și -zvonul de astăzi. - -Aplecându-mă asupra ei, m'am uitat în fața-i boțită, și toate -poveștile tinereții mele părură că-mi răsar înnainte, toate -istoriile pe care, în copilărie, încântată, le ascultasem, -istorii pe care nu le uiți niciodată... - -De-asupră-i, atârnând de un cuiu ruginit la îndemâna ei, era -o oală de lut neagră, de o formă ciudată. Toate în jurul -bahadârcei acesteia erau în floarea pământului: fața ei, -locuința ei, zdrențele care o acoperiau, locul pe care sta. -Singura pată de lumină în această tainiță era un miel alb, -culcat fără să-l supăre cineva la picioarele patului. - -Puind ceva bănuți între cârligatele-i degete osoase, am lăsat pe -această ciudată ființă bătrână în sama tovarășului ei alb -ca zăpada, și, întorcându-mă la lumina soarelui, avuiu simțul -că, o clipă, mi-a fost dat să rătăcesc prin veacuri fără -număr spre zilele de odinioară. - - * * * * * - -De la început România a fost o țară supusă năvălirilor. Un -stăpân tiranic după altul și-a pus mânile grele asupra acestui -popor; el a fost deprins a fi stăpânit, apăsat, maltratat. Rare -ori i-a fost îngăduit să se afirme, să-și ridice capul, să fie -neatârnat, fericit ori liber; totuși, în ciuda luptelor și a -robiei, n'a fost un neam sortit să piară. A biruit orice asprime -a sorții, a înfruntat orice miserie, a biruit orice subjugare, -și n'a putut fi strivit pănă la moarte; dar de aici a ieșit că -poporul romănesc nu e vesel. - -Cântecele lor sunt triste, încete danțurile lor, petrecerile -lor rare ori aprinse, rar se aud tare glasurile lor. În zilele -de serbătoare îmbracă hainele cele mai vesele și, strânși -laolaltă în praful drumului, ei dănțuiesc în grupe sau în -cercuri largi, neobosiți, ceasuri întregi; dar nici atunci nu sunt -voioși sau gălăgioși, ci solemni și plini de demnitate, părând -a-și face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă. - -Cântecele lor sunt plângeri îndelungi; ariile ce cântă pe -fluierile lor plâng fără sfârșit aspirația lor și dorul care -se pare a rămânea veșnic nemulțămit, a nu cuprinde nici nădejde, -nici îndeplinire. - - * * * * * - -Tot pentru aceia sunt puține case foarte vechi: abia de este vre-un -castel ori vre-un mare monument rămas din trecut. De ce nevoie să -se clădească frumoase case dacă în fiecare zi dușmanul putea să -năvălească asupra țerii și să ardă totul până la pământ! - -Una ori două ciudate vechi clădiri s'au păstrat din acele vremuri -de năvălire: solide, înnalte zidiri cu un cerdac deschis, -tocmai în vârf alcătuit din puternici stâlpi scurți, și, ici -colo în imensa adâncime a zidurilor, ferestuici cu locuri de -pândă. Cetăți primitive, pe jumătate turnuri, pe jumătate case -țerănești, ele stau de obiceiu cam răzlețe și nu samănă cu -nimic din ce am văzut în alte țeri. - -Am trăit într'una din aceste ciudate case. Cerdacul, care fusese -odinioară o întăritură, s'a prefăcut acum într'un simplu -balcon, și din mijlocul stâlpilor stârciți o plăcută vedere se -putea căpăta asupra dealurilor și șesului. Odăile de dedesupt -erau mici, joase, neregulate, cu ziduri mari groase; o scară de lemn -dreaptă ca una de funie ducea la aceste încăperi. - -Și pe din afară și pe din lăuntru zidirea era dată cu var, și -atât de primitivă-i era construcția, încât căpătase încântătoarea -înfățișare că ar fi fost modelată cu degetul unui olar. Nu erau -unghiuri tăioase, ci ceva rotunzit și neegal la colțuri pe care -nici o casă nu-l poate avea. Totul era încununat de un acoperiș -lat de șindilă, cenușiu, cu lumini de argint. - - * * * - -Dar înnainte de toate vechile mănăstiri ale acestei țeri au -păstrat comori din trecut. - -Chiar de la început, aceste colțuri răzlețe de frumuseță m'au -atras mai mult decât orice; nedescriptibil e farmecul pe care-l -aruncă asupră-mi, aproape neînțeleasă desfătarea cu care-mi -umplu sufletul! - -Ca și în multe alte țeri, călugării și maicele din România -știu cum să aleagă cele mai încântătoare locuri pentru lăcașurile -lor de pace. - -Am călătorit dela unul din ele la altul, descoperind multe tesaure -ascunse, cercetând pe cele mai bogate și pe cele mai sărace, pe -cele de un acces ușor și pe cele ascunse departe în văi de munte, -unde piciorul călătorului numai arare ori rătăcește. - -La unele am putut ajunge numai călare, urcându-mă peste dealuri -și văi, peste pasuri pietroase, urmată de cete de țerani în -veșminte albe, pe căluți zburliți, ciufuliți, dar având piciorul -sigur ca al caprei de munte. - -Odată într'amurg, dupăce o zi întreagă călărisem peste munți, -dăduiu pe neașteptate peste unul din aceste depărtate lăcașuri, -cu păreții albi, de un pitoresc straniu, pe jumătate ascuns -între brazi și venerabili fagi cu trunchiurile ca uriași deodată -împietriți, uriași cari în cel din urmă al lor spasm de agonie -își frâng mânile în zădarnică desperare. - -La apropierea mea clopotele începură să sune, glasurile lor clare -și răsunătoare proclamându-și bucuria către ceruri. - -Trecuiu pe supt portalul acoperit în curtea încunjurată de ziduri. -Înnainte de a fi putut să mă cobor, am fost încunjurată de -un negru roiu de maice schițând smerite gesturi de salutare, -făcându-și cruce, căzând în ghenunchi și apăsându-și frunțile -pe pietrile de jos, apucându-mi mânile ori părți din îmbrăcămintea -mea, pe care le sărutau, pe când strigau și murmurau, șoptind vre-o -rugăciune. - -Uimită de așa o întâmpinare, am fost luată de supțioară de -maica stariță, o venerabilă bătrână tremurândă, a cării față -era așa de încrețită de vârstă ca un câmp brăzdat de plug. - -Pe jumătate ducându-mă, pe jumătate acățându-se de sprijinul -mieu, mă conduse prin ușa deschisă a bisericii. Din vreme în -vreme-mi sărută pe furiș umărul și într'un fel de smerit extas -apăsă fața-i bătrână, bătrână, de a mea. - -Toate celelalte maice se îngrămădiau după noi ca un stol de -păsări cu penele negre, vălurile lor întunecate plutind în -vânt, iar clopotele sunând într'una, în zvon de bucurie. - -În lăcașul umbrit făcliile aprinse erau ca roiuri de muști -luminoase într'o pădure întunecată. Călugărițele se așezară -de-a lungul zidurilor, veșmintele lor negre făcându-se una cu -umbra, așa încât numai fețele lor reieșiau, făcute și mai -eterate prin tremurătoarea lumină a candelei. - -Cântau, -- bucuros aș spune că era frumos cântecul lor, însă -n'ar fi tocmai adevărat. Nu ca în Rusia, cântarea în bisericile -românești e departe de a fi melodioasă: ele bâzâiau pe nas -cântări trăgănate, adesea repetate, de loc armonioase și care nu -par să aibă cuvânt de-a ajunge vre-odată la capăt. - -Dar, oarecum, în seara aceia, în pierduta mănăstire de munte, -departe de casele oamenilor, acolo, în paraclisul cu tavanul jos, -plin de aceste figuri îmbrăcate'n doliu, ale căror fețe severe -erau îngerești în mistica lumină, sunetele stranii care se -ridicau spre boltă nu erau ne la locul lor. Era ceva bătrânesc -în ele, ceva arhaic, primitiv, în legătură cu zugrăvelile și -icoanele oarecum barbare, ceva care părea că a rătăcit, venind -din vremi trecute, pănă în lumea mai zbuciumată de astăzi... - - * * * - -Mai pompoase erau primirile de care m'am învrednicit în mănăstirile -mai mari. - -Acolo toți călugării veniau în alaiu să mă întâmpine: o procesiune -de ființi cu veșminte negre și bărbi lungi, de aparență austeră, -întunecați la față. - -Luându-mă de braț, părintele stareț mă ducea solemn prin -biserica bogat împodobită, pe când o sumă de copilași aruncau -flori cum treceam. - -Nu sunt peste măsură de aspre regulele mănăstirești în România. -Ușile mănăstirilor sunt deschise vizitatorilor; în zilele mai -demult erau case de adăpost pentru drumeții ce călătoriau din -loc în loc. - -Sfintele ziduri dădeau găzduire de trei zile celor ce treceau -pe acolo; aceasta era vechia datină; și acuma în multe locuri -călugării și maicele au voie să-și închirieze căsuțele la cei -ce simt nevoie de odihnă pe o vară. Aceasta însă e cu putință -numai unde mănăstirile sunt adevărate mici sate, unde, mai mult -sau mai puțin, fiecare locuitor are căsuța lui! - - * * * * * - -Sunt două feluri de mănăstiri în această țară; ori o mare -zidire, unde călugării și maicele sunt uniți supt acelaș -coperiș, ori o sumă de case mici adunate pe un spațiu larg în -jurul bisericii centrale. - -Numai cele d'intâiu sunt interesante din punct de vedere al -arhitecturii, și unele din cele pe care le-am cercetat sunt de o -perfecție aleasă în proporție și formă. - - * * * - -Mai presus de toate celelalte una din aceste mănăstiri mă atrage -spre sine, căci cu adevărat e de neînvins farmecul ei. - -O mănăstire, albă, singuratecă, ascunsă departe în regiuni -de păduri mai verzi și mai dulci ca oricare altele în țară. -Perfectă e forma bisericii sale, albe ca zăpada rândurile de -stâlpi care-i încunjură liniștita curte. Un farmec și o taină -o înfășură, cum n'am mai simțit aiurea. Sobre-i sunt sculpturile, -dar o armonie de nedescris îi face liniile frumoase, și o pace -ca aceia străbate locul, încât aici am simțit de pare că aș fi -găsit cu adevărat casa odihnei... - -Oriunde merg, acolo călugărițele mă primesc cu o mișcătoare -bucurie, pe jumătate mirate că poate cineva care e așa de sus să -se îngrijească de un loc așa de simplu. Mă duc adesea acolo, -oricând pot, căci a aruncat un straniu farmec asupră-mi, și -adesea trebuie să mă întorc iarăși la păreții ei albi. - -Clădirea alcătuiește un dreptunghiu în jurul bisericii, trei -laturi din care, sunt alcătuite de o îndoită colonadă, un rând -peste altul, cel de sus formând un cerdac deschis mergând de jur -împrejurul întregului. În dosul acestor stâlpi sunt chiliile -maicelor: mici bolți, odăi mici, date cu var, umile și tăcute.... - -Largă e biserica, nobilă în linii, bogată în sculptură, având -în frunte un vast pridvor acoperit care se sprijină pe stâlpi de -piatră bogat sculptați. Ca și interiorul clădirii, acest pridvor -e împodobit întreg cu fresce, de o concepție fără artă, de un -desemn arhaic, și armonioase, coloarea fiind îmblânzită de mâna -vremii. - -În lăuntru, biserica e înnaltă, întunecoasă, mistică, zugrăvită -întreagă cu sfinți ciudați la față, cari se uită fix la tine ca -și cum s'ar mira că sunt tulburați din singurateca lor tăcere -și pace. - -Multe comori zac între aceste ziduri: vechi icoane, lespezi de -mormânt în ruină, o catapeteasmă minunat săpată, aurită și -zugrăvită cu o neasămănată îndemânare, toate colorile fiind -veștejite și armonisate de meșterul tuturor artelor, -- Timpul. - -În colțuri de umbră candele greu bătute cu ciocanul, atârnând -de lanțuri de sus, răspândesc o lumină tainică asupra icoanelor -îmbrăcate cu argint pe care l-au lustruit atâtea evlavioase -sărutări. De fapt un sfânt lăcaș, îndemnând sufletul să se -ridice mai presus de lucrurile pământului acestuia... - -Ultima lature a pătratului e închisă de un zid înnalt, cu o ușă -la mijloc, care se deschide asupra unei înguste cărări ce duce -spre o a doua biserică, mai mică, tot așa de perfectă în formă -ca și zidirea mai mare din curtea interioară. Aici se îngroapă -maicele: un colț idilic, încunjurat de ziduri zguduite, pe care le -țin laolaltă, cu lungile lor brațe spinoase, tufe de trandafiri -sălbateci, acoperiți cu gingașe flori. Crucile de lemn cu ciudate -forme care înseamnă mormintele stau în mijlocul înnaltei ierbi -învălurate și a venerabililor meri pe cari vrâsta pare să-i -aplece milos cătră cele ce dorm supt brazdă la picioarele lor. - -De jur împrejur, păduri de fag pe dealuri joase, undulând; ca -fond la acestea, munții: albaștri, înnegurați, cu neputință de -atins, alcătuind o barieră împotriva lumii din afară... - -Un loc de frumuseță, un loc de odihnă, un loc de pace... Multe -rituri de frumuseță răsar înnaintea ochilor mici când mă -gândesc la aceste ascunse case de rugăciune. Nenumărate sunt -acelea pe care le-am cercetat în cele patru colțuri ale țerii, și -iarăși îmi întorc pasul spre ele ori de câte ori pot. - -Ar fi greu de spus care sunt cele mai interesante: comunitățile -monahale sau mănăstirile; și unele și altele sunt de o potrivă -de interesante, de o potrivă de gingașe. - -Îmi aduc aminte de o mănăstioară cuibărită la picioarele unui -munte amenințător, încunjurată de păduri de brad, întunecoase -și tainice. Drumul într'acolo era întortochiat, pietros, greu -de făcut, dar locul el însuși era un mic raiu de liniște, -încunjurat de livezi, verde și odihnitor ca un vis de pace. - -Ciudați călugări bătrâni îl locuiau: pustnici tăcuți, îngropați -departe de lume, stafii de umbră, aproape siniștri în răzlețirea -lor, cu ochii lor cari au luat căutătura locuitorilor de păduri -nedeprinși să se mai uite în ochii oamenilor. - -Fără zgomot ei mă urmau oriunde mergeam, cu capetele plecate, dar -urmărindu-mă cu privirea de supt sprincenele stufoase, mânile -fiindu-li ascunse în largile mâneci ce atârnau: pare că umbre -întunecate îmi pândeau fiece pas. - -M'am întors de am privit în fețele lor obscure: cât de departe -păreau a fi! Cine erau ei? Care li era povestea? Care fusese -copilăria lor, speranțele lor, iubirile lor? În cea mai mare -parte, cred eu, erau numai ființi umile, ignorante, fără ideale -mai vaste, fără visiuni îndepărtate de mai înnalte lucruri. -Unii erau așa de bătrâni, așa de gârbovi, încât nu-și mai puteau -ridica frunțile să privească sus spre cer; bărbile lor lungi, -sure, luaseră înfățișarea mușchilor ce cresc pe copacii căzuți. - -Dar unul era printre ei, înnalt și drept, cu fața palidă, uscată -ca a unui sfânt. Nu știam numele lui, nimic din trecutul lui, dar -avea o față nobilă, și mi s'a părut că în ochii lui puteam -ceti visuri care nu erau numai visurile acestui pământ. - -Nu pot vorbi, vai! de toate mănăstirile ce am văzut, dar de una -trebuie să pomenesc, căci în adevăr e un rar colțișor de lume. - -Ascunsă în gura unei peșteri, pierdută în cea mai sălbatecă -regiune de munte, este o bisericuță ciudată, așa de mică, dar -așa de mică, încât trebuie să-ți pleci capul că să-i treci -pragul; pare să fie o jucărie, lăsată să cadă acolo de vre-o -mână de uriaș și uitată. E numai un paraclis de lemn, mic, -supțirel, păzit de puțini albi călugări bătrâni, ființe așa -de vechi și de gârbove, încât par a fi prins mușchiu ca pietrele -ce zac totdeauna în același loc... - -Niciun drum nu duce la acest lăcaș; trebuie să-ți cauți calea -pănă acolo pe jos sau călare, peste prăpăstii de munte și peste -stânci piezișe. Acolo zace, la întrarea întunecoasă a peșterii, -singuratecă, sură și veche, ca o taină ascunsă ce așteaptă a -fi descoperită. - -Dincolo de bisericuță prăpastia se întinde, întunecată și -întortochiată, mergând în misteriosul întunerec, drept în inima -pământului. Când ajungi la capăt, se aude un gâlgâit de apă: -un izvor, rece ca ghiața, iese aici bolborosind din adânc, curat -și răcoritor ca izvoarele din grădinile Edenului. - -Am aflat de îndrăgostiți cu patimă cari vin să fie cununați -la această biserică, în ciuda asprimilor drumului, în ciuda -barierelor posomorâte, așa încât să fie uniți pe viață în -acest loc depărtat unde mulțimile nu se pot aduna. - -Pe calea la această biserică, nu departe de gura peșterii, stă un -mic cimitir singuratec, plin de cruci de lemn. Aici călugării cari -și-au isprăvit viața singuratecă sunt așezați în sfârșit -spre veșnica odihnă. Întunecate sunt aceste cruci, stând ca -spectri în potriva stâncii goale. Soarele verilor le cojește, -vânturile toamnei le bat și adesea zăpezile iernii le dau la -pământ. Dar, primăvara, viorelele timpurii și dedițeii gingași -se adună în jurul lor, grămădindu-se în mirositoare mănunche la -picioare. - -Mi se pare că, în ciuda singurătății, n'ar fi trist să fii -îngropat într'un loc ca acesta... - - * * * * * - -Odată călăriam prin zăpada ce se topia. Calea ce urmam, ca toate -drumurile romănești, era lungă, lungă, nesfârșit de lungă, -pierzându-se în depărtare, făcându-se una cu bolta fără coloare. - -Era o zi de depresiune, o zi de desgheț, când lumea e cum îi mai -rău. - -Jur împrejurul mieu câmpiile netede se întindeau așteptând ceva -care nu venia. Peisagiul părea să fie fără orizont, să n'aibă -margeni; totul era monoton uniform, fără viață, fără lumină, fără -veselie. Tăcere apăsà asupra pământului, tăcere și tristă odihnă. - -Cu frâul lăsat în voie și capul plecat înnotam cu calul mieu -prin noroiu. Nu mergeam nicăiri anume; un fel de toropeală sau -nepăsare venise asupra noastră, în consunanță cu melancolia zilei. - -O ceață umedă atârna ca un văl veșted chiar de-asupra pământului; -nu era o ceață deasă, ci flutura ca un abur. - -Deodată auziiu un sunet jalnic venind spre mine din depărtare, ceva -cum nu mai auzisem înnainte. - -Trăgând frâul, stătuiu pe loc la marginea drumului, mirându-mă -ce o să văd. - -De fapt neașteptată era procesia care, ca un vis straniu, venia -spre mine din ceață. - -Înnotând prin zăpada în topire înnaintau doi băiețași purtând -între ei o tavă rotundă supțire pe care se afla o colivă; după -ei venia un preot bătrân cu crucea în mână, îmbrăcat pompos în -podoabe veștede: roșii, de aur și albastre. Veșmântu-i greu era -tot stropit și murdărit, părul lui cel lung și barba nepieptănată -erau de un cenușiu murdar, ca și drumul pe care mergea. Un bătrân -trist, neavând altă expresie decât a miseriei pe palida-i față căzută. - -Îndată după el urmà un car aspru de lemn, tras de boi ale căror -nasuri atingeau aproape pământul; răsuflarea lor făcea nourași -în jurul capetelor, prin cari ochii luciau cu o nerăbdătoare -neliniște. - -Din acest car se auzise sunetul cel trist. Ce putea să fie? Atunci -de-odată am înțeles! - -Un sicriu neted era pus în mijlocul carului; în juru-i stătea un -număr de bătrâne, gemând și plângând, ridicându-și glasurile -într'un cântec trist, care răsuna ca o bocire prin aier. Părul -lor alb era zburlit și valurile lor negre fluturau în jur ca -smocuri de fum. - -După car mergeau patru Țigani bătrâni, cântând arii jalnice pe -vioarele lor țipătoare, pe când glasurile femeilor luau refrenul -pe altă scară. Niciodată n'am auzit un bocet mai trist, nici un -zgomot mai lugubru. Îndată după Țigani venia o ceată de rude -desculțe, țiind lumânări aprinse în mâni. Flăcările șubrede -păreau aproape rușinate că ard așa de slab în melancolica -lumină a zilei. - -Trecând, aceste ființi obosite ridicară fețe palide, privindu-mă -cu ochii jalnici cari nu arătau nicio mirare. Prin ceața -întunecoasă păreau a fi tot atâtea stafii, venite de nicăiri, -mergând spre nu știm ce țintă. Ca umbra trecură și se pierdură. -Dar, prin ceața ce se strânsese, bocetul se întorcea să mă -urmărească, statornic, în chip ciudat, ca și cum mortul ar -fi strigat, din sicriașul lui, după ajutor... - -Mult timp după ce această stranie vedenie dispăruse, am stat -privind la drumul unde urmele picioarelor lor rămăseseră -întipărite pe zăpada topită. Fusese totul numai o halucinație, -creată de melancolia zilei? - -La întorsul calului mi se înfățișă o umbră răsărind mare la -o distanță scurtă pe drum. Ce putea să fie? Era o zi de triste -apariții? - -Nu fără greutate făcuiu să se apropie calul de acel loc; zău -cred că une ori caii văd stafii!... - -Apropiindu-mă, am băgat de samă că aceia ce înspăimântase -calul meu nu era decât o înnaltă cruce de piatră. Monumentală, -acoperită de mușchiu și misterioasă, stătea singurică, asemenea -cu un străjer ce ține veșnică pază asupra drumului. De pe -brațele-i răstignite picături mari cădeau pe pământ ca lacrimi -grele.... - -Plângea oare crucea bătrână, plângea pentru că o singuratecă -îngropare trecuse pe acest drum?... - - * * * * * - -Trebuie să vorbesc puțin de aceste ciudate cruci vechi pe care, pe -toate drumurile ce le-am străbătut, le-am întâlnit, în orice -parte a țerii. - -Pănă acum n'am dat bine de rostul lor, dar mi-s dragi: ele par așa -de bine în consunanță cu caracterul întru câtva melancolic al țerii! - -În de obște ele stau la marginea drumului, une ori în singurătate -impunătoare, une ori în grupe; une ori sunt din piatră ciudat săpată; -une ori sunt de lemn, crud zugrăvite de figuri de sfinți arhaici. - -Fără îndoială aceste pioase monumente au fost înnălțate ca -să însemne locurile unde s'a petrecut ceva: poate moartea vre-unui -erou sau numai omorul unui singuratec călător care nu era menit să -ajungă la capătul drumului său... - -De cele mai multe ori stau lângă puțuri, purtând numele acelora -cari, gândindu-se la drumeții setoși, au ridicat aceste mijloace -de adăpat în locuri depărtate. - -Ciudate la făptură, ele atrag ochiul de departe; țeranul își -descopere fruntea înnaintea lor, șoptind o rugăciune pentru morți. - -La răscruci, am dat une ori peste dânsele strânse câte zece supt -un coperiș; când se află în așa de mare număr, sunt cioplite -din lemn. Formele și mărimea lor sunt felurite: unele, sunt grozav -de înnalte și de zdravene, acoperite original cu șindilă; adesea -desemnul lor e încurcat, și mai multe cruci, ieșind una din alta, -fac o alcătuire curioasă, zugrăvită peste tot cu colorile cele -mai tari, pe carele soarele și ploaia răpede le îndulcesc spre o -plăcută armonie. - -Ocrotite de tovarășele lor mai mari, multe cruciulițe se grămădesc -alături: cruci rotunde și cruci pătrate, cruci care sunt supțirele -și drepte, cruci care par a se pleca smerit spre pământ... - -Pe drumuri singuratece aceste dovezi rustice de credință au un -farmec ciudat. Te miri ce dorinți s'au ridicat când ele au fost -puse acolo de mâni evlavioase și de inimi care credeau... - -Dar, mai presus de toate, crucile de piatră săpată mă ispitesc. -Le-am descoperit în tot felul de locuri: unele sunt de o rară -frumuseță, acoperite cu inscripții care șerpuiesc în minunate -desemnuri. - -Am dat de ele pe câmpii pustii, pe margeni de drumuri prăfoase, -la capătul pădurilor întunecate, pe singuratece cline de munte. -Le-am aflat pe ape pierdute lângă Mare, unde porumbeii valurilor se -rotiau în jurul lor, desmierdându-le ușor cu vârful aripilor. - -Multe leghi de cale am călărit ca să am alt punct de vedere -asupra acestor simbole misterioase, pentru că ele-mi umplu sufletul -totdeauna cu o puternică dorință de liniște; ele sunt așa de -solemn impresionante, așa de tăcute, așa de liniștite... - -Una mai ales mi-a fost scumpă inimii. Stătea singură singurică -într'o singurătate demnă, pe un câmp gol, privind amenințător -la un smoc de scai cari-și suciau tulpinele spinoase în umbra -brațelor ei. - -Nu-i știam povestea, nici de ce păzia la un loc așa de singuratec; -pare că fusese acolo de la însuși faptul vremii. Obosită de -zădarnica veghere, se apleca ușor într'o parte, și în amurg -umbra-i sămăna straniu cu umbra unui om. - - * * * * * - -Nimic nu e mai mișcător pitoresc decât cimitirele de sate; cu cât -sunt mai umile, cu atât mai mult desfătează ochiul artistului. - -Adesea sunt puse împrejurul bisericii de sat, dar une ori se află -chiar de-o parte. Totdeauna le caut, plăcându-mi să rătăcesc -prin poetica lor desolație, simțindu-mă așa de departe, așa de -departe de zvonul și graba lumii noastre zgomotoase. - -De sigur că aceste mici locuri de înmormântare nu sunt păzite -și îngrijite ca în țeri cu mai bună rânduială. Gropile sunt -împrăștiate între buruieni și urzici, une ori scai cresc așa -de des lângă cruci, că le ascund pe jumătate vederii. Dar, -primăvara, pănă nu e naltă iarba, am găsit pe unele din ele -aproape îngropate în păpădii și stânjinei alergând nebunește -peste tot locul. Crucile umbroase se uită de sus la toată această -bogăție de colori, parecă s'ar mira că poate Dumnezeu însuși a -împodobit gropile lor părăsite. - -Țeranul român e protivnic oricării silinți fără folos. Ce -trebuie să se întâmple, se întâmplă, ce trebuie să cadă, -cade. Deci, dacă o cruce se rupe, de ce să cătăm a o ridica, -- -las'o să zacă!, iarba o va acoperi, florile se vor grămădi în -locul ei. - - * * * - -În dimineața de Vinerea Mare rătăciam printr'unul din aceste -cimitire de sat. Spre mirarea mea găsiiu că aproape fiecare -mormânt era luminat cu o supțire făclioară, a cării flacără -ardea palid, incapabilă de a se întrece cu lumina soarelui. Lângă -aceste luminițe spectrale erau bucăți de oală pline cu cenușe -încă puțintel aprinsă, care trimitea rotocoale fine de fum -albastru în liniștitul aier de primăvară. În această zi de -jale, cei vii vin să facă onoare morților lor, după datină, în -consunanță cu Legea lor. - -Ciudată priveliște, de fapt toate aceste mici flacări nesigure -între mormintele 'n ruină. Adesea găsiam o candelă înfiptă -în locul unde orice rămășiță a mormântului însuși fusese cu -totul ștearsă; dar stătea acolo arzând vitejește, amintindu-ți -că supt chiar acest deget de pământ o inimă a fost pusă spre odihnă. - -O bătrână o găsiiu în dimineața aceia stând locului lângă -una din acele făclii, -- o făclie așa de umilă și de supțire -că abia putea să rămâie dreaptă; dar mama bătrână o păzia cu -brațele încrucișate parcă ar fi îndeplinit în tăcere vre-un rit. - -Apropiindu-mă de dânsa, m'am uitat să văd cât de mare era -mormântul ce păzia, dar nu putuiu descoperi nici un fel de -mormânt. Galbena luminiță sta umil lângă un mănunchiu de -dediței. Tot ceia ce fusese cândva un mormânt fusese de mult -făcut una cu pământul. - -Pânza din jurul capului bătrânei era albă, albă ca înfloriții cireși -cari dădeau veselie acestei grădiniți a lui Dumnezeu; albe erau -și florile care creșteau lângă prinosul de dragoste al bătrânei. - --- «Cine e îngropat aici?», întrebaiu. - --- «Unul dintre ai mei», răspunse ea. «Era fetița fetei mele; -acum se odihnește». - --- «De ce nu se mai vede mormântul?», mi-a fost întâia întrebare. - -Drept orice răspuns dădu din umeri, și ochii întunecați se -uitară în ai miei; o desăvârșită resignare era ceia ce cetiam -în adâncurile lor. - --- «De ce să mai ții un mormânt curat dacă preotul satului dă -voie boilor lui să pască între morminte?» - -Mă uitaiu la ea cu mirare. «Nu se poate opri o neorânduială ca -aceasta?» - -Iarăși dădu din umeri. «Unde e omul care să poată opri o -neorânduială ca aceasta?» - -Iarăși dădu din umeri. «Unde e omul care să poată opri? Vita -trebuie să aibă și ea unde să pască». - -Văzuiu că socoate aceasta ca un lucru firesc și că acela ce -zăcea supt pământ putea fi cu adevărat nepăsător la aceste -copite care treceau sus, atâta vreme cât de Vinerea Mare este cine -să-și aducă aminte și să aprindă o făclie asupra inimii sale! - -În noaptea de Vinerea Mare, se fac lungi slujbe în orice biserică -sau paraclis din țară. - -Pline de farmec mistic sunt și aceste adunări de țerani în jurul -umilelor case de rugăciune ale lor. Bărbați, femei și copii se -strâng laolaltă, fiecare purtând o făclie. Cei ce nu află loc -înnăuntru stau afară, în mulțimi răbdătoare. - -Cu adevărat o frumoasă priveliște. - -Din fiecare fereastră de biserică lumina se revarsă, pe când -triste cântece plutesc către cei ce așteaptă dincolo de ziduri. -În fruntea lăcașului sfânt sute de mici flăcări bătute de -vânt, care luminează fețele celor ce, în extas, ascultă sunetele -slujbei ce se săvârșește înlăuntru. - -Datina cere ca în nopțile de Vinerea Mare flori să fie aduse de -închinători, flori care se așează cu evlavie pe o icoană brodată -a lui Hristos răstignitul, ce stă pe o masă în mijlocul bisericii. - -Fiecare credincios aduce ce poate: un mănunchiu de verdeață, o -ramură de flori, o mână de zambile făcând noaptea dulce de -mireazma lor, sau numai câteva simple viorele strânse la marginea -drumului, cei d'intăiu dragi soli ai primăverii. - -Când slujba s'a sfârșit, în lungi șiruri închinătorii se -întorc pe acasă, fiecare și toți laolaltă ferindu-și cu grijă -făcliile, pentru că e cu noroc să le aducă aprinse înnapoi acasă. - -Nu mai strălucește acum lumină din fereștile bisericii; totul e -cufundat în întuneric, biserica însăși se desface ca o uriașă -massă de umbră de-asupra bolții. - -Dar cimitirul de alături e o grădină de lumini! Au căzut oare -toate stelele din ceruri ca să mângăie pe cei ce zac supt brazdă? -Ori sânt numai luminițele care ard vitejește, ard necontenit -pentru cei morți?... - - * * * * * - -Sânt unele minunate biserici vechi în țară, impunătoare -clădiri, bogate și venerabile, pline de comori cu îngrijire -păstrate din trecut. - -Le-am visitat pe toate bisericile acelea, cercetând asupra istoriei -lor, admirând proporțiile lor perfecte, examinând de aproape -scumpele lor broderii, sculpturile lor, candelele lor de argint, -crucile lor smălțuite, Evangheliile lor legate 'n aur. - -Dar, în ciuda frumuseții lor, niciuna din zidirile mai mari nu mă -atrage așa de puternic ca aceste bisericuțe de sat pe care le-am -vizitat pănă și în cele mai depărtate colțuri ale țerii. - -O parte din țară e mai ales bogată în aceste gingașe mici -clădiri; e o parte care-mi e foarte dragă. Nicio cale ferată nu -profanează văile ei liniștite; nicio îmbunătățire modernă -n'a distrus simplul ei farmec. Aici mâna civilisației n'a stricat -nicio frumuseță originală; niciun pictor binevoitor n'a atins -veștejitele fresce de pe vechii păreți. Un colț de pământ și-a -păstrat personalitatea: fiind greu de atins a rămas neschimbat, -nedespoiat. - -Securea n'a dat jos glorioasele-i păduri, speculatorul întreprinzător -n'a clădit hâde oteluri, nici locuri de distracție; nicio înștiințare -monstruoasă nu desfigurează verzile-i livezi, clinele-i roditoare. - -De aceia și cele mai mărunte bisericuțe au fost păstrate. Stau -răspândite în locuri cu totul de neașteptat: cățărate pe vârfuri -de dealuri prăpăstuite, ascunse în văi împădurite, adesea -oglindindu-și gingașele siluete în râuri ce curg la basa lor. - -Înnalți brazi, ce se văd de departe, înfipți ca străji înnaintea -pridvoarelor, sânt semnele ce arată locurile unde stau. Bisericuțele -din urma lor sânt așa de mititele, încât din depărtare se văd numai -copacii. - -Acești brazi păreau că-mi fac semn făgăduind că voiu găsi comori -ascunse la picioarele lor; ei se desfac lămurit, întunecați, din -peisagiu, pentru că e un Ținut unde pădurile sânt de fag, nu de brad. - -Adesea am călătorit leghi ca să ajung la ele, peste cărări -pietroase, peste terenuri de mocirlă, prin râulețe pline de zvon -și peste povârnișuri fără de capăt, și niciodată n'am fost -înșelată; întunecatele străji nu m'au chemat niciodată în -zădar. Cele mai drăguțe mici ziduri le-am descoperit în aceste -locuri cu totul răzlețe. - -Unele erau total de lemn, de o coloare caldă, ca pânea neagră -de curând scoasă din cuptor, coperișurile lor enorme dându-li -înfățișarea de uriașe mușinoaie crescând în pământ rodnic. - -În de obște este o clopotniță deasupra, dar la unele clopotnița -stă de sine în fruntea bisericii, și e de cele mai multe ori de o -făptură delicios de gingașă. - -De nedescris e coloarea pe care o iea lemnul vechiu. E totdeauna -în armonie cu fondul, cu împrejurimile; fie pe o livadă verde, -ori în fața unor brazi întunecoși, fie primăvara, pe jumătate -ascunsă după meri în plină înflorire, fie toamna, când copacii -cari o încunjură sânt toți numai aur și rugină și roșu. - -Pădurea e adânc întunecată, cu lumini sure care sânt une-ori ca -argintul. Mușchiu verde căptușește adesea deschizăturile dintre -ramuri, dând întregului o moale înfățișare de catifea care -mulțămește ochiul. - -Înlăuntru, aceste lăcașuri rustice sânt copii ca o jucărie -a modelelor mai mari; toate sânt mărunte, dar orânduite în -același chip. La bisericile ortodoxe altarul e despărțit de restul -clădirii printr'un părete săpat și zugrăvit care atinge aproape -acoperișul și e în de obște încununat cu o cruce enormă. La -partea de jos a acestor despărțiri sânt chipurile sfinților celor -mai venerați. Sânt trei ușițe în acești păreți; în vremea -unei părți din slujbă aceste uși rămân închise. - -Femeile n'au dreptul să pătrundă în Sfânta Sfintelor dincolo de -catapeteasmă. - - * * * * * - -Frumoase icoane am găsit eu adesea în aceste bisericuți vechi, aduse -aici fără îndoială din altele mai mari, când așa numite îmbunătățiri -izgoniau dintre zidurile înnoite comorile vechimii, care erau -privite de acum înnainte ca prea sărăcăcîoase ori prea șterse. - - * * * - -Îmi aduc bine aminte cum într'o seară, după ce m'am suit pe un -drum fără capăt, am ajuns în sfârșit la piciorul brazilor -cari-mi făceau semn de departe și cum am atins ușa deschisă a -sfântului lăcaș în clipa chiar când soarele scăpătà. - -Ziua fusese umedă, dar acest ceas din urmă înaintea întunerecului -își încerca frumuseța ca să răscumpere pentru posomorâri mai -timpurii. - -Sătenii, gâcindu-mi gândul, trimiseseră un țeran bătrân să -deschidă biserica. La apropierea mea, sunetul unui clopot mă -ajunse, zvonindu-și salutarea în aierul de seară. - -Ultimele raze ale soarelui atingeau aurii clădirea când fuiu -la ușă. Ca niște flacări ce joacă, ele străbătuseră înnăuntru, -răspândind glorioasa lor lumină asupra umilului cuprins, -încunjurând chipurile sfinților cu luminoase aureole. - -Erà o priveliște minunată! - -Pe prag stătea un țeran bătrân, tot în alb, cu mânile pline de -ramuri de cireș înflorite, pe care mi le întinse când se plecă -să sărute margenea rochiei mele. - -Înlăuntru, degetele iubitoare ale bătrânului aprinseseră multe -lumini, și aceleași flori fuseseră puse pios în jurul celei mai -sfinte din icoane, aceia pe care orice credincios trebuie s'o sărute -întrând în biserică. - -Lumina soarelui biruia lumânările, dar ele păreau să făgăduiască -a-și urmà după putință gloria când marele părinte se va fi dus -spre odihnă... Stând într'un colț de umbră, lăsaiu minunata pace -a lăcașului să-mi străbată sufletul, lăsaiu farmecul sfintei case -să mă încunjure ca un văl de odihnă. - -Soarele dispăruse; acum luminițele reieșiau, tari puncte de -lumină împotriva năvălitorului întunerec. - -Greu îmi erà cu adevărat să mă smulg de acolo; dar timpul, care -nu respectă emoțiile omenești, mergea înainte! - -Afară, lângă ușă, o cruce de piatră enormă sta ca o stafie, -cu capul pierdut între ramurile de zăpadă ale unui pom în plină -floare. Crucea era aproape așa de înnaltă cât și biserica... - - * * * * * - -Felurite de fapt sânt formele acestor biserici țerănești. Când -nu sunt de lemn, ca acelea pe care tocmai le-am descris, ele sânt -mai mult date cu var, linia lor de căpetenie fiind solizii stâlpi -cari sprijină, în față, pridvorul. Abia de va fi o biserică -românească fără acest pridvor; el dă caracter întregului, e -izvorul de căpetenie al împodobirii. Uneori stâlpii au frumoase -capitèle săpate; uneori sunt numai zdraveni sprijinitori, dați cu -var ca și restul bisericii. - -Gingașe cu adevărat sunt clădirile pe care vre-un meșter cu -inima smerită le-a zugrăvit de sus până jos cu sfinți slabi -la față, în strălucite veștminte. Am văzut cele mai ciudate -podoabe de acest fel: întregi procesiuni de figuri arhaice în -atitudini țapene, ilustrând întâmplări din sfintele lor vieți. -Atunci și stâlpii din față sunt zugrăviți, adesea cu drăguțe -desemnuri, sămănând de aproape cu broderii persane, în vechi -colori albastre și roșii și brune. - -Coperișurile sunt totdeauna de șindilă, cu largi streșini ce -înnaintează, de cea mai caracteristică formă. - -Am văzut o biserică în mijlocul unui câmp de porumb. Coperișul -căzuse înlăuntru, păreții erau crăpați, pe alocurea căzând -în ruină, înnaltă floarea soarelui se ițiia la fereștile-i -fără cercevele și păsările-și făcuseră cuiburile între grinzile -bolților ei dărâmate. Era de plâns, cu adevărat, să privești așa -o desolare; dar niciodată n'am văzut o mai magică priveliște. - -Păreții erau încă acoperiți cu fresce, colorile fiind aproape -nevătămate; catapeteasma bogat săpată arăta încă semne de auritură; -abia erau stricate multele-i chipuri de sfinți. Zdravenii stâlpi -cari despărțiau o parte de alta stăteau tari și neatinși, afară -numai că pe alocuri învelișul lor de tencuială căzuse. - -Unic în adevăr era farmecul acestei ruine. Albastra boltă de -de-asupra-i era coperiș, și solemnii sfinți se uitau de sus de -pe ziduri ca și cum ei ar fi întrebat de ce nu s'a ridicat vre-o -mână prietenoasă ca să ocrotească frageda lor frumuseță, de -vifor și ploaie. - -Nu știu de ce o comoară ca aceasta a fost lăsată să cadă -în bucăți, -- poate că nu e vreme să se caute de vechi ruine -într'o țară unde așa de mult e de făcut! În adevăr, biserica -era de o rară putere de fascinație, expusă astfel luminii zilei -dar supărător era gândul că, de nu va fi răpede acoperită, -drăguțele fresce vor cădea cu totul. - -Era un chip al Maicei Domnului care în deosibi mi-a atras atenția; -se uita la mine din fondul ei de aur cu ochi mari, patetici. Pe -genunchii ei stătea Pruncul Isus, țapăn ridicat, cu o mână -întinsă spre binecuvântare; copilul era slăbuț, cu o ciudată -față palidă și ochii cu mult prea mari pentru această față. - -Nu mă puteam smulge din acest loc de închinare părăsit: iarăși -și iarăși o cercetam de jur împrejur, sorbind în sufletul mieu -icoana ei. - -La urmă am lăsat-o, dar de multe ori m'am întors ca să prind o -ultimă priveliște. - -Floarea soarelui stătea în grupe înnalte, cu capetele plecate -spre biserică de parcă voià să se uite înnăuntru; un sbor de -porumbei albi ca zăpada se rotiau în juru-i, aripile lor fără -pată scânteind în lumină. Aceasta am văzut-o la urmă; zidurile -ruinate și, plutind asupra lor, acești porumbei albi ca zăpada. - - * * * * * - -Mi-ar plăcea mai mult să vorbesc despre aceste bisericuțe. Pentru -mine acest subiect e plin de nesfârșit farmec; dar sunt multe -lucruri de care trebuie să mai spun, așa încât cu părere de rău -mă întorc la alte scene. - -Cei mai singurateci locuitori ai României sânt ciobanii, mai -singurateci și decât călugării în chiliile lor, căci călugării -se strâng în congregații, pe când ciobanii petrec luni întregi -singuri numai cu cânii lor pe pustii vârfuri de munte. - -Adesea rătăcind călare pe culmi am dat de acești paznici -tăcuți, sprijiniți pe bâtele lor, așa de liniștiți de ar fi -putut să fie chipuri cioplite în piatră. - -Marea boltă albastră era a lor, și minunata vedere asupra -zărilor fără de margeni; ai lor norii schimbători plutind une -ori peste capetele lor, alte ori ridicăndu-se ca un abur din -prăpăstiile de la picioarele lor: ale lor erau și tăcerea și -apusurile, răsăritul și floricelele de munte cu minunatele lor -nuanțe. Dar tot a lor era și furtuna, și ploaia, și zilele -de nepătrunsă ceață; a lor era singurătatea fără cuvinte, -nemângâiată de glas omenesc. - -Acești singurateci locuitori ai muntelui ajung aproape de o coloare -cu stâncile și cu pământul de care sunt încunjurați. - -Poartă mantii enorme, făcute din pieile oilor turmei, căzute pe -cale. Aceste veștminte buhoase li dau o înfățișare sălbatecă, -ce nu samănă cu nimic din ce-am văzut vre-odată; și băiețașii -poartă aceste extraordinare veșminte, care-i acopăr de sus pănă -jos, ferindu-i de ploaie și de vânt și chiar de prea arzătoarele -raze ale soarelui. Singurul lor adăpost sânt bordeie, pe jumătate -supt pământ, ale căror acoperișuri sânt făcute din brazde, așa -încât la o distanță mică abia de le poți deosebi. Aici, în -tovărășia dulăilor lor, ei petrec lungile luni de vară, până -ce frigul toamnei îi trimite pe dânșii și turmele lor înnapoi -la câmp. - -Sunt făpturi cu aspre căutături acești ciobani, aproape tot așa -de nepieptănați ca și dulăii lor. Singurătatea pare să li fi -pătruns în ochi, cari te privesc fără simpatie, ca și cum ei ar -fi pierdut obiceiul de a-i opri asupra feței oamenilor. - -Grea primejdie pentru drumeți sânt acești dulăi sălbateci, -și adesea stăpănii lor se uită la năvala ce dau nenorocitului -intrus, fără să miște un deget întru apărarea lui. - -De sigur că adesea un suflet de preț se poate gâsi între acești -străjeri ai muntelui înnalt. El va povesti atunci lucruri vrednice -de auzit, căci natura va fi fost învățătoarea lui, glasurile -sălbătăciunilor vor fi întrat în inima lui. - - * * * - -Mai puțin nesociabil e păstorul care-și mână turma pe pășuni -mai verzi. - -Nu e atâta de singuratec; chiar când nu trăiește cu un tovarăș, -el primește vizitele trecătorilor; expresia lui e mai puțin -posomorâtă, ochii mai puțin aspri, și ariile ce cântă din -fluier au o notă mai dulce. - -Aici cojocul e înlăturat, dar atitudinea ciobanului e pretutindeni -aceiași: ori pe vârfuri pustii de munte, ori pe grase pășuni -lângă limpede râu, ori pe arzătoarele șesuri ale Dobrogii, -unde cale de mai multe leghi împrejur nu se vede nici un copac, -ciobanul stă, uneori ceasuri întregi, cu amândouă mânile supt -bărbie, răzimat în bâtă. Nu ține samă de vreme, se uită -țintă înnaintea lui, și ceasurile trec încet peste capul lui. - - * * * - -Odată am avut o curioasă impresie. Călăriam pe niște dune fără -sfărșit lângă Mare. Nimic nu mă putea încânta decât peisagiul -ce se întindea înnaintea mea: Marea era de o liniște moartă, -sămănând cu o oglindă de albastru stropit de puncte luminoase; -nisipul țermului era alb și scânteietor; valuri de căldură se -ridicau din pământ, arzându-mi fața; lumea întreagă părea că -gâfâie. Eu singură mă mișcam pe această imensitate; ale mele -erau bolta, Marea și nisipul. - -Cu toată căldura înnăbușitoare, calul mieu sălta voios, fericit -că simte nisipul moale supt copite. Aveam simțul că merg printr'un -pustiu. - -De-odată calul se împotrivi, sforăi din nările lărgite; îl -simțiiu că tremură supt mine; sudoarea-i răsări pe tot trupul; -se opri subit și, învârtindu-se pe neașteptate împrejur, -nu mai voi să înnainteze. Nu se putea vedea nimic decât un -șir de movile de nisip joase, încovoindu-se, și ici și colo -având un smoc de iarbă, tare ori o rădăcină de levent maritim -plecat supt covârșitoarea căldură. Dar și eu aveam un simț -nestăpânit, ciudata impresie că era un lucru care sufla, ca și -cum pământul însuși s'ar fi sbătut supt piciorul nostru. Oarecum -împărtășiam temerea calului. Ce putea să fie? - -În ciuda împotrivirii calului, porniiu înainte, țiind strâns -frâul, când la fiecare clipă încerca să se întoarcă împrejur. - -Atunci văzuiu apărând în zare ceva straniu: o linie misterioasă -care unduia peste una din movile, ceva care avea viață. Avuiu -neteda percepție că sufla, ba chiar că-și trăgea suflarea. - -De-odată un om răsărì de undeva și stătù, o pată neagră, în -fața căldurii bolților ce păreau a clocì lumea. Omul acela erà -un cioban. Atunci pricepui și rostul acelei linii ce se mișca așa -de ciudat: erà turma lui. - -Copleșite de căldura toropitoare, oile se strânseseră la olaltă, -cu capetele întoarse înlăuntru, căutând adăpost una dela alta. -Neaflând ușurare, gâfâiau suferința lor tăcută. - -_Ciobanul_ stătù nemișcat, privindu-mă drept, cu o nepăsare -împietrită. - -Cred că niciodată până atunci și niciodată după aceia n'am -avut un mai pătrunzător simț de nesuferită căldură... - - * * * * * - -Oriunde i-am întâlnit, pe munți ori în câmpie, pe pășuni verzi -ori în pustiuri sterpe, acești tăcuți păstori mi s'au părut a -fi adevărată întrupare a singurătății, a tainei, a lucrurilor -nespuse. - -Prin singuratecele lor veghi între sălbătăciunile fără rost, de -sigur că ei s'au întors la o mai de aproape înțelegere a naturii; -poate că au descoperit stranii taine, pe care nimeni din noi nu le -știe! - -Toamna și la începutul primăverii, păstorii își mână turmele -înnapoi la munte. Îi afli căznindu-se încet pe drumurile mari: -o masă tăcută cu un conducător bătut de vifore în frunte, omul -și oaia de aceiași coloare de praf: obosiți la mers, storși, -supuși, știind că drumul lor nu este încă la capăt. - -Trecătoare vedenii ale sălbătăciei, umbre întoarse din singurătăți, -despre care nu știm nimic. Oamenii cu fețele duse pe gânduri și -ochi ce văd departe, oile cu capetele plecate vin către tine de -departe, trec, se depărtează și au dispărut, lăsând în urma lor -pe cale mii și mii de urme mărunte pe care vântul sau ploaia -răpede le șterge... - - * * * * * - -Este un neam rătăcitor, cunoscut în orice țară, un neam -încunjurat de taină, a cărui obârșie n'a fost niciodată -stabilită limpede, un neam care și în zilele noastre e nomad, -mișcându-se necontenit, mișcându-se din loc în loc. Oriunde -rătăcesc, Țiganii sunt priviți cu neîncredere și bănuială; -sunt știuți ca hoți; fețele lor negre și dinții scânteietori -atrag și răsping totdeodată. Este un farmec fără nume în ei, -și totuși străini sunt oriunde merg. Mâna ori cui este asupra -lor; nicăiri nu sunt bineveniți, neîncetat trebuie să se miște -de colo, colo, fără casă, desprețuiți, neodihniți călători, -de fapt, pe fața pământului. - -Totuși sunt locuri în România unde acești Țigani s'au așezat -în margenea satelor ori târgurilor. - -Aici, în mijlocul murdăriei de nedescris și a neorânduielii, ei -sunt adunați laolaltă în colibe gata să cadă și în bordeie, pe -jumătate goi, încunjurați de copii ce se ciorovoesc și de dulăi -sălbateci. Tainițele lor sânt acoperite cu ce au putut prinde: -tinichele vechi, scânduri rupte, zdrențe, bulzi de pământ, -bucăți rupte de scoarțe; nu sânt cuvinte pentru a înfățișà -murdăria ce-i încunjură, abjecta miserie în care roiesc. - -Niciodată n'am putut descoperi dacă totdeauna aceiași Țigani -trăiesc în aceste locuri ori dacă, după un timp, unii se duc, -lăsând tainițele lor fără nume altor drumeți, cari se așează -pe o vreme și apoi pleacă, făcând loc celorce vor să mai vie. - -Sânt aplecată a crede că uneori aceste sălașuri sânt locuri -de adăpost, unde hordele rătăcitoare caută ocrotire iarna, -când viscole și geruri aspre fac să nu se mai poată merge pe -drumurile mari. Dar și vara am văzut familii prăsindu-se prin -aceste mahalale sordide. - -Nesfârșit mai pitoresce sunt taberele de Țigani. Acest neam ciudat -își înfige corturile în tot felul de locuri. Pe câmpii întinse -întrebuințate ca pășune, pe malul râurilor, adesea pe ostroave -în mijlocul albiei apelor sau în margenea pădurilor. - -Pe cale vin, nu în trăsuri acoperite, cum îi vedem în țeri mai -blânde, ci în cară stricate, trase de cai slabi, pe jumătate -morți de foame, uneori de catâri ori de răbdători măgari cenușii. - -Pe aceste care, în mijlocul unui amestec nedescriptibil de prăjini, -de scoarțe, de acoperișuri de cort, de oale, de tigăi și de alte -multe, întregi familii își află locul; mame și copii, bunice și -moșnegi, băiețași și tineri mai de vârstă, fără să li pese de -nenorocitele dobitoace care mai că-și dau sufletul de atâta povară. - -Se opresc unde pot, uneori unde li se impune, căci multe locuri sunt -oprite, și nimeni nu dorește să aibă pe pungașii aceștia prea -aproape de casă. - -Pentru mine aceste tabere au fost totdeauna un nesfârșit izvor -de interes. Oricând am zărit de departe siluetele corturilor -țigănești, n'am lipsit să merg acolo, și am cules impresii -fără număr între acești străini vagabonzi. Adesea am așteptat -să se descarce carăle; cu mult zgomot și multă gâlceavă, parii -de cort sunt înfipți în pământ, zdrențe descolorate de tot -felul sânt întinse asupra lor, fiecare familie ridicând coperișul -supt care va ocroti o clipă veșnica-i neodihnă. - -De atâtea și atâtea ori am rătăcit printre corturile acestor -horde flecare și certărețe de cerșitori, asediată de sutele -de mâni oacheșe care cereau gologani, încunjurată de fețe -întunecate cu ochii strălucitori și dinți albi ca zăpada. -Pe jumătate umili, pe jumătate aroganți, ei calicesc bani, -răzând între acestea și dând din umeri, scormonindu-mi hainele, -strecurându-și mânile în buzunarele mele; une ori mi se păreà -aproape că m'a năvălit un roiu de albine. - -Când eram călare, mai că mă dădeau jos de pe cal, copleșindu-mă cu -stranii binecuvântări, care adesea sunau ca blăstăme sau imprecații. - -Dar o dorință pe care o strigau după mine erà totdeauna primită -recunoscător de inima mea: erà dorința de «noroc bun» pentru -cal. Fiind nomazi, ei prețuesc valoarea unui cal bun, și de oarece -totdeauna calul meu mi-a fost prieten, o astfel de invocație nu -mă puteà lăsà nemișcată; în zilele acelea gologanii ce i-am -sămănat printre ei erau dați cu o mână mai bucuroasă. - -Cele mai frumoase tipuri le-am descoperit în mijlocul acestui popor; -la orice vrâstă ei sunt neînchipuit de pitoresci, ba chiar așa de -mult încât une ori păreau că s'au pregătit cu gândul la efect. - -Am văzut bahadârce culcate în corturile lor, plecate asupra -oalelor în fierbere, mestecând mâncări misterioase cu bucăți de -bețe rupte. Nicio vrăjitoare bătrână din poveștile de zine ale -lui Andersen ori din «Nopțile arabe» nu poate sta la întrecere cu -aceste ciudate făpturi bătrâne înfășurate în zdrențe veștede -care odată au fost strălucitoare, dar care acum erau tot așa de -murdare și de vechi ca și ființele bătrâne pe care numai pe -jumătate le acoperiau. - -Falnice fășii de stofă erau răsucite ca turbane în jurul -capetelor lor și de subt ele șuvițe de păr sur atârnau în -nepieptănată neorânduială peste ochi. În de obște o lulea de -lut alb era înfiptă în colțul gurii lor, căci și bărbați și -femei fumează; de fapt, fumul străbate atmosfera în jurul lor, -mirosul tabacului amestecându-se cu acela mai străbătător al -focurilor aprinse cât e tabăra de mare. - -Aceste bătrâne vrăjitoare sunt membrii respectați ai triburilor. -Blăstămurile ce strigă fac rânduială între tineri, aruncă -o oarecare teamă între copiii ce se ceartă gălăgios, cari -aleargă aproape goi, cerșind cu zgomot, făcând tumbe în praf, -rostogolindu-se în picioarele trecătorului. Acești pungași sânt -o grea încercare pentru răbdarea cuiva, dar în același timp un -izvor de nesfârșită desfătare pentru ochi, căci neobișnuit de -frumoși sânt unii din acești mici sălbateci, jimbați, urlători, -în floarea pământului; mici statui de bronz cu capete crețe, -buhoase, cu ochii mari încunjurați de șuvițe indescriptibile, une -ori așa de lungi și de cârlionțate, de par a fi pene negre la -pleoapele lor. - -Întâmplător, o cămașă ruptă îi acopere prea puțin, ori brațele -lor sunt băgate în haine cu mult prea largi, mânecile fluturând -infirm pe mânile lor, dându-li înfățișarea unor momâi chemate -la viață. Niciodată nu sânt mai încântători decât când sar în -sus cum i-a făcut Dumnezeu, având ca singură podoabă un șir de -mărgele strălucitoare la gât. - -Acești mici vagabonzi în floarea pământului vor alerga poște -întregi după trăsură sau calul cuiva, calicind bănuți cu -palmele întinse, tânguindu-și necontenit aceiași plângere. - -Foarte frumoase sunt mai ales fetele tinere: drepte, de o statură -deplină, cu șolduri strâmte și gingașe mâni și picioare. Orice -zdreanță-și sucesc în jurul trupului plin de grație se preface -într'o podoabă care le prinde. Se vor acoperi cu orice lucru de -preț discalificat pe care-l vor culege pe drum. Une ori prețioase -vechi bucăți de broderie își vor isprăvi zilele pe trupurile -acestor atrăgătoare ființi, crescându-li farmecul, dându-li -înfățișarea unor regine cerșitoare. Cingători strălucitoare -ce se învârt în jurul șoldurilor și boiului lor țin laolaltă -toate aceste zdrențe, dând purtătoarei lor înfățișarea Egiptenelor -așa cum le vedem zugrăvite în frescele de pe păreții templelor. - -Supt falnicele cârpe pe care le leagă de capetele lor atârnă -șuvițe de păr de amândouă părțile feței, -- șuvițe care -sunt împodobite cu tot felul de bani, cu bucățele de sticlă -colorată și de metal ori cu farmece de o ciudată înfățișare -sau cu medalii sfinte care se ciocnesc la mișcările lor. În jurul -gâtului lor atârnă lungi șiruri de strălucitoare mărgele care -scânteie și lucesc pe pieile lor de coloarea bronzului. - -Fetele acestea arată puțină sfială. Sunt zgomotoase și îndrăznețe, -nerușinate cerșitoare, cărora puțin li pasă dacă prin cămășile lor -rupte gât și sân iese pe jumătate goale la razele soarelui. - -Cu dinți albi strălucitori ele râd la tine, cu mânile 'n -șolduri, cu capul răsturnat, o lulea albă înfiptă îndrăzneț -în colțul gurii. - -Nedescris de grațioase sunt fetele acestea când vin la tabără -seara, ducând mari cofe de lemn pe cap. Ele înnaintează de -departe, drepte, cu pași săltați și legănate, pe când apa -aruncă stropi mari pe obrazul lor. Soarele apuind la spatele lor li -dă înfățișarea de umbre ce vin de foarte departe din pustiu, -unde cărările n'au nici început, nici sfârșit... - - * * * * * - -Bărbații nu sunt mai puțin pitoresci decât femeile: sunt -acoperiți cu zdrențe murdare, și mai adesea desculți. Dar am -întâlnit triburi mai puțin sordide, în care bărbații purtau -cizme înnalte, bernevici înfoiați și cămăși cu mânecile largi -atârnând. Ei aparțineau semințiilor mai prospere, oamenii având -o mai bună înfățișare deosebită, cu părul lung în cârlionți -atârnând de amândouă laturile feței: făpturi, căutături -urâte, de sigur, dar neînchipuit de frumoși totuși. - -Mulți Țigani sunt căldărari de meșteșug, dar din instinct -sunt hoți. Lăsându-și femeile să caute de corturi, bărbații -vor porni către sate, pentru a spoi oale și tigăi; dese ori îi -întâlnești pe mai mulți în șir purtând strălucitoare vase -de aramă 'n spate. Se strâmbă la tine și nu uită nici odată a -întinde o mână cerșitoare. - -Alții au studiat datinele, «morala» și drumurile Țiganilor; eu -m'am uitat la ei numai cu un ochiu de artist, și în acest chip ei -sunt un nesfârșit izvor de bucurie. - - * * * - -De neînchipuit e harmalaia și zvonul când tabăra se ridică. -Parii corturilor sânt smulși din pământ, păcătoșii cai cari -au căutat ceva hrană în iarba veștedă din margenea drumului, -sunt prinși de copii zgomotoși, cari au muncă ușoară, căci -nenorocitele vietăți sunt împiedecate și nu pot scăpa. Cu -resignare ei se lasă legați de cară; parii corturilor, scoarțele, -oalele și tigăile sunt încă odată mutate de pe pământ în -vehiculele care le vor duce în alt loc, și astfel tot înnainte, -fără sfârșit... - -Babele sunt așezate în față, supt tot buclucul acesta, și -cu dânsele copiii prea mici ca să meargă, bătrânii slabi, -nevolnicii și cei prea obosiți ca să se târască pe drumul greu. - - * * * - -Am văzut odată o încântătoare priveliște. Pe spatele unui -răbdător măgar fuseseră legați numeroși pari de corturi: cum -putea să-i ducă un dobitoc așa de mic, rămâne pentru mine o -taină. Între acești pari se fixaseră câțiva copilași goi, -ai căror ochi negri se uitau la mine uimiți de supt smocurile de -cârlionți creți nepieptănați. - -Măgarul se mișca din loc în loc păscând, parii grei se ciocneau -unul de altul, atingând pământul și stârnind mici nori de praf -ca fumul. - -Nici o grijă nu se putea ceti pe fața micuților; acest mijloc -de transport era fără îndoială lucru obișnuit. Păreau mici -maimuțe oacheșe aduse din clime mai calde... - - * * * - -Am întâlnit adesea părechi de bătrâni mergând laolaltă, -bărbați și femei gârboviți de vrâstă, obosiți, prăfoși, -acoperiți de zdrențe, cu lulele în gură; păcătoși vagabonzi, -dar totdeauna perfect pitoresci. Fără îndoială, mergeau să -spoiască în vre-un sat, căci bărbații purtau în spate neapăratele -oale de aramă, pe când bahadârcele aveau saci grei prinși de umeri -și un băț gros în mână. De-a lungul obrajilor lor de coloarea -pământului atârnau moale șuviți cenușii, care se mișcau în mersul -lor. Mi se părea că le-aș mai fi văzut adesea mai nainte; mi se -părea că recunosc ochii lor, privirea lor obosită, ba pănă și -ghiocul, semnul gâcitorului, pe care femeile-l purtau atârnând -de o sfoară la cingătorile lor; dar de sigur nu erau decât -exemplare din numărul cel mare al călătorilor din acest neam cari, -fără adăpost și obosiți de mers, rătăcesc necontenit pe pământ... - - * * * * * - -Mai ales un meșteșug e al Țiganilor. Sunt muzicanți născuți, -și vioara e instrumentul lor; și cel mai mic copil e în stare s'o -facă a cânta. Unii sunt lăutari de profesie. În grupe de trei -și patru merg din sat în sat, totdeauna unde e muzică de nevoie, -cântând răbdător, neobosit, ceasuri întregi, în soare sau în -ploaie, noapte și zi, la nunți, la îngropări ori la serbători. - -Când sunt cu taraful, acești trubaduri rătăcitori au și alte -instrumente pe lângă vioară. Alăute de o formă ciudată bine -cunoscute la Români supt numele de cobză, și un flaut alcătuit -din mai multe guri, flautul clasic întrebuințat în vremi trecute -de tata Pan cel bătrân. - -De cele mai multe ori, bătrâni vagabonzi cu ochii melancolici -și spinările gârbove, cari sunt deprinși a se umili și ale -căror slabe mâni oacheșe au obiceiul de a cerși. Lăsându-și -zdrențele pitorești, acești lăutari rătăcitori au adoptat -hidoase haine vechi, pe care alții le-au aruncat. Sunt nesfârșit -mai puțin arătoși în acest veșmânt; au pierdut acel farmec -nedefinit carei-i încunjură de obiceiu, nu mai sunt decât bieți -bătrâni îmbrăcați în zdrențe urâte și nu mai alcătuiesc -o desfătare pentru ochi. Totuși sunt bine văzuți, căci muzica -lor e dulce și melancolică, stridentă și sălbatecă; e un dor -straniu în fiecare notă și, cu cât sunt strunele mai vesele, cu -atât mai mult ești aplecat să plângi! - -Un neexplicabil strigăt de patimă care cere, zace în melodia lor: -e oare o amintire a unor țeri depărtate, care odată erau ale lor -și pe care nu le-au văzut niciodată? Ori numai expresia veșnicei -nostalgii care-i mână fără odihnă din loc în loc? - -Într'o seară de vară am întâlnit un tânăr Țigan care venia -către mine din praful drumului. Așezat cu picioarele goale, -bălăbănind pe spinarea unui măgar, cu vioara supt bărbie, -fără atenție pentru orice alta, el cânta; cânta bolții de sus, -stelelor care veniau una câte una, uitându-se cu o palidă mirare -la acest singuratec vagabond, al cui era tot drumul... Cânta pentru -că era firea lui să cânte, cânta inimii lui care încă nu se -trezise, cânta sufletului lui pe care nu-l putea pătrunde. - - * * * * * - -În orașe, Țiganii sunt întrebuințați ca zidari. Îi găsești în -grupe oriunde se face o casă: bărbați, femei și copii aducând cu -ei neorânduiala lor fără nume și pitoreasca lor murdărie. - -Seara, când, după ce și-au împlinit lucrul, își gătesc cina, -stând în jurul oalei care aburește, zdrențele lor de colori -felurite ajung strălucitoare supt razele soarelui apuind. - -Adesea un măgar răpănos e legat nu departe, și, într'un paner, -între vase de metal amestecate, de toate mărimile și formele, zace -un copil adormit înfășurat în ceva cârpe rupte. - -Măgarul își poartă povara răbdător, gonind muștele cu coada -lui puțină. - - * * * - -În luna crinilor, frumoase Țigăncușe merg pe uliți, ducând -vase de lemn pline de florile albe ca zăpada, puritatea crinilor -fiind în straniu contrast cu fețele lor arse de soare. În lungi, -mirositoare mănunche vând aceste flori trecătorilor. La fiecare -colț afli, sau culcate în atitudini pitorești, pe pământ, sau -stând drepte supt umbrosul unghiu al unui coperiș, -- frumoase -făpturi cu fețele oacheșe bucuros deschizându-se în zâmbete care -fac ca ochii lor negri să lucească și dinții albi să fulgere. - -Figuri pline de o mândrie inconscientă, fețe la care trebuie să -te uiți și încă să te mai uiți, căci ele cuprind toată taina -atâtor drumuri pe care picioarele lor le-au lăsat în urmă! - - * * * * * - -Vremea secerișului arată România în toată gloria ei, acea vreme -când munca omului își află răsplata, când, după ce pământul -a dat ce poate mai mult, bărbat, femeie și copil merg să adune -bogăția care face țara ce este. - -Une ori, de fapt, e un ceas de desilusie, căci ploaia, grindina ori -seceta strică adesea opera grea a omului. Uneori pământul n'a -răspuns celor mai scumpe speranțe ale lui, n'a fost în stare să -dea roada lui. - -Am cunoscut ani când, luni întregi, n'a căzut o picătură de -ploaie, când, ca acei din vechime, cercetam îndelung cerul cu -aprinsa nădejde că norul mare cât mâna omului se va întinde și -se va revărsa în ploaia așa de strașnic necesară, dar norul trecea -și nu da ploaia ce făgăduise; ani când tot ce fusese încredințat -adâncurilor pământului se vestejia și usca pentru că dela April la -Septemvrie nu căzuse o picătură, așa încât grămezi de nenorocite -vite periau de lipsa pășunii pe care să pască. - -Grozave luni de încordată neliniște, de așteptare fără speranță, -care părea să-ți usuce sângele în vine, precum pământul era uscat -de nevoia ploii. - -Râurile nu mai aveau apă; țara bielșugului ajunsese o țară de -suspine, praful acoperind, parecă, toate cu un giulgiu de lipsă.... - -Dar mari sânt, de fapt, anii de îmbielșugare, când silința -omului rodește. - -În oceane de aur copt stă grâul supt imensa față a soarelui, -mândru de bogăția lui, glorioasă speranță îndeplinită. - -Și, din această vastă câmpie de rodnicie, mâna omului e aceia -care culege spicele coapte, care leagă snopii, care strânge -grăunțele. An de an, a trebuit să mă minunez de răbdarea -muncii omului, să mă minunez de extraordinara-i cucerire asupra -pământului. - -În cete, țeranii lucrează din zori până în apus, fără să -le pese de căldura ce se zbate căzând asupra capetelor lor. -Cămășile ca zăpada ale bărbaților contrastează cu șorțurile -colorate ale femeilor, care pătează câmpia arsă cu vii petece -de albastru, roșu și portocaliu, pentrucă la vremea secerișului -nimeni nu rămâne fără lucru, -- cei foarte bătrâni singuri și -nedestoinici fiind lăsați în urmă spre a păzi casa. - -Din ceas în ceas neîncetat muncesc, pânăce amiaza-i adună în -jurul carălor, pentru frugala hrană de mămăligă și ceapă. -Priveliști de muncă, de sănătoasă sforțare, de simplă mulțămire! -Cât de adeseori n'am privit, cu emoție, dându-mi samă ce scumpă -a ajuns a fi inimii mele această țară! - -Dulăi veghetori păzesc casele și pe aceia dintre copii cari sânt -prea mici ca să lucreze; în umbra acestor vechicule plugarii își -iau o scurtă odihnă de un ceas, lângă boulenii lor cenușii, -cari în placidă mulțămire rumegă, pe când razele soarelui se -resfrâng, în coarnele lor enorme. Leneși ei își mișcă cozile -dela o lature la alta, îndepărtând muștele care, prea mult în -treabă, se adună pe coastele lor slabe ori lângă ochii lor mari, -visători. Cu ușoare întoarceri ale capetelor lor, ei urmăresc -mișcările stăpânilor, știind bine că și silința lor va trebui -să fie reluată, la ceasul apusului, când plugarii merg acasă. - -Numai pe moșii bogate se întrebuințează mașinele, și atunci mai -mult pentru bătutul grâului; aproape tot secerișul e făcut cu -mâna. Mici grupe de plugari activi se adună în jurul monstrului -de fier, al cărui glas zbârnâitor se poate auzi de departe, și -necontenit se ridică grămada de grâu până ce stă, o piramidă -de aur ars, supt marea boltă albastră. - -Într'amurg țeranii se întorc pe acasă, cu secerile pe umăr, -mergând lângă carăle lor pline vârf cu strălucitoare paie -bălane. De-a lungul drumului scârție carele acestea, într'o -ceață de praf. În serile fără vânt praful rămâne atârnat în -aier, acoperind lumea cu un ușor înveliș de taină, care plutește -peste oameni și vite, curățind zarea, îmblânzind toate colorile, -îndulcind orice contururi. - -Adesea soarele apuind aprinde această ceață; atunci atmosfera se -face straniu de luminoasă, ca și cum un foc grozav ar fi arzând -undeva în dosul valurilor de fum. E de nedescris ceasul acela: plin -de frumuseță, plin de pace, plin de nesfârșita mulțămire a -operei credincios îndeplinite, -- ceasul când pașii tuturora se -întorc spre casă, se întorc spre odihnă. - -În șir fără de capăt se urmează carăle trase de acei boi -cenușii cu minunatele coarne; vin de-alungul drumului parcă s'ar -mișca într'un vis care trece încet într'un nor de praf și -dispare. Dar praful rămâne atârnat ca un văl tras asupra unei -vedenii care nu mai este. - - * * * - - -Recolta porumbului vine mai târziu; une ori în Octombre țeranii tot -mai adună rodul copt. Zilele sânt scurte, și, seara, umezeală se -ridică din câmpia întinsă și atârnă ca fumul supt bolta luminoasă. -O melancolie de nedescris plutește asupra luminii; melancolia -lucrurilor care au ajuns la capăt. O mare sforțare pare îndeplinită, -și acum anul nu mai are ce face decât să adoarmă încet... - - * * * - -Dar nimic nu e mai glorios decât toamna romănească. Natura vrea -să se îmbrace într'o ultimă mantie de frumuseță înainte de a -se mărturisi învinsă de înnaintarea iernii. - -Bolta se face adânc albastră; tot ce se ridică spre dânsa pare -să capete o nouă valoare. Copacii se îmbracă în culori minunate, -une ori ca aurul, alte ori ca rugina, câte odată roșii ca focul. -Între porumbul nalt cât omul, uriașa floare a soarelui stă -plecându-și capul, apăsată de greutatea roatei cu semințe; ca -niște stele prodigioase, petalele-i ca șofranul strălucesc pe -fundul bolții de azur. - -Am văzut câmpii întregi cu aceste plante uriașe, adevărate -oștiri de flori în chipul soarelui, triumfător galbene supt -razele marii lumini pe care îndrăznesc s'o imite. Dar adesea mi se -pare că-și întorc fața rușinată, cu trista conștiință că -nu sânt decât o biată copie a aceluia căruia-i poartă numele. -Se face uleiu din semințele acestor flori; de aceia țeranii le -cultivă așa de mult. - - * * * - -Adesea în umbra acestor uriași am văzut țerani așezați în cerc -împrejurul grămezilor de porumb, al cărui fruct îl curăță -de frunze. În piramide pitice portocalii, grăunțele coapte zac -risipite în largul câmpilor vesteji, și coloarea lor glorioasă -atrage ochiul de departe. Adesea năfrămile femeilor sânt de -aceiași coloare. - -Îmi plac aceste pete înfocate de coloare în mijlocul imensităților -aride ale câmpilor culeși; cu dragoste ochiul artistului se oprește -să le privească și numai fără voie se întoarce dela ele. - -O priveliște frumoasă e și aceia a șezătorilor țerănești, sau -în șuri largi ori curți, pentru a desface grăuntele porumbului -din știulete. Sunt prilejuri de mare bucurie, când tinerii se -adună, când râs și muncă se amestecă voios, când se povestesc -lungi povești și se cântă cântece de dragoste. Babele stau la un -loc, torcând sau țesând, cu capetele tremurătoare asupra sfaturilor -tăcute, cu ochiul asupra flăcăilor și fetelor, cari, îmbrăcați cu -ce au mai bun, cu o floare ochioasă după ureche, se privesc pe supt -ascuns, și glumesc, și se sărută, și sânt fericiți. - -Bătrânul lăutar țigan sau trubadur vagabond nu lipsește -niciodată dela aceste întâlniri. De unde-o fi, e sigur că vine, -șontâcăind, perpelit, desprețuit, o figură sordidă, cu vioara -sau cobza lui subțioară. Dar muzica lui e minunată și face ca -toate inimile să râdă, ori să joace, ori să plângă. - - * * * * * - -Aș evoca prea multe scene; prea multe vedenii răsar înnaintea -minții mele. N'am nici vreme, nici talent. Deci trebuie să mă -depărtez cu părere de rău și să las acest popor simplu la -munca lui și la jocul lui, la bucuriile și la năcazurile lui, la -speranțele și la temerile lui. Îi las la casele lor, -- pașnice -odată, -- un văl de praf apăsând asupra lor. - - - - -II. - - -Nu departe de locul unde trăiam eu era un mare câmp gol, unde -soldații făceau exercițiu, și aproape zilnic mergeam călare -să-i văd la lucru. - -O curioasă legătură de simpatie m'a prins de la început chiar -de această vitează oaste mică, ajunsă acum a fi a mea. Avuiu -simțul puternic că niciodată n'am fost pentru ostașii miei o -străină, că ei țineau la mine; și cu voie bună călăriam -printre rândurile lor, de-alungul regimentelor, bucuroasă că sunt -cu ei, bucuroasă că țin calul în frâu, bucuroasă că este -viață în mine! Mă purtam fără sfială în mijlocul lor; n'aveam -nevoie nici de vorbe, nici de lămuriri; zimbiam la ei, și ochii lor -mă urmăreau cu priviri de prietinească mulțămire, dinții albi -fulgerându-li între buze când aclamau. - -Am fost în mijlocul lor când soarele strălucia în toată puterea -lui asupra câmpilor uscați și pârliți; prin ploaie și furtună am -fost în mijlocul lor și supt zăpada ce cădea; multe leghi de cale -am călărit în flancul lor prin valuri de noroiu fără nume... - -I-am auzit câte-odată râzând, și i-am văzut și cum joacă. După -obositoare marșuri m'am uitat la ei îndelung cum se întorceau -într'amurg, cântau laolaltă, cu flori veștede la ureche. - -Adesea mi-am oprit calul în marginea drumului, ca să-i văd trecând, -și praful ce-l ridicau picioarele lor mă învăluia unde stam. - -Un fel de magnetism trecea dela mine la ei: mă înțelegeau pe mine -și pe dânșii îi înțelegeam eu. - -În de obște, soldații sunt dresați la automatism, ca niște -păpuși care trebuie să se uite, să simtă, să lucreze întocmai -așa... Dar pentru mine ei erau oameni, oameni cari-și aveau casele -și măicuțele lor; fiecare-și avea speranțele lui, avea un lucru -pe care i-l cerea inima, -- un lucru de care doria; lucrul acela -îl simțiam eu, și de aceia, când treceam printre dânșii, -aclamațiile lor mergeau după mine, care-i înțelegeam ca oameni, -și pricepeam că făceau așa pentru că țineau la mine, nu pentru -că li se dăduse poruncă să facă așa. - - * * * - -Multe aș avea eu de spus despre ostașii miei; mult am avut a face -cu dânșii și mai mult decât un prieten am numărat în rândurile lor. - -Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m'a făcut colonel -onorific al unui regiment de roșiori, -- cinste la care am fost -foarte simțitoare și care mi-a dat unele din ceasurile cele mai -plăcute ale vieții. - -În atâtea marșuri, mi-am urmărit regimentul, în atâtea manevre -l-am căutat peste dealuri și văi, călărind leghi întregi până -l-am găsit, undeva, într'o poziție ascunsă, și, cum dădeau cu -ochii de mine, soldații mei mă salutau cu strigăte bucuroase. -Puține sensații în viață mi-au umplut sufletul de o emoție așa -de adevărată ca urările îndreptate spre mine de roșiorii miei -viteji. - -Niciodată nu m'am simțit mai mândră ori mai fericită decât -călărind prin rândurile lor, ascultând aclamațiile lor, -simțind că au simțire pentru mine, că eram una cu ei, gata și de -aceia ca, la o întâmplare, să împart viața lor aspră, riscurile -lor, primejdiile lor. Și o știau și ei, o intuiție oarecare li-o -spunea, și de aceia trecea între noi ceva puternic și adevărat, -ceva mai mult decât omagiul convențional ce se datoria Doamnei lor, -Reginei lor. - -Dintr'o foarte depărtată țară am venit eu! Dar am știut cum -să-i iubesc și să-i înțeleg pe ostași. Eram mândră să călăresc -în fruntea lor; parcă aveam o convingere puternică în inima -mea că aș fi în stare să-i conduc la datorie, că li-aș putea -insufla curaj, ambiție, și că după mine și la moarte s'ar duce... - -Nu mă sfiesc să mărturisesc aprinsa mulțămire ce mi-o da acest -sentiment de putere, de putere amestecată cu bucuria de a fi -tânără și voinică și sănătoasă! - -Cei ce n'au încercat așa ceva nu pot cunoaște această mândră -sensație. Bucuria de a-ți simți soarele deasupra capului de a-ți -ști un cal bun ca sprijin, unită cu conștiința că toate inimile -se întorc spre tine, fiindcă ai tinereță și viață și lumea -ți-i dragă! - -Nu vreau să spun că numai fiindcă puteam călări ca un ostaș -și-mi simțiam inimă bărbătească bătănd puternic în piept, -firea mea nu era gata să îndeplinească datoriile femeii. - -Am cunoscut și cellalt curaj, care e de nevoie la căpătâile celor -ce mor; am avut prilej să dovedesc că pot împărtăși cu alții -și zile de boală și năcaz, între scene între care doar iubirea -și mila să-și aibă locul. - -Nu-mi erau dragi ostașii miei numai în zile de părăzi și -steaguri desfășurate 'n vânt, în zile când îmi umpleau inima de -mândrie și plăcere, ci și în zilele de întunerec și de grea -încercare, când aripa morții flutura asupra lor și când și cei -mai viteji știau ce este jertfa. - - * * * * * - -Da, am fost cu ostașii miei, când o crudă încercare a înduplecat -vigoarea lor, energia lor și speranțele lor. Am fost cu ei -când erau strânși laolaltă, ca o turmă într'un lagăr, unde -holera-și făcea de cap, smulgând viețile lor tinere așa cum o -furtună smulge puternicii stejari. - -Am împărțit cu ei aceste zile de surgun, când ei erau despărțiți -de oamenii ceilalți ca printr'o dungă de foc pe care puțini cutezau -s'o treacă. Am mers la ei pentrucă mulți se feriau de dânșii, am -mers la ei pentrucă mulți se temeau... - -Erau închiși, ca niște prisonieri, ca să nu poată întinde o -molimă fatală țerii celeilalte. - -Înțelegând groaza numelui de holeră și pentru inimile cele mai -viteze, dându-mi seamă de mizeria, de singurătatea, de chinul și -suferința ostașilor miei și de cât de puțini erau aceia cari -să voiască a rămânea cu dânșii, m'am crezut datoare să fiu eu -aceia care să rămân și am simțit că acuma sosise vremea să li -dovedesc iubirea mea, să-mi chem un curaj care știam bine că nu-mi -va lipsì niciodată când ceasul primejdiei va fi bătut. - -Frică mie? O, nu, nu! Nu-mi era frică, și de aceea-mi era mai -ușor decât cum li se părea altora în ce-i privește, dar, fiind -sănătoasă și plină de viață, deprinsă cu lucruri frumoase -și curate în jurul mieu, carnea și sângele mi se cutremurau -instinctiv la gândul că trebue să întru în atingere așa de -groaznică și să văd lucruri așa de triste la privire. - -Oarecare ajutor am putut să li aduc, pentru că până la venirea -mea lipsia. Nimeni nu fusese pregătit pentru acest crud biciu al -lui Dumnezeu pe care ostașii miei îl aduseseră cu ei din țara -dușmană. Totul se ținuse gata pentru răni și accidente, dar, -dacă lumea-și aduce aminte, Românii noștri n'au întâlnit la -1913 o împotrivire înarmată, ci au fost atacați de spectrala -boală care dădea jos omul în câteva ceasuri, băgând groază în -rânduri și oroare între cei cari trebuiau să li poarte grija. -Molima s'a întins cu o așa de înspăimântătoare iuțeală, -încât mulți, prinși de panică, fugiseră. - -Am strâns lângă mine medici și surori de caritate; cum era -firesc, prezența mea acolo unde infecția era mai mare mi-a dat -încredere și a dovedit că primejdia nu putea să fie așa de -mare. Îndată am fost încunjurată de inimi credincioase, gata de -orice jertfă, și lupta ce am purtat a fost o luptă bună, de și -piedecile împotriva noastră erau mari. - -Mă așezasem într'o tabără lângă Dunăre, pe calea ce trebuia -s'o ieie oastea mea întorcându-se din țara dușmană. - -Era numai un câmp gol, unde se ridicaseră lungi bărătci de lemn, -fără niciun confort, una lângă alta. - -Întunecate erau acele colibi de lemn, joase și pustii, clădite -pe pământul gol, cu o cărărușă ca un șanț la mijloc, și, -cum ploua din bielșug, cărărușele se făceau noroiu și de pe -asprele coperișuri de lemn apa curgea în pâraie, udând paiele pe -care ostașii mei erau întinși. Unul lângă altul stăteau murind, -murind vitejii miei ostași tineri, cari așa de veseli se duseseră, -cu speranță în inimile lor. - -La început orișice lipsia, și ploua înlăuntru din toate -părțile. Dar în curând avură paturi și cearșafuri și medici -din destul, și câteva devotate surori de caritate, care pas cu pas -se luptau cu boala crudă, care stăteau în umilă jertfire zi și -noapte lângă paturile celor în suferință. - -Între alții, câțiva medici indieni își oferiseră mărinimos -ajutorul. Veniseră din Turcia, unde făcuseră, și acolo, ispravă -bună. Deprinși cu o astfel de epidemie, asistența lor era foarte -prețioasă, pentru că mulți puteau fi salvați dacă li se dădea -îndată o îngrijire necontenită și neobosită. Așa de răpede e -cursul acestei boli, încât e esențial s'o combați chiar la cel -d'intăiu semn al ei. Acești medici indieni au rămas cu noi cât -timp am avut nevoie de dânșii, și ni aducem aminte recunoscători -de ajutorul ce ni-au dat cu neobosită energie pănă ce am biruit. -Afară de aceasta era pentru mine îndeosebi mișcător să pot vorbi -englezește într'un loc așa de neașteptat! - -Soțul mieu, care avea comanda asupra tuturor trupelor, venia zilnic -să inspecteze ce făceam noi. Prezența lui ni-a fost o mare -încurajare, și toți bolnavii noștri salutau sosirea lui ca un -semn că nu s'a lăsat la o parte nimic din ce puteà să le fie de -folos. Și fiul meu erà cu mine, fiul meu cel mai mare; el mi-a -fost mâna dreaptă, tovarășul de muncă, energia lui tânără -întrând în acțiune unde zimbetele mele nu ajungeau. - -Multe zile am rămas în mijlocul soldaților mei și Dumnezeu mi a -îngăduit să pot fi de vre-un ajutor; zile de strașnică trudă, -zile de întunerec, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată -nu voiu mai puteà să le uit. - -În vremea aceasta m'am apropiat foarte mult de inimile ostașilor -miei. Ei știau că nu m'am ferit de ei când mulți se temeau; ei -știau că am rămas cu ei așa încât să nu se simtă părăsiți, -să nu fie tratați ca niște lepădături, când așa de crudă li a -fost partea. - -Pe deplin fuiu în stare atunci să le dovedesc că străina nu mai erà -străină, ci cu toată inima și sufletul întreg, dintre ai lor una! - -O, bieții mei ostași tineri! I-am văzut cu umflatele fețe vinete, -cu ochii căzuți în cap, sângerați, spectrali, i-am văzut în -spasme groaznice, când orice ajutor omenesc li lipsia, i-am văzut -țapeni și muți când își sfârșiseră ultima luptă; am stat -lângă paturile chinului lor, rugându-mă tăcut pentru umilele lor -vieți fragede. Cele dintâiu zimbete ale lor eu le-am cules, când, -după zile de tortură, ei se strecurau iarăși pe încetul spre -viață. - -Nici în mormintele lor ei nu se puteau simțì, astfel, uitați. Am -îngenunchiat lângă ele, acolo unde ar fi îngenunchiat mamele -lor, soțiile, copiii lor, și pe fiecare moviliță pustie am -sămănat flori de mireasmă, ca și florile ce cresc în jurul -caselor pe care nu le vor mai vedeà. Noi n'am vrut să lăsăm ca -ei să fie aruncați în groapa comună, ci am dorit ca fiecare din -tinerele lor trupuri să fie însemnat cu crucea lui. - -Zilnic cercetam de jur împrejur colibele mele, odată, de două, de -trei ori, cum cerea nevoia. - -Uneori soarele ardea de nesuferit deasupra capetelor noastre, -prefăcând adăposturile de lemn în sobe încălzite peste măsură, -din care ieșiau desgustătoare duhori de boală, amestecate cu -mirosul antisepticelor, în aburi pe cari cu greu puteai să-i -înfrunți. - -Dar și mai rele au fost zilele de ploaie: pământul nostru -românesc fiind bogat, tot lagărul s'a prefăcut într'un râu de -noroiu curgător! Prin coperișurile crăpate ale colibelor noastre -picurau reci pârâiașe în paturile celor în suferință; până -la genunchi înnotam prin noroiu. În zilele acestea de depresiune -trebuia să-mi îndoiesc silințele și zimbetele... - -Simțiam lămurit cum cădeà curajul fiecăruia odată cu căderea -barometrului. Cu cât mai grea apărea sarcina noastră; cu cât -mai imposibilă speranța; cu cât se făcea maì desperată luptă -cu moartea! Căci cu adevărat cruda boală părea că turbă cu -creșterea umezelii și murdăriei. - -În zilele acestea aveam grijă să-mi fie mânile de două ori mai -pline, să fie florile ce aduceam cele mai frumoase ce puteam găsi. -Mișcătoare erà plăcerea betegilor mei și pentru cea mai umilă -crenguță; fețele lor nenorocite se luminau ca prin minune, și -ceice erau prea slabi ca să-și ridice capetele își întindeau -spre mine tremurătoarele degete, nerăbdători să primească și -cel mai mic dar. - -Li aduceam și lămâi și bomboane acrișoare, căci nestinsă -li erà setea, parcă foc li-ar fi ars în gâtlej. N'o să uit -niciodată cum sugeau lămâiele acelea, întinzând mânile ca să -mai aibă! - -Celor ce erau mai bine acuma ni erà îngăduit a li da vin, și -mare bucurie erà când apăream în prag cu brațele pline de -sticle, altele fiind aduse în urma mea de aceia cari cu credință -mă întovărășiau în toate aceste drumuri. De sigur că eram -binevenită, căci cu mânile goale nu veniam niciodată. - -Dar era una din aceste colibe unde zăceau gemând cei mai greu -bolnavi dintre toți și căreia îi ziceam «gura iadului»: a -întra între păreții ei de lemn erà parcă ai fi pătruns în -cuprinsul vre-unui vis grozav. - -De fapt aici nu puteam face alta decât să stau cu mânile -încrucișate, ridicându-mi cugetul în fierbinte rugăciune către -Dumnezeu! - -Întunecate scene de miserie a noastră, muritorii, care și acum -rătăcesc prin mintea mea, vedenii de moarte și de spectrală -suferință, la care nici iubirea nici știința n'ajută la nimic. - - * * * * * - -Dar am și alte amintiri din aceste zile, amintiri de o speță mai -puțin jalnică. - -Am văzut multe regimente întorcându-se din țara străină, nebune -de bucurie când piciorul atingea din nou pământul de naștere. - -Veneau peste Dunăre, pe poduri de luntri. Stăteam pe țermul care -erà pentru dânșii «acasă», și am fost cei dintâiu să primim -bucuria lor cea mare, chiotele lor, nebuna lor desfătare. I-am -văzut trântindu-se jos, rostogolindu-se în praf, căci și praful -acela tot țara lor erà, țara inimii lor! - -Crunți erau și obosiți de cale, unii din ei în zdrențe, dar -toți cântau; răsunau cerurile de cântecele bucuriei lor. - -Inima mea răspundea acestor manifestații de entusiasm, când veniau -în cete lângă mine, așa de bucuroși, parcă-mi erà fiecare un -prieten al meu de aproape. - -N'a fost dat la multe princese și regine să fie într'o atingere -așa de apropiată cu oștile lor, dar, tocmai pentrucă aceasta e o -țară mică, și cei de pe tron iau parte la fapta cea adevărată. -Poate că este în firea mea ceva care mă face să pot fi de ajutor -când se cere neapărat curaj și energie; atunci puterile mele pare -că sunt de două ori pe atâtea și forțele mele nu se isprăvesc -niciodată. Cât vor fi fost ele de grozave, binecuvintez acele zile -de molimă deslănțuită, căci m'au dus mai aproape de cum puteà -face orice alta de inima poporului meu. Lor li se păreà că să vin -eu la dânșii la un ceas ca acela erà o silință dincolo de ce se -poate așteptà de la o princesă! - -Ce știau ei până atunci decâtă dragoste sunt eu în stare, -decât ajunsesem a fi una cu ei în inimă și în suflet... - - * * * * * - -Așa de decorativ nu e soldatul român, dar e hotărît, e gata să -ajute, e cumpătat, ba e și vesel la locul lui. - -N'are nevoie de mult confort; poate merge mult în căldură și -în frig. Mulțămit cu puțin, se poate hrănì cu o bucată de -mămăligă și poate dormi cu capu în mantà la un colț de șanț. - -Oacheși țerani mărunți, cu ochii negri, nu așa de arătoși, -nu prea bine rânduiți la îmbrăcăminte, nu prea cocheți; dar, -iată, eu sunt sigură că nu e țară cu mai buni oșteni decât -România. Soldatul e aici neobosit, e răbdător, e credincios; el -merge până cade; Țara lui, Regele lui, căpetenia lui se pot -răzimà pe el, siguri că nu va lipsì dela datoria lui. - -Cu mândrie scriu aceste cuvinte, și mândră sunt aducându-mi -aminte că, din ziua întâia a venirii mele între ei, prietenă -li-am fost! - -Deoarece aceste pagini au fost scrise ca scene văzute de ochii -Reginei lor, bucuros le-aș sfârși cu o vedenie a ostașilor mei pe -care mi-o aduc aminte într'un amurg. - -Tot în vremea aceia de holeră. Două săptămâni le petrecusem -între ei, și fusesem chemată într'un sat departe, unde locuitorii -aveau nevoie de ajutor. - -Soarele apunea pe Dunăre; cer și apă erau aprinse de un roșu -înfocat. Multe regimente cantonaseră pe malul râului și încă -mai multe de ceia parte a drumului, pe câmpul gol. Din cauza molimei -trupele acestea fuseseră ținute în bivuacuri, -- grea încercare -pentru oamenii nerăbdători de a se găsi iarăși la casele lor. - -Drumul îmi erà între cele două tabere. Ca piramide pitice, -corturile se desfăceau pe bolta înflăcărată; o liniște ca de -minune se așternuse asupra lumii cum înnaintà vehiculul mieu spre -soarele apuind. - -Ziua fusese caldă, aprigă lupta cu moartea; eram obosită, cam -deprimată; și de aceia slava cerului erà ca o minunată vădire -după atâtea priveliști dureroase. De departe însă ostașii m'au -văzut că mă apropiiu; din amândouă laturile ei alergau spre -mine, chiuind, aruncându-și bonetele în sus, îmbulzindu-mi calea -cum treceam. - -Eram îmbrăcată ca soră de caritate, numai în alb. Ridicându-mă -în picioare, li făcuiu cu mâna ca răspuns la salutare. - -Nu li puteam vedea fețele, căci soarele-mi era în ochi, dar li -auzeam chiotele, strigătele de bună venire; știam că li pare bine -că mă văd, că simt prietenia mea pentru dânșii.... - -Așà trecuiu prin mijlocul lor, motorul mieu ducându-mă departe -de vederea lor spre alte drumuri de suferință, spre alte suspine -și lacrimi, dar sunetul de glasuri ale ostașilor miei nu mă -părăsià, și el mi-a rămas totdeauna ca o binecuvântare ce -păstrez în adâncul însuși al inimii mele!... - -18 August 1916. - - - - -Partea a II-a. - - - - -Vara trecută am scris câteva foi menite Țării celei mari care -mi-a dat nașterea. Simțiam nevoia ca țara aceia să vadă țara -care e a mea acuma prin ochii cuiva care a învățat s'o iubească -adânc și să simtă adânc farmecul ei. - -Nu numai în acea țară mare de dincolo de Mări schițele mele -ușoare au întîmpinat bună primire, și de aceia în această -vreme de tristeță națională m'am îndemnat ca încă odată să -ieau condeiul, și anume pentru a vorbi despre locurile ce mi-au fost -dragi aice. - -Cu trezirea primăverii un dor nemărgenit, pe care nu-l pot -stăpânì, îmi umple sufletul. Ca prinsul care caută prin -zăbrelele fereștii să descopere un colț din cerul care-i e mai -cunoscut, mă încerc a deosebì mai limpede vedenii din locurile -care din inima aceasta s'au rupt. - -Scoasă din sălașurile mele, ele-mi răsar mai scumpe decât -oricând, acele locuri de unde cu sabie și foc am fost surgunită. -Ele au ajuns pentru mine Raiul pierdut spre care toți tindem cu dor. -De aceia m'am gândit că, în aceste zile de încercare, măcar -condeiul mieu ar puteà să vă îndrepte, pe câțiva din cei ce -sunteți ca mine, înnapoi spre locuri de care tânjiți. - -Sarcina ce am luat-o asupră-mi va fi și amară și dulce, și, -dacă poate vorbele mele vă vor atinge sufletul, unii veți -încercà să vă amintiți că adesea mi s'a părut a scrie cu -însuși sângele inimii. - - - - -I. - - -Dacă sânt mai mult aplecată să vorbesc de munte, de câmp și de -șesuri decât de orașe și uliți și să descriu sate, biserici -și locuri singuratece, e poate și pentru că artistul din mine -m'a făcut întâiu a iubi această țară. Dar totdeauna către -cei umili, către țerani m'am simțit mai puternic îndreptată, -datinele și obiceiurile lor, bucuriile și jalea lor m'au mișcat -uimitor. - -Simțiam o dorință de a-i cunoaște pentru a-i înțelege, de a fi -primită fără neîncredere în mijlocul lor. - -Îmi erà drag de spațiile largi în care locuiau, de mireasma -bunului pământ în care-și înfigeau plugul; și am înțeles -astfel și poezia prafului care li acoperia munca, neîncetatele -lor silinți spre un ideal înfășurat în umbră, pe care nu-l -înțelegeau încă deplin. - -Nimic nu este în țara aceasta românească pe care să nu-l fi -iubit eu. Mai adânc și decât copiii născuți pe brazda ei -m'am împărtășit eu sufletește cu șesurile ei întinse, cu -nesfârșitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiștele-i -umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci și câmpii de grâu -copt luminând ca aurul. Mi-a fost drag și de spinul uriaș care -în vre-un loc sterp și pietros întindeà spre ceruri frumusețea -fără folos a țepoaselor lui brațe. În cursul rătăcirilor mele -am ajuns la locuri așà de singure încât păreau a fi la capătul -lumii, și am stat acolo de am privit gloria ultimă a soarelui -până se coborî spre odihnă, și mi-a plăcut de singurătatea -din jurul mieu. Mi-a plăcut de bolta aprinsă a cerurilor, de -strania melancolie a nopții ce cade, de mirosul rouăi ce se ridicà -din ierburi, de vălul prafului ce atârnà asupra lumii. Mi-au fost -dragi toate, adânc și cu adevărat dragi! - -Acuma cea mai mare parte din ce am avut, a trebuit să rămâie -în mânile celor cari-i vor fi fiind stăpâni aspri și fără -milă, ale celor cari vor fi găsind mijloc de a scoate sânge și -din pietre. Dar Dumnezeu vrea de sigur ca aceasta să fie numai -o încercare fără trăinicie, ce s'a trimis asupră-ni ca să -înțelegem mai bine cât am iubit acea țară și ce scumpă ni-a -fost. - -N'aveam nevoie să se rupă de la mine ca să-mi dau sama cât mi se -legase de inimă acest pământ; totuși dela fereastra adăpostului -mieu, orice icoană ce zăceà adormită în sufletu-mi, mi se -înnalță înnainte, limpede, minunată. Ci așà sunt de multe, -încât abià de știu pe care s'o schițez mai întâiu.... - - * * * - -Dar, cum gândurile mi se întorc așà de firește mai degrabă -decât oriunde la locul unde mi-am lăsat micuțul cel din adânc -și așà de mult iubit, să stau o clipă ca să vă spun despre casa -care așa de călduros m'a adăpostit atîția ani. - - * * * - -Dragă casă a Cotrocenilor goală ești acum. - -De mă întorc la voi, Cotrocenilor, cum o să vă găsesc? Cu -bucurie mă veți primi voi ori tremurând încă de tot ce ați -văzut? - -Că tare mi-ați fost dragi voi, Cotrocenilor! - -Iarna, vedeam din pat cum răsare soarele asupra orașului. -Deprinsă, cum eram, să mă scol din vreme, această serbătoare a -colorii a mea erà în fiecare dimineață. Împotriva înfocatei ei -străluciri copacii goi își rășchirau ramurile, negre și de tot -stolul ciorilor. La anume clipe se ridicau toate în văzduh dintr'o -dată, trăgând mișcătoare linii de negru pe bolta portocalie. - -Primăvara, mă trezeau păsările cu chiscuitul lor ori trâmbițele -casărmilor chemându-mă la primblarea mea călare din fiecare zi. -O, cum le cunoșteam de bine pe aceste trâmbiți toate, de puteam -spune după sunetul lor deosebit care erà regimentul ce pornia în -marș. În tinereța mea, regimentul care erà al mieu cântà -totdeauna o anume bucată ca să mă înștiințeze că el îmi iese -în cale. - -Sunetele acelea din Cotroceni! Pe toate le știu, și, de aud acum -de-odată ceva care samănă cu ele, îmi bate inima și lacrimi îmi -răsar pe gene. - -Primăvara și în vara timpurie nopțile răsunau de chemarea -trâmbițelor; le umpleà și depărtatul lătrat al câinilor; iar de -Paști auziam glasuri de fete cântând în cor «Hristos a înviat -din morți». Și apoi de jos din oraș sunete vesele de valsuri -veniau plutind până la pașnica noastră grădină ca să amestece -frivole note cu cântecul privighitorilor ce se îngânau până -adânc în noapte. Plin erà văzduhul de mireasma florilor. Dar -astăzi toate aceste lucruri nu mai sunt, nu mai sunt așà! - -Tot mai aud grăbitul pas al copiilor miei alergând spre mine prin -cărările acoperite cu nisip, -- cu mânile pline de flori și -pletele frumoase fluturând în vânt. Totdeauna, la orice vrâstă, -îmi alergau astfel înnainte cu mânile pline de flori, știind cât -țin eu și la cea mai umilă dintre plante. - -Îi văd cum vin unul după altul, și totdeauna era unul mai mititel -ca să iea locul aceluia care crescuse... Anul trecut, micuțul -Mircea... Și tot cu flori în mână veniau la mine. - -Altele erau florile după vreme; întâiu timpuriile viorele, apoi -ghiocelul, ori un subțirel toporaș alb; pe urmă vin curpenii -de pădure, luminoși ca soarele, apoi lalelele și stânjineii, -liliacul și trandafirii, până ce miezul verii îmi aducea crinii -albi ca zăpada, cu străpungătoare mireasmă și mari aproape cât -și copilul care-i aducea spre mine. - -Dar astea s'au dus, s'au cam dus... Mircea zace în mormântul lui -rece, și ostași cari nu sunt ostașii noștri stau de sentinelă la -ușa casei noastre... - - * * * * * - -Cotrocenii erau odată o mănăstire ascunsă 'n păduri, care o -despărțiau cu totul de oraș. Bătrâna-i biserică tot stă -dreaptă la mijlocul curții, încunjurată de castani, cari, când -sunt în floare, par împodobiți cu mii de făclii înfipte 'n -ramurile lor. Iar, toamna, frunzele li se prefac în scump aur, pe -când iarna arborii se sprijină goi și înfiorați de zidurile -lăcașului. - -Nicio restaurație greșită n'a profanat stilul bisericii. Stă -încă neatinsă, păstrându-și farmecul de odinioară, dar, din -nenorocire, când s'a rezidit casa din juru-i, nimeni n'a avut -gândul de a o face la loc după frumoasele modèle ale bătrânelor -mănăstiri din alte părți ale țerii. - -Simțiau nevoie să ni clădească un «palat», nebănuind măcar -că Domnița venită din locuri așa de depărtate va fi cândva -cea mai înfocată admiratoare a unui stil pe care mulți l-au -uitat, de pe urma importațiilor mai nouă din străinătate. Astfel -arhitectura casei n'are frumuseță, afară de o mică parte pe care, -târziu, am adăugit-o noi. - -De și am cheltuit multe ceasuri fericite supt acest acoperiș, unde -atâția ani mi-a fost casa, acum dorurile mele toate spre biserică -merg, unde zace însângerată o parte din însăși inima mea. - - * * * - -Înlăuntrul tainicei tăceri a lăcașului mai mult decât un -oaspete nobil și-a aflat odihnă. Nobili oaspeți ale căror nume -sunt săpate pe vechile lespezi sepulcrale. Dar, pe lângă acele -morminte, este acolo o piatră pe care nici un nume nu-i scris. -Mic și nespus de singuratec este acela ce zace acolo, așteptând -întoarcerea celor ce n'au avut timp să-i sape numele în marmoră. - -Cândva ne vom întoarce; atunci o inscripție se va pune acolo, -după vechea datină, -- și nu vor trebui multe cuvinte căci numai -patru ani, așa de scurți, a fost el oaspete pe acest pământ când -Dumnezeu l-a chemat aiurea, în mai fericite ținuturi. - -Chiar lângă mormântul cel fără nume este o piatră pe care scrie: - -«În floarea tinereaților, în vrîsta voiniciei, cumplita moarte -au răpit din cinstea boieriei pre tinerel Constandin, odrasla cea -aleasă a Radului biv Vel Spătar. Oh jale tânguioasă! Din rodul -cantacuzinesc trăgându-și nemurirea, aici cu cinste astrucat, ca -pentru pomenire. Douăzeci și doi de ani fiind, pre a lui maică a -lăsat pătimind. Leatul cel de la Hristos o mie șapte sute trei -întregi și doaozeci. Lăsând suspinuri multe neamului său, și -maică-sa întristăciune mare și lacrămi de a pururea, fără -încetare, Hristoase Dumnezeule, varsă-ți milostivirea de-i -odihnește sufletul, dându-i Tu mântuirea; 1729». - -Duioase vorbe, pline de răsunetul vechilor dureri, de pot sta -deocamdată și pentru celalalt mormânt, unde numele nu e. - -Pe unul îl chema Constantin, Mircea era cellalt; unul și-a atins -al douăzeci și doilea an, cinci veri n'au trecut peste creștetul -celuilalt --, dar aceiași e durerea de mamă din veac în veac; -oricât de îndelungă și oricât de scurtă i a fost dăinuirea, nu -cu anii i se poate măsurà suferința. - -În primăvara aceasta, Mircea nu-mi va aduce flori; în zădar ni va -înflori grădina; se vor vesteji curpenii, lalelele se vor trece, -se vor răspândi trandafirii, locurile iubite nu vor duce crini pe -mormântul care nume nu are. - -Tot vor cânta privighitorile, și miresme vor pluti iarăși în -aier, dar trâmbițile ce vor suna, nu vor mai fi ale oștirii -noastre. - -«Și de aceia», spune Scriptura, «eu slăvesc pe morții cari sunt -acuma morți, mai curând decât pe cei vii... Căci ei n'au văzut -fapta rea care s'a făcut supt soare». - - - - -II. - - -Pentru ochiul celui indiferent, este numai puțină frumuseță în -câmpiile din jurul Bucureștilor. Ele sunt uniform plane, prăfoase, -fără arbori, și când se topește zăpada, adesea ori nu-s decât -mari lacuri de mocirlă. - -Nu dintr'odată am învățat eu să le țin în samă. Venisem doar -dintr'o țară de verzi pășuni și de copaci largi în ramuri, și -seaca goliciune a acestor câmpi mi-a fost greu dintru'ntâiu să -li-o sufăr. Îmi era dor de pajiști, însetată eram de umbră. -Încetul pe încetul mi s'au deschis ochii să văd frumuseți de -care la început nu știam. - -Fără să țin în samă neîndurările vremii, am călătorit în -lungul și largul lor, în toate anotimpurile. Nu-mi păsa nici de -ceață, nici de vânt, nici de ploaie; și nici viscolele nu mă -puteau ținea acasă, nici fierbintele soare de vară. - -Îmi plăcea să rătăcesc departe de drumurile bătute, să descopăr -locuri pe care puțini le-au fost văzut vre-odată. Iarna, treceam -în saltul calului peste întinderi nemărginite de zăpadă, când -cer și pământ se făceau una, când nu păreau a mai fi nici hotare, -nici zări, ci numai o nesfârșire pierdută de alb, care tot mergea -și mergea și mergea. - -Copitele calului mieu lăsau o ușoară urmă după mine, și -adesea-mi părea rău că profanez astfel sfințenia giulgiului -de omăt fără pată. Și atât de adâncă era în juru-mi tăcerea, -că-mi apăsa pe cap ca o povară, mă copleșia cu puterea ei -și aproape mă făcea să mă tem. Când și când un zbor de cioare -plutiau jos supt bolți, și croncănitul lor făcea și mai puternică -singurătatea către care călătorisem, departe așa de mult de -locuințile oamenilor. - -După lungi luni de iarnă, mare-mi era bucuria de primăvara ce -se trezia. Știam unde se pot afla cele mai timpurii dintre flori; -drum lung aș fi călărit pentru a culege cei d'intâiu clopoței -galbeni, pentru a avea bucuria vre unui covor albastru de viorele -într'o pădure hăt hăt departe; îmi era drag de cea d'intâiu -nălucire cețoasă de verde pe sălcii, și cunoșteam locuri -singuratece unde ele stăteau în cete, lăsând ca plângătoarele -lor crengi să se târască peste apele cu mers iute, crescute -de zăpezile în topire. Știam de cutare bisericuță la mal -de râu, așa de bătrână și de rustică de se țineau abia'n -încheieturile lor păreții de lemn. Sta cu totul pierdută -în mijlocul unui cimitir sămănat cu cruci joase de piatră, -ieșind din pămînt ca niște uriașe buruieni necunoscute. Vechiu -era lăcașul, vechi erau și crucile mai mult fără nume, dar -clopoțeii galbeni și vineți ce se luau la luptă între ele erau -tineri de a primăverii tinereță. - -Stăteam privind îndelung smerita frumuseță a locului, și -sufletul mi se mișcà straniu la farmecul atâtor mândreți -nemeșteșugite, temându-mă totuși fără voie că erau menite -să piară și întrebându-mă cu mirare dacă acei ce ridicaseră -lăcașul își dăduseră samă cumva că liniile lui erau neasămănat -de gingașe și așezarea lui o bucurie pentru ochiul artistului. - -În ani mai noi, adesea am căutat bisericuța aceasta în ruine; -dar ea nu mai erà pe fața pământului, cum cele frumoase sunt -din nenorocire menite să dispară, căci vremea merge înnainte -și nu-i pasă de lucruri a căror osândă e să se facă bucăți -și să piară, și mai ales de asemenea smerite lucruri ascunse -departe, în locuri ale căror nume abià de-l cunoaște cinevà. Ca -atâtea altele, bisericuța e acum numai o amintire ce-și are locul -în inima mea, cu amintirile altor lucruri care și ele s'au făcut -bucăți și nu mai sunt.... - - * * * * * - -Am mai avut vedenia atâtor sate cu copaci roditori în cea mai -deplină înflorire. Văd gloria ramurilor lor pline de flori -întinzându-se pe fondul luminoasei bolți, magice ziduri albe peste -nesfârșita boltă de albastru... - -Într'o zi-mi aduc aminte că am mers din sat în sat numai să sorb -în sufletul mieu acea minunată încântare de alb și de vânăt. -Păsările cântau, se auzià glasul mieilor, văzduhul erà plin -de foile florilor ce cădeau plutind pretutindeni ca fulgi mari de -zăpadă. - -Un cioban venì încet, săltăreț, ducându-și înnainte oile. -Ca un nor în mișcare mergeà cu el un cețos văl de praf, așà -încât trecù de mine cum trece un vis, cu dulăii lângă dânsul -și cu măgărușul sur purtând desagii goi pe spate și solemn -mânând pe cele din urmă. - -Se apropià atunci de mine o Țigancă bătrână, pitorescă și -murdară, cu toiagul în mână, înfășurată în zdrențe, șchiopătând -și despletită. Bătrână ca dealurile erà Țiganca, dar sordida ei -siluetă păstrà încă ciudate contururi de frumuseță. O lulea de lut -albă-i erà înfiptă în colțul gurii; ea se rânjì la urmă și întinse -o mână ciolănoasă în nădejdea să capete un ban. - -Baba trecù, și alții veniră la rând pe drum; cară trase de -boi cenușii ca piatra, plugari mergând la munca lor și copilași -cari cântau și râdeau și erau bucuroși. O mamă răsărì acum, -purtându-și pruncu'n brațe, un băiețel târându-se lângă -dânsa, iar îndată după aceia un flăcău cu dinții strălucitori -pe spinarea calului fără șea. - -Pe drumul cu praf alb ei își întindeau șirul, bolta zimbind -asupra lor, și de jur împrejur arborii erau în floare și în -fiecare ramură păsările cântau. Lumea erà tânără, și inima-mi -fericită. - -Dar toate acestea s'au dus... S'au ca mai dus!.... - - * * * * * - - - - -III. - - -Toate ruinele au pentru mine un farmec deosebit. Cum le văd de -departe, totdeauna caut să răsbat la ele, cât de rău să fie -drumul. Cunosc una, nu departe de București, care a păstrat linii -de cea mai mare frumuseță: bătrâna mănăstire Comana. - -Zidită între 1601 și 1611 de Radu Șerban Voevod, biserica, -înnoită, păstrează încă osămintele acestui Domn, care a fost -urmaș vrednic al lui Mihai Viteazul. Ca și acest mare înnaintaș, -în Ardeal și-a dat el luptele. A cunoscut amarul înfrângerii și -a murit în exil, -- dar cenușa i s'a adus tocmai din catedrala -Sfântului Ștefan la Viena ca să zacă în răsleața mănăstire -pe care o înălțase la un țerm de apă, pe loc așa de singuratec. - -Acuma e o ruină, ale cării nobile linii se ridică pe neașteptate -spre ceruri; masivă și dărăpănată zace ca un balaur adormit -într'un Ținut de lacuri și mlaștini. Un râu cu undele încete se -mlădie supt temeliile ei, și marea zidire își oglindește vechea -frumuseță în apele ce par a se opri o clipă din mersul lor ca să -cuprindă cu iubire bătrânele ziduri, odată mândru lăcaș de Domn. - -Aproape uitată e calea ce duce acolo. După topitul zăpezilor e -așa de adânc noroiul, încât numai carăle cu boi dacă își -încearcă norocul pe acolo, și aceasta adauge încă la melancolica -taină a locurilor. - - * * * - -Am fost acolo într'un amurg înflăcărat de vară; văzduhul erà -așa de liniștit, că părea atârnat asupra capetelor noastre, -iar apele atât de odihnite încât răsfrângerea zidurilor părea -o altă clădire răsturnată în ele. Vechii păreți și malul -pleșuv pe care stau, erau în aceiaș coloare; nici un copac, -nici un pâlc de umbră departe împrejur, dar în râul de jos -doi boi albi-cenușii cu puternice coarne întraseră pentru a-și -potolì setea de seară. Stăpânul lor stătea de se odihnia lângă -dânșii, în mulțămire lină la apusul soarelui; munca zilei și-o -făcuseră; pace și uitare se lăsaseră asupra acestui colț de -lume tihnit. - -M'am cățărat prin toate părțile ruinei, strecurându-mă prin -crăpăturile zidurilor, urcând pe răpezi povârnișuri, înfruntând -scări de lemn, putrede, până am ajuns în foișorul, deschis, care, -cu stâlpii lui supțirei, e o adevărată comoară de artă veche. - -Pe jumătate căzute sunt treptele care duc la dânsele, înlăuntrul -zidirii în chip de turn care-i alcătuește baza, dar din mijlocul -stâlpilor se deschide o nemărgenită vedere asupra râului și -a multelor mlaștini de dincolo, care se pierd în depărtarea -nelămurită a șesurilor. - -Primăvara, aceste mlaștini se aprind de irisații ca aurul, -nenumărate răți sălbatece se sălășluiesc prin trestii, ispitind -vânătorul. - - * * * - -Biserica, din lăuntrul curții, a fost refăcută, pierzându-și -astfel frumuseța și farmecul, dar vechile ziduri ce o încunjură -au până azi minunatele proporții ale clădirilor din acele -vremuri. Pe alocurea îndoitul pridvor de stâlpi, unul de asupra -celuilalt, s'a păstrat încă fără întrerupere -- dar prin alte -părți mândrele construcții de odinioară nu mai sunt decât, un -maldăr inform de cărămizi și pietre; ierburi, flori sălbatece -și mărăcini le-au luat în stăpânire, natura acoperind milostiv -cu frumuseța ei nemeșteșugită ceia ce omul a lăsat să cadă -în praf; astfel neîngrijirea lui și bielșugul ei de dărnicie -au prefăcut aceste dărâmături îngrămădite într'un colț de -vrajă. - -De proporții urâte, văpsită în cenușiu și fudulă, biserica, -odată de un gust ales, strică, vai!, o armonie, care, altfel, ar fi -desăvârșită. Înlăuntru, nimic interesant decât lespedea veche care -înseamnă locul unde Radu-Vodă Șerban își doarme veșnicul somn. - - * * * - -Deunăzi o bătălie mare s'a dat de jur împrejurul ruinelor de -la Comana. La priveliști de moarte, de zbucium răsboinic și -suferință a căutat de sus mănăstirea mândră pe vremuri, -ruinată și plină de groază înnaintea născocirilor de astăzi -ale omului. - -Și ce rămâne acum din draga veche mănăstire? Au nimicit oare -bombele culturii ultima ei frumseță, care ca un vis ce se pierde se -ținea numai pe jumătate de vremile noastre? Căzut-a foișorul pe -stâlpi, cea mai scumpă podoabă a zidirii, împreună cu atâtea -altele care s'au prăbușit în acest răsboi mai neîndurător ca -toate? Cu sfâșiere de inimă mă întreb câți fii de mame care -plâng au murit singuri și nemângăiați supt umbra zidurilor ei. -A înroșit sângele lor apa care așa de pașnic oglindia fața -rănită de vremi a lăcașului? Aceiași apă pe care în sara ceia -de demult am văzut-o înroșită de ultima strălucire a soarelui, -aceiași apă care părea ca un adaus al fantasiei unui pictor la o -icoană de pace și tihnă... - -Auzit-a, din mormântul său, Radu-Vodă Șerban glasul unor tunuri -cum pe departe nu erau în zilele lui și și-a rupt el oare odihna? -Sau poate singur în mijlocul haosului a zâmbit de un zâmbet -cuminte înaintea sgomotelor fără folos ale acestei lumi, el care -a găsit dincolo de Marea Umbră un adevăr pe care nimeni din noi -nu-l știe? Că doar o vedenie mai grozavă decât toate bombele -năvălitorului n'o fi rupt și patul unde după atâtea rătăciri -Vodă a crezut în sfârșit să-și afle răpausul! - -Întrebări fără răspuns încă, fiind Comana astăzi între locurile -care nu mai sunt ale noastre... - -Și e acum vremea când stânjinei galbeni auresc rătăcirile multe -ale apelor; dar nu vine una să-mi spuie cum e chipul pe care astăzi -râul cu mers încet îl oglindește în apa-i care deunăzi în alt -roșu s'a aprins decât de-al soarelui murind. - - * * * * * - -Nu departe de Comana este un loc al cărui nume-l știe orice Român: -Călugărenii, lângă apa Argeșului. Căci aici în zilele de mult -trecute Mihai Viteazul a câștigat bătălia-i asupra Turcilor. -Povestea spune apriat că vitejia însăși a marelui voinic a -dobândit biruința: cu securea în mână s'a aruncat el în -vălmășag, răspândind groaza prin rândurile dușmanului. - -Munteni, Unguri, Ardeleni, ba până și Cazaci erau sub porunca -viteazului Mihai, și toți boierii țării luptau lângă dânsul. -În această neuitată bătălie mulți Turci de ranguri mari și-au -perdut viața, între alții Pașa de Caramania, iar Marele-Vizir -Sinan care era mai mare peste dânșii, a fost rănit și doborât -jos de pe cal. - -Dar o altă luptă, cu atât mai ucigașă, s'a dat ieri în jurul -Călugărenilor. N'au avut încă vreme istoricii să povestească -amănuntul frământărilor sângeroase care zac încă ascunse în -taină și în durere, nici nu putem spune astăzi câți dintre -vitejii noștri și-au lăsat vieața pe locul acesta. - -O cruce veche stă aici, înnegrită și bătută de vremi, de -proporții uriașe; sumbra ei frumuseță m'a chemat adesea să-i -privesc laturile pline de slove săpate. Sunt rânduri scrise de -sus până jos, pe o parte și pe alta, și cuvinte pe brațele -răstignirii, -- dar nu s'a scris încă și povestea bătăliei ce -am dat-o noi la Călugăreni. Și eu nu știu cine va fi s'o scrie, -nici în ce cuvinte, dar un lucru, pe acela îl știu; povestea pe -care un neam întreg a însemnat-o aici cu sânge și cu lacrimi... - - - - -IV. - - -Peste dealuri și văi, peste câmpi, păduri și șesuri, peste -tot ce am iubit și am pierdut, Primăvara va fi sămănând acum -înflorita ei mantie plină de făgăduinți. Și pe locurile pe -unde au căzut viteji va fi răsărind iarba, încă mai verde -poate pentru că pământul a fost hrănit acolo cu atâta sânge. -Aproape aurii în străvezia lor tinereță, cele d'intâiu fragede -frunze vor fi umplând grădinele noastre părăsite cu farmecul -frumusețelor ce țin doar o singură zi. Flori, flori multe vor fi -ieșind la lumină pretutindeni, căci nu le-or fi smuls doar pe -toate, din rădăcină, dușmanii! - -Cât de mult să-și fi dat drum urii lor asupra țerii noastre, și -tot nu vor fi putut opri stînjineii de a-și desfășura floarea -de un roșu desăvîrșit, nici lalelele de a țișni ca flacări -către soare. Greoiul lor picior nu va fi putut să strivească -toată frumuseța de pe lume; distrugerea lor trebue să aibă un -capăt; vre-un colț va fi fost cruțat, și cutare pașnice locuri -tot vor mai fi crezând că Primăvara aduce cu dânsa obișnuita-i -solie de bucurie! - - * * * - -Este o grădină de care mi-i dor, una care mi-e dragă, o grădină -în care și înnainte de a fi a mea obișnuiam să rătăcesc. -Lungile-i cărări umbroase, potecile-i crescute cu iarbă, apele-i -adormite aveau pentru mine atracția lucrurilor din vise. Mă bucuram -în singurătatea ei, în vraja adâncurilor frunzoase care mă -umpleau de simțul odihnei. - -Un boier bătrân pe care nu l-am întâlnit niciodată era stăpânul -grădinii; când era tânăr, îi plăcuse locul, și va fi visat vre-un -vis aici, în taina copacilor umbroși! - -O veche casă tristă se înnalță în mijlocul grădinii, una ce-mi -părea stăpânită de ciudate amintiri care o umplu de întunerec. -Când boierul acela bătrân a murit, el mi-a lăsat casa și -grădina: îndemnat de gândul că-mi era drag de singurătatea ei, a -vrut mai bine să fie a mea. Copii n'avea, și se temea că alții nu -vor îndrăgi locul scump tinerețelor sale. - -Astfel parcul cu frumoșii lui copaci vechi și cu cărările -crescute cu iarbă al mieu ajunse a fi, cea d'intăiu bucățică de -pământ pe care în numele mieu însumi l-am stăpânit! - -Un simț de mândrie-mi cuprinse sufletul, și cu el minunate vedenii -de frumuseță. Văzuiu grădina prefăcându-se pe încetul într'un -raiu de colori veșnic-schimbătoare. Fiecare anotimp cu floarea lui, -așa de larg sădită, încât locuri întregi să fie numai flori. - -Mi-ar fi plăcut să fi rătăcit prin câmpii roșii cu stânjinei -de toate nuanțele, sămănați cu atâta bielșug că până și pe -cărări s'ar fi întrecut a crește în strălucirea lor glorioasă. -Cât despre trandafiri, erau să fie atâția, încât și-ar fi -întins crengile pline de flori până de-asupra apelor, tărcând -malurile cu pete largi de roșu. - -Maci ca focul în mândre pâlcuri ar fi chemat ochiul de departe, -și mai de vreme zarnacadele fără de număr ar fi acoperit margenea -pădurii, dând închipuirea unei zăpezi tărzii, pe când curpenii -de aur ar fi umplut crângul cu o strălucire ca și cum pământul -tot ar fi fost așternut cu lumină. - -Cât despre casa cea veche, fațada ei era să fie schimbată într'o -mai dulce simplicitate, căci, de și părăsită într'o grădină -năpustită de buruieni departe de vuietul lumii, căutase a-și da -un aier de importanță pe care nu o avea cu adevărat. Aveam de -gând să-i armonisez liniile, îndepărtând toate sforțările de -falsă decorație, prefăcând-o într'o locuință simplă, albă, -cinstită, așa cum în mai vechi veacuri era datina să clădească -această țară. Joasă, largă și zdravănă, așa mi-o vedeam eu, -plină de tihnă, urâtu-i coperiș subțire fiind înlocuit cu altul -de șindilă, cu streșinile larg întinse. - -Plănuisem și tainice grădinițe căptușite cu piatră și încunjurate -de ziduri ca niște curți de mănăstire. Le și vedeam pline de flori -în jurul adâncilor iazuri, reci și recoritoare în căldurile de vară. -Planurile-mi erau toate gata, zilnic mă plecam asupra lor, clădind -vis peste vis. Dar nu începeam lucrul mieu, și veșnic vorba mea era -aceasta: «Va fi _după_ războiu». - -Și alte visuri hrăniam eu cu drag, mai practice și poate puțin -egoiste. Eram să desvolt iubirea grădinăritului printre săteni, -orânduind premii pentru cei ce vor cultiva mai credincios vegetale -și fructe. Mă gândiam să li împrumut părți din pământul -mieu, dacă se vor arăta harnici și destoinici la lucru. Smeritul -mieu Copăceni, așa mititel cum este, era să ajungă un colț de -civilizație, unde orice om s'ar fi bucurat de munca mânilor sale. -Dar și aceasta era să fie după răsboiu..., după răsboiu... - -Acuma, grădina mi-a fost smulsă, și nu mai rămân decît visurile... -Cu gîndul rătăcesc lîngă dragile mele sălcii pletoase și în jos -prin pădurice la podul țerănesc de pe malul apei. Acolo rămân cu -ochii la Argeșul care și duce până dincolo de margenile vederii -tulburile valuri. - -Aud glasurile privighitorilor, zumzetul miilor de albine. Pace este -pretutindeni, și liniște. Eu stau singură cu visurile mele... - - * * * * * - -Îmi aduc aminte o noapte cu puțini ani în urmă, o caldă noapte -de vară, adevărată noapte românească, răsunând de lătratul -depărtat al cânilor. Eu cu alt cineva din ai miei ne coborâsem la -malul apei să ne uităm la Argeșul argintat de razele lunii. - -De un cenușiu ca al porumbelului era lumea, și tot așa și bolta -însăși. Ca stafii stăteau sălciile în șiruri, întingându-și crăcile -lungi în apa care curgea încrețîndu-se peste rădăcinile lor. - -Palidă de paliditatea morților, privia de sus luna la tăcerea -noastră. Deprinsă cu vraja în care totdeauna ea cuprinde inimile -oamenilor, răspândia, liniștită și nepăsătoare, lumina ei -asupra noastră, privitoare veșnică a unor simțiri la care nu iea -însăși nicio parte. - -Cu ochi de foc se uitau stelele la mai înalta ei răspândire de -raze, sămânând cerul cu puncte de lumină. Noapte de frumuseță, -noapte de pace... Și ce departe-mi erà gândul de vedeniile -războiului... - -S'au schimbat toate..., toate s'au schimbat. Ce rămâne acum din -grădina mea? Parcă știu eu! - -I-a fost turburată tăcerea adormită în iarbă de sunetele luptei? -Mândrii ei copaci bătrâni au fost ei rupți în bucăți de -bombele dușmanilor? S'au cutremurat apele-i adormite de vuietul -cel mare al bătăliei? Căci aceasta o știu: chiar pe drumul ce -trece pe lângă grădina mea singuratecă s'au aruncat oștile de -năvălire asupra orașului nostru. - -Topindu-se cu primăvara, ce icoană de pustiire vor fi vădit -zăpezile iernii? S'a prefăcut în pustiu adăpostul visului mieu? -Ori prin vre-o neauzită minune a fost cruțat de furtună? Ce știu eu! - -Mă voiu întoarce odată în tainica-i umbră, mă voiu mai coborî -la apele ce curg încet în hotarul ei, ca să aud în crâng -cântând privighitoarea și să privesc din nou supt luna de argint -Argeșul ce curge alături? Îmi voiu mai sămâna eu florile, îmi -voiu îndreptà casa pentru a face din grădina mea un colț de pace -și progres? Ori toate vor fi fost numai un vis pe care ca atâtea -alte lucruri îl va fi înghițit în adâncurile ei tragedia cea -mare? Ce știu eu? - -Câți vor fi gândind așa de casele ce le-au părăsit, de grădinile -ce le-au iubit, de visurile ce le-au visat, minunându-se pe urmă -dacă lucrurile se vor face din nou ce au fost, dacă inimile vor -aveà tăria ce trebuie ca să ridice iarăși ce a căzut... - -Dar atâta știu: Dacă ni e scris să ne întoarcem vre-odată la -vetrele noastre cele părăsite, vom fi ca o ceată de drumeți, -cari, trecând un râu mare, s'au spălat de atâtea care le -împiedecau pașii și le făceau ochii orbi. Vom înțelege mai bine -prețul lucrurilor ce am avut, le vom iubi mai bine, fie și în -ruinele în care le-am găsi. - -Greu e de sigur să clădești din nou, dar ce lucru binecuvântat -este dacă o facem cu mânile curățite de focul suferinței și -jertfei prin care am trecut! Eu socot că încercarea cea mare care -a venit asupra noastră ne-a ridicat la o culme de privighere, -arătându-ni o cale mai largă și mai curată. - -Așa să nădăjduim, pentrucă doar «Credința munții îi mișcă -din loc». Și de aceia să avem și noi Credința! - - * * * * * - -Până nu închid acest capitol, vreau să vorbesc de o seară -neuitată, seară de vară, chiar înnainte de declarația războiului. - -Deși căldura erà copleșitoare, Regele și cu mine rămăsesem -în oraș, neputând părăsì Capitala noastră în clipa când -nori de furtună se strângeau tot mai negri la hotarele noastre. Un -sentiment greu de întunerec se întindea peste toate, inimile erau -neliniștite; tulburi, sufletele. Și inima Regelui nu era cea mai -puțin tulburată din toate. - -Erau zile de așteptare în tremur de inimă. Știam bine că aripa -răsboiului plutia acum în preajma țerii noastre, și ca doi -părinți cu grijă cătam spre zări, simțind că se apropie Ceasul -Ursitei, că nimic nu mai poate opri acum furtuna care era să se -sfarme asupra țerii noastre. - -Fără odihnă erau nopțile Regelui, somnul fugia de dânsul, -sufletu-i era sfâșiat de îndoeală. -- Era acesta oare momentul -cel bun? Dacă trage sabia, va fi oare pentru binele țării? -Cuvântul ce are să spuie, cuvânt care trebuia să taie toate -legăturile lui cu ce i-a fost drag odată, cuvântul acesta va duce -oare poporul lui la împlinirea Visului de Aur? - -Aceasta era problema înaltă ca munții care-i păzia patul noaptea, -sarcina grea ca lumea care-i apăsa pieptul și pe care avea s'o -ducă, oriunde mergea, împreună cu dânsul... - -Ca să facem zilele acestea de nelămurire chinuitoare mai puțin -ucigașe, propuneam drumuri lungi spre seară, la ceasul când -soarele se apleca spre Apus. - -Amândoi aveam un dor ciudat să mergem departe în adâncul Țerii, -să rătăcim pe căi multe, să atingem multe locuri, parcă ni-ar -fi fost frică de a nu le mai vedea, -- toate acele locuri pe care -le descoperiserăm în fericitele zile ale tinereței noastre. - -Ne amintiam aici de o biserică, dincolo de o ruină, de sătucene -pe mal de ape, de șesuri ce unduiau până la țărmuri dunărene, -de lungi drumuri fără capăt străbătând atâtea așezări, de -umbroase colțuri, de pașnice lunci unde ciobanii își păziau -turmele. Toate ni erau nesfârșit de scumpe, și îndoit de scumpe -la ceasul când așa de aproape simțiam primejdia. - -În sara aceia de care-mi aduc aminte căldura era apăsătoare, de -te înăbușia aproape, nici o suflare de vânt în aier. Praful -ridicat de noi și de carăle ce întâlniam, atârna ca un văl -de-asupra pământului; peisagiul întreg era acoperit astfel -de ceață ca un pastel de pe care praful colorilor a căzut pe -jumătate. - -Era în văzduh ceva care gâfăia, care se sbătea, în consunanță -deplină cu neliniștea inimilor noastre, ce se simțiau apăsate de -emoții prea amestecate ca să se poată rosti în cuvinte. Ne durea -de marea dragoste pentru țară și de nesiguranța chinuitoare a -lucrurilor ce erau să vie. - -Țeranii își strângeau secerișul, carăle veniau cătră noi, -unul după altul, prin praf, ca stafii răsărind dintr'un vis, unele -pline până sus cu tremurătoare piramizi de paiu aurit, altele cu -pătlăgele roșii ca focul, lucii și strălucind ca niște uriașe -pietre scumpe. Copilași stăteau pe proțapul scârțiitor, pocnind -bucuroși din bice, pe când bărbați și femei mergeau alături cu -fețele pârlite de statornica trudă sub arsura soarelui. În șir -fără de capăt veniau spre noi, răbdurii și pașnici, -- icoană -de belșug și mulțămire. - -Mașina noastră mânca o leghe după alta, și, totuși nesfârșit -ni se întindea drumurile în lungimea lor prăfoasă. Părea că -vânam vremea însăși. Nu vorbiam un cuvânt, dar ochii noștri -sorbiau orice vedenie dragă, și sufletele noastre erau lacome de -lucrurile ce am iubit. Înnainte, tot înainte în amurgul de aur; -înnainte, tot înnainte spre apusul soarelui... - -Umbrele se făceau tot mai lungi; simțeam noaptea de vară tot mai -aproape; niciodată praful nu apăsase mai des aierul nemișcat. -Se rotocolea asupra pământului, atârna din ceruri ascunzând -zarea; înfășura vite și pomi, apăsa plămânii, orbia ochii, -înnăbușia gâturile, de nu puteam răsufla. Dar înainte, tot -înainte ca în delir grăbiam, tot înainte spre apusul soarelui. - -Drum fantastic, drumul acela prin praful care avea în sine ca -apăsarea unui vis rău, de o potrivă cu prevestirea care ne chinuia -sufletele. - -De-odată prin ceața care făcea din lumea întreagă o taină, -soarele se vădi, mare și strașnic de aproape. Un bulz de foc -uriaș, grozav și amenințător, ca o vedenie din visurile -frigurilor. - -Ne-am oprit o clipă în alergarea noastră tot înnainte, să privim -roșia-i frumuseță fantastică, copleșiți de o așa de stranie -priveliște, -- când iată că din praf un glas se ridica lângă -noi: «Soare de răsboiu, soare de sânge, -- semn de luptă». - -Cine vorbise? Gândurile noastre singure? Ori glas de om? - -Ne-am uitat prin valul prafului. Un țeran bătrân sta în preajma -noastră, arătând soarele cu degetul lui care tremura: «Soare de -răsboiu». - -Și am simțit că bătrânul spusese tare însuși gândul ce era -în noi... - - - - -V. - - -Deocamdată trebuie să-mi întorc privirea de la șesuri către -înnălțimi, către vedeniile marilor munți posomorâți în umbra -cărora Regele vostru de până ieri și-a clădit cuibul. Sinaia! -Numele ți-e plin de sunetul frumuseței, de sunetul bucuriilor și -al durerilor mai apropiate. Sinaia! Locul pe care Regele Carol l-a -creat, locul pe care l-a iubit și de care era mândru, locul în -care s'a săvârșit. - -Odată numai un sătucean lângă o singuratecă mânăstire din -Carpați unde Domnul țerii obișnuia să capete adăpost innaintea -arșițelor verii, e acuma un înfloritor orășel, plin de vile și -în care atâția și-au înnălțat plăcute locuințe. Ispitit de -strălucirea codrilor ei, de puritatea aerului ei de înălțimi, -de gloria culmilor ei stâncoase, Suveranul României s'a hotărât -să-și zidească acolo castelul. Și el și-a avut visul, dar un vis -pe care l-a îndeplinit încetul cu încetul, în ani îndelungați. - -Sinaia e frumoasă vara, cu grădinile ei strălucitoare de flori, -mai întinse și mai trufașe în colori decât oriunde aiurea. Dar -nu mai puțin mândră este ea toamna, când pădurile de fagi -îmbracă fantastice nuanțe de aur. - -Iarna, tăcută și solemnă, ea doarme supt un acoperiș alb de -zăpadă, așa de orbitor în scânteierea-i uniformă, încât abia -de-i poate urmări ochiul strălucirea. - -Răsărind din tot acest alb nesfârșit, brazii stau ca uriași, -purtând răbdători pe umerii lor o povară ce ar strivi pe oricari -alții, și numai cei mai tinerei, când prea mare li este sarcina, -se pleacă puțintel înnainte, îndoindu-și vârfurile. - -Pădurile sunt, primăvara, o minunată biserică înnaltă de frunze -străvezii. Adesea am rătăcit călare sub fermecatul amestec de aur -și verde al foilor ce abia se desfac din muguri. Păsările cântau. -Jos era un singur covor de smarald, pătat de brebenei și palide -viorele vinete, adunându-se cu miile supt copitele calului mieu. - -Cum îmi plăcea mie să călăresc peste șesuri larg întinse, -tot așa îmi plăcea să sui muchi de munți, silindu-mi calul -pe cărări pe care puțini le-au străbătut vre-odată. M'am -cățărat pe drumuri prăpăstuite, care nu erau decât urme -de pădurari, și am ajuns la locuri de o așa de strașnică -singurătate, de pare că-mi luau suflarea. - -Nu știu dacă mi-a fost mai drag de codrii cei mari primăvara, vara -sau toamna, căci totdeauna ei au fost plini de o măreție care nu -se poate asămăna cu nimic ce aș fi cunoscut aiurea. - -Nicio secure nu lovise puternicii lor brazi, și, când furtuna -dădea jos un trunchiu, el zăcea unde căzuse, putrezind în -bielșugul pământului, temelie glorioasă a florilor ce vor veni, -departe de năvala ciupercilor asupra puterii lui sfărâmate. - -Mi-a plăcut de diminețile de toamnă, când munții înalți -alcătuiau un fond de albastru închis pentru desfrâul de galben -palid, de arămiu și rugină, când bolta era atât de curată, -încât părea un steag fluturând asupra cerurilor într'o zi de -bucurie națională și când pădurea de-asupra era aurie, și tot -aurit jos. - -Mândră era simțirea de a putea merge drept înnainte în galop -prin toată această serbătoare a colorii, departe, departe de -locuințile oamenilor, departe în singurătatea unde eram singură -cu natura și singură cu Dumnezeu! - -De o măreție mai austeră erau drumurile mele pe culmi de munte, -când, după lungi ceasuri de suiș drept, atingeam vârful și puteam -să mă uit de sus la lumi pe care mi se părea că le-am cucerit, de -câte silinți făcusem ca să biruiu înnălțimi ca acestea. - -Mi s'a întâmplat să-mi pierd drumul prin nouri și să călăresc -ceasuri întregi minunându-mă unde eram, fără a vedea înnaintea -mea alta decît fantastice clădiri de neguri. Bucuroasă eram -de simțul singurătății desăvârșite, în cunoștință că atât de -aproape îmi erau bolțile încât cu neputință mi-ar fi fost -să nu le văd. Mă simțiam ca omul cel d'întăiu pierdut în -lumi care nu-și căpătaseră încă liniile lor hotărîte. Ceața -care plutia în jurul mieu părea aburi ce nu s'ar fi ținut nici -de cer, nici de pământ, apoi deodată se ridica, și mă treziam -uitându-mă la priveliști cunoscute, care se întindeau atât de -departe supt picioarele mele, încât sămănau a fi visuri de care -slab îți mai aduci aminte când te trezești din somn. - -Une ori săriau la mine dulăi sălbateci, lătrând turbat în -jurul calului, și tăcutul păstor de care am vorbit adesea se -tot uita deodată, ieșind din nori ca vre-o făptură preistorică -aparținând sălbătăciunilor. - -Îmi aduc aminte de un drum ciudat, cînd norii erau mai jos decât -mine și călătoriam încet între două lumi. Tocmai sus mă -urcasem aproape de ceruri, dar colo jos lumea oamenilor era ascunsă -vederii mele de o deasă perdea de negură. Singură eram, la o parte -de cei ce trăiesc, necunoscute pământuri desfășurându-se tot -înnainte la dreapta mea, la stânga mea, în nesfârșite valuri, -cît îmi vedeau ochii. - -Bolta de-asupra era un nesfîrșit coviltir de albastru, dar în -adânc erau oameni cari-și făcuseră case, cari trudiau și iubiau -și urau; în adâncuri, acolo toate erau înfășurate în aburi. - -Silindu-mi calul care tremura, drept la margenea prăpăstiei, am -aruncat o privire în fund. Un simț de spaimă m'a copleșit: lumea -în care trăisem se prefăcuse într'o imensă căldare din care -aburi uriași se ridicau ca fumul... - -Calul sforăia și se învârtia împrejur, prins de frică: prea -neînchipuită, grozavă și tainică era lumea aceia de dedesupt. - - * * * * * - -Aceasta e Sinaia de care mi-a fost drag, Sinaia mea! Sinaia muntelui, -a pădurii, a râului în spume, a farmecelor de primăvară, a -gloriilor de toamnă, lumea clopoțeilor albaștri învălurați, -a uriașelor depărtări, a puternicelor stînci care sfidează pe -oameni, a tăcutelor adâncuri pline de umbră și de întunerec; -lume de frumuseță -- adevărată lume a lui Dumnezeu! - -Dar era și altă Sinaie, ușurateca Sinaie căutătoare de plăceri, -de rochii frumoase, de pălării și de ghete moderne, Sinaia care -n'avea decât grija să se adune în cete, mai bucuroasă de vorba -zădarnică și de scandalul străzilor de unde plecase decât -de singurătățile cele mari unde Dumnezeu era aproape. Une ori -obișnuiam să mă cobor și la Sinaia aceasta, zimbind de micile ei -plăceri în care se desfăta, amestecându-mă uneori între cei -în veșnică serbătoare cari veniau de jos din oraș pentru câte -o zi. Aveam un simț de blândă înțelegere față de dânșii, -pricepând bucuria lor de a respira aierul curat al muntelui și -nu-i desprețuiam, dar cu adevărat ei nu știau nimic din tainica -lume care e a mea. Mă supărau numai grozav hîrtiuțele cu care -pângăriau potecile mele de pădure, căci omul, cu felul lui de -a-și petrece vremea, adesea pătează opera curată a naturii. - - * * * - -Dar era și o a treia Sinaie, Sinaia bătrînului Rege Carol, marea -Sinaie mândră pe care o făcuse el bucată cu bucată de a lungul a -mulți ani, Sinaia care era mândria lui, bucuria și odihna lui. - -De obiceiuri sobre, îngăduindu-și lui însuși numai puține -plăceri, el găsise o ușoară oprire din lucru în acest singur loc -care-i era mai drag pe lume. Acesta era lăcașul inimii lui: atâta -o îndrăgise, încât numai cu greu se putea smulge dintr'însa ca -să meargă aiurea. Călătoriile fiind grele în zilele tinereții -lui, el niciodată n'a făcut parte din acei cari se mișcă ușor -dintr'un loc într'altul. - -Odată pe an se strămuta de la București la Sinaia, și acolo -rămânea până ce în Noemvrie se întorcea iarăși în oraș, -afară numai dacă vre-un drum undeva nu-l silia să părăsească -iubitul lui castel pentru vre-o câteva săptămâni. - -În cei douăzeci și doi de ani câți i-am trăit împreună, -am văzut castelul din Sinaia schimbându-se la față mai mult -decât odată. Necontenit Regele născocia vre-o îmbunătățire, -cu bucuria cu care părintele se bucură de sporul copilului său. -Ceasuri întregi era el în stare să rătăcească prin mândrele -încăperi unde an de an grămădise comori neprețuite. Picturi -de maeștri vechi, mobile bătrâne, prețioase vase, covoare -răsăritene și arme de felul cel mai rar. O viață și-o cheltuise -ca să strângă toate aceste neprețuite lucruri, căci era un om -care trăia pentru alții, cheltuind numai puțin pentru el însuși. - -Regina lui bătrână îl tot îndemnà să clădească necontenit, -căci este un eres: că acela care-și isprăvește casa moare în -anul când a isprăvit-o. - -Tot așa de scumpe ca și castelul și comorile de multe feluri erau -grădinile pe care le sădise și pădurea dincolo de dânsele. -Nu era drum pe care să nu-l fi tras el, nu era terasă care să -nu fi ieșit din gîndul lui, nu era fîntînă pe care el să n'o -fi plănuit. Mai de mult făceam preumblări lungi împreună, și -multe cărări le-am descoperit noi suindu-ne și coborându-ne pe -povârnișuri de munți. În anii mai târzii, când sănătatea-i -era zdrobită, se mulțumia să se primble pe terasă ori mergând -încet, bătrânește de-a lungul potecilor din apropierea caselor. - -După ideile mele mai libere de viață, Regele bătrân avea -puțină înțelegere a simțului adevărat al vieții de țară; -pentru lucrurile neprevăzute, pentru capricii ori gusturi mai -deosebite el n'avea înțelegere plăcându-i mai bine de ce se -făcea în fiecare zi exact în aceiaș ordine. Era un fel de -măreție solemnă în datinele dela Sinaia, care mă supăra -puțintel cîte-odată în tinereța mea; în ciuda splendorii -lucrurilor care mă încunjurau aveam uneori ca un simț că aș -trebui să-mi destind aripele și să zbor într'o mai vastă lume, -cu zări mai largi, unde mai mult drum s'ar deschide fantasiei! Ca -una care niciodată n'am avut plăcere pentru restricții, erau zile -când o vieață mai simplă s'ar fi potrivit mai bine cu gusturile -mele. Cu cât înnaintam însă în vârstă, creștea răbdarea -mea ca și înțelegerea, și astfel m'am deprins să prețuiesc -valoarea acelor lucruri care adesea mă obosiseră la început. Am -pătruns mai deplin în ceia ce interesa pe bătrânul cuminte; -atâtea cunoștinți puteai să cîștigi dela experiența lui, și, -dacă judecata lui era une ori străină de felul mieu mai aprins de -a înțelege lucrurile, multe le-am învățat din vorbele lui, și -încă mai multe din pilda ce mi-a dat-o. - -N'a fost niciodată un om mai auster, mai simplu, mai fără gând de -sine, trăind pentru opera lui. Un sfânt n'ar fi trăit o vieață -de mai mare abnegație. Nu eram totdeauna de aceiași părere, dar -fiecare an ne împrieteniam mai mult. - - * * * - -Când mă gândesc la bătrânul Rege Carol, totdeauna la Sinaia îl caută -întăiu gândurile mele: acolo, între lucrurile care-i erau dragi. - -Reginei i se îngăduise numai o mică parte în chibzuirea -planurilor castelului; ideia ei de viață fiind înfocat romantică, -erà consultată rare ori în ce privește lucruri cari aveau să -fie făcute din cărămidă și piatră. De fapt mi s'a părut -totdeauna că ea, Carmen Sylva, n'a avut vreodată o iubire reală -pentru castel; sumptuoasa măreție a zidirii păreà că o apasă, -căci alte vedenii, mai dulci și mai simple, rămăseseră în -ochiul ei de poet. - -Ea visà de zilele când erà tânără și plină de visuri, când -își adusese copila ca să trăiască în smerita mânăstire albă -de pe culme. Castelul, în frumuseța lui necontenit crescută, n'a -înlocuit niciodată pentru dânsa acele depărtate zile când o -bucurie de mamă trăià în inima ei! - - * * * - -Acum s'au trecut toate!... Mărețul castel al Regelui Carol a căzut -în mânile dușmanilor, care-l respectă, cred eu, pentru că -și el a fost unul din seminția lor... Dela moartea lui n'am mai -locuit noi într'ânsul ca unii cari ne țineam strâns de datinele -casei noastre mai mici și mai vesele; trebuie doar câțiva ani -până să-ți deprinzi viața în lăcașuri pe care alții le-au -părăsit, și nu într'o zi te înveți a trăi împreună cu spiritele -celor cari au fost. - -Acuma însă dușmanul o să ne ajute să întindem pod peste zile, -între trecut, prezent și viitor, -- iar celelalte stau în mânile -lui Dumnezeu. - - * * * - -Ursita a îngăduit Regelui Carol să moară în casa pe care a -iubit-o. Obosit și uneori desgustat, el a putut să se întindă -liniștit în patul său, a închis ochii spre somn și nu s'a mai -trezit, părăsind pentru totdeauna această lume de osteneli și -turburare, în care nu avuse decât un singur ideal: gloria țerii -sale și binele poporului său. - -Îmi aduc aminte de fața lui în dimineața aceia când zăceà -mort în pat. Palid, dar extraordinar de neschimbat, erà tocmai cum -fusese în totdeauna, numai cât, când am venit lângă dânsul, -pentru întăia oară n'am primit prietenosul zîmbet de bună -venire. El se odihnea: fapta lui erà îndeplinită, și, la un ceas -când el și poporul său nu mai puteau urmărì același vis, marele -Rege și-a închis ochii și a păstrat veșnica tăcere, lăsând -altora să deslege ultima întrebare, singura care se luase din -mânile lui. - -M'am uitat lung la frumoasa-i față bătrână stând acolo în -liniștea-i de marmură, depărtând tot mai mult de noi cuvintele -înțelepte pe care obișnuia să le spuie. Nu erà în fața lui -nicio mustrare, numai un liniștit sentiment al sfârșitului, o -îndepărtare de greutățile și problemele care nu mai aveau a face -cu locurile în care el se dusese. - -Sinaia a plâns toată ziua în care creatorul ei a fost dus pentru -totdeauna din casa lui. Cerul erà acoperit, copacii picurau de -ploaie...; încet pe un afet de tun îl coborau de pe munte. Steagul -în trei colori, pe care-l onorase, îi înfășurà sicriul și -deasupra stăteà severa coroană de oțel pe care o câștigase pe -câmpul de luptă... - - * * * * * - -Sinaia se va fi trezind acum la frumuseța celui mai fraged verde al -primăverii dar, când am văzut-o mai în urmă, erà îngropată -în zăpadă, parcă ar fi vrut să-și ascundă gloria în coviltir. - -Era puțin înnainte de căderea Bucureștilor. Îmi murise copilul, -și, în cea d'intăiu agonie a durerii mele, am mers din loc în -loc, cercetând pe răniți, sârguindu-mă să găsesc mângâiere -la suferința mea prin aceia că aduceam puțină nădejde și -puțin îndemn celor cari și ei se găsiau în patimă. - -Auzisem că erau câțiva răniți la Sinaia și în alte locuri -de-a lungul drumului, și, cu toată asprimea vremii, într'o -dimineață de Novembre am pornit spre munți, ajungând acolo cu -multă greutate, căci, după ce mă luptasem anevoie prin noroiu -fără nume, mașina a fost prinsă la jumătate de cale într'un -strașnic vifor de zăpadă, fără a mai spune că toată calea erà -cuprinsă de mii de transporturi militare care o zugrumau. - -Numai în sanie am ajuns în sfârșit acasă; omătul erà așà de -adânc, încât abià de au putut suì muntele cei doi cai iuți. - -De sus de pe culmi, bubuitul tunului se auzia la intervale regulate, -întovărășire sinistră la gândurile mele melancolice. Îndoindu-se sub -greutatea zăpezii, ramurile îmi atingeau aspru capul, cum treceam. - -Neschimbat supt învelișul de iarnă, castelul Regelui Carol păreà -că doarme pașnic. Indiferent față de lupta care se purtà în -vale jos, el stăteà parcă ar fi așteptat senin întoarcerea -acelora a căror mândrie fusese.... - -Apăsată de năcazul pe care-l duceam pretutindeni cu mine, mă -simțiam ca un spectru care cercetează adăposturile tinereței -sale. Toate erau așa de grozav de familiare, numai eu mă simțiam -așa de crud schimbată! Când la pragul ușii mele n'am văzut pe -nimeni care să-mi deschidă, mi se părea că sunt numai o parte -dintr'un vis ciudat prin mijlocul căruia trecea glasul tunului -care chema spre o solie grozavă, pe care numai pe jumătate o -înțelegeam. Servitori năcăjiți, cari abia m'au recunoscut, -așa de puțin se așteptau să mă găsască stând ca un drumeț -înnaintea ușii mele înseși, mi-au dat în sfârșit drumul, -întorcând cheia cu mâni ce tremurau. - -Casa era cum fusese totdeauna; nimic nu fusese luat, dar o groaznică -liniște se întindea asupra tuturor acestor lucruri care fuseseră -cândva voioase. De ce venisem eu oare? Ce nădăjduisem să mai -găsesc? Ce folos să te întorci astfel într'un loc care va fi -curând predat, într'o casă prea plină de amintiri despre lucruri -care au fost odinioară? - -Ca un străin m'am strecurat prin ganguri cu vuetul pașilor miei -înșiși în urmă; m'am uitat de departe prin odăi, am privit de -pe ferești, am deschis fiecare ușă. Tăcere pretutindeni, tăcere, -dar nicio urmă de neîngrijire. - -În odaia care-mi era mai aproape, am stătut o clipă; mi-am apăsat -inima cu mâna: parcă auziam un glas subțire, drag mie odată, și -un picior mărunțel care-mi venea în cale! - -Și de-odată s'a făcut iar vară. În flori se prefăcuse zăpada -de afară, și acolo, supt fereasta mea, micuțul se juca în bucurie -nevinovată. Pe cap purta o înnaltă coroană de pene, o mică -secure de luptă o ținea în mână, cum i se părea lui că e -un Indian Roșu, groaznic, care cu strigăte de îndemn năvălia -să atace coliba în care stăteam supt copaci. Și necontenit, -cum venia iute spre mine, din ochii lui scăpăra un zimbet de -mândrie copilărească, iar de pe buzele roșii se desprindeau -aceste cuvinte: «Mircea vine la mama; vine la mama». - -Atâta viață era în vedenia mea, încât a trebuit să trec -degetele mele pe pleoape ca să-mi dau samă că era un lucru din -trecut! Ceva care niciodată, niciodată n'o să mai fie iarăși. -Orice lucru se poate întoarce..., orice lucru... Numai nu aceia cari -au murit!... - -Și de sus de pe munți tunurile mă amenințau, mă amenințau cu -glasul lor. - -Întorcându-mă, am fugit de tot ce fusese și numai poate să -fie!... - -Am pornit-o repede pe scări, afară din casă, departe, departe!... -Mai bine între răniți și morți decât în casa pe unde umblă -stafii! Departe, departe! Departe de acel picioruș care suna -călcând pe rana deschisă din inima mea, departe de raza acelui -zimbet de copil pe dinți albi ca zăpada; departe, departe la cei -năcăjiți... Locul mieu nu mai era aici... Toate acestea erau ale -trecutului, ale vremurilor de pace și de mulțămire... Acuma era -războiu, războiu! - -Și de de-asupra culmilor tunurile urmau să mă amenințe, și -glasul lor era glasul Peirii. - - - - -VI. - - -După ce am vorbit de locul unde Regele Carol a trăit, a iubit și a -lucrat, simt acum nevoia de a mă întoarce spre liniștitul colț -de frumuseță pe care l-a ales pentru odihna lui veșnică, locul -unde zace alături de aceia care i-a fost tovarășă pe lungul drum -al vieții. - -Ca și cei cari erau să-l urmeze, Regele Carol a iubit adânc -vechile monumente ale țerii sale. În zilele d'intâiu ale Domniei -lui, el a descoperit îndată care erau cele mai mari comori de artă -și s'a pus pe lucru să le restaureze pentru a le păstra, a le -scăpa astfel de căderea în ruine. - -Mare călăreț în tinerețea lui, făcea distanțe nesfârșite -călare, mijloc de călătorie care adese ori, în zilele când -șoselele erau rare, formà singura cale pentru a atinge locuri -depărtate. Alte ori mergea ceasuri întregi peste dealuri și văi -într'o caretă trasă de opt sau zece din călușeii voinici ai -țerii acesteia. - -Cât de dese ori nu mi-a povestit de asemenea rătăciri, când -cerceta cele mai depărtate colțuri ale acestui pământ! Atunci -ochii îi scânteiau, descripțiile lui ajungeau vioaie, un zimbet -luminà gravitatea obișnuită a feței sale, -- așa de dragă îi -era amintirea acelor zile de călătorie și descoperire în țara -în care venise pentru a o iubi. - -Îmi vorbise de primiri pitorești în depărtate mănăstiri de -munte, unde călugărițe sau călugări îl primiseră cu veselul -sunet al clopotelor, când, peste covoare cu colori vii, țesute de -mânile lor înseși, îl duseseră în bisericile lor pentru ca să -audă nesfârșite cântări în cinstea lui, în timp ce țăranii -din satele vecine se adunau din toate părțile ca să-i dea flori -și să-i sărute mânile, cum trecea. - -Arăta cum cete de călăreți din sate, pe aspri căluți, alergau -călări să-l întâlnească, cu steaguri în mână. Săltând cu -strigăte de bucurie lângă careta lui, ei îl acopereau de praf, pe -când surugiul lui însuși biciuia din răsputeri caii cei mulți -dați în sama-i, încercând să întreacă pe cei ce se luptau -alături ca să-i iasă înnainte. Își aducea aminte cum a trecut -prin vad râuri fără punte, cum a fost scuturat pe drumuri abia -începute, -- și-i plăceau aceste amintiri, vorbind de dânsele -cum vorbește omul de bucurii ce se țin de un trecut pierdut pentru -totdeauna. - -Când și eu, mai târziu, am cercetat multe din chiar aceste -locuri depărtate de drumurile mari, îmi veniau în minte cuvintele -lui, și-mi înfățișam acele scene care fuseseră scumpe zilelor -tinereței sale. - -Cu cât înnaintez în viață, cu cât mai mult simt prețul emoțiilor -și sensațiilor care învie sufletul, cu atât mai adâncă se face -înțelegerea mea pentru lucrurile pe care le-au simțit alții. - -Iubind această țară, cum o iubesc, îmi dau sama, recunoscătoare, -de faptul că el, care a fost înnaintașul nostru, ni-a arătat -calea. - -Firește că fiecare vrâstă își are gustul ei, și cineva poate să -admire și să prețuiască fapta altuia fără a fi pe deplin înțeles -cu metodele prin care ea a fost îndeplinită. În zilele noastre, -de pildă, ni place mai bine să păstrăm vechile monumente în ființă -decât să le clădim din nou piatră cu piatră, cum s'a făcut cu unica -bisericuță de la Curtea-de-Argeș, reconstruită în desăvârșirea ei -fără păreche de André Lecomte. - -Eu, care-s o înfocată închinătoare a tuturor lucrurilor vechi, -sunt de părere că nicio reconstituire a unei zidiri mâncate de -vremi, oricât de priceput s'ar face, cu oricâtă răbdare și -cunoștință de lucruri, nu poate înlocui farmecul zidurilor pe -care veacurile le-au atins cu buzele lor. - -Este ceva în patima veacurilor pe care n'o poate atinge nicio -îmbunătățire modernă; o armonizare de linii și coloare, o dulce -rotunzire a unghiurilor, o îmblânzire a tot ce e crud, pe care -numai vrâsta o poate produce. - -O clădire care a stat în curs de ani fără număr se face una cu -pământul pe care se sprijine, și ea pare să se ție de înseși -lucrurile crescute din mijlocul naturii, să fi răsărit din -pământ fără ajutor de om, să fi prins rădăcină ca pomii și -plantele ce o încunjură, potrivindu-și chip și coloare după cer -și loc. - -Adesea am încercat să mă lămuresc eu însumi de ce o zidire -veche, chiar fiind în ruină, dă o mulțămire așa de desăvârșită -ochiului, și am ajuns la încheierea că tocmai din cauza acestei -armonizări între natură și zidire și a îndulcirii acesteia -neimitabile a conturului și unghiurilor. Sunt prea hotărâte -colțuri în casele de curând clădite, -- și de aceia o biserică -restaurată, cât de frumos să fie făcută, nu mă mulțămește -niciodată pe deplin, și păstrez toată setea dorului pentru -vechile zidiri cum erau înnainte de a fi drese și făcute din nou. - -Școala noastră cea nouă este să schimbăm cât se poate mai -puțin din edificiul bătrân, să păstrăm cu scumpătate fiecare -veche piatră sau cărămidă. Căutăm a împiedeca zidurile cele -vechi de a cădea, a păzi frescele originale de umezeală și -mucegaiu, dar totuși ni place mai bine să păstrăm patina -bătrîneței, să nu ștergem opera îndeplinită de praful veacurilor, -care, cu un meșteșug neimitabil, face, cum am spus, mai blând ceia -ce odinioară va fi fost crud și mult mai puțin armonios. - -Dar André Lecomte, cu o răbdare nebiruită, a studiat documentele -de odinioară, le-a cântărit serios, de ajunsese a fi nesfârșit -de învățat în ce privește stilul, forma și gustul, apoi, când -tot sufletul îi era plin de ceia ce avea de gând să facă, se -apuca să dea jos lucrurile vechi și să ridice pe cele nouă, cu -o perfecție extraordinară, dar nepăstrând nimic din edificiul -original. - -Cei mai învierșunați protivnici ai lui Lecomte n'ar zice că nu -ajunsese a fi un deplin maiestru în meșteșugul lui. Nu era linie, -nu era podoabă, nu era amănunt, care să nu fi fost studiat adânc -și adânc meditat; el întrebuința numai materialele cele mai -prețioase și mai adevărate; fiecare parte, și din lăuntru, și -din afară, era adusă la îndeplinire cu o subtilă pricepere, dar -pretutindeni ce era vechiu fusese înlocuit prin ceva nou! - -Eu n'am văzut niciodată biserica de la Curtea-de-Argeș cum fusese -înnainte de restaurarea ei. Se spune că în jurul ei stătea o -bătrână mănăstire, din care nu rămân urme decât în vechi -stampe de la începutul veacului trecut. Acuma biserica se înnalță -în desăvârșirea ei singuratecă, juvaier răsăritean de alb, -albastru și aur, pe un fond de umbroase dealuri. De sigur o clădire -minunat și straniu de frumoasă, dar știu pe mulți cari jălesc -forma de odinioară... - -Regele Carol și Regina Elisaveta țineau la acest sfânt lăcaș -mai mult decât la oricare altul din țară: totdeauna vorbiau de -dânsul ca de locul în care doriau să fie așezați pentru odihnă, -cândva. - -Acuma se odihnesc unul lângă altul acolo, acești doi tovarăși, -acești doi muncitori din greu, acești înnaintași cari au trecut -prin multe furtuni și vicisitudini ale vieții. De dânșii cu -adevărat se pot spune cuvintele Scripturii: «Zilele vieții noastre -sunt de trei ori douăzeci, și zece; dar, dacă omul e așa de tare -încât să ajungă și la de patru ori douăzeci de ani, puterea lui -nu mai este decât muncă și năcaz, și curând trece din viață, -și ne-am dus». - -Bătrânul rege Carol a fost cel d'intâiu așezat în lăcașul care -a fost pentru dânsul comoara ostenelilor. Nu s'a săpat o boltă -supt biserică, ci sicriul său a fost lăsat numai supt lespezile -de marmură, chiar lângă aceia cari au fost întăii ctitori ai -lăcașului în al XVI-lea veac; Neagoe Basarab și, poate, soția sa -Milița. - -S'a orânduit a se face o piatră pentru mormântul Regelui Carol, -o piatră în stilul acelor vechi lespezi care înseamnă unde se -odihnesc Voivozii morți cu atâția ani în urmă. Modelul era -gata, dar războiul cel mare care se învierșuna pretutindeni a -împiedecat să se aducă marmura ce trebuia săpată, așa încât -flori singure arată locul unde Marele Rege zace. - -Vai, acum numai cununile puse de dușman îi acopăr mormântul, -căci Curtea-de-Argeș, cu atâtea alte, comori, a căzut în mânile -lor lacome! - -Adesea m'am minunat eu ce vor fi simțit cei doi adormiți în -mormintele lor când sunetul oștirilor năvălitoare li-a turburat -liniștea, sunetul oștirilor oamenilor chiar cari odinioară -fuseseră frați și veniseră acum să distrugă toată opera celor -cari se odihnesc! Să nădăjduim că somnul li va fi fost așa de -adânc, așa de veșnică pacea lor, încât nici vuietul bătăliei -care se înfuria de jur împrejurul scumpei lor biserici n'a putut -să li turbure odihna. Dumnezeu, în mila lui, i-a lăsat să -închidă ochii înnainte de a fi văzut o așa de întunecată zi -și li-a cruțat lupta pe care vrâsta lor nu i-ar mai fi îngăduit -s'o poată sprijini. Au închis ochii la vreme, lăsând pe cei mai -tineri și mai tari să întâmpine furtuna care, lor, li-ar fi -zdrobit inimile. - -Adese ori binecuvintez pe Cel de sus, care a îngăduit celei ce a -fost Carmen Sylva să întâlnească din nou pe soțul ei înnainte -de a bate ceasul fatal. - -Așa de deplin credea ea în nezguduita putere a neamului ei, în -dreptul dat lui Dumnezeu de a fi stăpân al lumii, încât în -adevăr prea crudă i-ar fi fost lovitura! - -I s'a dat totuși să trăească un an de frumuseță, dând din -bielșug la toți cei în nevoie, cum fusese totdeauna bucuria ei. -Încunjurată de atâția cari venerau nobila ei bătrâneță și -căldura unei inimi mari, ea a pus astfel cununa unei lungi vieți -de muncă și abnegație. O măreață figură de demnitate și -milă, așa a rămas ea în mintea celor cari au cercetat-o, și în -adăpostul ce-și alesese pentru sine lângă mormântul soțului ei. - -Femeie de o puternică pasiune în tot ce iubia și ura, având atâta -entuziasm cât acei cari încep abia viața, mare muncitoare, gânditoare -mare, ea avea adesea nevinovăția copilului. Impresionabilă și -idealistă infocată, ea nu vedea totdeauna lucrurile sau oamenii -potrivit cu adevăratul lor preț, și de aceia adese ori cădea prada -celor cari știau să speculeze prea marea bunătate a inimii sale. - -Trăia pentru alții. Mâna-i era totdeauna gata să dea, urechea să -asculte, ochiul să verse lacrimi pentru durerea altuia. - -Era într'însa ceva din furtunile naturii; avântul ei era tot așa -de vijelios ca și desperarea ei; trecând de la o emoție la alta, -ea târa pe alții după dânsa, înflăcărându-li închipuirea, -turburându-li gîndul. - -Adesea eram ispitită să o asămăn cu un râu mare, ale cărui ape -aveau nevoie să fie așezate în albia lor, -- imensă putere prea -puțin țermurită și risipind astfel mult din ceia ce ar fi putut -fi întrebuințat mai cu folos. Prea plin de fantazie, prea înalt -în cursul său îi era sufletul pentru această lume de proză -a oamenilor. Adesea își cheltuia ce avea mai bun pentru oameni -nevrednici, pierzându-și cuvintele în urechile celor cari nu erau -în stare, nici a le prețui, nici a le pricepe. - - * * * - -De sus pănă jos în negru, o văd cum era în anul din urmă al -vieții, impunătoare figură plină de demnitate, care avea în ea -ceva din vremea veche și aproape de legendă. Abia ai fi crezut că -face parte din vrâsta noastră de mașini și materialism. Deși -dându-și mai multă odihnă de la moartea bătrânului Rege, ea tot -străbătea odaia pășind ca într'o cușcă, așa cum îi fusese -pasul în toți anii vieții sale. Simțiai că, deși bătrână, -tristă, obosită și aproape oarbă, era în ea un izvor de viață -care se ținea de lucrurile veșnice, o fântână de tinereță pe -care nici năcazul, nici anii n'o putuseră seca. - -Legată, în toată viața ei, de un tovarăș și auster și sever, -fusese necontenit silită a-și înfrâna impetuozitatea, a-și -preface ideile și gusturile după normele aceluia cu care trăia. -Regele ca și Regina erau amândoi harnici, muncitori, dar el avea -răbdare, metodă și plan, pe când Carmen Sylva era numai impuls -și aprinsă dorință de lucru, gata să se arunce în orice -întreprindere fără cea mai ușoară pauză de meditație. - -Când, după o lungă viață de abnegație, ea și-a pierdut în -urmă călăuzul și domnul, era însăși tocmai la capătul drumului -ei, cu puterea și sănătatea zdrobite; deprinsă cu legăturile -ei, ea nu mai știa ce să facă dintr'o libertate pe care n'o mai -putea întrebuința. - -Cu mișcătoare simplicitate de suflet ea s'a întors spre cei mai -tineri cari-i luaseră locul în luptele vieții. Mulțămitori am -fost că i s'a dat să fie între noi anul acela, de i-am putut -arăta iubire, grijă și atenție, încunjurându-i zilele din urmă -cu tot ce-i putea da mângăiere sau plăcere. - -Îi era dragă biserica unde doria să se odihnească odată lângă -Regele Carol, în fiecare dimineață mergea la mormîntul lui, pe -cînd preoții cântau sfânta slujbă. Ca un chip săpat în marmură -neagră stătea ea în largul jeț lângă mormântul acoperit cu flori, -deschizând larg ochii săi aproape fără vedere, nedeosebind nimic -din lucrurile în jurul ei, ci urmărind numai vedeniile lungii -vieți ce avuse pe pământ; odihnită acum, cu mânile încrucișate pe -piept, așteptându-și sfârșitul... Credincioasă înfocată, ea privia -moartea ca o zi de izbăvire. - -Palatul episcopal unde dorise a-și face locuința, îi ajunse drag -mai presus de toate. - -Ea sădi trandafiri în jurul lui și începu să viseze de tot -binele ce era să facă locuitorilor de acolo. Ca una care niciodată -n'avuse voie a-și face planurile ei, era ca un copil care, găsind -de-odată o ușă deschisă, sare în lumina razelor care-i orbesc -ochii. - -Cu iubire mișcată-i urmăriam ideile. Strânși în jurul ei -lângă larga-i vatră, îi ascultam visurile căci, bătrână -și obosită cum era, ea tot visa de minunile ce ar voi să facă. -Captivându-ne prin farmecul glasului ei veșnic tânăr, ea ne -ispitia să-i urmăm vedeniile de poet, în măsură ce-și clădia -palatele din nouri, unul mai presus de altul, tot mai sus, tot mai -frumos, căci nimic nu-i era cu neputință și nimic prea vast! Cu -adevărat de mirare era sufletul ei, care o ducea dincolo de toate -supărările, într'o lume unde nu mai ființau piedeci, margeni sau -hotare. O lungă viață de părăsire a speranțelor și iluziilor -n'o învățase să se îndoiască de puterea ei însăși și nici -să piardă încrederea în inimile oamenilor. - -Tot o văd așezată lîngă foc, în față cu bătrânul stareț -al lăcașului, amândoi în jețuri cu speteze înnalte; două -impunătoare figuri în veșminte negre. Cărți erau risipite în -jurul ei, și oricine vénia s'o vadă era dator să lucreze ceva, -căci cu mânile încrucișate nu putea să sufere pe nimeni. Ori o -văd în nopțile cu lună stând supt portal și privind la liniile -de vis ale bisericii, pe care o argintia mistica radiare a lunii. Cu -mânile pe piept, ea își rostia extazul, spuind adesea necontenit -aceleași cuvinte, chemându-ne și pe noi ca să împărtășim cu -dânsa aceiași bucurie peste fire. Inima ei veșnic tânără se -răspândia, anii nu mai aveau greutatea lor, într'un nesfârșit -val de rapsodie poetică cuvintele se revărsau din buzele ei, și -iarăși pornia să clădească necontenit palatele ei din văzduh, a -căror năruire n'o făcuse niciodată a se descuraja în silințile -de a le începe din nou și iarăși din nou. - -Parcă ar fi fost ispitită de glasul poetului ei, luna își tot -lungia razele pănă atingeau locul unde stătea ea ținând pe -ascultători supt farmecul închipuirii sale; razele lunecau pe -veșmintele ei, îi sărutau mânile, se opriau ca o binecuvântare -pe zăpada părului ei, umplând ochii ei întunecați încă odată -de lumina tinereții. - -Și iarăși o văd cum sta în prag așteptând sosirea noastră. -Fără margeni era bucuria ei de oaspeți și, când te primia, -parcă niciun alt musafir n'ar fi fost mai binevenit decât tine. - -Aruncându-și brațele înnainte cu un gest larg pasionat, ea te -înfășura în îmbrățișarea ei: așa ar putea cineva să-și închipue -pe mama noastră Țărâna strângându-și copiii la piept. Era în ea -ceva de o sete veșnică, o flacără ardea în sufletul ei, pe care -nimic din apele vieții nu fusese în stare să o stîngă! - - * * * - -Așa văd eu pe femeia aceia mare care a fost întâia voastră -Regină. Ținea mult la voi, chiar dacă erau ceasuri când părea -că se desparte de voi, având alte gânduri și alte visuri. Inima -ei era vastă și plină de furtuni. Iar acum se odihnește. - -Lung i-a fost drumul, tragedia părea că-i urmărește pașii. -«Caracterul este ursita.» Nu-i păsa de lucruri pașnice și line; -pe sine însăși se vedea ca pe una ce sufere și de aceia atrăgea -suferința către dânsa adesea prefăcând în năcaz ce ar fi putut -să fie o bucurie! - -Acuma se odihnește supt povara florilor pe care mâni de dușman -le-au presărat pe mormântul ei. Unul lângă altul zac în locul -acela Regele bătrân și bătrâna Regină; tăcuți zac în locul -acela, având cununile dușmanilor pe mormintele lor... - -Eu nu știu ce poate să fie asemenea cu simțirea celor ce se -odihnesc supt florile prietenilor de ieri cari au venit însă ca un -râu negru să înnece toată opera mânilor tale. Dar mi se pare că -povara aceasta trebue să fie nesuferită și că în faptul nopții -trupurile lor trebue să se ridice ca să arunce acele cununi ce-i -înnăbușă, acele cununi care sunt muiate în sângele voinicilor -căzuți, fii ai lor de odinioară... - - - - -VII. - - -Atâtea amintiri se strâng în mintea mea, atâtea icoane, de nu -știu la care să mă opresc. - -Dragă țară! Te văd în strălucirea-ți felurită, și scumpă-mi -este fiecare vedenie, pe orice cale mă întorc să văd locurile -care s'au ținut de inima mea, locurile pe care doresc să le chem -înnaintea acelora cari ca și mine sunt surguniți pe o bucată de -vreme din ele. - -Văd șesurile voastre, pădurile voastre, munții voștri, dealurile -și văile voastre. Văd lungile voastre drumuri, cu cară încete, -care se mișcă de-a lungul lor în răbdător șir fără sfârșit. -Văd luncile voastre pline de farmec lângă râuri și ape, văd -verdeața ierbii supt sălciile unde nenumăratele turme vin să -pască. Văd Țiganii răzleți așezându-și corturile în amurg, -când fumul dela focurile lor se ridică în albastre șfichiuri spre -cerul de un roșu auriu. - -Văd ceața de praf care în liniștite amurguri de vară plutește -asupra lumii secerișului ca o întinsă negură înnălțându-se -din singuratece lagune. Văd bătrânele cruci de piatră la colțuri -de drum, străji păzind răbdător anume locuri ori asemenea cu -pustnici foarte bătrâni cari nu mai au nimic a face cu fiii -oamenilor. - -Văd pe plugari întorcându-se dela munca lor cu albele cămăși -scăldate în sudoare, pe când copilași în haine tărcate aleargă -lângă dânșii prin praf, iar deasupra tuturora bolta desfășură -colorile ei cele mai minunate înnainte de a se lăsa spre odihnă. -Aud necontenita bătaie a cânilor răspunzându-și, cu stăruitoare -chemări, lătrând într'una până departe în noapte. Prin ușile -deschise ale căsuțelor văd focul vetrelor, ca de vrajă în -strălucirea lui roșie. Văd pe țerani strânși în jurul lor, -umbre care se odihnesc după ce fapta zilei a fost îndeplinită. - -Simt străbătătoarea mireasmă a pădurilor, ca în vremile când -în amurg străbăteam călare umbra lor, și văd covorul de vinete -flori sălbatece care acopăr cu farmec pașnicile lor luminișuri. -Aud în ramuri freamăt de aripi turburat de înnaintarea mea -neașteptată. Simt pătrunzătoarea pace din amurg, cînd acei cari -au muncit se întorc încet la lăcașurile lor... - -Îmi place mai bine să mă gândesc la șesurile din vară, când -li este mai mare bogăția, când auriile mări de grâu se întind -în bielșugul coacerii supt imensa față a soarelui, răspuns -și răsplată pentru opera credincios îndeplinită. Dar mai dragi -îmi sunt pădurile primăvara, când frunzele lor sunt străvezii -ca vitraliile unei catedrale, când viorelele și dedițeii acopăr -pământul cu mii de stele, ori toamna când colorile lor sunt mai -minunate decât în orice vis al unui poet... - -Vedenii după vedenii se desfășură înainte-mi acuma când scriu. -La fiecare îmi place să mă opresc; aș vrea să zugrăvesc un -nesfârșit șir de icoane; dar trebuie să aleg în mijlocul lor pe -una sau pe alta, ca să rătăcesc fără capăt, neoprindu-mă nici -la râu, nici la vale, nici la Mare... - - * * * - -Marea, Marea! De șes, de deal, de munte, am vorbit; lăsați-mă să -mă odihnesc o clipă pe malurile ei, ale Mării! - -Ca una care am fost născută într'o insulă, Marea păstrează -pentru mine o atracție pe care nimic n'o poate întrece. Dragă-mi -este orice înfățișare a ei; cu însuși sufletul dintr'ânsa sunt -deprinsă. Pe corăbii cu pânze am plutit pe valurile ei, cu puterea -aburilor am străbătut-o, am înnotat în apele Mării. Dragă îmi -e plângerea ei veșnică, vuietul undelor ei pornite împotriva -țermurilor ca să se sfarme de dânsele. - - * * * - -Iubitul port mic al Constanței mi-a fost odată plăcere și -mândrie, între multe năcazuri amare, și pierderea lui a fost una -din cele mai dureroase pentru noi. Doar numai printr'ânsul aveam -atingere cu nesfârșitele ape spre care tinde orice țară. Una care -nu atinge nicăiri Marea trăiește numai pe jumătate! Constanța -nu e mare sau escepțional de largă, alăturată cu alte porturi, -dar nouă ni-a fost de însemnătate deosebită; cu interes, cu -mulțămire ne-am uitat zi de zi la creșterea ei. Îi cunoșteam -corăbiile, ofițerii, marinarii; îi cunoșteam sunetul fiecărui -semnal, rostul fiecărui steag; și în cele mai încurcate colțuri -am străbătut ca să le cercetăm; pe vreme liniștită și în -vijelie am pornit de acolo spre luciu. - -Marea noastră mulțămire era să vedem cum întră și pleacă -vasele, și un veșnic interes era să descoperim ce steag poartă pe -dânsele. - -Bătrâna Regină Elisaveta împărtășia iubirea noastră pentru -Constanța. Un mic pavilion fusese ridicat pentru dânsa în jos de -oraș, pe dig, unde cheltuia în anii din urmă multe din zilele ei -în odihnită mulțămire. - -Mă întreb dacă mai stă în picioare căsuța cea iubită unde și -eu am trăit în atâtea rânduri. Apele se băteau de temeliile ei, -goelanzii zburau în nori albi în jurul coperișului, soarele făcea -să scapere scântei din geamuri, și în zilele de furtună vântul -urla, dând târcoale zidurilor. - -Îmbrăcată toată în alb, bătrâna Regină putea fi văzută totdeauna -pe terasă, într'un jeț comod, cercetând cu ochii obosiți zările -largi, pe când un dor tot așa de larg ca și dânsele îi umplea -sufletul acela care părea totdeauna neîmpăcat. Vuietul Mării îi -întovărășia gândul, și albele pânze plutind pe ape i se păreau -atâtea iluzii care-i părăsiau sufletul una câte una... - -Noaptea, ea se ridica de mai multe ori din pat ca să salute -corăbiile în plecare ori să întâmpine pe cele care-și făceau -întrarea în port. Marinarii cunoșteau bine figura ei albă ca -zăpada, și Constanța erà mândră de iubirea pe care i-o păstra ea. - -Purtând grija unei vieți mai active, eu nu stăteam necontenit în -acelaș loc ca să cercetez cu ochii Marea. Pe vastele întinderi -de nisip lângă Mamaia mă luam călare la întrecere cu vântul, -silind adesea împotrivirea calului să între adânc în apă, -până ce valurile țișniau asupra mea ca asupra unei stânci -singuratece. Mă desfătam în furia lor nepotolită, și adesea era -pentru mine o adevărată veselie însăși forfotitoarea spumă -albă în care stăteam. Înfiorat, calul sforăia, căutând să -scape, pe când zborul de goelanzi albi ne încunjura, țipând în -jurul capetelor noastre. - -În zilele de mare liniște apa era albastră ca floarea de -cicoare, vast câmp de azur pe care razele se sfărâmau într'o -scânteietoare masă de diamant. - - * * * - -Așa de lung e țermul dela Mamaia, de nu i-am ajuns niciodată la -capăt; se tot întindea înaintea mea ca un nesfârșit drum de -argint. - -Atâtea căruțe își învârtiau încet roatele pe țermul acesta, -mânate de neamurile amestecate ce locuiesc în Dobrogea; Turci cu -largi turbane și supuse fețe răbdătoare. Ruși bărboși cu -ochii albaștri, făcând o pată din cămășile lor stacojii, -Români oacheși, aducându-și lucrurile de vânzare la oraș. Se -tot trudiau prin nisip căruțele cu o roată în apă, veselele -colori ale veșmântului țerănesc resfrângându-se cât erau de -lungi în Mare. - -Dobrogea e o țară cu așa de vaste întinderi, cu drumuri așa -de nemărgenite, încât caii, firește, trebuie să-și aibă un -rost mare, și de aceia se întâlnesc atâția dintre ei deosebit -de frumoși în acest colț al țerii, zdraveni, bine căliți -și focoși. Soarele se răsfrângea în părul lor luciu, bine -îngrijit. Cu ochi cari cunosc mă minunam de netedele lor forme, -de șoldurile lor puternice, de frumoasele lor picioare sprintene. -Pătrunzătoare priviri de prețuire aruncau și țeranii la calul -mieu pur-sang în plin galop; fiecare-și întorcea capul ca să -urmeze și să admire cum putea merge. De atâtea ori am schimbat -zimbete de firească simpatie cu acești necunoscuți mie. - -Mai mult decât odată am întâlnit lungi șiruri de căruțe care -purtau femeile Turcilor, înfășurate în hainele lor întunecate, -care-și descoperiau o clipă fața ca să se uite la femeia -liberă, necunoscută lor, care putea călări pe un cal frumos. -Ca o ceată de păsări ciudate, albastre, negre și sure stăteau -laolaltă în cuiburile lor ce se scuturau gemând, și asupra -tuturor acestor icoane soarele-și cobora privirile întipărind -feluritele lor colori neobișnuite în mintea mea, pe când Marea -plângea veșnica-i jălanie, spălând malul cu îndărătnicile-i -silinți de a scăpa odată din lanțuri. - -Fierbinți, vântoase, pustii și fără capăt cum sunt, șesurile -Dobrogii au un farmec de melancolie pentru acei cari le cunosc bine. -Noi toți aveam o deosebită grije pentru firea lor neobișnuită -și rătăciam prin multe unghere, descoperind cele mai neauzite -sătucene, făcute din lut, cu sprintenul turn al moscheilor -țâșnind ca săgeata spre cer. - - * * * - -De feluriți ce sunt, locuitorii Dobrogii țin necontenit viu -interesul călătorului, care nu știe nici odată ce chipuri poate -întâlni, nici la ce neașteptate locuinți poate ajunge. - -Am străbătut în sate depărtate, unde Rușii dintr'o sectă -bizară își clădiseră mănăstiri singuratece, la care bătrânii -obștii slujiau ca preoți. Mi-au dat pâne și sare, pitele lor -fiind întunecate, acre și ciudat împodobite cu neînțelese -desemnuri; m'au dus înnaintea icoanelor lor grosolan zugrăvite, -ca să sărut chipurile sfinților la cari se închină mai mult. - -O curioasă impresie mi-a rămas din aceste adunături de case -uitate de lume: o impresie de praf și de salcâmi înfloriți, -de clopote ce sună și de mulțimi tărcate, cu fețele cele mai -puțin potrivite între ele. Un amestec de bordeie de pământ și de -bisericuțe încunjurate de umbră, de căsuțe albe, cinchite, de -câni ce latră și de cai cari trezesc zvârlind din picioare nouri -de praf. - -Un drum larg trece de obiceiu prin satele acestea; sure, uscate și -crăpate de căldură, casele se întind pe amândouă laturile -în mijlocul dumbrăvilor acelor salcâmi cari sunt singurul copac -în stare a prinde rădăcini prin locuri așa de seci și fără -apă. În luna când sunt înfloriți, aierul e numai un balzam care -îmbată; copleșiți de greutatea florilor lor, arborii se pleacă -supt ploaia albă. - -Mult îmi place mie Turcul tăcut pe care-l întâlnești în -cele mai multe locuri din Dobrogea, care te primește puind mâna -întâiu pe inimă, apoi pe frunte, care se uită lung la tine cu o -bunăvoință lină, fără nici o curiozitate, fără nici o mirare -care stă pe pragul casei și nu pare vreodată să aibă ceva de -făcut; prietenos, simpatic și pitoresc, mie de sigur mi-ar părea -rău să-l văd că a dispărut. - -La o distanță respectuoasă, lumea lui femeiască stă în aceiași -atitudine, cinchită ca niște cioare de-a lungul păretelui, privind -de departe scene în care nu cutează să-și iea partea; dar, -dacă te apropii de dânsele, ele te întâmpină cu o zgomotoasă -plăcere, încunjurându-te cu strigăte care iese așa de adânc -din gât, de nu le poate prinde o ureche europeană. Dar copiii se -amestecă laolaltă cu cercetătorii și merg după tine oriunde te -miști; mai ales sunt încântătoare fetițele cu șalvarii lor -largi de bumbac, cu codițele lor supțirele și unghiile văpsite -frumos în roșu. - -Satele prin aceste părți sunt rare și departe unele de altele, -drumurile sunt poate cele mai nesfârșite din toate drumurile -românești, și de pe cea mai mică înnălțime le poți vedea -unduind fără capăt ca un șarpe uriaș fără cap și fără coadă. -Uneori în margenea lor sunt ogoare, dar adeseori ele se tot -înșiră prin pustietăți sterpe, spinoase, pietroase și seci. -Însă, la anume timpuri din an, florile Dobrogii sunt felurite și -alcătuesc o plăcere pentru ochi. - - * * * * * - -Pe aceste drumuri nesfârșite de atâtea ori am străbătut în -acel Ținut care fusese al nostru numai de puțină vreme; și două -locuri îmi rămân în amintire ca în deosebi atrăgătoare și -pline de farmec. - -Unul a fost orășelul Balcic și cellalt îngusta peninsulă -Caliacra, un colț singuratec de pământ înnaintând în Mare. - -Balcicul este un târgușor pitoresc, despre care ai zice că se -rostogolește în valuri. În grupe murdare căsuțele lui turcești -se cațără pe povârnișurile răpezi, ca și cum ele ar sta să -lunece pe încetul, atrase de apele de desupt. - -O stradă prăpăstuită scoboară la un port în miniatură; stânci -pe amândouă laturile, stânci de piatră cenușie, ciudat rotunzită, -alcătuiesc un mic golf în care orășelul zace în pașnică răzlețire. - -Numai odată am fost acolo, dar am o amintire vie a înfățișării -lui neobișnuite, a mulțimii îngrămădite de fețe din toate -spețele, a locuințelor ei mărunte, încântător suite una în -capul celeilalte, așa încât păreau că numai cu greutate stau -sprijinite pe niște coaste atât de răpezi și rupte. - -La Caliacra am ajuns în amurg; soarele se cobora de o parte în -Mare, pe când de cealaltă se ridica luna, un corn subțire, -răsfrângându-și veșnica paliditate pe unda în mișcare. - -Aici pământul cade în ziduri drepte ca stâncile, dar zidurile -acestea sunt de pământ, nu de piatră. Sunt roșii la coloare și, -în lumina soarelui ce scădea, părea să ardă de vre-un foc din -lăuntru, care făcea din ele o frumoasă priveliște ce nu se mai -poate uita. - -Pământul e pietros, flori necunoscute răsărind din mijlocul -bolovanilor și acoperind locurile goale dintre dânșii cu coloare -și viață. O cărărușă duce prin această lume stâncoasă la -un far, care, în singuratecă mândrie, privește de sus larga -întindere a Mării. În păretele de desupt cutare Sfânt era -îngropat într'o peșteră îngustă, unde cu greu puteai să -ajungi. O singură făclie stă acolo aprinsă lângă mormântul -Sfântului, și aceleași mâni îi trezesc lumina care, în timpul -nopții, dau viață lampei ce stă ca un semn pentru cei ce pornesc -pe valuri. - -Locul acela, ceasul, singurătatea au lăsat o adâncă întipărire -asupra sufletului mieu. Visam să clădesc o _culă_ albă ca -zăpada, tocmai sus pe cel mai depărtat colț de pământ, acolo -unde uscatul nu mai era decât un cap îngust, spălat pe amîndouă -laturile de apă. - -Parcă vedeam forma ei fără pată răsărind pe veșnic -schimbătorul albastru al bolții și al Mării, închipuire de -apusuri și răsărituri de soare care ar fi partea mea în acest -loc și de nopți când valurile ar fi o taină de argint supt recea -lucire a lunii. Mă închipuiam privind de sus într'un cerdac cu -stâlpi la miile de goelanzi învârtejindu-se în jurul zidurilor -mele, amestec de aripi albe pe bolta de safir, ori, noaptea, ca -niște umbre mișcându-se în fuga lor nesfârșită și umplând -întunerecul cu strigătele lor sălbatec de triste care s'ar -amesteca în glasul vântului! - -Deocamdată, stând pe o stâncă, cu fața către neastâmpărul -veșnic al Mării, trăiam în această iluzie, știind totuși bine -că era unul din acele visuri pe care le visezi într'o seară, când -frumuseța s'a furișat în inima ta... - - * * * - -Alt loc plin de poesie chiar lângă Constanța este insula căreia i -se zice: a lui Ovidiu. - -Legenda cărturarilor pretinde că poetul surgunit care cunoscuse -tot felul de cinste la Curtea împăratului August, a venit să-și -mângăie inima în acest ostrov acoperit de sălcii și uitat de -Dumnezeu, care nu e decât o fărâmiță de pământ pierdută -în mijlocul unui lac întins pe care-l desparte de Mare numai o -îngustă linie de nisip. Un loc singuratec mai trist decât acesta -nici în visuri nu se poate înfățișa: sălciile mari, care au -prins rădăcină în tărâmul lui, îi sunt singura podoabă, iar -singura frumuseță o vastă privire asupra valurilor. - -Am adus pe Carmen Sylva în acest loc unde un poet a visat, cu -atâta vreme în urmă, de glorii trecute și de ambiții făcute -praf. Cu adevărat nicăiri n'ar fi putut el să cugete mai amar -asupra nesiguranței trecerii la Curte și asupra zădărniciei -nădejdii omenești; aici de fapt surgunul era desăvârșit și -întreg. - -Regina cu părul alb rătăcia pe cărările pe care se presupune că -a călcat omul acela marele în veacuri trecute, cercând să-și -închipuie cum vor fi fost gândurile unuia care de pe culmea faimei -sale fusese aruncat departe de orice cinste, trecere și dragoste. -Închipuirea ei ușoară de înflăcărat clădia din nou trecutul; -cu ochii plini de lacrimi ea trăia din nou năcazul aceluia al -cărui noroc îl înnecase așa de crud Soarta. - -O mare roată de lemn, pe care crescuse iederă era odată -întrebuințată pentru a aduce apă. Chiar acuma, în putreziciune -înceată, stă în mijlocul ostrovului, dând o neobișnuită -înfățișare de părăsire locului acestuia. Fără îndoială că roata -este de dăunăzi numai, dar, așa părăsită și plină de mustrare -cum este, ea te-ar face să crezi că se ține de o vreme când insula, -care stă acum tristă și uitată supt toanele schimbătoare ale -bolților, a fost însăși casa nemângăiatului poet. Pescari vin -din când în când pe lacul plin de ierburi, prinzându-și luntrile -negre printre burueni și aprinzând uneori foc pe maluri. Dar -afară de acestea sufletul lui Ovidiu poate rătăci supt umbroasele -sălcii fără să-l tulbure glas de om... - -În zilele lui Ovidiu, Constanța purta numele de Tomi, și era o -cetate însemnată, în legătură strînsă cu coastele Asiei Mici. -Mai târziu un episcop stătea aici, și unul din șirul lor, Ioan -din Tomi, a fost un scriitor latin cunoscut la începutul evului -mediu. Din această Tomi au plecat într'o zi la Roma călugări -cari aveau despre rosturile Mântuitorului păreri deosebite de ale -Bisericii din Bizanț și cari mergeau la Scaunul credinței drepte -pentru a cere acolo să se recunoască adevărul dogmei lor celei -nouă; Sfântul Părinte nu voi să-i audă, silit la aceasta și de -plângerile Împăratului răsăritean de care atârnau, dar atunci -monahii de la Marea Neagră avură cutezanța să spuie că vor chema -poporul roman el însuși ca să înțeleagă cugetul lor și să-i -apere de prigoniri. - -Numele de astăzi al orașului, de Constanța, din Constantia -veacului al IV-lea, i-a venit poate prin Constans, Împărat din -Răsărit care a clădit-o din nou în acest veac, și, în al VI-lea -ea era cunoscută încă drept un centru însemnat al provinciei -Scythia Minor, stăpânită de Iustinian. Mai târziu e pomenită -numai întâmplător de Genovezi în portulanele lor maritime, ca o -șchelă de oprire. - - * * * - -Ținutul din jurul Constanței, căreia Turcii îi zic Chiustenge, -e bogat în ruine antice, dintre care unele au fost desgropate abia -dăunăzi. - -Una din localitățile cele mai însemnate care au fost descoperite -sunt rămășițele unei cetăți cu poeticul nume de Istros, de -curând scoasă la lumină între Constanța și gurile Dunării. - -Istros trebuie să fi fost un important port de Mare; puternice -cheiuri de marmură au fost scoase din pământ acum de curând -acolo, dar astăzi locul e despărțit de Mare printr'o vastă -întindere de pământ. - -Încetul pe încetul, un om cu pricepere scoate aici interesante -temelii vechi de puternice ziduri, de temple și băi, o lume -întreagă de veche civilizație, bucurie adevărată pentru aceia -cărora li place să răscolească în trecut. - -Am cercetat Istros într'o aprinsă zi de toamnă -- drum lung, -foarte lung, -- ca să ating o vastă întindere de pământ cu o -supțire linie de Mare tot mai departe, un loc nisipos, mlăștinos, -pe alocurea fără ridicături, acoperit trist de o ciudată -buruiană mică roșie, care o pătează ici și colo cu pete mari -de sânge. Sălaș de poesie melancolică, singuratec, șters, expus -nemilostiv și soarelui și vântului, fără case, fără pomi la -patru leghi depărtare de jur împrejur, ci numai dune de nisip -învălurându-se tot înnainte până la Mare. - -În căldura arzătoare m'am cățărat pe ruine, călăuzită de -entusiastul om de știință care a pornit să facă săpăturile în -acest loc. - -Eu nu sunt o mare cunoscătoare a vechilor pietre, cunoștințele -mele științifice nu sunt adânci, dar închipuirii mele vioaie -îi place să-și clădească din nou lucrurile care au fost, și, -când țin în palmă un vas ori un păhar sfărâmat, pe care cine -știe ce ființă omenească le a întrebuințat cu mii de ani în -urmă, mă sârguiesc a trezi înaintea ochilor mei pe acel care le -a făcut, le-a stăpânit, a băut din ele, simțind din nou mirarea -cum de trăiesc veacuri întregi lucrurile neînsuflețite mai mult -decât aceia cari li-au dat o formă. - -Istros! Pare că numele are în el un sunet de veche splendoare, un -ecou care în deosebi farmecă urechea. Văd pânze mari plutind spre -dânsul pe Marea albastră, la ceasuri când soarele cade, pânze de -toate colorile și de toate formele, ca niște păsări fantastice -care vâslesc încet din aripi întorcându-se spre cuiburile lor. -Nu știu care au fost comorile pe care le-au adus ele în port, dar -îmi place să visez că'n umbra ruginită a pânzelor acestora erau -îngrămădite în movile grâne aurii și portocale pe bord, că -oameni cu fața întunecată aduceau scumpe mătăsuri din Răsărit -cu colori strălucitoare în care nevestele și fetele bogaților -negustori își înfășurau frumuseța care numai prea repede va -ajunge lucru al trecutului! Îmi place să-mi închipuiu străzile -pline de mișcare ale înfloritorului orășel, vălmășagul de -colori și zvonul, strigătele vesele la vederea corăbiilor, pașii -mulți grăbindu-se spre cheiuri, atâtea glasuri, râsete tari, -porunci și, pretutindeni, copii cu picioarele goale, cu ochii mari -privind mirați fără să aibă nimic de făcut; iar, noaptea, îmi -place să mă gândesc la matrozii cari cântă arii ciudate când se -odihnesc după ce fapta zilei a fost îndeplinită. - -Dar toate acestea sunt numai vedenii de artist! Căci eu nu știu -mai la urmă nimic despre Istros, ci numai ruinele ce am văzut: -câteva zdravene ziduri pe care le-a acoperit pământul, câteva -coloane căzute dintr'o biserică ori templu de odinioară, temelia -băilor romane, câte un mândru bloc de marmură care a trebuit să -facă parte din cheiu și ici și colo un hârb de pământ pe care l-am -ținut în mânile mele, câteva țăncușe de sticlă pe care însăși mi -le-am cules de pe pământ și care stăteau în palma mea irizate, -minunate și fragede ca aripa sfărâmată a unui fluture... - - * * * * * - -Unul din monumentele cele mai bine cunoscute, care s'a găsit nu -departe de Constanța, e Adamclisi sau Biserica lui Adam, «a -Omului», un uriaș monument de marmură fără valoare artistică -deosebită, dar de proporții enorme, ridicat în amintirea cuceririi -lui Traian asupra Dacilor. Pietrele lui sculptate, cum e obiceiul -în asemenea monumente, înfățișează tipuri de luptători, -Daci și Sarmați, cari săvîrșesc eroice fapte de răsboiu. Era -o mare zidire rotundă încununată de o gigantică platoșă și -de un coif, cam grosolane din punct de vedere al artei, dar destul -de interesante ca să fi trezit multe discuții cu privire la -însemnarea ei și epoca în care a fost ridicată. Profesorul german -Furtwängler era de părere că ar fi fost un monument din veacul al -IV-lea, ridicat în amintirea unei biruinți asupra Goților. Dar -teoria aceasta n'a fost admisă. - -O cetate crescu în umbra impunătorului monument, și liniile ei pot -fi deosebite încă, precum și temelia marii basilice, care trebue -să fi fost cândva o frumoasă zidire mai nouă. - -Ca una care n'am fost la Adam-Clisi, nu pot decât să trec răpede -asupra descrierii unui loc pe care nu l-am avut supt ochii miei -chiar, și să mă grăbesc spre un alt punct de lângă Mare, unde -săpături de drumuri au scos dăunăzi la iveală alte monumente -care se țin toate de acele vechi vremuri: orășelul Mangalia. - -Acuma un locușor încurcat și părăsit, ea a fost odată un port -de Mare în zilele bătrâne. Mai puțin înfloritor decât Istros, -era totuși o localitate însemnată, cunoscută în acele zile de -demult supt numele de Kallatis. - -Și aici s'au desgropat ruine vechi, rămășițe de temple sau -biserici, de case care odată trebuie să fi fost bogate. Urne de o -gingașă făptură și vase pentru apă au ieșit la lumină, precum -și enorme oale de pământ, masive și impunătoare, care de bună -samă se întrebuințau pe vremuri pentru a păstra untdelemnul; ba -s'au găsit chiar mici figuri de teracotă, asemenea cu acelea din -Tanagra, de și mai puțin bine și artistic lucrate. - -Un Muzeu mic lîngă Mare adăpostește ce s'a găsit mai de preț: -numai un slab început; căci nu se poate face totul dintr'odată! -Dar simte fiecine că această ciudată țară a Dobrogii cuprinde -încă atâtea comori ascunse care într'o zi vor fi scoase de -asupra; dacă în zilele noastre ni va fi îngăduit să o facem -aceasta, se va vedea pe urmă! - -Mangalia este un oraș dobrogean caracteristic: adunătură de case -de piatră joase, cu acoperișuri de olane în neorânduială, ea se -deșiră pe un pământ neegal, pănă jos pe țerm, care este șes -și fără sfârșit, mărgenit de partea uscatului cu lacuri ce se -pierd în zare. Lacurile acestea au izvoare sulfuroase, și unele -băi rustice au fost ridicate în apropierea unuia din ele, căci -apele au însemnate puteri de însănătoșare. - -M'am purtat cu luntrea ceasuri întregi pe acest lac care se sucește -și se învârtește. E când îngust, când lat, și capătă atâtea -înfățișări deosebite, încât la început crezi că este o adunătură -de lacuri deosebite; dar la un capăt nu ajungi niciodată, ci -luntrea poate luneca necontenit fără oprire ori piedecă. - -Sterpe și goale-i sînt țermurile, amintind cuiva de poveștile -din Vechiul Testament, și mai că ți-ai închipui pe fiul risipitor -păzindu-și porcii supt o boltă de nemiloasă arșiță. - -Ici și colo un smochin pitic răsare dintre pietre, smochin pe care -vântul ce nu se oprește niciodată, nu-l lasă să se ridice la -vre-o înnălțime, ci rămîne stropșit asupra pământului, ca -și cum el ar căuta dureros cu crengile lui ca șerpii un sprijin -în mijlocul pietrelor rostogolite. O întreagă lume de taină -singuratecă părăsită și uitată de Dumnezeu, trezind în minte -icoana pustiilor ce încunjură Marea Moartă. - -Chiar lângă malul Mării se înnalță o bătrână moară de lemn cenușiu, -linia ei cinchită ridicându-se singuratecă și răbdătoare pe fondul -bolții. În zilele de liniște e numai o cutie de lemn putredă -fără vieață și fără înțelegere, dar, când bate furtuna, viața se -trezește în roata ei, și atunci pare o uriașă floare a soarelui -fără coloare, sucindu-se și învârtindu-se neodihnit. Pentru că în -aceste Ținuturi de lângă coastă, roțile morilor de vânt nu sunt -din aspru lemn mort, ci alcătuite din nenumărate mici pânze ca -aripile, dând întregii clădiri o încântătoare înfățișare de viață -și energie. Este ceva aproape fantastic în aceste mari roți -mișcătoare alcătuite din atâtea bucăți; sunt așa de largi, încât -moara ea însăși se pierde aproape cu totul, și nu se mai vede -decât enorma floare rotundă învârtindu-se într'una, par'că i-ar -plăcea să se miște și ar face-o din însăși voia ei! Astfel, uneori, -prin însăși simplicitatea lor uneltele fără meșteșug ale oamenilor -ajung o bucurie pentru ochii acelora cari pot să vadă. Ușor pare în -adevăr să treci pe lângă lucruri și să nu le vezi, dar este un dar -binecuvântat al zeilor să ți se fi dat ochii prin mijlocul cărora -orice frumuseță care trece să o poți sorbi în sufletul tău. - -Am văzut odată țermul de la Mangalia la ceasul apusului. Priviam -spre Mare; lumea erà ațipită de liniștea nopții apropiate; numai -Marea se zbătea la picioarele mele în veșnica ei frământare -neînduplecată. La spatele mele soarele cădea tot mai jos, razele -lui din urmă aprinzând o strălucire minunată valurilor în -năvala lor. Întunecată era fiecare umbră, dar asupra fiecăreia -stătea cununa spumei roșii-aurii supt sărutările soarelui -ce muria. O uriașă priveliște de trecătoare glorie pe acest -depărtat țerm jos, menită să ție numai câteva clipe pline de -strălucire ca să piară în umbră și să ajungă doar un lucru -al trecutului, dar, în acelaș timp, încă o icoană adausă la -atâtea pe care mintea mea de artist nu le poate uita niciodată. - -Apoi amurgul veni, și toate se făcură cenușii; noaptea înnainta, -ștergând supt pașii ei orice coloare. - -Dihanie ciudată, moara de vânt stătea singură de mal, cu odihnă -în roata ei, lucru întunecat, fără viață, așteptând însă -apropiatul ei ceas de muncă... - - * * * - -Astfel una după alta, icoanele felurite ale coastei noastre de acolo -se ridică înnaintea ochilor minții mele, și prea multe le văd ca -să fiu în stare a vorbi de ele de toate. - -Une ori era numai o trecătoare sensație, pe care o crease lumina -sau umbra, uneori numai o neașteptată vedere de frumuseță -descoperită între pietrele rostogolite sau răpede ștearsă de -norii prafului. Une ori era numai un mănunchiu de sălbatece flori -vinete pe un povârniș, sau un scaiu uriaș sucindu-și spinoasele -cotoare, o siluetă ușoară pe nemărgenirea bolții, sau poate și -vre-un cimitir turcesc părăsit, care nu mai era decât un câmp -singuratec acoperit de bucăți neregulate de piatră, strânse una -lângă alta ca niște străji obosite pe care nimeni nu va veni să -le schimbe în veghea lor. - -Une ori era vre-un apus strălucitor colorând cerul întreg cu -flăcări de sânge, sau o furtună care răsăria asupra Mării -încrețind apele, biciuind valurile până la culmi de mânioasă -spumă neagră, ori o îngânare de vuiet după vijelie, când toată -lumea era de plumb, când pământ și mare păreau stoarse în -odihna după luptă. - - * * * - -Ca într'un vis de departe îmi aduc aminte de o noapte cu lună. -Ziua îmi fusese turburată, năcazul venise asupra mea într'o -formă neașteptată, și, ca și cum și ea ar fi simțit împreună -cu mine, Marea însăși era răscolită, și fața ei care se -ridica în suspine era ca o inimă mare, ruptă de durere. Asupra -neliniștii mele înseși și asupra neodihnei apelor luna se uita de -sus, nemișcată în gloria ei de argint. - -Și mi-a venit pofta să plutesc pe înflorata massă scânteietoare -de apă, să merg într'o luntre măruntă departe, departe către -Mare, înnaintând pe cărarea de argint însemnată de lună asupra -undelor. - -Cu adevărat fantastică a fost această călătorie pe valuri, barca -suindu-se pe creasta fiecărui asalt pentru a se cufunda, parcă n'ar -mai fi voit să se ridice din adâncul ei de apă, coajă de nucă pe -genunea care se ridica. Nicio lumină la cârmă, niciun hotar, nicio -îndreptare, nicio margine, ci numai de desupt, fermecătoarele ape -frământate, spumegătoare, vuind, cu un fel de irizare opacă și -greoaie; de-asupra, vasta imensitate a cerului, depărtată, palidă -și senină, o cupolă de un cenușiu șters, cu luna atârnată în -mijloc, ca o uimitoare candelă, și luntrea mea cea mică mergând -înnainte, tot înnainte pe drumul însemnat de raze... - -Și așa mi-a fost mie dragă Marea! - - - - -VIII. - - -Dacă nu sunteți obosiți de rătăcirile mele de la șes la Munte, -din muncele la Mare, v'aș duce puțintel colo jos, pe țermul -Dunării, acel râu mare și nobil care este una din mândriile -Țerii. - -Apele nu-i sunt chiar așa de albastre cum spune cântecul, dar sunt -largi și curg măreț, ducând atâtea corăbii, rostogolindu-se pe -lângă atâtea sate și atâtea orașe. - -Am plutit în toată întinderea ei, câtă se ține de o singură -țară, de la Porțile-de-Fier până în acea ciudată regiune -plană care este gurile ei. Un ținut de lacuri și de mlaștini și -de ape veșnice, de canaluri și de trestii și de bătrâne sălcii, -un Ținut care pe alocurea face pe cineva să se gândească la ce va -fi fost lumea înnainte ca apele să fie despărțite de uscat. Și, -pentru această nebiruită ispită pe care o simt totdeauna față -de sălbatece locuri, singuratece și întinse, mai mult colțuri de -acestea m'am pus eu să le înfățișez. - -Nicio hartă precisă a acestor ape încurcate n'a rămas în mintea -mea, dar o văd întreagă în icoane, cum îmi este obiceiul. -Văd scânteieri iuți ale locurilor care mi-au umplut ochii de -bucurie, nesfârșite întinderi de ape, joc de lumină și umbră. -Văd linia cutărui copac stând răzleț ca un suflet pierdut, în -negură, -- ori o nesfârșită turmă de bivoli călcând într'un -singur șir pe-o îngustă șuviță de pământ, trupurile lor -botocănoase răsfrângându-se în apa de desupt, -- ori văd un -cal alb ce rătăcește, păru-i răsfrângând lumina soarelui ca -fața mărgăritarului, -- văd atâtea mlaștini acoperite cu nuferi -care-și deschid larg stelele ca zăpada ca să se umple de vedenia -bolților. - -În iahtul nostru am plutit prin mijlocul Dunării fără a ne opri -în locuri mai fericite, ca să stăm numai acolo unde lumea era așa -de liniștită de păreai a fi ajuns la capătul ei. - -Când mă gândesc la acestea, o simțire de visătoare mulțămire -vine asupră-mi și pentru o bucată de vreme alung orice gând de -bătălie și de luptă, orice știință despre aceia că și aici -s'a înfuriat tunul, că pentru o clipă aceste locuri ca și atâtea -altele nu mai sunt ale noastre, ca să rătăcesc măcar în gând -de-a lungul acestor canale sure-verzii, mărgenite de sure-verzii -sălcii. - -De fapt aceasta este o lume de sălcii; ele sunt stăpânele aici; le -găsești cu miile; ținând la răveneală, li place să crească -unde n'ar prinde rădăcină nici un alt copac. Pe vremuri din an -când țara încunjurătoare este înnecată, ele stau, ca să zic -așa, până la genunchi în apă, de nu li se mai vede nimic din -trunchiu. - -Luntrea mea a fost vâslită ceasuri întregi prin aceste canale -mărgenite de sălcii, în umbra frunzișului tremurător, până la -lacuri așa de largi, încât sămănau cu Marea. - -Pretutindeni sălcii, bătrâni străjeri, păzitori ai acestor ape -singuratece, veghetori tăcuți ai anotimpurilor care trec, sura -linie de nomol pe trunchiurile lor arătând ridicarea și căderea -valurilor. De multe feluri în noduroasa lor alcătuire și vechi de -zile, ele par că și strâng mânile ciolănoase într'o desnădejde -împietrită deasupra apelor care veșnic curg asupra picioarelor -lor. - -În toate atitudinile, ele se apleacă asupra acestor ape, parcă -ar căuta răsfrângerea însăși pe care mișcarea curentului -necontenit o turbură. Unele se întind larg ca niște stejari, -adăpostind atâtea cuiburi în ramurile lor, altele se lefăiesc ca -niște uriași ce dorm, iar cutare trunchiu căzut, ciudat croit și -stângaciu, samănă cu o dihanie d'innaintea potopului, ascunsă în -noroiu. Când vîntul trece peste frunzele lor, ele se fac asemenea -cu argintul, cu vre-un nor de toamnă, dar odată cu amurgul se -transfoarmă într'o oaste de stafii care s'au coborît să vegheze -asupra locurilor unde tăcerea clocește. - -E și o lume de făpturi înnaripate, căci toate felurile de -păsări se sălășluesc în mijlocul acestor bălți. Când apele -sunt înnalte, poți străbate cu luntrea prin umbra pădurilor -înnecate, care în anume timpuri sunt pline de viața păsărilor -ce și clădesc cuiburile: rațe sălbatece și pescăruși, cocori -suri, albi și bruni; păsărele cu pene scumpe, solemni vulturi -tăcuți și păsări de pradă de toate felurile. Babițe stângace, -cu mersul încet, se cuibăresc în nămol alături cu lebede -sălbatece, care la lăsarea serii plutesc din aripi încete -de-asupra bolților, aducând înnapoi în minte basmele lui Andersen. - -Lunecând din aceste canaluri nesfârșite în umbra plină de taină -a pădurilor înnomolite, adesea am tulburat pacea acestor colonii -înnaripate. Cea dintâiu detunătură a puștii vânătorului -face să se ridice păsările cu miile din cuiburile lor, umplând -văzduhul cu bătaia aripilor și fricosul sunet al țipetelor ce -scot. Atmosfera întreagă se face vie de pe urma bietelor ființe -înspăimântate care se învârt și se sucesc pe sus, fugând -încoace și încolo în spaimă fără nume, -- lume a tăcerii al -cării sfânt farmec a fost sfărâmat pe neașteptate de apropierea -omului. - -Canalurile mărgenite de sălcii duc, precum am mai spus, spre -întinse lacuri acoperite în parte de papură și de nuferi, iar în -parte, fiind așa de întinse, asemenea cu Marea. - -Razelmul este cel mai larg din aceste lacuri: când vântul din -cutare parte suflă, fața lui este așa de aspră, încât luntrile -mai mici nu îndrăznesc să-i înfrunte valurile. În toate apele -acestea pescarii au pradă bogată. Pe alocurea Statul a organizat -pescării cu cele mai bune rezultate, pe lângă aceea că peștele -este neprețuit ca hrană pentru săraci. - -În cea mai mare parte, pescarii sunt Lipoveni, Ruși dintr'o anume -sectă. Molâi uriași cu părul bălan, au un tip care nu se -schimbă niciodată; pretutindeni îi cunoști ușor după ochii -lor albaștri, după bărbile lor în floarea mierii și după -cămășile lor roșii care se văd pretutindeni fluturând ca niște -maci gigantici în luntrile lor negre cu fundul lat. - - * * * - -Îmi mai aduc aminte de o primire minunat de pitorescă undeva, prin -aceste părți pline de vis ale Dunării. - -Iahtul nostru se oprise odată cu seara în pașnicele ape largi -ca ale unui lac. Soarele se apropia de margenea zării; departe un -rând albăstriu de muncele mărgenia cerul; o moscheie albă ca -zăpada, cu sprintenu-i turn sârguindu-se cătră ceruri, se răzima -de fondul tabloului ca duhul unei clădiri; enigmatică și plină de -taină ca o rugăciune în liniștea serii. - -Cu miile țeranii vâsliseră în luntrile lor ca să ne întâmpine. -Râul părea viu de atâta lume! Și, cum țeranii se îmbrăcaseră -în colorile cele mai vii, apa sămăna cu o grădină de flori -enorme care se strângeau cu toatele spre același punct. - -Era un vuiet de glasuri, o fluturare de luminoase năframe, strigăte -de bucurie și zgomot și un zumzet al ațâțării sufletești. - -Luntrile erau vesel împodobite cu flori, unele dintre care -căzuseră în apă, și aceasta le ducea înnainte pe valurile ei, -tăcut, hoțește. - -Iahtul nostru se oprise; mărunta flotă de luntri se grămădi -spre noi, plină de bărbați, de femei și de copii de felurite -neamuri, dar mai ales Lipoveni, ale căror femei poartă cele mai -strălucitoare cituri pe care le-au țesut vre-o dată războaiele. - -Asupra acestei priveliști pline de atâta coloare, de voie bună -și de bucurie se întindea puternicul aur al soarelui apuind, care -lumina toate cu o strălucire aproape de spaimă, în puterea ei. Pe -urmă, deodată, din toată această fluturare, mișcare, îmbulzire, -o luntre se desfăcu, având la cârmă în picioare o figură -curioasă. Înnalt, într'un lung veșmânt negru, un om cu crucea -în mână, un om cu părul lung, care strălucia ca un metal brunat -în lumina ce pieria. O uimitoare figură care ar fi putut să iasă -dintr'o legendă, -- o figură care se ținea de Cartea sfinților. - -Pe apă el plutia cătră noi în luntrea lui cu fundul lat, și -lumina părea că l-a ales pe dânsul anume, oprindu-se cu dragoste -asupra lui; tot mai aproape venia, țiind sus crucea care strălucia -și scânteia ca un juvaier magic în mâna lui. - -Această ciudată ființă atinse iahtul nostru: el nu vorbia vre-o -limbă ce am fi putut înțelege, dar îmi întinse crucea să o -sărutăm, binecuvântându-ne întru aceasta cu dulci cuvinte -rusești. Crucea nu mai sămăna acum să fie un strălucitor -juvaier, dar și de aproape părul acestui om era minunat; în valuri -mari i se desfășura pe umeri o bogăție de aur lucios: nici -înnainte, nici pe urmă n'am mai văzut plete cu atâta strălucire -în ele. - -Ori încotro se ducea, mergeau cu dânsul doi țerani în cămăși -roșii, cântând fiecare imnuri; adânci și sonore li erau -glasurile, ridicându-se solemn spre ceruri. Unul ducea o cățuie -pe care o mișca încoace și încolo, cellalt apăsa pe inimă o -Biblie, o Biblie cu paftale de argint... - -Soarele scădea pe încetul, umbrele celor trei ciudați oaspeți se -întindeau lungi și negre cum e cerneala de-alungul copertei. Pe -amândouă malurile râului, ca niște străji uriașe, sălciile -sure-verzii stăteau de pază... - - * * * - -Din iahtul nostru am făcut multe incursii, și acolo am adunat -neșterse priveliști, pe care niciodată nu le voiu uita. - -Supt copaci, unde umbra era mai deasă, unde taina plutia, ca -un lucru de față pe care-l simți, dar nu-l vezi, creșteau -ciudate flori, înnalte, de o coloare ca a soarelui; din sumbre -adâncimi țișniau stele de aur tinzând lacome către lumina care -cu scumpătate se strecura prin ramuri. O lume fermecată, o lume de -tăcere, în care frumuseța domnia singură, aproape de temut, în -pacea ei ațipită. - -Nesfârșite erau aceste păduri de sălcii în apă, căci ceasuri -întregi luntrea mea luneca prin umbra care părea veșnică; -cântecul păsărilor plutia cu mine, amestecându-se cu muzica din -șoapta frunzelor, și pretutindeni, în apă, aceste înalte flori -galbene, țișnind în cete, -- florile lor pline de lumină, pe -când rădăcinile zăceau tocmai în fund, ascunse în nomol. - -Pe urmă luntrea-mi întra în lacuri largi, din cea mai adâncă -umbră într'o așa de mare strălucire, încât era aproape o -durere pentru ochii, în vaste întinderi de apă, tăiate ici -și colo de înguste limbi de uscat, în care arbori uriași se -înrădăcinaseră, și acești arbori erau locuința regalilor -vulturi cu aripile roșietece, cari-și puseseră scaun în ramurile -cele mai înnalte, tăcuți domni ai văzduhului și spațiului. - -Acești singurateci monarhi ai lumilor de apă mă fermecau mai mult -decât toate; ceasuri întregi aș fi putut să mă uit la dânșii, -marea lor austeritate ținându-mă supt un farmec uriaș. - -Era ceva în zborul lor, ceva în felul cum își destindeau aripile -mari, lăsând să-i ducă aierul fără vre-o silință sau mișcare -din partea lor, care-mi părea mie însăși întruparea grației, -puterii și maiestății unite, -- fiind așa de tăcut, așa de -ușor, așa de extraordinar de puternic. - -Îmi aduc aminte că am văzut o păreche dintre acești Voevozi -înnaripați, al căror cuib atârna ca un colț de umbră adâncă -între cele mai înnalte ramuri ale unui copac uriaș. Copacul acela -era pe moarte; stătea fără frunze, un schelet înnălbit de ploi, -întinzându-și fantasticele brațe pe albastrul bolții, pe când -răsfrângerea lui îl crea din nou în ape ca un al doilea trunchiu, -crescând cu vârful în jos. De jur împrejur apă, numai apă: -șuvița de uscat pe care stătea copacul cel bătrân era așa de -îngustă, încât de departe nu se mai vedea de loc. - -Tulburată de apropierea noastră pe neașteptate, părechea -înnaripată se ridicase din cuib și tăia cercuri largi de -jur-împrejurul copacului prăpădit, dar fără grabă ori vre-un -semn de frică în afară. Mișcările lor rămâneau pline de -maiestate, și totodată era în ei ceva blând și catifelat, ceva -măreț de calm, ceva care se ținea de înnălțimile veșnice ori -de zările fără hotare în care frica n'are înțeles și vremea nu -se mai socotește. - -Cum luneca luntrea mea, văzuiu cele două mari păsări așezându-se -pe capătul cel mai depărtat al unei crengi uscate, și liniștea -lor se făcu de odată asemenea cu liniștea statuilor; două figuri -heraldice de maiestate, turnate în bronz. Într'o nemișcare -desăvârșită tronau, privind fix zarea cu ochii lor fără clipire, -capetele amândouă întoarse spre același punct, -- făpturi mărețe -ale singurătății, în mândră tăcere plină de veghe, regali pustnici -ai sălbătăciei... - - * * * - -Pe alte înguste limbi de uscat, cruțate de năvala apelor, -am văzut cete de vite sure care păreau a călători pe fața -apelor una după alta, pretutindeni urmate de răsfrângerea lor, -care mergea pe același drum, ceată de stafii la picioarele -lor. Nedeprinse cu năvala omului, își ridicau capetele să ne -privească trecând, pe când soarele smulgea scântei din imensele -lor coarne, larg desfășurate. - -Am văzut ostroave verzi, acoperite cu sălcii pe care le tăiau -întinderi de iarbă îmbielșugată, din care ciobani slabi, -nepieptănați, își mânau turmele, îmbrăcați ei înșii în cojoace -mari, cari-i făceau să samene cu oile pe care le păziau; ființe -omenești pe jumătate sălbatece, ai căror ochi nu păreau să -vadă decât depărtările la care se tot uită veșnic, ființe -posomorâte, tăcute, cărora nici de frig nu li pasă, nici de -căldură. - -Stând drepți ca statuile, cu mânile amândouă încrucișate pe -capătul toiegelor înnalte, ei se uitau lung fără mirare sau -curiositate la străinii cari dăduseră busna într'o singurătate -ai cării stăpâni erau singuri ei. - -Uimitor de ursuzi erau acești ciobani, cu fața tăbăcită de -intimperii, cu pletele încâlcite supt largile pălării de pâslă, -abia binevoind să răspundă dacă-i întrebai, de păreau să fi -pierdut și pofta și puterea de a vorbi. - -Oile erau mai prietenoase decât paznicii lor; se întâmpla adesea -că, având încredere în gândul mieu bun, ele îmi prindeau iarba -din mână, pe când omul sălbătăciilor se uita lung -- ursuz, -anost și botos, -- neschimbându-și niciodată atitudinea, țapăn -de parcă ar fi crescut din pământ. - -Noaptea, ciobanii aceștia se strâng în jurul luminii focurilor. De -departe am văzut umbra fețelor lor trecând încoace și încolo -înnaintea flăcărilor. Bucăți de cântece melancolice, grele -de dor, plutiau asupra apelor spre locul unde stăteam pe bord, -și-mi umpleau sufletul de o dorință grea de purtat, către o -viață mai liberă și mai simplă; iar privighetorile răspundeau -din toate părțile cu triumfătoarele lor glasuri pline de iubire, -ridicându-se sus, tot mai sus, până răsuna văzduhul de cântecul -lor. - -Noaptea parcă-și ținea suflarea să asculte, și stelele tremurau -sus, unde nu le atinge nimeni, minunându-se de acea notă stranie de -dor nestins care se luptă în tot ceia ce cântă pământul! - -Altă bucurie pentru mine erau nuferii cari creșteau cu miile în -aceste lacuri uitate de lume. Flori de basm, albe, fără pată -și tainice, deschideau stelele lor mari înmiit întru veșnica -închinare a soarelui. Dar, în zilele nouroase, ei rămâneau -strânși, închiși, plini de ciudă, nevădind nimic din frumuseța -lor norilor cari ascundeau de la dânșii lumina cea mare de care -doriau. - -Noaptea, pe lună plină, nici nu-i vedeai. - -Soarele fiind acela pe care-l iubiau, ei nu voiau să-și dea -farmecul în brațele vre-unei alte lumini, ascunzând auster -petalele lor ca zăpada într'un snop verde, de se făceau una cu -frunzele late pe care plutesc. - -Și-i găsiam pretutindeni, ca niște grădini de farmec făcute -de Firea singură: între trestii tăcute și tăinuite, locuri de -desăvârșire ca în vis, pe care le cuprindeam numai într'o clipă -ce zbura și apoi pieriau, după ce făcuseră să pătrundă în -sufletul mieu vedenii nouă de frumuseță și pace, pe care zgomotul -și ostenelile oamenilor nu le pot turbura. - - * * * * * - -Adesea părăsiam iahtul nostru pentru lungi excursii înlăuntrul -țerii, trecând prin sate cu totul necunoscute, cu nume care-mi -atrăgeau urechea prin neobișnuitul lor sunet turcesc: Anadolchioiu, -Casapchioiu, Sofuliar, Caramnrat, Bairam Dedè și așa mai -departe, -- ca să cercetăm departe de cale mănăstiri în care -călugărițe și călugări trăiau în singuratecă despărțire de -lume. - -Și în aceste ținuturi, altfel fără viață, asemenea obști -sfințite găsiau mijlocul de a-și alege locuri în care toată -frumuseța țerii părea să se fi adunat, făcând din aceste -lăcașuri de închinăciune mici ostroave de verdeață și umbră. - -Nu se poate spune bucuria și vioiciunea cu care eram întâmpinați -la sosirea neașteptată la vre-una din aceste mănăstiri. - -Din toate părțile, ca păsări negre, maicile alergau -părăsindu-și căsuțele, clopotele erau puse în mișcare, flori -se culegeau și, cu multe dovezi de mulțămire, cu mult zgomot și -cu deosebită ceremonie eram duși îndată la biserică, unde se -aprindeau lumânările, și bâzâitul nesfârșit al cântărilor -începeau în cinstea noastră, monotone melodii nasale îngânate -în colțuri întunecate de călugărițele însăși. - -Îmi aduc aminte de primirea într'o mănăstire care poartă numele -straniu de Cilic-Derè și unde maicile românce și rusoaice -trăiesc alături. Un loc hăt departe, la care am ajuns după un -drum lung pe întortochiate șosele prăfoase, prin multe sate de-a -lungul lacurilor și mlaștinilor, -- loc plin de umbră în scorbura -unui deal. - -În timpuri de primăvară, revărsările de apă nimiciseră multe din -măruntele locuințe ale sfintelor femei, și în mijlocul vuietului -de triste tânguiri am fost duși noi la locul dezastrului, unde -căsuțele joase se prefăcuseră, în grămezi de dărâmături risipite. -Grădinițe voioase înfloriau totuși de jur împrejur, încercând să -acopere cu colorile lor tristele ruine. - -Maicile își frângeau mâinile, lămurind vorbăreț nenorocirea -lor, dar bucuria sosirii noastre era balsam pentru năcazul lor, -căci necontenit își întrerupeau tânguirile cu cuvinte de -extatică mulțămire. Această visită neașteptată era aproape -plata suferinților de mai înnainte! - -Am fost duși astfel cu solemnitate la o mare biserică nouă de -piatră, care stătea singuratecă într'o măreție cam răzleață. -O greoaie clădire înnălțată pe un povârniș gol de deal și -zidită în așa chip încât supt lăcașul de de-asupra era al -doilea, ca în formă de criptă, dar mai larg și mai înnalt. -Nu pot să-mi aduc aminte de ce s'a cheltuit atâta grijă pentru -o biserică într'un loc așa de depărtat. Pentru mine această -impunătoare clădire nu prea avea farmec: prea era nouă și avea -înfățișarea unui îmbulzitor pe care nu l-a primit încă tot -ce-l încunjură. Călugărițele erau însă mândre de ce mare -li era biserica, de și se plângeau că n'au fonduri cu care să -complecteze și interiorul. - -Mult mai dragă-mi era bisericuța la care am fost întâiu; un -paraclis de lemn, de o clădire primitivă, lunguieț, jos, cu un -coperiș greoiu și cu cupole, văpsite în verde aprins peste tot, -iar înlăuntru prea mult împodobit cu icoane indignător de crude -în colori, căci maicile ele însele făcuseră acele chipuri sfinte, -ca unele ce așezaseră o școală în cuprinsul mănăstirii. - -Trebuie să recunosc că nu era frumuseță adevărată în acest -lăcaș, dar era ceva drăguț în silințile cam barbare de împodobire. -O întreagă oaste de sfinți de treabă erau aici ca la ei acasă; cei -în deosebi venerați purtau vesele podoabe de flori și de perdeluțe -de horbotă, ori beteala pe care o pun pe cap miresele peste vălul -de cununie și pe care o dăruiesc apoi sfântului la care țin mai mult. - -Din colțuri de întunerec aceste chipuri zugrăvite se uitau la mine -pătrunzător. Fără zgomot, ca niște umbre negre, călugărițele -se tot purtau, aprinzând lungi făclii supțiri înnaintea sfintelor -moaște, pe când unele din surori bondăniau monoton cântările -lor fără sfârșit. - -O doamnă venerabilă era starița: o Rusoaică, vorbind limba -noastră curgător, dar cu dulci intonații slave care-i sunt -străine. Caucul ei sămăna cu acela pe care-l poartă călugărițele -la noi, dar de o croială mai potrivită; un lung văl negru se -lăsa din el până jos la pământ. Naltă și supțire, avea mișcări -demne, plecându-se când ni vorbia și făcând evlavioase cruci de -câte ori rostia numele noastre. - -Printr'o grădină voioasă de aprinse flori de toamnă, ea ne duse -la locuința ei albă ca zăpada, unde o cămăruță țapănă, fără -gust, aștepta sosirea tuturor oaspeților, prea rari numai. -Aici, cu multe plecăciuni care erau aproape îngenuncheri --, -călugărițe, ale căror picioare lunecau fără zgomot, ni-au dat -îndătinatele dulceți cu apă și pe urmă cafeaua care aburia -în ceșcuțe, dar, când am spus că a venit ceasul despărțirii, -protestări năcăjite se ridicară, primitoarele femei încercând -mii de chipuri spre a ne opri. Ni s'au adus flori -- trandafiri, -astre și busuioc cu mirosul dulce, lucrări cu acul, gingaș -făcute, dar în colori rău potrivite. Ba ni s'au dăruit și -scoarțe lucrate de călugărițele înseși. Dar ceia ce a pus -vârful la toate a fost o icoană cu îngrijire zugrăvită: Maica -Domnului pe un fond de aur, într'un veșmânt albastru ca Marea; -strașnic de mari îi erau ochii, cari se uitau la mine ca și cum cu -durere s'ar fi înspăimântat că e supusă astfel criticei celor de -pe pământ. - -Astfel bogat împovărați am căpătat voie în sfârșit să plecăm, -întovărășiți de atâtea binecuvântări, femeile în rochii negre -așezându-se în rând lung ca să ni spuie rămas bun. Pe urmă o -pornirăm înnapoi, pe lungile drumuri prăfoase, spre iahtul -nostru de pe Dunăre. - -Ori pe unde treceam, țeranii își împodobiseră porțile și -ușorii, precum și carăle, podurile de lemn, luntrile și până -și stâlpii de telegraf cu mănunche uriașe de crăițe galbene, -așa de strălucitoare ca soarele: încă de departe coloarea lor -triumfătoare prindea ochii. - -N'am văzut niciodată o împodobire țerănească mai -desăvârșită, fără ca oamenii să fi avut conștiința lucrului; -ei făcuseră ce puteau mai bine, nedându-și samă că putea fi -așa de drăguț ceia ce îndepliniseră cele mai mari silinți ale -lor. Din când în când ni opriau vechiculul ca să înfățișeze -buchete luminoase, pline de mireasma grădinițelor din jurul -caselor mărunte. Odată ni s'a pus cu sila în mâni o grămadă de -floarea-soarelui de un fel deosebit, foarte mare și grea, ca niște -crisanteme uriașe, care ar fi crescut anume pentru vre-o expoziție; -ca niște largi discuri de lumină, mi-au stat pe genunchi tot timpul -până m'am întors acasă. - -Soarele apunea -- ceasul care mi-e mai drag, -- și când ajunserăm -la luntrea noastră, apa era roșie ca un lac de sânge. - -Apoi iahtul ne-a dus înnainte în amurg, trecând pe lângă bănci -de nisip argintii-verzi de sălcii; ghiolcăind se mișca apa, și de -pe amândouă malurile glas de privighetoare ne întovărășia cum -înnaintam prin noapte și întunerec, în tăcere și pace... - -De această Dunăre mi-a fost drag mie... - - - - -IX. - - -După ce v'am dus la acea depărtată mănăstire din Dobrogea, -vederea altei mănăstiri se ridică iresistibilă înnaintea -ochilor miei, o mănăstire de o rară frumuseță într'o parte cu -totul deosebită a țerii. - -În cel d'intâiu volum din «Țara mea», am descris atâtea din -aceste sfinte lăcașuri de închinare, așa încât n'aș voi să -obosesc urechile repetând, dar un dor pe care nu-l pot birui mă -târăște spre văile Vâlcii. Din toate ținuturile frumoase ale -pământului nostru, acesta e cel mai scump sufletului mieu de acum. - -Icoana pe care stau să o zugrăvesc este cea mai plăcută și în -același timp cea mai ciudată pe care au văzut-o ochii miei; mă -tem că vorbele nu-mi vor fi în stare a reproduce farmecul ei. - -În aceste părți de muscele ale Vâlcii, omul și Natura au lucrat -mână în mână, cu o unire rară. Așa de depărtate sunt aceste -pașnice locuri de vârtejul vieții de astăzi, încât prefaceri -prozaice n'au străbătut încă pentru a-i distruge frumuseța; -farmecul i-a rămas neatins: de aceia a păstrat ceva din zilele de -odinioară. - -Bisericile ce se găsesc pretutindeni în aceste văi păduroase sunt -zidiri din cea mai bună epocă, atunci când aproape inconștient -fiecare linie pe care o înfăptuia omul era o linie de frumuseță. -Până și cel mai mărunt paraclis are proporții de care ți-e -drag; une ori așa de ciudate și neașteptate sunt formele zidirii, -de stai înnaintea ei uimit minunându-te de ce oamenii din zilele -noastre nu mai pot face comori de clădiri așa de desăvârșite. - -Era poate în vremurile acelea credința cu mult mai mare? -Mai simplă era inima? Și inspirația mai strâns legată cu -rugăciunea? Ori-care ar fi lămurirea, arhitecții din zilele -noastre au pierdut acea artă, acea artă inconștientă, umplând -și lăcașul cel mai umil de o frumuseță care înnalță sufletul -către Dumnezeu. - -Din fericire este acuma o puternică mișcare în țara noastră -pentru a ne întoarce înnapoi la acele forme depărtate, o mișcare -pe care o îndemn cu vorba și cu fapta. Ce e frumos nu trebuie să -moară! Naturalismul vrâstei noastre nu trebuie îngăduit să-l -calce în picioare! Ca într'o oază de odihnă trebuie să se poată -întoarce sufletul nostru chinuit dela munca și zbuciumul lui la -aceste vedenii care-l împrospătează. - -Un vis de drăgălășie pașnică sunt părțile acestea ale Vâlcii, spre -care nu mă pot oprì niciodată de a mă întoarce, precum călătorul -se întoarce la un izvor de răcorire din care a apucat să bea. - -Aici țeranii și-au păstrat veșmântul lor îndătinat; fetele tot -mai lucrează iile pe care la căsătorie le vor duce în casele lor -cele nouă, și care vor trece apoi la fete și la fetele fetelor, -comori care se țin de casă de-alungul mai multor generații, cât -de umilă să fie casa aceia. - -Plini de demnitate sunt țeranii aceia; cel mai sărac chiar nu știe -ce înseamnă a cerși. - -Par să-și fi găsit mulțămirea în sătucenele lor cuibărite -supt copacii umbroși, pe povârnișul muncelelor împădurite. -Casele sunt adesea foarte împrăștiate, și vezi une ori căsuțe -cucuiate într'o singuratecă atitudine pitorescă pe margenile -codrului, pe malul râului ce spumegă sau pe alocuri pierdute pe un -vârf de deal, ca o oaie care și-a pierdut turma. - -Cele mai încălate sunt acoperite cu șindilă argintie-sură, dar -cele mai umile sunt covârșite de uriașele acoperișuri de paie, -aproape mai înnalte decât clădirea ea însăși. - -Acestea îmi plac mie mai mult; sunt atât de nespus de mărunte -și primitive, încât îmi aduc aminte de poveștile de zine din -copilăria mea, și totdeauna mă aștept să văd vre-o bizară -vrăjitoare bătrână deschizând ușa ca să între cu mână strașină -asupra ochilor în lumina soarelui.... - -Neobosiți și fără grabă țeranii costelivi își caută de lucru în -tăcere; fețele li sunt răbdătoare, mișcările pline de o demnitate -de care nu-și dau samă. Femeile care stau torcând pe prag se ridică -la trecerea ta: drepte și fără un cuvânt, ele stau acoperindu-și -buzele obosite cu mâna, nobile figuri de smerită muncă, mame ale -multor copii, purtându-și fără plângere greaua soartă. - -Une ori, gâcind cine sunt eu, aceste femei îngenunchiau înnaintea -pragului, închinându-se cu fruntea până la praful drumului, -fără îndoială o rămășiță a obiceiurilor răsăritene ori a -zilelor când, trup și suflet, omul era în stăpânirea bogaților -țerii. - -Aceste gesturi umile m'au deconcertat totdeauna: totdeauna doriam -să întind pare-că mâna și să le ridic de jos, părându-mi-se -că e greu să lași a fi tratată ca un fel de divinitate care s'a -coborât pe pământ! - - * * * - -Aș tot povesti despre aceste văi și despre locuitorii lor, despre -căsuțele albe lângă biserici și lângă pădurile umbroase, -despre înnaltele ferege care cresc pe acolo și despre florile care -se învălmășesc nebune pe câmp; așa de neobișnuit de dragi au -fost inimii mele, încât îmi trebuie o silință uriașă pentru -a-mi da samă că nu mai pot răsbate la dânsele acum! - -Când aveam nevoie de odihnă și de recreație, totdeauna într'acolo -se ducea dela sine piciorul mieu. - -Ba alesesem chiar un loc pe margenea unei păduri de fagi, unde -ferega crește cât statul omului, lângă o mănăstire cu zidurile -albe ca aripa de înger, un loc în care cândva nădăjduiesc să -fiu așezată întru odihnă, căci mi se tot pare că somnul ar fi -dulce supt acești arbori: dintre orice locuri ale țerii, este acela -care-mi e mai drag. - -Întâmplări crude au rupt dela noi acest loc, dar simt că va veni -ziua când mă voiu întoarce.... Nu se poate să nu calc din nou -în umbra codrilor acelora! - - * * * - -Dar astăzi n'am de gând să descriu Hurezul, mănăstirea aceasta -mai iubită de cât toate, căci aiurea am mai vorbit de dânsa; -astăzi, în ciuda dorului care-mi umple sufletul la gândul ei, nu -mă voiu opri să întru în sfântul cuprins, nu mă voiu sui pe -cărarea dintre brazi care duce la poarta de întrare; ca una care -am fost scoasă din raiu, voiu trece pe lângă înnaltele ziduri -tăcute cu un suspin... - -Vreau să vă ieau astăzi cu mine la mănăstirea Polovraci. Nu e -departe de frumosul Hurez cu înnaltele ziduri albe, dar se ascunde -în altă vale, la capătul unui podiș ridicat, largă desfășurare -de loc drept care se sfârșește de odată într'un șir de munți -ridicându-se ca o apărare clădită de mânile uriașilor. - -Un drum plăcut duce acolo. Trecând peste deal și vale, el -străbate minunate păduri de fag, pline de ferege și de clopoței -de pădure, cari-și pleacă fragedele capete în suflarea ușoară a -vântului. - -Bătrâne cruci de lemn mărgenesc calea; ciudate la făptură și -de înnălțime deosebită, ele sunt împodobite cu strălucitoare -icoane pe care vremea ce trece, răpede le șterge. Singuratece -și bătute de furtuni, ele stau, fiecare ascunzând în inima-i -veche povestea clădirii ei, pe care nu o împărtășește acelor -cari grabnic trec pe lângă dânsa. Dar vântul, el îi știe -înțelesul, vântul, ploaia și viscolul, care, după ce li au smuls -tainele, adesea le trântesc fără milă la pământ, unde zac apoi -cu fața în jos, neajutate, ca niște ostași căzuți, pe cari -nimeni n'a alergat să-i ridice. - -Mi-e drag de aceste cruci bătrâne, mișcătoare icoane, care -înseamnă în deosebi înfățișarea țerii noastre: ele îmi revarsă -în suflet o stranie simțire de reverență, pentru că inimile care -le-au pus aici trebuie să fi fost inimi credincioase, având -vre-un păcat care să li se șteargă, vre-o ființă iubită pentru -care să plângă, ori vre-un drumeț plecat departe, pe care cu -gândul să-l ocrotească... - -Multe inimi credincioase trebuie să se fi purtat de-a lungul -drumurilor Vâlcii, căci pe fiecare din ele întâlnești aceste -cruci, stând ca niște strămoși obosiți ale căror nume au fost -uitate de generațiile de acuma. - - * * * - -Nicio așezare nu poate fi mai plăcută decât a Polovracilor. -Mănăstioara veche e cuibărită chiar la picioarele munților ca -o pasăre uriașă ascunsă între pomi. Și aici, ca și la Hurez, -zidurile sunt înnalte și albe, dar clădirea e mai săracă, mai -umilă, de și biserica în cuprinsul ei nu e în nicio privință -mai puțin frumoasă: forma și stilul sunt tot așa de perfecte, -zugrăveala tot așa de potrivită și de bogată. - -Aici, în locul brazilor întunecați, o cărare de cireși ce duce -la clopotnița pe supt care treci: o întrare joasă boltită, în -curtea din lăuntru. - -Ultima dată când am fost acolo, cireșii erau în floare, și atât -de des înfloriseră, încât pomii păreau că se pleacă supt o -povară de zăpadă. O adevărată armonie în alb: flori albe, -ziduri albe încunjurând o biserică albă ca laptele; deasupra -capului largi nouri albi plutind pe boltă, subt picioare un covor -alb de clopoței, și, strecurându-mi privirea prin ușa bisericii, -zăriam înlăuntrul lăcașului o ceată de țerani în albe veșminte, -stând în deosebite atitudini ale închinării. Umbra-i înfășura, -dar îmbrăcămintea albă a bărbaților și maramele albe de pe capul -femeilor răsăriau ca niște pete largi de lumină. - -Nimeni nu-mi aștepta sosirea. Așa încât am putut să mă strecor -nevăzută în biserică, și atunci am fost martură a ciudatei -priveliști pe care stau să v'o spun. - - * * * - -Era o zi de serbătoare, și se făcea un fel de slujbă, pe care, -la început, mulțimea mă împiedeca să o văd. Țeranii erau în -haine de Duminecă, bărbați și femei, purtând asprele veșminte -de lână albă care deosebesc Ținutul: maramele de pe capul -femeilor erau tot așa de fără pată ca și zăpada căzută de -curând. - -Biserica este una din cele mai drăguțe pe care le știu. Niște -proporții desăvârșite; frescele ei veștejite de vreme n'au -fost pângărite prin vre-o încercare de prefacere și, cu toate -că sunt crăpate și șterse pe alocuri, se află, de alminteri, -în stare bună; de o coloare cumpătată, ele se desfac pe un -întunecat fond de albastru; tâmpla înnaltă care ascunde altarul -e un model de săpătură, cu scumpătate aurită, în care se -prind prețioase icoane vechi de sfinți, deasupra cărora în -vârf se ridică o cruce mare zugrăvită, de o formă aleasă, pe -jumătate încunjurată de umbră. Tocmai sus, o boltă largă, -din care uriașul chip al lui Hristos pe fond de aur privește, -într'o înfățișare de demnitate blândă, dar cu neputință -de atins, mâna lui fiind ridicată într'o veșnică mișcare a -binecuvântării. - -Pe păreți, în dosul catapetesmei, un alaiu de sfinți și de -mucenici răsar încet din umbră, chipuri de schivnici slabi, -cari se adună lângă jețul Maicei Domnului. Fețele lor sunt -îngălbenite, dar aureolele fără număr li fac un strălucitor -fond de aur. Numai chipurile din față sunt întregi; ceilalți din -mulțime sunt indicați numai prin acele cercuri luminoase care se -ridică unul asupra altuia ca niște pași ducând spre Dumnezeu. - -Pe genunchii Maicii Sale stă copilul Isus, țapăn și drept, ca un -idol micuț, cu ochii peste măsură de mari, într'o melancolică -față de coloarea cerii. - -Toate figurile școlii bizantine au aceste fețe de schivnici fără -sânge; veșmintele lor sunt zugrăvite cu o deosebită grijă -și acopăr trupurile lor supțiate în falduri cu de-amănuntul -îndoiți, dar capetele sunt împovărate peste măsură de aureolele -pe care veșnic sunt osândiți să le poarte ca semn de sfințită -măreție. - -Cuvintele nu pot zugrăvi minunata armonie a acestor lăuntruri -de biserici pe care veacurile le-au îmblânzit până la colori -înjumătățite, și în ziua aceia mulțimea care se adunase -înnaintea tâmplei de aur dela Polovraci n'avea nimic din -trivialitatea gloatelor care în de obște se țin de pașii regali, -ci era numai o umilă adunătură de țerani, ale căror datini -aveau în ele însele ceva aproape medieval, potrivindu-se bine cu -atmosfera, din alte vremuri, a bisericii. - - * * * - -Câtva timp stătuiu în dosul mulțimii credincioșilor, sorbind -în sufletul mieu farmecul celor ce mă încunjurau. Mulți dintre -țerani țineau făclii în mânile lor; flacările care tremurau -încununau lumânările, aruncau licăriri palide pe aureolele de aur -ale sfinților și dădeau o înfățișare eterată fețelor multe, -care erau îndreptate toate în aceiași parte, spre ceva care dela -început nu putea fi văzut. - -Răzbătând prin mulțime, pe scările altarului am zărit o femeie -stând pe un pat portativ: o femeie cu fața de stafie, galbenă ca -pergamentul, o femeie tânără cu un așa de slăbit trup, de părea -un leș toată viața semăna să i se fi strâns în ochi, -- cari, -mari și plini de vedenii, se uitau speriați la preot, pe când -aceasta rostia încet asupra ei rugăciuni. - -Preotul era aproape un uriaș, cu un patrafir lung fluturând pe -veșmântul roșu cu flori de aur. Își depărtase patrafirul cusut -cu fir pentru a-l pune asupra capului femeii, și greutatea stofei -era așa de mare, de părea că zdrobește trupul fraged. - -Câteva bătrâne în veșminte albe îngenunchiaseră lângă dânsa, -boscorodind rugăciuni cu ascuțite glasuri de plângere, bătând -lespezile cu fruntea și aruncându-se adesea asupra trupului -nenorocitei în suferințe, de parcă ar fi vrut să smulgă dela -dânsa boala cea crudă care, în afară de lumina ochilor, o făcuse -asemenea cu morții... - -Un cerc de credincioși stătea în jurul acestui grup straniu, și, -cu o neliniște care-i cuprindea cu totul, ei priviau cu luare aminte -fața femeii. În cămăși albe, toți țineau făclii în mână; -tăcuți și palizi, și ei ar fi putut să fie un sobor de stafii... - -Glasul preotului se ridică mai sus de bocetele femeilor, umplând -biserica de focul lui: ca în zilele Bibliei, părea că poruncește -duhului celui rău să părăsească trupul pe care așa de grozav -îl chinuia. - -Ținută ca de un farmec, m'am uitat o bucată de vreme la această -ceremonie neobișnuită, apoi, smulgându-mă, am trecut, prin poarta -deschisă a bisericii, în lumina soarelui de dincolo, și mi s'a -părut ca și cum de odată m'aș fi trezit dintr'un vis urât... - - - - -X. - - -Vorbind de mănăstirile noastre, un subiect la care mă tot întorc, -cu deosebită plăcere voiu povestì o scenă, straniu mișcătoare, -a cării martură am fost cândva. - -Venisem pentru puține zile în ținuturile care-mi erau dragi, și -trăiam într'o ciudată casă veche asemenea cu un turn, lângă -mănăstirea Hurezului. Cea mai mare parte din timpul mieu o -cheltuiam în sfințitul cuprins al mănăstirii, umblând prin -vechile ei comori, sorbind în mine farmecul ei străin de lume, -clădind vis peste vis: dorința mea era necontenit aceia de a face -cândva pentru mine o casă în acest loc de pace. - -Tovarășa mea statornică era maica stareță, o femeie bătrână, -fără învățătură, dar isteață, care nu cunoscuse niciodată ce -este viața în afară de zidurile mănăstirii: în copilărie încă -ea fusese crescută în mijlocul sfintei obști, înnălțându-se -necontenit până la situația pe care o avea acuma, -- pas cu pas, -de-a lungul atâtor ani șterși de răbdare, de uitare de sine și de -rugăciune. Acuma era numai o bătrână obosită, cu un trup slăbit -de multele posturi, și o față de ceară cu ochii stânși se aprindea -de bucurie la venirea mea. Ori încotro mă duceam, umbla după mine, -atârnându-se de brațul mieu și adesea apăsând capu-i cărunt de -umărul mieu, cu ochii triști plini de lumina iubirii. Ici colo ea -mergea după mine cu pași mărunți: nu erau scări prea grele de suit, -nici drum prea lung, nici soare prea fierbinte, dacă numai mâna -mea era în mâna ei. Întineria din nou, anii se rostogoliau în urmă, -piciorul ei uita toată oboseala, uimindu-se cât de mult prețuiesc -lucrurile în mijlocul cărora ea trăise totdeauna, până ce -deprinderea cu dânsele îi distrusese strălucirea, și le zimbea cu -indulgență de câte ori cădeam în extaz înnaintea lor, scuturându-și -capul bătrân cu acea resignație pe care o are cine a biruit și -bucuria și năcazul. - -Totuși iubirea mea pentru frumoasa ei locuință o măgulia: ea -prindea limbă, așa încât încetul cu încetul culegeam de la -dânsa, una câte una, amintiri din trecut. - -De și poticnindu-se și lipsite de meșteșug, cuvintele ei chemau -înnaintea ochilor miei icoane veștede, icoane ca poveștile -bătrâne țesute pe tapițerii pe care anii cari au trecut le-au -acoperit cu praf. - -Asupra unora din aceste icoane ea se opria îndelung cu iubire, -cuvintele ei ajungând mai pline de înțeles, așa încât aveam -trecătoare vedenii ale acelor zile care nu mai erau, vedenii ca -niște năprasnice scăpărări de lumină într'un gang întunecos a -cărui cheie a ruginit. - -Un nume îmi răsuna necontenit din tot ce povestia: al Mamului, -depărtata mănăstire în care a fost crescută. - -Amintirile ei despre acest loc erau pline de o frumuseță care -creștea cu depărtarea în care se scufundau. Strălucirea -tinereții se opria încă asupra acestor amintiri ale ei, care -nu erau mai puțin vioaie pentrucă ștearsă fusese tinereța -ei, căci tinereța este tinereță, pune-o unde vrei, într'o -grădină de palat sau între zidurile mănăstirii, și lumina ei -are o strălucire pe care nici disciplina monastică nu poate să -o distrugă. Glasul i se făcea dulce când vorbia de acest loc, -și atât de ispititoare icoane trezia el, încât mă umpleau de -dorința de a vedea acest vechiu lăcaș pe care toți afară de -dânsa păreau a-l fi uitat. - -Și de-odată am format planul de a lua cu mine vechea inimă plină -de dor, dând astfel bătrânei starițe încă odată prilejul de a -călca pe cărările tinereții sale. - - * * * - -Astfel, într'o dimineață de vară plină de soare, ea a plecat să -caute trecutele glorii dela Mamul. - -Poate că niciodată până atunci femeia aceasta închisă departe -de lume nu fusese într'un automobil; depărtările erau pentru -dânsa o nebiruită greutate pe care nici nu gândise să o poată -supune. Zilele ei erau fixate într'un cerc anumit: așa hotărâse -Ursita, și numai întâmplări de pomină ar fi putut să o ducă -aiurea! - -Dureros de nerăbdătoare era bătrâna să mai vadă odată ce-i -plăcuse; cu ațâțare încordată, care ar fi părut comică, -să nu fi fost atâta patimă într'ânsa, stătea ea în trăsura -năvălitoare, care în ea însăși era un lucru mai presus de -înțelegerea ei. Cum era cu putință să birui astfel de distanțe, -înghițind leghe după leghe într'o singură zi! Dar așa de mare-i -era neliniștea de a ajunge odată la locul visurilor sale, încât -cu eroism își stăpânia toată nervozitatea față de iuțeala -neobișnuită, ochii țintind zarea cu un dor atât de mare încât -se apropia de frica însăși. - -De-a lungul șesurilor fugiam, prin păduri umbroase, dincolo -de pașnice sate prin atâtea văi; calea era lungă și întortochiată, -mărgenită ici și colo cu înnalte curți de lemn, care păreau -aproape jignite de iuțeala cu care treceam pușcă pe lângă dânsele; -bolta era albastră, păsările cântau, flori de vară umpleau de -lumină grădinile căsuțelor, -- și bătrâna călugăriță se grăbia, -se tot grăbia, către adăpostul tinereții sale! - -Nici prin gând să-mi treacă de ce era să aflăm la capătul -drumului. Nimeni dintre noi nu fusese vre-odată la Mamul. Se știa -doar că mănăstirea nu mai era locuită și că, împreună cu -biserica dela Hurez, biserica de acolo se ținea de cea mai bună -epocă a arhitecturii. - -Văile se tot lărgiau când coboram de prin muncele; încetul pe -încetul peisagiul se prefăcea într'o vedere a câmpurilor mari -cât șesul tot, desfășurându-se în plină rodire de vară, -vastă priveliște de bielșug, plină de așteptarea secerișului ce -era să vie. Tot mai largi drumurile, care se făceau mai prăfoase -și mai puțin îngrijite: aierul își pierduse limpeziciunea, și -ne tot aruncam înnainte, înghițind spațiul. - -Bătrâna călugăriță se făcu tăcută cu totul în măsura în -care ne apropiam de ținta noastră; mânile le ținea încleștate, -iar obrazul era așa de încordat, încât aproape îți făcea rău -să o vezi; simțiai că-i bătea inima, că o mare bucurie și o -frică mare erau asupra ei... - -Apoi, deodată, în depărtare, conturul unei biserici și, în -jurul ei, ziduri, -- care și de departe aveau înfățișare -desnădăjduită a lucrurilor părăsite care cad în ruină... - -În sfârșit ne oprirăm și, plini de așteptare, părăsirăm -automobilele noastre. - - * * * - -Un sentiment de desiluzie s'a strecurat asupra sufletului mieu. -Locul unde stătea biserica era lipsit de farmec, mai ales când îl -alăturai cu frumoasa mănăstire Hurez, de unde venisem. Puține -câmpii neorânduite de porumb pătau ici colo drumul, împreună cu -înnalte floarea soarelui, ale căror fețe scânteietoare păreau -că atrag fiecare rază de lumină; drumul mare trecea chiar pe -lângă clădire: nici copaci, nici grădină n'o încunjurau, ci -numai rămășițele puternicelor ziduri ce se dărâmau. Floarea -soarelui singură făcea ce putea ca să umple de lumină locul. - -Mâna bătrânei călugărițe se strecurase în mâna mea. O simțiiu cum -tremură, și piciorul ei se poticni de o grămadă de moluz, care -înnămolia arcada crăpată pe supt care treceam. Ne aflam acuma în -cuprinsul odinioară sfințit, privind de departe la biserică; în -jurul nostru totul era ruină. Lăcașul singur stătea mândru și tare, -schivnic nobil la care de atâția ani nimeni nu venise. - -Fără graiu era bătrâna stareță, o emoție neobișnuită -strângându-i grumazii. Se uita lung în jurul ei, ochiu-i -obosit rătăcind de la o grămadă de dărâmături la alta și -minunându-se nelămurit ce a putut să se petreacă. Unde sunt -casele de odinioară? Numai zidurile mari! Unde sunt grădinile de -care-și aducea aminte? Ce se petrecuse? Visa?... Îi erau așa -de întunecați ochii, de nu mai putea să vadă lucrurile care -fuseseră odinioară? - -Sunete slabe de năcaz se strecurau din buzele ei, pe când degetele -strângeau convulsiv pe ale mele: cu pași cari deodată începuseră -a fi șovăitori, ea mă duse din colț în colț, tot așteptând -să descopere ce venise așa de departe să caute. - -Nimic! Toată gloria se dusese! Toată frumuseța! Numai pe alocurea -zidurile înnalte ținuseră piept vremii și neîngrijirii omului; -în altele, tăria lor căzuse bucăți și zăcea în mușuroaie acoperite -cu iarbă, din care răsăria floarea-soarelui, minunându-se că e în -stare să privească într'un loc așa de tainic, dar mândră că e -destul de înnaltă ca să poată face o rugăciune acuma în cuprinsul -odată cu atâta grijă păzit de toți năvălitorii... - -Printr'una din spărturile zidului un dovleac își trimisese lugerul -uriaș, care coperia pietrele căzute cu frunze de fantastice -dimensiuni; florile în chip de potir erau aurii-galbene; ca un -lung șarpe verde cotorul puternic își făcuse drumul în curte. -Uriașu-i rod încrețit, rotund se întrecea în coloare cu -strălucirea florii soarelui. - -Uitând toate celelalte, lăsăiu ca ochiul mieu să se oprească o -clipă asupra acestei armonii de colori galbene: sufletul mieu era -mulțămit de ce vedeam, căci pretutindeni, în toate locurile, -creșterea unei plante sau flori mă bucură de mi-e greu s'o spun -prin cuvinte. O ușoară atingere la mâneca mea m'a adus înnapoi -spre năcazul ce era lângă mine. - -«Nu-mi pot găsi casa», murmură bătrâna. «Totuși aici am -trăit eu odinioară! A fost cu adevărat așa de departe în -trecut! Era un loc atât de frumos, dar atât de frumos! De ce s'a -dărâmat așa?» - -Și iarăși începurăm de jur împrejur plimbarea noastră patetică, -zădarnic trudindu-ne să clădim din nou trecutul. - -Locuințele odată drăguțe, văruite alb, erau lipsite de coperiș, -stând pe loc ca niște schelete ale căror guri rânjite ar -fi ușile; buruieni coperiau toate; ele creșteau înlăuntrul -cămărilor care erau puse fără milă împotriva vântului și -a ploii; scai mari făcuseră să plesnească podelele, și, din -vârful zidurilor crăpate, mici flori galbene ni făceau din cap în -bucuria lor nesocotită. Nu era nimic măreț în aceste ruine, căci -doar ele erau prea de curând ca să fi căpătat vre o demnitate; -dădeau numai dovada jalnică a unei neînțelegeri patente. Simțiai -că lipsa de privighere, lipsa de dragoste erau răspunzătoare -pentru această ruină, că, așa rustice cum fuseseră, chiliile -maicilor ar fi putut să rămâie. Ceva din aceasta o pricepea și -bătrâna stareță, și cu atât mai amară i se făcea durerea. - -«S'a dus cu totul», mormăi ea. Tot s'a dus! S'a schimbat, s'a -stricat! Nu mai e locul ce a fost!...» Și inima mea simția cu o -înțelegere aproape dureroasă adânca ei desperare. - -Acum îmi părea rău că am adus-o aici, căci nimicisem vedenii din -tinerețele ei, mai ales că eu însumi m'am temut totdeauna să mă -întorc după ani mulți la locurile care mi-au fost dragi... - - * * * - -Cea din urmă nădejde a noastră era acum biserica, și, deci, -lăsând ruinele tristei lor soarte, ni întoarserăm pașii către -biserică. - -Fusese o nobilă clădire, cu linii și proporții armonioase, de și -strict însemnată de neîngrijire; varul era plesnit și murdărit -pe alocuri, fereștile sparte, coperișurile cu neputință de -dres -- și totuși mândră și trufașă stătea ea în mijlocul -încunjurimii de dărâmături, ca un monarh bătrân care a trăit -mai mult decât neamul său. - -Tot agățându se de mâna mea, bătrâna călcă odată cu mine -praful lăcașului unde atâția ani în urmă cele dintâiu rugăciuni -ale ei se suiseră către Dumnezeu. - -Aveam o neliniște în ce privește ceia ce s'ar putea găsi -înlăuntru, temându-mă ca nu cumva noi desiluzii să copleșească -smerita tovarășă de lângă mine. - -Ce am găsit, a fost haosul! - -Sfințita ordine a lucrurilor fusese răvășită; obiectele mari -și mici erau împrăștiate într'o neorânduială fără bună cuviință, -icoanele cele mai vrednice de închinare fuseseră smulse din -cadrele lor și îngrămădite în colțuri întunecoase, cu fața la -părete ori zăcând în praful podelelor. Ușile care duc la altarul -tăinuit erau căscate, ca și cum pași profanatori nu s'ar fi sfiit -nici de Sfânta Sfintelor. Biserica în starea ei de acum părea să -fi fost despoiată de înțelesul ei mistic și să fi fost pusă crud -înnaintea ochilor profani, ca viața unui om ale cărui adâncuri mai -ascunse au fost de odată aruncate ca pradă setei de cunoaștere a -mulțimii. Un vuiet de mânie mută părea că se suie din zidurile -pătate, din ușile altarului date în lături, chiar din stâlpii de lemn -cărora nimic nu putea să li răpească demnitatea, columne puternice -care țineau sus casa lui Dumnezeu, în ciuda neîngrijirii omului. - -Fără cuvânt, copleșită de durere, stareța sta privind îndelung -la acest haos pe care nu era în stare să-l deslușească. -Frângându-și mânile, ea spunea într'una: «Dragă, dragă, ce au -făcut!» și tot dela capăt: «Ce au făcut! ce au făcut!» - -Apoi, de la un capăt la altul al bisericii ea se târa cu picioarele -obosite, cu aceiași frângere de mâni zădarnic desperată, tot -căutând între lucrurile sfinte grămădite cine știe cum, fără -ca vre-unul să fie la locul său, și la fiecare pas strigăte nouă -în cuvinte pe care năcazul le amesteca împreună. - -N'am mers după dânsa, ci m'am tot uitat la ea trist, gândindu-mă -la nimicnicia visurilor omenești, pe când ochi-mi se bucurau de -impunătoarele proporții a ceia ce a trebuit să fie cândva o -biserică frumoasă. - - * * * - -Dar încetul cu încetul mi-am dat sama că bătrâna mea tovarășă -caută un lucru anume pe care nu-l putea afla, căci plângerile ei -se prefăcuseră într'o tânguire: «unde e? unde e?». Acestea -erau cuvintele, și iarăși: «unde e?», repetat în tonuri -sfâșietoare. - -Luându-i mâna în mâna mea, am întrebat-o ce tot caută. «Pe -sfântul Nicolae», i-a fost răspunsul. «Era cel mai vrednic -de închinare din toți, și tot sfântului Nicolae îi spuneam -rugăciunile mele, iar el, fiind cel mai cuminte, le asculta mai -bine... Îmi era drag, și acum nicăiri nu-i pot afla chipul». Și -tot înnainte mergea cu pași mărunți, căutându-l mai departe. - -De odată căzu în genunchi și un ton de extaz pătrunse prin -jălania ei; «iată-l! iată-l!». - -Prosternându se înnaintea unui chip pe care-l scotocise din -cutare unghiu de umbră, o văzuiu scoțând năframa din sân și -ștergând cu grije tot praful de pe fața mult dorită, apoi, -ciocănind pământul cu fruntea de trei ori, își făcu mai multe -cruci una după alta, șoptind rugăciuni pe care nu le puteam -urmări, și, încă odată bătându-și fruntea de lespezile de jos -cu evlavioasă înfocare, ea sărută chipul celui mai vrednic de -închinare dintre sfinți. - -Fără să știe, ea și aducea prinosul unei icoane de un adevărat -preț artistic; aceasta o văzuiu îndată ce ajunseiu la locul unde -îngenunchiase. Dar pe dânsa n'o mișcase frumuseța zugrăvelii, -nici chiar fina față veche pe fond de aur, nici delicatele colori -ale draperiilor atât de plăcute ochiului, ci aceia ce săruta era -tinereța ei, speranțele ei și, împreună cu ele, dragile zile de -pe vremuri! - -Aici, în biserica părăsită, de care alții nu se îngrijiseră, -pentru o clipă bătrâna se făcuse din nou tânără, tânără, pe -când cu buze de iubire ea săruta tot ce fusese odinioară... - - - - -XI. - - -Răbdători m'ați urmat în multele mele rătăciri prin țara -dragă mie. V'am dus din șes la munte, de la munte la Mare, de la -larga Dunăre la muncelele Vâlcii, unde am zăbovit în liniștitele -mănăstiri așa de scumpe inimii mele, și acum simt că trebuie -să închid aceste pagini, de și atâtea vedenii încă plutesc -înnaintea ochilor miei. Aș tot scrie necontenit, căci bogată și -plină de minuni este țara mea pitorescă, poetică, străbătută -de un pătrunzător farmec și îndoit de scumpă la acest ceas de -restriște. Dar, ca să nu vă obosesc, îmi dau sama că deocamdată -trebuie să las condeiul, păstrând înnăuntrul sufletului mieu -alte icoane pe care poate că vre-odată vi le voiu zugrăvi, acum -însă nu. - -Toate lucrurile de care am vorbit în această carte sunt din -acelea de care suntem despărțiți acum prin o crudă soartă, -dintre acelea unde dorim să ne'ntoarcem: locuința ce a trebuit -să părăsim, câmpii în care seceră dușmanul. Ținuturi pe -care le-am lăsat în urmă; dar, înnainte de a vă părăsi de -fapt, vreau să vorbesc de orașul care ni-a deschis brațele în -rătăcirea noastră de drumeți cari cu jale au plecat de la vetrele -lor. - -Mult am cerut de la dânsul, dar el a fost mărinimos și ne-a luat -la sânul lui, de și mulți dintre noi nu l-am ținut în samă în -zilele de bielșug și pace. - -Iașul! Numele acesta are un sunet deosebit în urechile noastre! -Mai ales clipa când primejdii nouă și nemai auzite ne privesc în -față. - -Când trebui să fugim din București, Iașul a fost orașul unde -alergarăm cu toții, -- odată el însuși o mândră cetate de -Scaun, care fusese jertfită gloriei alteia și care de-odată avu -să adăpostească pe aceia cari o ignoraseră atâția ani. Iașul -făcu tot ce era cu putință ca să ne primească, dar puținele lui -mijloace au fost greu încercate! - -Iașul! Oraș de soartă schimbătoare, oraș scump oricării inimi -moldovenești, odată centrul îngrijit cu dragoste și înfloritor, -iar în anii din urmă foarte neglijat, foarte părăsit, trăind -numai din amintirile sale, după ce plecaseră chiar și aceia la -cari ținuse mai mult. Numele lui a păstrat dulceața lucrurilor -odată îndrăgite, ca numele unei femei pe vremuri iubite pentru -frumuseța ei, dar pe care anii trecând au dat-o uitării cu atâtea -altele. - -Așezat pe mai multe dealuri, între verdeață și grădini, -încunjurat de regiuni roditoare, Iașul are toate motivele să -fie mândru de situația sa pe care multe orașe i-ar invidia-o. -Bisericile lui sunt nenumărate și, văzut de departe într'un -amurg, când ceața plutește ca un văl de-asupra neajunsurilor -sale, Iașul pare o cetate fermecată din mijlocul căreia turnurile -și cupolele de multe feluri ale lăcașurilor sale se înnalță ca -stafiile gloriilor trecute pe care nimic nu poate să le șteargă. - -Dar în toate vremurile așezarea geografică a Iașului a fost -nenorocită, și de aceia a cunoscut invasia în toate formele și, -odată cu invasia, schimbarea și dezastrul, focul, foametea și teama. - -Așa de felurite au fost fasele soartei sale, așa de multipli -stăpânii cari își însemnau drepturi asupra orașului, urmându-se -unul pe altul cu o așa de amețitoare răpeziciune, încât, cetind -vechii letopiseți, mintea se încurcă și e greu pentru cel -nedeprins să urmeze o așa de învălmășită poveste. Dar, stând -noi astăzi înnaintea unor împrejurări mari și grozave, nu pot -decât să arunc o privire în urmă, asămuind ziua de astăzi cu ziua -de ieri și minunându-mă cum acest oraș nenorocit a fost necontenit -supus la toate formele de dezastru. Totuși el dăinuește și se află -în viață, nesupus de restriște, și nicio prefacere n'a fost în -stare să-l smulgă de la neamul al cărui este. - - * * * - -Am încercat să trăiesc în trecutul Iașului ca să înțeleg mai -bine starea lui, dar azi, m'ar duce prea departe de ar fi să-i -înșir tot acest trecut. - -La intrarea orașului pe drumul Nicolinii, se află o înnaltă cruce -de piatră. Bătrână, înnegrită și venerabilă, ea pare să -fie un străjer păzind asupra siguranței cetății, străjer în -inima căruia dorm anume vechi povești. Adesea m'am mirat eu ce -împrejurări o fi amintind; acum știu: numai de puține zile știu. -Și pot să o ieau numai ca o bună prevestire că trecutul crucii -acestea mi-a fost vădit tocmai acum. - -Ea poartă numele lui Ferenț și înseamnă un loc unde zac -îngropați dușmani cari au căzut în luptă. - -Între anii 1716 și 1717, în Domnia lui Mihai Vodă Racoviță, -Germanii austriaci, cari se luptau cu Turcii lângă hotarele -noastre, făcură năvăliri în Moldova, luând în stăpânire -pentru un timp mănăstirile Neamțului și Cașinului. - -Unele din trupele lor, călăuzite de trădători prin Valea -Oituzului, străbătură pănă la Iași, dar fură bătute și răspinse; -mulți fură prinși într'o ciocnire sângeroasă, între Cetățuia -întărită și mănăstirea Frumoasa. Trupurile celor căzuți, cu -căpetenia lor, Ferenț, fură îngropate lângă Nicolina, «și au -pus pământ peste dânsele, și au făcut movilă», zice letopisețul, -și acei cari au cercat să-și vândă țara au fost uciși și ei și -îngropați la un loc cu dușmanul. - -Și acum crucea veche stă de strajă sus deasupra orașului, fața -ei mâncată de vreme întoarsă spre soare-răsare... Astfel și la -porțile unei cetăți poate fi gonit dușmanul, spre rușinea lui! - - * * * - -A știut Iașul și alți dușmani, de alt fel. În Domnia lui -Miron-Vodă Barnovschi (1626-1629) a fost o iarnă grozavă, care -și acum se pomenește ca «iarna lui Barnovschi»; lumea muria -pe uliți de frig și de foame, și se spune că lupi veniseră până -la margenea orașului. Câțiva ani mai târziu, supt Ștefăniță-Vodă -Lupu, foametea prăpădia Iașul, și povestea umblă că oamenii, -neavând ce să mănânce, se hrăniau din papura mlaștinilor de -lângă oraș, așa încât acest stăpânitor a căpătat porecla de -«Papură Vodă». Și în iarna anilor 1684-5 a fost foamete, și se -mai păstrează întunecate povestiri despre aceste vremuri. - -Stăpânirea lui Mihail Grigore Sturdza (1834-49) a fost însemnată -prin mai multe nenorociri. De două ori Iașul a fost ars pe -alocurea, aproape până la pământ; la 1849 holera a făcut crude -pustiiri între locuitori, și grozava epidemie a fost urmată de o -iarnă ucigător de aspră, apoi de foamete și de mizerie de tot felul, -căci știe toată lumea că «o nenorocire nu vine niciodată singură». - - * * * - -Dar și oaspeți mai puțin jalnici se știu a fi venit între -zidurile Iașului. - -În anul 1711, Petru cel mare a fost primit aici cu pompă mare și -cinste felurită de Dimitrie-Vodă Cantemir, care a fost cunoscut -în largul lumii prin scrierile sale. Cu acest prilej, spune -letopisețul, boerii moldoveni au gustat întâiul «vin de la -Franțuji», -- adecă: șampanie. - -Stanislav Leszczynski, regele Poloniei, a fost și el odată oaspete -aici în Iași; venind cu gândul de a întâlni pe regele Carol -al XII-lea Suedezul, el a trăit deocamdată în casa unui boier. -Când Domnul țerii află despre sosirea lui, el făcu toată -cinstea regelui străin și-l așeză măreț în Curțile de la -Trei-Ierarhi. - -Mai de mult, Sultanul Mohamed al IV-lea, care se lupta cu Polonii, -întră în Iași, unde-și făcu alaiul cu pompă mare, fiind întimpinat -după cuviință de Gheorghe Vodă Duca, a cărui primire a fost regală. -Dar orașul a fost greu jignit de porunca sultanului ca un muezzin -să cânte rugăciuni turcești din clopotnița de la Sf. Nicolae, -una din cele mai iubite biserici ieșene, și de aceia multă -vreme biserica a fost privită ca spurcată și n'a mai putut fi -întrebuințată pentru slujbă înnainte de a fi din nou sfințită. - -La 1769 Ecaterina-cea-Mare a luat în stăpânire Moldova, și -generalul Rumiențov a fost așezat ca guvernator. Ocupația -rusească a ținut cinci ani. Favoritul cel mai inimos al Ecaterinei, -Patiomchin, a murit în Iași, și se pomenește că trupul său a -fost expus solemn în frumoasea veche biserică a Goliei. - -Supt Domnia lui Grigore Alexandru Ghica, Austria a pus deodată mâna -asupra Bucovinei, fără ca poarta să ridice vre-un protest; din -potrivă, Turcia a făcut o convenție cu Austria, prin care ceda -o parte din aceste provincii asupra cărora avea numai un drept de -ocrotire. Orice protest din partea Moldovei a fost zădarnic, și -Grigore Vodă a plătit cu capul silințile ce făcuse pentru a -scăpa interesele țerii sale. - -De la 1828 la 1834, Rușii mai ocupară odată Moldova, și Iașul a -fost cârmuit de contele Chiselev, un organisator priceput, a cărui -plecare definitivă au și avut de ce s'o privească orașul cu -părere de rău. Între 1849 și 1856 iarăși Rușii îl luară în -stăpânire, apoi Turcii și Austriecii. - -Vicisitudinile ieșene au fost, cum se poate vedea, fără capăt, -pănă ce, la urmă, în ziua de 5 Ianuar 1859 st. v., Alexandru -Ioan Cuza a fost ales într'un singur glas Domn al Moldovei și în -aceiași lună ajunse și Domn al Țerii-Românești, unind, în -sfârșit, astfel amândouă părțile țerii supt un singur sceptru. -Odată, la 1600, marele erou național Mihai Viteazul îndeplinise -și el acest vis, dar numai pentru scurta vreme de cinci luni! - -Cuza-Vodă a domnit întâi cu două Guverne; unul în Iași, -altul în București. La urmă, Bucureștii au fost aleși ca -reședință, Domnul și Guvernul așezându-se definitiv în acest -oraș. De acum înnainte Iașul avea să privească la însemnătatea -crescândă a altuia, pe când el însuși era lăsat să-și plângă -trecuta glorie. Domnia lui Cuza-Vodă a ținut șepte ani. - - * * * - -Am schițat numai, aspru, câteva din schimbătoarele ursite ale -Iașului, prinzând câte-o poveste ici și colo, fără vre-o -silință de urmare ori de rânduială, -- acestea nefiind decât -pagini ușor schițate, o carte de icoane, plină de vedeniile -locurilor iubite, fără mai mari pretenții: de aceia acum mă voiu -îndepărta de trecut ca să ajung la Iașul cel de astăzi... - -Tristele întâmplări ale toamnei trecute au smuls Iașul din -ațipitele-i visuri de trecut. Străzile lui, care de atâția ani -erau așa de părăsite și de tăcute, au fost iarăși pline de -mulțimi grăbite, casele lui, dintre care atâtea fuseseră de mult -închise, avură să-și deschidă larg ușile ca să primească -oaspeți de să nu-i poată încăpea. Pacea-i prăfoasă a fost -scuturată în cele patru vânturi de afluxul tuturor acelora cari, -trebuind să plece din Capitală, veniseră la adăpost între -zidurile cetății pe care o dăduseră în sama uitării și părerilor -de rău. - -Aproape brutală a fost această năvălire, care nu i-a plăcut -cu totul Iașului; el ar fi vrut mai bine o monopolizare mai -puțin violentă a singurătății sale; dar dorințile nu i-au -fost întrebate, ci el a fost îndatorit, pur și simplu, să-și -încoarde cât putea mijloacele puține și să găzduiască pe aceia -cari nu mai aveau casele lor înseși. - -Orașul cel liniștit a simțit dintru început o oarecare amărăciune -năcăjită; de ce să fie luat astfel în stăpânire, după ce așa de -mult timp fusese trecut cu vederea? De ce pavagiul lui șubred să -fie zguduit de mii de automobile? De ce aceia cari-l lăsaseră a -se ruina de odată se așezau ca stăpâni, atunci când în zilele de -bielșug nimeni nu se gândise la dânsul? Pe de altă parte, cei ce -părăsiseră Capitala se simțiau ca pribegi în acestălalt oraș, și -numai pe încetul s'au împăcat cu ce hotărâse soarta. - -Și eu am găsit dintru'ntăiu că e greu să mă așez într'un -centru nou în astfel de împrejurări, cu o așa de covârșitoare -durere în inimă: nu-mi lăsasem unul dintre ai mei acolo..., când -nu m'am mai putut întoarce?... Și apoi primejdia nu trecuse; -dușmanul era pe urma noastră; armata ni se retrăgea, aliații -noștri nu se știa câți sunt. Făcea oare să mai muncești, -luând lucrurile dela capăt? Ce-am fi clădit, era să dureze? Ori -silințele noastre înnoite iarăși aveau să cadă în mânile -năvălitorilor? - -Tragice ceasuri! Ceasuri de îndoială și suferință, ceasuri de -crudă stare în cumpănă, când silința părea zădarnică și -când noi toți ni ascuțiam urechile, ascultând la piciorul, ce -înnainta, al dezastrului, și inimile noastre băteau, sufletele ni -erau împovărate de groază! - -Și totuși cei cu năcazul nu puteau aștepta; flămânzii cereau -hrană, goii îmbrăcăminte, răniții îngrijire, cei fără adăpost -un acoperemânt de-asupra capetelor! Cu sălbatecul bubuit al -tunurilor în urechi, avurăm să ne apucăm de munca noastră, -fără a privi la greutăți, ori de era să rămâie, ori ba ce -clădiam: trebuia să se facă! - -Astfel puțin câte puțin muncă grea ajută pe fiecare să-și -biruie năcazul, să-și încoarde nervii pentru o silință care -zilnic părea din nou că este mai presus de puterea lui. - -Nu voiu înșira tot ce lipsia, tot ce avea să fie creat în -împrejurări pe care abia de aflu cuvinte să le descriu. Grozăvia -ultimei noastre ierni e săpată cu litere de foc în mintea -fiecăruia. Era trudă pieptișă, și adesea ori fără speranțe -nedesăvârșită, dar acei cari plângeau casele lor pierdute -și acei cari, la început, simțiau neplăcut așa o năvălire -la o asemenea vreme, își biruiră năcazul și supărările în -silințile spre bine ale tuturora. - - * * * - -Cunoscusem Iașul în alți ani -- în ani de pace. Venisem aici une -ori, -- prea arareori de și nu din vina mea; și totdeauna orașul -mă primise loial, cu manifestații de mare bucurie. - -Acuma venisem la Iași, -- mamă cu inima ruptă, Regină căutând -adăpost, ca atâția alții, pribeagă dela vatra mea, și Iașul -m'a primit în ceasul meu de suferință și m'a ajutat, ajungând -astfel puțin câte puțin casa mea. - -Totdeauna avusem simțiri duioase față de oraș, căci, în -zilele celei d'intâiu a mele tinerețe, când am venit ca tânără -măritată în această țară, se svonise că noi, tinerii, ne vom -așeza în a doua Capitală a țerii. Iașul o doria, și, după -cea d'intâiu cercetare a singurătății lui pitorești, mi-aș -fi făcut bucuroasă locuința între zidurile lui. Dar bătrânii -Suverani aveau nevoie de noi; atât de mult doriseră ei de copii, -încât nu puteau primi gândul de a trăi noi departe de dânșii. -Astfel Iașul ne-a văzut rar, dar totdeauna cu bucurie! - -Îmi aduc aminte cum strălucia soarele întâia oară când am -venit la Iași; îmi aduc aminte de fețele voioase care înțesau -străzile pentru a ni ura bună venire, de aclamări, de florile, de -multele flori ce ni se aruncau în trăsură. Îmi aduc aminte că -aveam numai optsprezece ani și eram plină de speranță... - -Când am venit în urmă, era cu totul altfel! În doliu eram, și -nici lumină de soare, nici flori, nici vesele strigăte de bună -venire, ci numai fețe cercetătoare, pline de neliniște, și niciun -alt sunet decât al depărtatelor tunuri care ni sunau osânda! - -Fără să fiu anunțată, m'am furișat în oraș -- pribeagă, -fără vatră, fără casă, fără cel mai mic copil al meu... -Și iarna se apropia, și ceva asemenea cu desnădejdea zăcea la -rădăcinile inimii mele. - -Dar nebiruită se ridica din nou speranța, -- sfioasă întâi, dar -pe fiecare zi mai puternică, încetul pe încetul biruind lacrimi, -năcaz și părere de rău. - -O Iașule! Vom uita noi vre-odată lunile ce au trecut cheltuindu-se -în cuprinsul tău! De nedescris sunt suferințele cărora li-au fost -martore străzile tale; zăpada stătea ca munții lângă casele -tale, cete de cerșitori îți băteau pietrele, și atâția dintre -ei, biruiți de nevoie, se culcau pe dânsele ca să moară. - -Te-am văzut, icoană a mizeriei, zguduită de groază, tremurând de -frig; și în cele mai întunecate și nenorocite colțuri ale tale -am răsbătut, căutând pe cei în nevoie de ajutor, dând tot ce -puteam. Dar era totdeauna prea puțin; toată iubirea mea și toată -mila mea puteau să ușureze numai o părticică din restriștea ce o -întâmpinam la fiecare pas! - -Cu adevărat sumbră-ți era înfățișarea în acele luni de iarnă, o, -Iașule! Simțiai cum fiece casă adăpostește suferință ascunsă; -crude taine păreau că plutesc dincolo de orice zid. Mâncarea era -puțină, și mai puține lemne; spitalele erau pline cu vârf, așa -încât cei ce nu se îndreptaseră cu totul trebuiau să facă loc -altora, ale căror nevoi păreau a fi mai grabnice, și de aceia -fețe așa de palide rătăciau pe străzile tale. - -Ca niște stafii, soldații noștri neîndestulător hrăniți -rătăciau dela un adăpost la altul, adesea neputând găsi -nicăiri unde să-și plece capetele chinuite de friguri. Munciam, -ne trudiam, încercam să facem minuni, dar mijloacele de transport -erau neîndestulătoare, comunicația era întreruptă; pretutindeni -zăpada stătea ca niște bariere crude care ne împedecau să -ajungem unde voiam!... Și a venit o clipă grozavă, când nu se -găsiau scânduri destule pentru a face sicrie morților! - -O, jalea acestor îngropări care se furișau pe străzi! Câte nu -le-am întâlnit!... Un bătrân cal alb înhămat la ceva fără nume, -asemenea cu o cutie de coloarea nopții, hodorogind, înnapoi și -înnainte rătăcia pe zăpada plină de gropi -- calul cel alb -zi de zi mai obosit, mai ciolănos, mai asemenea cu o stafie. -Și atâția dintre aceia cari întâlniau acest macabru vehicul își -întorceau fețele, nebiruind să-i poarte vederea, pe când de-asupra -cioarele înnegriau bolțile cu fuga lor sinistră... - - * * * - -Uneori căutam să ies din oraș ca să ajut restriștea în alte părți, -dar necontenit viscolele mă dădeau îndărăt, împiedecându-mă de a -ajunge satele pe care pornisem să le caut. - -Tristă mă întorceam acasă, dar nu fără să fi privit marile -pustietăți ajunse acum fără cărări, pline de trupurile cailor -morți, cu țapenele picioare întinse, și în zări colibe de miserie -ascunse în zăpadă. Și știam că mai departe, unde nu puteam -pătrunde, erau alte nenorociri, pe care eram însetată de a le -ajuta, dar trebuia să le las în sama Soartei! Și pretutindeni -corbii făceau ospăț de serbătoare: numai ei aveau ce să mânânce -din destul... - -Așa a fost iarna, singura iarnă ce am petrecut în Iași; dar, -fără sfârșit cum era, și tot a ajuns la un capăt... - - * * * * * - -De două ori scumpă, pentrucă dorisem cu atâta foc de dânsa, -primăvara a răsărit în sfârșit strălucitoare asupra restriștii -noastre, -- și atunci, o Iașule, ce deosebită ți-a fost înfățișarea, -și, pentru năcazul ce împărțisem cu tine, de odată ni-am dat sama -ce aproape de inimile noastre ajunseseși! - -Într'o clipă, te-ai făcut frumoasă, o cetate a lacrimilor! -Grădinile tale s'au umplut de flori care mi se aduceau în mănunche -mari de aceia cari doriau să nu plâng prea mult grădinile ce -pierdusem. - -Smocuri de liliac îmi făceau semn peste ziduri roase de vreme, -mari straturi de stânjinei vineți învoioșau și colțul cel mai -umil; oriunde mergeam, necontenit flori mi se aruncau în trăsură; -până și tramvaiele aveau mănunche de flori albastre prinse de -felinarele lor; nu era om care să treacă fără a ținea o floare -în mână... - -Ca un vis rău ce se împrăștie, se pierdură în zare ceasurile -întunecate; și cei mai nenorociți, cei mai părăsiți simțiau -că tot mai poate fi o nădejde! - -Nu mai șovăiau soldații noștri pe străzi, drumeți rătăcitori -cari n'aveau unde merge; pasul li se făcuse mai ușor, mai puțin -împovărat, până ce iarăși ei călcară pământul ca niște oșteni ce -cred în biruință, ca niște eroi gata de luptă și de izbândă... - -Deși opera mea nu era mai puțin grea, ea se făcuse mai dulce: -zările se deschiseseră, zăpada se topise; acum eram liberă -să călătoresc în larg departe. Atunci, dragi cu adevărat mi -s'au făcut împrejurimile tale, Iașule. Am descoperit frumuseța -pretutindene. Undulătoarele tale dealuri erau acum o strălucire -verde, fragedă și minunată; plin de viața cea nouă era pământul -cel bun al lui Dumnezeu; moartea părea să fi fost înfrântă -- dar -într'un colț liniștit știam o mie de cruci și mai bine care purtau -mărturie că grozăvia trecută nu fusese un vis! - -Sărmană pădurice de cruci, fiecare însemnând mormintele a -zece oameni, umilă și neîndestulătoare pomenire a celor cari -plătiseră vama războiului, -- movile goale supt cruci nenumărate, -pe care în zădar căutam să le acopăr cu dulcile flori luminoase -ale primăverii. Dar prea erau multe crucile, de nici nu le puteam -număra! Copleșită stam înaintea lor cu capul plecat... Și -știam că era numai un mic număr din acele cruci, că în toate -patru unghiurile țerii erau locurile tăcute unde aceste semne aspre -de lemn nu purtau măcar numele celor morți! - -Cunosc multe cimitire ascunse de jur împrejurul orașului, unde -câmp a trebuit să se adauge câmpului, locul între vechile -împrejmuiri ajungând a fi prea îngust. Atâtea drumuri pioase -le-am făcut la aceste grădini de pace și, stând între movilele -fără nume, cu lacrimi în ochi am privit spre orașul înfășurat -în valuri de ceață, -- cugetând la cellalt mormânt mic pe care -a trebuit să-l părăsesc dincolo cu atâtea altele! Fierbinți -rugăciuni am șoptit pentru acești fii căzuți ai mamelor care -niciodată nu-i vor mai vedea înnapoi... Dar liliacul era în -floare, păsările cântau, și viața nouă răsăria până și din -gropile morților... - - * * * * * - -Totul se făcuse mai lesnicios de când zăpada nu mai trăgea o -barieră între noi și lumea din afară. Eram acum prisonieri -scăpați din lanțuri; ceva ca o bucurie sfântă umplea sufletele -noastre, care fuseseră așa de năcăjite, și multă ispravă -se săvârșia. De fapt ne trudiam împotriva așa de întinsei -epidemii de tifus; o parte din țara noastră era năvălită, și -alte grozăvii ne urmăriau pas cu pas, dar Primăvara biruise iarna; -și nu era oare un semn că Viața trebue să biruie Moartea? Și -astfel fiecare mergea mai ușor la lucru, și încredere nouă umplea -fiecare inimă. - -Cu adevărat era o înviere, și toți munciau laolaltă ca s'o facă -mai deplină, după mijloacele ce avea fiecare. - -În orice sară, când îmi isprăvisem munca, făceam să mi se puie -șeaua pe cal și călăriam departe printre dealurile ce încunjură -Iașul, mergând ceasuri întregi pe cărări necunoscute pănă la -locuri de pace înverzită, minunate, în față cu toate grozăviile -ce văzusem. Fiece frumuseță nouă era ca un balsam pentru inima -mea plină de năcaz, dar ea trezia în mine un dor grozav de casa ce -am pierdut-o! - -Pline de o emoție aproape dureroasă erau aceste ceasuri de amurg -în tăcută împărtășire cu învierea pământului: simțiam o -pace mare și tot odată o nemăsurată tristeță: Dumnezeu făcuse -lumea așa de frumoasă, și omul o prefăcuse într'un Iad ca -acesta! - -Aici, pe aceste înnălțimi învălurate, departe de zgomot, de -muncă și suferință, am recunoscut iarăși pământul cum l-a -făcut Firea, fără vălmășagul pe care omul i l-a săpat pe -față. - -O, strălucirea amurgurilor de-asupra acestor colțuri liniștite! -Neatinsa lor covârșire era un răspuns la atâtea întrebări care-mi -apăsau sufletul, -- dragi mie peste cât se poate spune, mi s'au -făcut aceste Ținuturi ce mi se vădiseră odată cu noua trezire la -nădejde a anului. - -Mai târziu, când terenul se făcu prea tare pentru călărie, -în automobil mi-am prelungit rătăcirile de amurg în lung și -în larg. Necontenit locuri nouă descoperiam, fiecare plin de un -farmec al său deosebit; încântătoare sate, adânci păduri pline -de umbră, râuri ca panglici de argint șerpuind prin câmpii -acoperite cu îndulcitoare ceață, singuratece biserici, vechi -mănăstiri ascunse între pomi. În fiecare sătișor copiii mi -se făceau prieteni; mânile nu-mi erau niciodată goale, oriunde -mergeam, fețe bucuroase de a mă vedea mă întimpinau, și -atâtea binecuvântări făcuseră calea mai dulce. - -Zi de zi, vedeam sămănătura care la început era ca o livadă -de iarbă verde, făcându-se tot mai înnaltă, ca să se coacă -supt căldura în creștere a soarelui, până ce a venit ziua când -câmpii de grâu acoperiau în strălucit bielșug dealurile joase cu -noianele de aur învălurat. - -Cu zilele tot mai lungi, și drumurile mele se lungiră, și tot mai -prietenoase mi se păreau aceste ținuturi. Am prins să le am adânc -iubite. - -Un lucru ce nu-l mai văzusem mă uimia: uriașele ogoare de floarea -soarelui, stângeni întregi de aceste uriașe flori, o Mare aprinsă de -coloare, care nu sămăna cu nimic alta. Le-am aflat în multe locuri: -mireasma lor de rășină aromia aierul, pe când fețele lor late păreau -să caute veșnic marea lumină care li-a dat numele: strălucitoare -petrecere a colorii, care desfăta ochiul meu de artist. - - * * * - -Am făcut și altă descoperire: Iașul era orașul crinilor! A venit -vremea când locul acesta care până dăunăzi fusese o lume de -întunerec și de năcaz se prefăcuse într'o grădină mare, unde -această floare a florilor stăpânia împărătește. - -Pretutindeni îl aflam, în smocuri înalte de alb nepătat, dând -o înfățișare sfințită și celui mai sărac colțișor și o stranie -demnitate celei mai umile căsuțe, când mândrele lor tulpine se -plecau ușor supt desmierdarea vântului. - -Cum crinii mi-au fost totdeauna floarea cea mai iubită, acest -bielșug de frumuseță era o vădire deosebită trimeasă pentru ca -mai drag să fie orașul inimii mele, și de-odată odăile mele care -în iarnă fuseseră așa de pustii, se prefăcură într'o dumbravă -plină de mireazmă a florii pe care am îndrăgit-o mai mult! - -Frumuseța are o ciudată putere asupra inimii omului; îl ajută să -treacă peste multe dureri, călăuzindu-l prin această «vale de -lacrimi» către tainele lui Dumnezeu. - -Când pe neprevestite dau de un strat de crini cari-și înnalță -mândra strălucire dintr'un pământ crăpat și setos, parcă-mi -vine să cad în genunchi și să mă închin Mânii aceleia Mari -care face astfel de minuni. În asemenea clipe, pare că de-odată -înțeleg taina adevărurilor ascunse care sunt în de-obște prea -adânci ca să le priceapă inimile omenești. În asemenea ceasuri -nicio tristeță nu mai pare să însemne ceva, nădejdea răsare în -triumf; chiar și mormintele își pierd groaza, și nesfârșita lui -Dumnezeu milă se întinde ca o binecuvântare asupra pământului... - - * * * - -Dar stângaciu pot vorbi eu de asemenea minuni, cuvintele mele sunt -prea slabe, emoția sufletului nu poate fi cuprinsă în graiu de -om! Totuși adesea o vădire a Frumuseței mi-a ridicat inima, mai -presus de năcaz, spre o mai adâncă înțelegere care se află supt -praful de care ochiul omului se orbește. Nu pot spune limpede în -ce fel! Dar în asemenea clipe am priceput subit că suferința e -învățătorul cel mare, și ca într'o vedenie limpede am simțit că -un popor care a știut cum să sufere, are și dreptul la viață. - -Niciun foc nu curăță ca focul jertfei; nicio flacără nu se suie -mai drept până în inima Dumnezeirii! - -De aceia, o țara mea, nu te gândi niciodată care ți-au fost -încercările, nici care pot să mai fie. Prin flacără trebuie -să treacă oțelul înainte de a fi o bună sabie tare. Fie-ți -nezguduită credința și susține-ți speranța; mai mare ești prin -suferințile tale și prin felul cum le-ai purtat, mai vrednică -ești de biruință! - -Sufletele eroilor noștri morți și-au făcut drum spre faimă; -izbânda pământească n'are înțeles decât numai dacă cinstea -țării stă înnaltă ca o culme. - -Și, dacă tu, micuțule Mircea, m'ai părăsit la ceasul de -întunerec, a fost poate așa pentru ca acei eroi căzuți să afle -pe unul dintre copiii miei care să-i întâmpine în cerurile largi -de sus ale lui Dumnezeu! - -Mai sunt încă destule ceasuri care ne despart de biruință, -dar jertfe așa de mari și suferinți așa de grele nu pot fi -toate în zădar. Țara și poporul mieu au trecut prin foc, și -eroismul lor, care se face necontenit din nou, va aduce ziua când, -micuțule Mircea, întorcându-mă, sunt sigură, din pribegie, voiu -îngenunchia în extasul recunoștinței și voiu săruta piatra -mormântului vostru... - -Amin! - - - - - Cărți apărute în Editura Librăriei - PAVEL SURU - -BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI 85 - - Maria Regina României, _Gânduri și Icoane din vremea - războiului_ Lei 5.-- - Maria Regina României, _Gânduri și Icoane din vremea - războiului_, ediție fină " 8.-- - N. Iorga, _Drumuri și orașe în România_, pe hârtie cromo " 10.-- - N. Iorga, _Sate și Mănăstiri în România_, pe hârtie cromo " 10.-- - I. Agârbiceanu, _Cuvinte către Oastea Țării_ " 2.-- - Dr. P. Barbu, _Isus Christos, Viața Mântuitorului_ " 2.50 - I. U. Soricu, _Doinele mele din zile de luptă_ " 6.-- - Diaconul N. M. Popescu, _Prin Bănatul Timișoarei_ " 1.-- - -ȘCOLARE - - N. Iorga, _Istoria Lumii_, 476-1648, cl. II și a VI-a " 11.-- - N. Iorga, " " dela Ludovic al IV-lea până - azi, clasa III-a și a VII-a " 11.-- - N. Iorga. _Istoria Românilor_, pentru clasa IV-a și a VIII-a " 14.-- - V. Gr. Borgovanu, _Istoria Pedagogiei_ " 9.50 - I. Cionca, _Praktische Grammatik der Rumänischen Sprache - für den Schul und Selbstuntericht_ " 10.-- - - - - -Nota transcriitorului - -Ortografia utilizată in carte este cea conformă cu reforma din -1904. Mai multe cazuri de ortografiere învechită și utilizare a -diacriticelor rămân așa cum au fost tipărite în cartea originală. -Totuși, în câteva instanțe, litera mare I a fost înlocuită -corespunzător cu litera mare Î la începutul cuvintelor. - -Numerele de pagini originale sunt înregistrate în comentarii HTML. -Diverse erori tipografice din cartea originală au fost corectate, -cu forma originală înregistrată în comentarii HTML. - -*** END OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK ȚARA MEA *** - -Updated editions will replace the previous one--the old editions will -be renamed. - -Creating the works from print editions not protected by U.S. copyright -law means that no one owns a United States copyright in these works, -so the Foundation (and you!) can copy and distribute it in the -United States without permission and without paying copyright -royalties. Special rules, set forth in the General Terms of Use part -of this license, apply to copying and distributing Project -Gutenberg-tm electronic works to protect the PROJECT GUTENBERG-tm -concept and trademark. Project Gutenberg is a registered trademark, -and may not be used if you charge for an eBook, except by following -the terms of the trademark license, including paying royalties for use -of the Project Gutenberg trademark. If you do not charge anything for -copies of this eBook, complying with the trademark license is very -easy. You may use this eBook for nearly any purpose such as creation -of derivative works, reports, performances and research. Project -Gutenberg eBooks may be modified and printed and given away--you may -do practically ANYTHING in the United States with eBooks not protected -by U.S. copyright law. Redistribution is subject to the trademark -license, especially commercial redistribution. - -START: FULL LICENSE - -THE FULL PROJECT GUTENBERG LICENSE -PLEASE READ THIS BEFORE YOU DISTRIBUTE OR USE THIS WORK - -To protect the Project Gutenberg-tm mission of promoting the free -distribution of electronic works, by using or distributing this work -(or any other work associated in any way with the phrase "Project -Gutenberg"), you agree to comply with all the terms of the Full -Project Gutenberg-tm License available with this file or online at -www.gutenberg.org/license. - -Section 1. General Terms of Use and Redistributing Project -Gutenberg-tm electronic works - -1.A. By reading or using any part of this Project Gutenberg-tm -electronic work, you indicate that you have read, understand, agree to -and accept all the terms of this license and intellectual property -(trademark/copyright) agreement. If you do not agree to abide by all -the terms of this agreement, you must cease using and return or -destroy all copies of Project Gutenberg-tm electronic works in your -possession. If you paid a fee for obtaining a copy of or access to a -Project Gutenberg-tm electronic work and you do not agree to be bound -by the terms of this agreement, you may obtain a refund from the -person or entity to whom you paid the fee as set forth in paragraph -1.E.8. - -1.B. "Project Gutenberg" is a registered trademark. It may only be -used on or associated in any way with an electronic work by people who -agree to be bound by the terms of this agreement. There are a few -things that you can do with most Project Gutenberg-tm electronic works -even without complying with the full terms of this agreement. See -paragraph 1.C below. There are a lot of things you can do with Project -Gutenberg-tm electronic works if you follow the terms of this -agreement and help preserve free future access to Project Gutenberg-tm -electronic works. See paragraph 1.E below. - -1.C. The Project Gutenberg Literary Archive Foundation ("the -Foundation" or PGLAF), owns a compilation copyright in the collection -of Project Gutenberg-tm electronic works. Nearly all the individual -works in the collection are in the public domain in the United -States. If an individual work is unprotected by copyright law in the -United States and you are located in the United States, we do not -claim a right to prevent you from copying, distributing, performing, -displaying or creating derivative works based on the work as long as -all references to Project Gutenberg are removed. Of course, we hope -that you will support the Project Gutenberg-tm mission of promoting -free access to electronic works by freely sharing Project Gutenberg-tm -works in compliance with the terms of this agreement for keeping the -Project Gutenberg-tm name associated with the work. You can easily -comply with the terms of this agreement by keeping this work in the -same format with its attached full Project Gutenberg-tm License when -you share it without charge with others. - -1.D. The copyright laws of the place where you are located also govern -what you can do with this work. Copyright laws in most countries are -in a constant state of change. If you are outside the United States, -check the laws of your country in addition to the terms of this -agreement before downloading, copying, displaying, performing, -distributing or creating derivative works based on this work or any -other Project Gutenberg-tm work. The Foundation makes no -representations concerning the copyright status of any work in any -country other than the United States. - -1.E. Unless you have removed all references to Project Gutenberg: - -1.E.1. The following sentence, with active links to, or other -immediate access to, the full Project Gutenberg-tm License must appear -prominently whenever any copy of a Project Gutenberg-tm work (any work -on which the phrase "Project Gutenberg" appears, or with which the -phrase "Project Gutenberg" is associated) is accessed, displayed, -performed, viewed, copied or distributed: - - This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and - most other parts of the world at no cost and with almost no - restrictions whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it - under the terms of the Project Gutenberg License included with this - eBook or online at www.gutenberg.org. If you are not located in the - United States, you will have to check the laws of the country where - you are located before using this eBook. - -1.E.2. If an individual Project Gutenberg-tm electronic work is -derived from texts not protected by U.S. copyright law (does not -contain a notice indicating that it is posted with permission of the -copyright holder), the work can be copied and distributed to anyone in -the United States without paying any fees or charges. If you are -redistributing or providing access to a work with the phrase "Project -Gutenberg" associated with or appearing on the work, you must comply -either with the requirements of paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 or -obtain permission for the use of the work and the Project Gutenberg-tm -trademark as set forth in paragraphs 1.E.8 or 1.E.9. - -1.E.3. If an individual Project Gutenberg-tm electronic work is posted -with the permission of the copyright holder, your use and distribution -must comply with both paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 and any -additional terms imposed by the copyright holder. Additional terms -will be linked to the Project Gutenberg-tm License for all works -posted with the permission of the copyright holder found at the -beginning of this work. - -1.E.4. Do not unlink or detach or remove the full Project Gutenberg-tm -License terms from this work, or any files containing a part of this -work or any other work associated with Project Gutenberg-tm. - -1.E.5. Do not copy, display, perform, distribute or redistribute this -electronic work, or any part of this electronic work, without -prominently displaying the sentence set forth in paragraph 1.E.1 with -active links or immediate access to the full terms of the Project -Gutenberg-tm License. - -1.E.6. You may convert to and distribute this work in any binary, -compressed, marked up, nonproprietary or proprietary form, including -any word processing or hypertext form. However, if you provide access -to or distribute copies of a Project Gutenberg-tm work in a format -other than "Plain Vanilla ASCII" or other format used in the official -version posted on the official Project Gutenberg-tm website -(www.gutenberg.org), you must, at no additional cost, fee or expense -to the user, provide a copy, a means of exporting a copy, or a means -of obtaining a copy upon request, of the work in its original "Plain -Vanilla ASCII" or other form. Any alternate format must include the -full Project Gutenberg-tm License as specified in paragraph 1.E.1. - -1.E.7. Do not charge a fee for access to, viewing, displaying, -performing, copying or distributing any Project Gutenberg-tm works -unless you comply with paragraph 1.E.8 or 1.E.9. - -1.E.8. You may charge a reasonable fee for copies of or providing -access to or distributing Project Gutenberg-tm electronic works -provided that: - -* You pay a royalty fee of 20% of the gross profits you derive from - the use of Project Gutenberg-tm works calculated using the method - you already use to calculate your applicable taxes. The fee is owed - to the owner of the Project Gutenberg-tm trademark, but he has - agreed to donate royalties under this paragraph to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation. Royalty payments must be paid - within 60 days following each date on which you prepare (or are - legally required to prepare) your periodic tax returns. Royalty - payments should be clearly marked as such and sent to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation at the address specified in - Section 4, "Information about donations to the Project Gutenberg - Literary Archive Foundation." - -* You provide a full refund of any money paid by a user who notifies - you in writing (or by e-mail) within 30 days of receipt that s/he - does not agree to the terms of the full Project Gutenberg-tm - License. You must require such a user to return or destroy all - copies of the works possessed in a physical medium and discontinue - all use of and all access to other copies of Project Gutenberg-tm - works. - -* You provide, in accordance with paragraph 1.F.3, a full refund of - any money paid for a work or a replacement copy, if a defect in the - electronic work is discovered and reported to you within 90 days of - receipt of the work. - -* You comply with all other terms of this agreement for free - distribution of Project Gutenberg-tm works. - -1.E.9. If you wish to charge a fee or distribute a Project -Gutenberg-tm electronic work or group of works on different terms than -are set forth in this agreement, you must obtain permission in writing -from the Project Gutenberg Literary Archive Foundation, the manager of -the Project Gutenberg-tm trademark. Contact the Foundation as set -forth in Section 3 below. - -1.F. - -1.F.1. Project Gutenberg volunteers and employees expend considerable -effort to identify, do copyright research on, transcribe and proofread -works not protected by U.S. copyright law in creating the Project -Gutenberg-tm collection. Despite these efforts, Project Gutenberg-tm -electronic works, and the medium on which they may be stored, may -contain "Defects," such as, but not limited to, incomplete, inaccurate -or corrupt data, transcription errors, a copyright or other -intellectual property infringement, a defective or damaged disk or -other medium, a computer virus, or computer codes that damage or -cannot be read by your equipment. - -1.F.2. LIMITED WARRANTY, DISCLAIMER OF DAMAGES - Except for the "Right -of Replacement or Refund" described in paragraph 1.F.3, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation, the owner of the Project -Gutenberg-tm trademark, and any other party distributing a Project -Gutenberg-tm electronic work under this agreement, disclaim all -liability to you for damages, costs and expenses, including legal -fees. YOU AGREE THAT YOU HAVE NO REMEDIES FOR NEGLIGENCE, STRICT -LIABILITY, BREACH OF WARRANTY OR BREACH OF CONTRACT EXCEPT THOSE -PROVIDED IN PARAGRAPH 1.F.3. YOU AGREE THAT THE FOUNDATION, THE -TRADEMARK OWNER, AND ANY DISTRIBUTOR UNDER THIS AGREEMENT WILL NOT BE -LIABLE TO YOU FOR ACTUAL, DIRECT, INDIRECT, CONSEQUENTIAL, PUNITIVE OR -INCIDENTAL DAMAGES EVEN IF YOU GIVE NOTICE OF THE POSSIBILITY OF SUCH -DAMAGE. - -1.F.3. LIMITED RIGHT OF REPLACEMENT OR REFUND - If you discover a -defect in this electronic work within 90 days of receiving it, you can -receive a refund of the money (if any) you paid for it by sending a -written explanation to the person you received the work from. If you -received the work on a physical medium, you must return the medium -with your written explanation. The person or entity that provided you -with the defective work may elect to provide a replacement copy in -lieu of a refund. If you received the work electronically, the person -or entity providing it to you may choose to give you a second -opportunity to receive the work electronically in lieu of a refund. If -the second copy is also defective, you may demand a refund in writing -without further opportunities to fix the problem. - -1.F.4. Except for the limited right of replacement or refund set forth -in paragraph 1.F.3, this work is provided to you 'AS-IS', WITH NO -OTHER WARRANTIES OF ANY KIND, EXPRESS OR IMPLIED, INCLUDING BUT NOT -LIMITED TO WARRANTIES OF MERCHANTABILITY OR FITNESS FOR ANY PURPOSE. - -1.F.5. Some states do not allow disclaimers of certain implied -warranties or the exclusion or limitation of certain types of -damages. If any disclaimer or limitation set forth in this agreement -violates the law of the state applicable to this agreement, the -agreement shall be interpreted to make the maximum disclaimer or -limitation permitted by the applicable state law. The invalidity or -unenforceability of any provision of this agreement shall not void the -remaining provisions. - -1.F.6. INDEMNITY - You agree to indemnify and hold the Foundation, the -trademark owner, any agent or employee of the Foundation, anyone -providing copies of Project Gutenberg-tm electronic works in -accordance with this agreement, and any volunteers associated with the -production, promotion and distribution of Project Gutenberg-tm -electronic works, harmless from all liability, costs and expenses, -including legal fees, that arise directly or indirectly from any of -the following which you do or cause to occur: (a) distribution of this -or any Project Gutenberg-tm work, (b) alteration, modification, or -additions or deletions to any Project Gutenberg-tm work, and (c) any -Defect you cause. - -Section 2. Information about the Mission of Project Gutenberg-tm - -Project Gutenberg-tm is synonymous with the free distribution of -electronic works in formats readable by the widest variety of -computers including obsolete, old, middle-aged and new computers. It -exists because of the efforts of hundreds of volunteers and donations -from people in all walks of life. - -Volunteers and financial support to provide volunteers with the -assistance they need are critical to reaching Project Gutenberg-tm's -goals and ensuring that the Project Gutenberg-tm collection will -remain freely available for generations to come. In 2001, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation was created to provide a secure -and permanent future for Project Gutenberg-tm and future -generations. To learn more about the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation and how your efforts and donations can help, see -Sections 3 and 4 and the Foundation information page at -www.gutenberg.org - -Section 3. Information about the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation - -The Project Gutenberg Literary Archive Foundation is a non-profit -501(c)(3) educational corporation organized under the laws of the -state of Mississippi and granted tax exempt status by the Internal -Revenue Service. The Foundation's EIN or federal tax identification -number is 64-6221541. Contributions to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation are tax deductible to the full extent permitted by -U.S. federal laws and your state's laws. - -The Foundation's business office is located at 809 North 1500 West, -Salt Lake City, UT 84116, (801) 596-1887. Email contact links and up -to date contact information can be found at the Foundation's website -and official page at www.gutenberg.org/contact - -Section 4. Information about Donations to the Project Gutenberg -Literary Archive Foundation - -Project Gutenberg-tm depends upon and cannot survive without -widespread public support and donations to carry out its mission of -increasing the number of public domain and licensed works that can be -freely distributed in machine-readable form accessible by the widest -array of equipment including outdated equipment. Many small donations -($1 to $5,000) are particularly important to maintaining tax exempt -status with the IRS. - -The Foundation is committed to complying with the laws regulating -charities and charitable donations in all 50 states of the United -States. Compliance requirements are not uniform and it takes a -considerable effort, much paperwork and many fees to meet and keep up -with these requirements. We do not solicit donations in locations -where we have not received written confirmation of compliance. To SEND -DONATIONS or determine the status of compliance for any particular -state visit www.gutenberg.org/donate - -While we cannot and do not solicit contributions from states where we -have not met the solicitation requirements, we know of no prohibition -against accepting unsolicited donations from donors in such states who -approach us with offers to donate. - -International donations are gratefully accepted, but we cannot make -any statements concerning tax treatment of donations received from -outside the United States. U.S. laws alone swamp our small staff. - -Please check the Project Gutenberg web pages for current donation -methods and addresses. Donations are accepted in a number of other -ways including checks, online payments and credit card donations. To -donate, please visit: www.gutenberg.org/donate - -Section 5. General Information About Project Gutenberg-tm electronic works - -Professor Michael S. Hart was the originator of the Project -Gutenberg-tm concept of a library of electronic works that could be -freely shared with anyone. For forty years, he produced and -distributed Project Gutenberg-tm eBooks with only a loose network of -volunteer support. - -Project Gutenberg-tm eBooks are often created from several printed -editions, all of which are confirmed as not protected by copyright in -the U.S. unless a copyright notice is included. Thus, we do not -necessarily keep eBooks in compliance with any particular paper -edition. - -Most people start at our website which has the main PG search -facility: www.gutenberg.org - -This website includes information about Project Gutenberg-tm, -including how to make donations to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation, how to help produce our new eBooks, and how to -subscribe to our email newsletter to hear about new eBooks. diff --git a/old/65565-0.zip b/old/65565-0.zip Binary files differdeleted file mode 100644 index b10c9d8..0000000 --- a/old/65565-0.zip +++ /dev/null diff --git a/old/65565-h.zip b/old/65565-h.zip Binary files differdeleted file mode 100644 index f0a2833..0000000 --- a/old/65565-h.zip +++ /dev/null diff --git a/old/65565-h/65565-h.htm b/old/65565-h/65565-h.htm deleted file mode 100644 index aa7a47c..0000000 --- a/old/65565-h/65565-h.htm +++ /dev/null @@ -1,6579 +0,0 @@ -<!DOCTYPE html PUBLIC "-//W3C//DTD XHTML 1.0 Strict//EN" - "http://www.w3.org/TR/xhtml1/DTD/xhtml1-strict.dtd"> -<html xmlns="http://www.w3.org/1999/xhtml" xml:lang="ro" lang="ro"> -<head> -<meta http-equiv="Content-Type" content="text/html; charset=utf-8" /> -<title>Țara mea—A Project Gutenberg eBook</title> -<link rel="coverpage" href="images/cover.jpg" /> -<style type="text/css"> -body {padding-right: 10%; padding-left: 10%;} -div.titlepage {text-align: center; line-height: 2.0; margin-top: 4em; margin-bottom: 4em;} -h1 {font-size: 2.2em; word-spacing:0.5ex;} -hr.short {width: 20%;} -hr.long {width: 80%; margin-top: 1.5em; margin-bottom: 1.5em;} -div.chapter {font-size: 1.5em; text-align: center; margin-top: 4em; margin-bottom: 2em;} -.authorname {font-size: 1.5em;} -td.price {text-align: right;} -.near_sig {text-align: left; margin-left: 10%;} -.far_sig {text-align: right; margin-right: 10%; font-style: italic;} -.advert {margin-top: 4em; max-width: 30em; border-style: dashed; padding: 1em;} -.advert p {text-align: center;} -.tnotes {background-color: #eeeeee; color: #000; padding: 1ex; margin-top: 4em;} -</style> -</head> -<body> - -<div style='text-align:center; font-size:1.2em; font-weight:bold'>The Project Gutenberg eBook of Țara mea, by Marie Queen of Romania</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and -most other parts of the world at no cost and with almost no restrictions -whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it under the terms -of the Project Gutenberg License included with this eBook or online -at <a href="https://www.gutenberg.org">www.gutenberg.org</a>. If you -are not located in the United States, you will have to check the laws of the -country where you are located before using this eBook. -</div> - -<div style='display:block; margin-top:1em; margin-bottom:1em; margin-left:2em; text-indent:-2em'>Title: Țara mea</div> - -<div style='display:block; margin-top:1em; margin-bottom:1em; margin-left:2em; text-indent:-2em'>Author: Marie Queen of Romania</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'>Release Date: June 8, 2021 [eBook #65565]</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'>Language: Romanian</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'>Character set encoding: UTF-8</div> - -<div style='display:block; margin-left:2em; text-indent:-2em'>Produced by: Andrew Sly, MFR and the Online Distributed Proofreading Team at https://www.pgdp.net (This file was produced from images generously made available by The Internet Archive/Canadian Libraries)</div> - -<div style='margin-top:2em; margin-bottom:4em'>*** START OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK ȚARA MEA ***</div> -<div class="titlepage"> -<p class="authorname">MARIA REGINA ROMÂNIEI</p> - -<h1>ȚARA MEA</h1> - - -<p>TRADUCERE DIN ENGLEZEȘTE<br /> - -DE<br /> - -<b>N. IORGA</b></p> - - -<p>EDIȚIA III</p> - -<hr class="short" /> - -<p>EDITURA LIBRĂRIEI PAVEL SURU, BUCUREȘTI.</p> -<p>SIBIU<!-- original: SIBIIU -->, 1919</p> -<p>TIPARUL TIPOGRAFIEI ARHIDIECEZANE.</p> -</div> -<!-- p.3 --> - - - -<p><i>Această carte a fost scrisă la epoce deosebite. Partea întâia -a văzut lumina într’un ceas când simțiam că răsboiul se apropia -de hotarele noastre și, știind în ce parte ne vom hotărî, am -pregătit o serie de schițe ușoare pentru a fi trimise în Anglia -când ne vom fi declarat aliații ei.</i></p> - -<p><i>România e puțin cunoscută marii Împărății de peste mări, -și doriam să fie condeiul mieu acela care va vădi unele din -frumusețile ei țerii mele de naștere. Cu intenție nu am pomenit -în volumul întâiu nume, cu intenție am trecut atât de repede -dela una la alta, căutând ca în cât mai puține cuvinte să -vrăjesc atmosfera șesurilor noastre întinse, a nesfârșitelor -noastre drumuri prăfoase, a munților și pădurilor noastre, a -satelor noastre smerite, a pitorescelor noastre biserici și a -pașnicelor noastre mănăstiri, a lunilor noastre de căldură și -de frig. Mai voiam și aceia: să fac a se cunoaște sufletul, de o -melancolie stranie, al poporului nostru.</i></p> - -<p><i>Într’un timp cu totul deosebit a fost scrisă partea a doua. -Grozava depresiune a înfrângerii<!-- p.4 --> și a retragerii, zăcea ca o -povară asupra noastră a tuturora. Trei sferturi din țara noastră -ni fuseseră smulse; ca o ceată de oi pierdute fuseserăm goniți -din adăposturile noastre.</i></p> - -<p><i>Simțind cât de desnădăjduit era năcazul poporului meu, întrebaiu -pe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acest -ceas de întunerec. «Descrieți-le locurile pe care le-au pierdut», -i-a fost răspunsul. «Ați scris o carte pentru țara nașterii -Voastre; acuma e vremea să scrieți una pentru țara a cării -nenorocire o împărțiți». Îndemnată de cuvintele cuiva care -credeà că aș puteà să mișc inimile oamenilor cu condeiul meu, -am făcut o a doua serie de schițe, și le-am făcut la un ceas -când toți râvniau să-și amintească, să spere...</i></p> - -<p><i>Li-am spus numai despre ce-mi erà tot așà de scump ca și lor, -și pot spune că s’au cetit larg cărticelele mele. Fiind scrise -în zile de năcaz, ele au mers drept la inimile acelora pentru -cari fuseseră scrise, ajutând să întărească acea simțire de -încredere între mine și poporul mieu pe care nădăjduesc că -nimic nu o va puteà nimicì.</i></p> - -<p><i>Erà numai o biată ediție tipărită pe hârtie de războiu, dar -în multe mâni a ajuns...</i></p> - -<p><i>Mi s’a spus că acei din Ardeal, aceia pe care i-am așteptat -așa de îndelung și cari așa de îndelung ne-au așteptat pe noi, -ar vreà să cetească și ei cartea mea; de aceia se tipărește o -nouă ediție în țara lor, care e și a noastră.</i></p> - -<p><i>Cândva poate, dacă Dumnezeu mă ajută să trăiesc, voiu scrie -altă carte, o carte despre<!-- p.5 --> acele scumpe țeri care au umplut de -dor toate inimile românești, despre acele țeri pentru a căror -liberare atâtea vieți tinere s’au jertfit, atâta sânge s’a -vărsat... Dar întâiu ca în pelerinagiu trebuie să le străbat, -din loc în loc. Căci pot descrie bine numai lucrurile pe care le-am -văzut, lucrurile pe care le-am simțit.</i></p> - -<p><i>Dacă această a treia parte va venì vreodată la lumină, simt ca -și cum sufletele celor cari au murit pentru idealul nostru ar -sta lângă mine, simt ca și cum mânile lor de umbre mi-ar călăuzì -condeiul. Ar fi scrisă pentru cei vii întru pomenirea morților.</i></p> - -<p><i>Dar presentul singur e al nostru; viitorul zace în mânile lui -Dumnezeu. Și, fiindcă acea carte visată nu s’a înfăptuit încă, -trimet aceste două cărticele fraților noștri de peste munți, -sperând că vor primì cu simpatie ceiace cu atâta iubire s’a scris.</i></p> - -<div class="far_sig"> -<img src="images/signature.jpg" alt="Maria" style="max-width:15em;" /> -</div><!-- p.6 --> <!-- p.7 --> - - - - - - - -<div class="chapter" id="nr1-1"> -<img src="images/divide1.jpg" alt="" style="max-width:80%;" /> -<h3>I.</h3> -</div> - -<p>Regina unei țeri mici!</p> - -<p>Aceia cari sunt deprinși a vedea cârmuitori ai unor țeri mai mari -înțeleg prea puțin ce înseamnă aceasta.</p> - -<p>Înseamnă muncă și griji și nădejde, și multă trudă pentru -slabă ispravă. Dar larg e câmpul, și, dacă inima are voie bună, -mare e opera.</p> - -<p>Când eram tânără, gândiam că totul e muncă, muncă pieptiș -în sus; dar anii cari trecură au adus altă cunoștință, o -cunoștință binecuvântată, și acuma știu.</p> - -<p>Țara aceasta e mică, e nouă, dar e o țară care mi-e dragă. Îmi -trebuie ca și altora să li fie dragă; de aceia ascultați<!-- p.8 --> câteva -cuvinte despre dânsa. Îngăduiți-mă să zugrăvesc câteva icoane, -să fac câteva schițe așa cum le-am văzut cu ochii întăiu, apoi -cu inima.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Odată eram pentru acest popor o străină; acuma sunt una dintre ei, -și, pentru că vin de atât de departe, am fost mai mult în stare -să-i văd cu însușirile lor bune și cu neajunsurile lor.</p> - -<p>Țara lor e o țară rodnică, o țară de întinse șesuri, de grâu -învălurat, de codri adânci, de stâncoși munți, de râuri care în -primăvară vuiesc de ape spumegate și care vara nu sunt decât -leneșe șuviți de apă pierdute între pietre. O țară unde țeranii -muncesc supt un soare care arde, o țară neatinsă de murdăria -fabricelor, o țară de extreme, unde iernile sunt de ghiață și -verile ard ca în cuptor.</p> - -<p>Legătură intră Răsărit și Apus.</p> - -<p>La început era o țară străină. Drumurile ei prea prăfoase, prea -fără de capăt șesurile ei. A trebuit să mă învăț a-i vedea -frumusețile și a-i simți nevoile cu inima mea.</p><!-- p.9 --> - -<p>Puțin câte puțin străina a ajuns a fi una din ei, și acuma i-ar -plăcea ca pământul nașterii sale să vadă acestălalt pământ -cu ochii Reginei lui.</p> - -<p>Da, puțin câte puțin am învățat să înțeleg acest popor și, -încetul pe încetul, el a învățat să mă înțeleagă pe mine.</p> - -<p>Acuma ne încredem între noi, și astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, -împreună vom merge spre un mai mare viitor.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Iubirea mea de libertate și de zări întinse, iubirea mea de aier -liber și de cărări necălcate m’a dus la multe descoperiri. Îmi -plăcea să călăresc singură ceasuri întregi ca să ajung la -vre-un sat pierdut, ca să dau de vre-o biserică în ruine stând -între crucile ei rustice pe vre-un mal ori să mă aflu la cutare -loc în vremea apusului, când boltă și pământ erau să fie -scăldate în roșu înflăcărat.</p> - -<p>O, apusurile românești, ce minunate sunt!</p> - -<p>Odată călăriam încet spre casă.</p> - -<p>Ziua fusese arzătoare, aierul era greu de praf. În nesfârșite -valuri de aur ars<!-- p.10 --> câmpiile de grâu se întindeau înaintea mea. -Nicio aburire de vânt nu mișca maturitatea lor; păreau că -așteaptă ceasul secerișului, mândre că sunt bogăția țerii.</p> - -<p>Cât cuprindeam cu ochiul, câmpii de grâu și alte câmpii de -grâu, pierzându-se ’n zări într’o linie palidă. O ceață albastră -plutia asupra lumii, și cu dânsa o mireasmă de rouă și de sămânță -ce coace se ridica ușor din pământ.</p> - -<p>La capătul drumului era o fântână, cu cumpăna-i lungă țintind -ca un deget uriaș spre cer. Lângă dânsa o veche cruce de piatră -hâită într’o parte ca de oboseală, o cruce înnălțată odată -cu fântâna întru amintirea cutăruia care murise....</p> - -<p>Pace mă înfășura; calul mieu nu făcea nicio mișcare: și el -era supt farmecul de amurg.</p> - -<p>De departe, o cireadă de bivoli venia încet spre mine pe lungul -drum drept: un alaiu urât de bestii care puteau să fi aparținut -vremurilor înnainte de potop.</p> - -<p>Unul câte unul înnaintau, acoperiți de noroiu, răbdurii, -hâținând trupurile lor hâde, purtând masiv capetele lor cu -coarne grele, ochii lor goi de înțelegere zgâiți<!-- p.11 --> spre nimic, de -și, când și când, ridicându-și fețele, păreau că-și caută -ceva din ceruri.</p> - -<p>De supt copitele lor se ridicau nouri de praf, întovărășindu-li -orice pas. Soarele apuind îl prindea, prefăcându-l într’un fum -aprins. Era un văl de lumină întins asupra acestor dobitoace de -povară, o glorioasă aureolă de raze înnaintând cu dânșii -către odihna lor.</p> - -<p>Stătuiu pironită pe loc și mă uitaiu la dânșii cum treceau pe -lângă mine, unul câte unul.... Și în seara aceia o perdea pare -că a fost trasă de ’nnaintea atâtor taine. Prinsesem înțelesul -vastei și rodnicei câmpii.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Douăzeci și trei de ani am cheltuit pănă acum în această -țară, fiecare zi aducând bucuria ei sau năcazul ei, lumina ei sau -umbra ei; cu fiecare an interesul mieu pentru dânsa s’a făcut mai -vast și înțelegerea mea s’a adâncit; am ajuns să știu unde era -nevoie de mine ca să ajut.</p> - -<p>N’am să mă apuc a povesti de așezămintele țerii mele, de politica -ei, de nume cunoscute lumii întregi. Alții au făcut aceasta<!-- p.12 --> cu -mai multă pricepere decât aș fi putut. Îmi trebuie numai să -vorbesc de sufletul ei, de atmosfera ei, de țeranii și ostașii ei, -de lucruri care m’au făcut să iubesc țara aceasta, care au făcut -ca inima mea să bată odată cu inima ei.</p> - -<p>M’am purtat printre cei mai umili. Am întrat în căsuțele lor, -li-am pus întrebări, am prins în brațele mele pe pruncii lor.</p> - -<p>Li-am vorbit limba cu stângăcie, făcând multe greșeli, dar, -de și străină, nicăiri, între țerani, n’am întâmpinat neîncredere -ori bănuială. Erau bucuroși să-mi vorbească, bucuroși să mă lase -să întru în căsuțele lor și în deosebi să-mi vorbească de năcazurile -lor. Totdeauna de năcazurile lor au să povestească cei sărmani, -dar aceștia o făceau cu o demnitate deosebită, vorbind de moarte -și de sărăcie cu o resignare stoică, numărând mormintele copiilor -lor așa cum altcineva ar număra pomii sădiți în jurul casei.</p> - -<p>Săraci sunt, neștiutori sunt țeranii aceștia. Părăsiți sunt -și plini de eresuri, dar este o mare nobleță în rasa lor. Sunt -cumpătați la mâncare și mulțămiți cu puțin, puține sunt nevoile -lor, dorințele lor sunt<!-- p.13 --> mărgenite; dar <i>un</i> vis mare îl hrănește -cu dragoste fiecare din ei în inima sa: el dorește să fie stăpân pe -pământ, să aibă în sama lui ogorul pe care-l lucrează; dorește să-l -poată numi al său. Aceasta mi-a spus fiecare din ei și ei toți; era -cântecul veșnic al tuturor cuvintelor lor.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Când am văzut întâiu un sat românesc, cu colibele-i mărunte -ascunse între pomi, singurele colțuri verzi pe nemărgenitele -câmpii, abia de puteam crede că familii întregi pot locui în case -așa de mici.</p> - -<p>Păreau casele pe care le schițam în copilărie, cu o ușă la -mijloc, o ferestruică de amândouă părțile și fum mergând -undeva în rotocoale din coperișul buhos. Adesea aceste coperișuri -par prea grele pentru asemenea căsuțe; par că le zdrobesc, și -ușile date în lături li dau o înfățișare de parcă ar striga -după ajutor.</p> - -<p>Seara femeile stau torcând din furcă pe praguri, pe când turmele -vin spre casă tropotind moale prin praf și dulăii latră furios, -umplând de zarva lor tot văzduhul.</p><!-- p.14 --> - -<p>Nicăiri n’am văzut atâția dulăi ca într’un sat românesc, — -grea încercare pentru cine călărește pe un cal neastâmpărat.</p> - -<p>Cât e noaptea de mare, cânii latră îngânându-se. Nu se opresc -nicio clipă; e un zgomot nedespărțit de noaptea romănească.</p> - -<p>Totdeauna mi-a plăcut să cutreier satele acestea. Am făcut așa -în orice timp al anului, și nu e lună care să nu-și aibă -farmecul.</p> - -<p>Primăvara, sunt pe jumătate îngropate ’n pomi, o Mare spumegând -de flori albe, din mijlocul cărora coperișurile rotunde ale -colibelor răsar ca niște nouri mari cenușii.</p> - -<p>Galițe, gâști și purceluși se joacă ici și colo pe praguri; -zambile timpurii și păpădii galbene cresc în voie prin curțile -nemăturate, unde oale de forme ciudate și luminoase bucăți de -scoarțe rupte zac în pitorească neorânduială.</p> - -<p>Printre toate acestea copiii cu ochi negri se găsesc pe jumătate -goi în fericită libertate.</p> - -<p>Niciodată n’am fost în stare să înțeleg cum familii așa de -îmbielșugate, fără<!-- p.15 --> să mai pomenesc păsările și atâția prieteni -cu patru picioare, pot afla loc în cele două mărunte cămăruțe din -care se alcătuiesc aceste colibe.</p> - -<p>Iarna, satele sunt acoperite de zăpadă; fiece căsuță e o albă -grămăgioară învăluită; toate colțurile sunt rotunzite, așa -încât coliba pare să fie împachetată în vată.</p> - -<p>Nu-și dă nimeni osteneala să înlăture nămeții. Zăpada rămâne -unde a căzut; săniuțele sar peste ridicăturile ei, făcând drumuri -tot așa de învălurate ca o Mare bătută de furtună!</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Țeranul român nu e niciodată grăbit. Timpul n’are niciun rost -în socoteala lui de viață. Deprins cu zări nemărgenite, el nu -așteaptă să ajungă într’o zi la capătul drumului.</p> - -<p>Vara, carăle, iarna săniile se mișcă de-a lungul acestor -nesfârșite drumuri, încet, supus, cu o neobosită răbdare.</p> - -<p>Trase de cai mărunți, slabi, săniile de lemn trec peste zăpada -neegală; țeranul stă pe jumătate ascuns între grămezile de -lemne și căpițele de fân ori de coceni,<!-- p.16 --> după cum duce una ori -alta dela un loc la altul. Bun de zugrăvit în asprul lui cojoc, e -tot așa bun de zugrăvit vara în cămașa lui albă, cu pălăria -largă ’n margeni, culcat cu mulțămire pe grâul clădit, pe când -boii lui răbdurii se trudesc înnainte, părând a fi tot așa de -nepăsători ca și stăpânul lor la lungimea drumului. Cenușii -boii aceștia, — slabi, vânjoși, cu coarnele lung arcuite; ochii -li sunt frumoși, cu o căutătură aproape ca a omului.</p> - -<p>Și de-a lungul acestor drumuri carăle țeranilor se trudesc, unul -după altul, în șir fără capăt, prin norii de praf. Dacă noaptea -le apucă pe drum, boii sunt desjugați, carăle trase lângă șanț -până ce zorile răsârind amintesc țeranilor că mai sunt multe -poște pănă să ajungă la țintă.</p> - -<p>Când plouă, praful se face noroiu; drumul se face atunci numai o -apă!</p> - -<p>România nu e o țară de colori tari. E o ciudată unitate în zările-i -largi, în drumurile-i prăfoase, în țeranii ei îmbrăcați în alb, în -carăle ei aspre de lemn. Pănă și boii și caii par a se fi contopit -în cenușiu sau în coloare murgă, așa încât să se facă una cu acel -soiu de visătoare<!-- p.17 --> negură ce zace asupra tuturor lucrurilor.</p> - -<p>Numai apusurile prefac toate aceste nuanțe de umbră într’o -neașteptată minune de coloare, revărsând asupra pământului -și cerurilor valuri de aur minunat. Am văzut clăi de fân -schimbându-se în piramide aprinse, râuri în panglici de foc -și fețe sarbede, obosite aprinzându-se ca de o miraculoasă -strălucire.</p> - -<p>Un ceas fugar, ceasul acesta al apusului, dar totdeauna el -năvălește asupră-mi ca o veșnică făgăduială trimeasă de Dumnezeu -din ceruri.</p> - -<p>Poate că, iarna și toamna, aceste apusuri sunt mai glorioase, când -pământul e obosit, când munca lui de un an e isprăvită sau când -el doarme supt strălucitoru-i giulgiu de zăpadă, păzind în -sânul său recolta ce va să vie.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Cu totul altfel decât satele de la câmp sunt cele din munte.</p> - -<p>Căsuțele sunt mai puțin sărăcăcioase, nu așa de mici, coperișurile -de stuh sunt înlocuite cu cele de tablă, care strălucesc<!-- p.18 --> ca -argintul în soare. Mai bogate și mai felurite sunt veșmintele -țeranilor; colorile sunt mai vii, și adesea o grădiniță plină de -flori încunjură casa.</p> - -<p>Toamna e vremea potrivită ca să cercetezi aceste sate din muncele; -toamna, când copacii sunt o înflăcărată strălucire, când -anul ce trage de moarte aruncă o ultimă sforțare de frumuseță -înnainte să-l învingă frigul și zăpada.</p> - -<p>De multe ori am fost primită din inimă în aceste sătucene, -țeranii ieșindu-mi înnainte cu mânile pline de flori. La cel -d’intâiu semn de apropiere a trăsurii mele, cete de călăreți -rustici vin în goană ca să mă întâmpine, săltând grăbit pe -căluții lor zburliți, purtând stegulețe ori ramuri înflorite -și chiuind de bucurie. Se țin hojma de trăsură, ridicând nori de -praf. Ca și stăpânii lor, caii mărunți sunt nebuni de aprinși; -totul e zvon, coloare, mișcare; sălbatec aleargă bucuria pe -pământ.</p> - -<p>Clopotele satului sună, glasurile lor sunt pline de voioșie; și -ele-ți strigă: bine-ai veniț! Cete de femei îmbrăcate vesel și -de copii se revarsă din case,<!-- p.19 --> după ce și-au prădat grădinile ca -să samene flori în calea Reginei lor.</p> - -<p>Biserica se află ’n de obște în mijlocul satului; acolo Doamna -trebuie să-și lase trăsura, și, încunjurată de o mulțime iute, -fericită, e dusă spre sfântul lăcaș, unde preotul o primește la -ușă cu crucea în mână.</p> - -<p>Ori încotro se duce, mulțimea o întovărășește; nu e stângăcie, -nu e sfială, dar nu e nici îmbulzeală ori strivire. Țeranii români -rămân plini de demnitate; rare ori ei sunt gălăgioși în bucuria -lor. Li trebuie să se uite la cineva, să-l atingă, să-i audă -glasul: dar nu arată mirare și curiositate, numai puțină. De cele -mai multe ori expresia feței lor rămâne serioasă, și copiii lor se -uită lung la om, cu fețe grave și ochi mari plini de expresie.</p> - -<p>Numai călăreții aceia în goană ajung a face zgomot în voioșia lor.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Sunt curioase datini la țerani, eresuri ciudate. România fiind o -țară de secetă, e noroc să ajungi cu ploaie: e semn de<!-- p.20 --> bielșug, -de rodnicie, e nădejde de bună recoltă, — bogăție.</p> - -<p>Une ori, când mergeam prin sate, țerancele puneau donițe mari -pline de apă înnaintea pragului; un vas plin e semn de noroc. -Ele varsă chiar apă înnaintea piciorului cuiva, tot din pricina -acestui straniu eres, că apa e belșug, și, când vine fața -luminată între ei, trebuie să i se facă cinste în tot felul.</p> - -<p>Am văzut fete înnalte, frumoase, ieșind din casele lor ca să mă -întâmpine cu cofe pline ochi pe cap: la apropierea mea, stăteau pe -loc, stropii lunecându-li pe față ca să arăte bine că vasele -sunt cu adevărat pline.</p> - -<p>E bine să întâlnești un car plin de grâu sau de fân care ți -iese ’n cale; dar un car deșert e semn sigur de nenoroc.</p> - -<p>De multe ori, pe unde am fost, locuitorii s’au strâns în jurul -mieu, sărutându-mi mânile, marginea hainei mele, căzând în -genunchi parcă ar fi voit să-mi sărute piciorul, și mai mult -decât odată ei mi-au adus pe copiii lor cari-și făceau cruce -înnaintea mea ca și cum aș fi fost o icoană într’o biserică.</p><!-- p.21 --> - -<p>La început era greu să primești fără a te înroși așa un omagiu, dar -pe încetul m’am deprins cu aceste manifestații loiale; pe jumătate -umilită, pe jumătate mândră, înnaintam printre ei, fericită că mă -aflu în mijlocul lor.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Ar fi cu neputință să vă descriu tot ce am văzut, auzit ori -simțit pe cale între acest popor simplu, cu inima caldă; atâtea -priveliști vii, atâtea scene mișcătoare au rămas întipărite -în inima mea. Am rătăcit prin sate pierdute în locuri uitate, -pe șesuri fierbinți; m’am cățărat până la umile căsuțe cuibărite -laolaltă pe coaste de munți. Am ajuns la plăcute sălașuri mărunte -ascunse între brazi uriași. Pe țermuri de Mare pierdute am -descoperit sătucene unde Turci locuiau în singuratecă răzlețire; -lângă Dunărea largă am rătăcit printre târguri puțintele, locuite -de pescari ruși, al căror tip se deosebește așa de mult de al -țeranului român. De la întâia vedere recunoști neamul lor: -uriași înnalți, cu bărbi frumoase și ochi albaștri, cu cămășile -roși ce se văd cât de colo.</p><!-- p.22 --> - -<p>Mai ales în Dobrogea aceste nații felurite se îmbulzesc: pe -lângă Români, Turci, Tatari, Ruși, pe alocurea și Nemți, -trăiesc pașnic unii lângă alții.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Am fost într’un sat din Dobrogea, care era în parte românesc, în -parte rusesc, în parte nemțesc, în parte turcesc. Am mers de la un -capăt la altul, cercetând atâtea căsuțe, întrând în fiecare -biserică, isprăvindu-mi încunjurul la mica moschee rustică, -tapisată cu covoare veștejite, și acolo, într’o mulțime de Turci -de rând, am ascultat slujba lor ciudată, din care n’am înțeles -nimic. O femeie care nu e voalată n’are drept să între în sfânta -incintă; dar un nume regal deschide atâtea uși, și atâtea regule -severe se calcă în bucuria de a primi un oaspe așa de neobișnuit.</p> - -<p>Într’o arzătoare zi de vară am venit într’un orășel locuit -aproape numai de Turci. Împărțiam bani mărunți între săraci -și cei fără sprijin și mă purtam de ici colo. Era acuma rândul -poporației musulmane; de aceia cercetam locurile cele mai -nenorocite, cu mânile pline de bani.</p><!-- p.23 --> - -<p>Așa li-a fost de mare bucuria la venirea mea, încât scopul -cel adevărat al visitei mele a fost aproape uitat. M’am găsit -încunjurată de un roiu de femei aprinse, în haine ciudate, -ciripind o limbă neînțeleasă mie.</p> - -<p>Îmi ziceau: Sultană, și fiecare-și simția nevoia de a mă -pipăi; puneau degetele pe hainele mele, mă atingeau pe spate, -ba o bahadârcă bătrână m’a apucat de bărbie. Mă duceau din -colibă ’n colibă, din curte ’n curte. M’am găsit despărțită de -tovarășii miei, rătăcind într’o lume pe care n’o mai cunoscusem -până atunci. Mă târau cu ele printr’un labirint de mici colibe -clădite din lut, de grădini ridicul de mici, de ogrăgioare dosite, -făcându-mă să întru în locuințele lor, să pun mâna pe copiii -lor, să mă așez pe scaunele lor. Ca un zbor de cioare se certau -și se băteau după mine, puindu-mi întrebări, copleșindu-mă cu -bune urări, la care nu puteam răspunde decât cu o mișcare din -umere și zâmbete.</p> - -<p>Femeile musulmane mai sărace nu sunt de fapt voalate. Ele poartă -largi nădragi de bumbac și peste dânșii un fel de mantie -pe care și-o tot țin supt nas. Croiala<!-- p.24 --> acestor mantii li dă -acea linie indesscriptibilă, așa de plăcută ochiului și care -aparține numai Răsăritului. Și colorile ce aleg ele sunt -totdeauna armonioase; afară de aceasta, ele sunt în concordanță -cu împrejurimea lor de soare și de praf. Femeile acestea poartă -ciudate colori albastre-șterse și <i>mauve</i>, — chiar și negrul -hainelor lor nu e cu adevărat negru, ci a luat nuanțe ruginii, care -se amestecă plăcut cu mediul în floarea noroiului în care locuiesc.</p> - -<p>Când se îmbracă pentru drumuri mai lungi, portul lor e în de -obște negru, cu o pânză albă ca zăpada pe capetele lor, așa fel -înfășurată încât ascunde toată fața afară de ochi.</p> - -<p>Nespus de pitoresce și de tainice sunt aceste întunecate figuri -când vin către tine, atingând ușor păreții și purtând în de -obște un băț greu în mâni; este în ele ceva biblic, ceva care -duce pe om îndărăt spre vremuri foarte depărtate.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>În acea caldă dimineață de vară de care vorbesc, am căutat -să scap o clipă de năvălitoarele mele din cale-afară de<!-- p.25 --> prietenoase, -așa încât să mă pot furișa într’o colibă mică a cării ușă era larg -deschisă.</p> - -<p>Ispitită irezistibil de umbra-i tainică, am străbătut în -tainița de lut, găsindu-mă într’un aproape desăvârșit întunerec. -La capătul cellalt o ferestuică lăsa să străbată o slabă rază -de lumină.</p> - -<p>Bojbăindu-mi drumul, dăduiu de un pătucean de zdrențe și pe -acest culcuș al miseriei descoperiiu o femeie bătrână-bătrână, -— așa de bătrână, încât ar fi putut să fi trăit pe vremea zinelor -și a vrăjitoarelor, vremi ce nu mai au a face ca vălmășagul și -zvonul de astăzi.</p> - -<p>Aplecându-mă<!-- original: Aplecându mă --> asupra ei, m’am uitat în fața-i boțită, și toate -poveștile tinereții mele părură că-mi răsar înnainte, toate -istoriile pe care, în copilărie, încântată, le ascultasem, -istorii pe care nu le uiți niciodată...</p> - -<p>De-asupră-i, atârnând de un cuiu ruginit la îndemâna ei, era -o oală de lut neagră, de o formă ciudată. Toate în jurul -bahadârcei acesteia erau în floarea pământului: fața ei, -locuința ei, zdrențele care o acoperiau, locul pe care sta. -Singura<!-- p.26 --> pată de lumină în această tainiță era un miel alb, -culcat fără să-l supăre cineva la picioarele patului.</p> - -<p>Puind ceva bănuți între cârligatele-i degete osoase, am lăsat pe -această ciudată ființă bătrână în sama tovarășului ei alb -ca zăpada, și, întorcându-mă la lumina soarelui, avuiu simțul -că, o clipă, mi-a fost dat să rătăcesc prin veacuri fără -număr spre zilele de odinioară.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>De la început România<!-- original: Romănia --> a fost o țară supusă năvălirilor. Un -stăpân tiranic după altul și-a pus mânile grele asupra acestui -popor; el a fost deprins a fi stăpânit, apăsat, maltratat. Rare -ori i-a fost îngăduit să se afirme, să-și ridice capul, să fie -neatârnat, fericit ori liber; totuși, în ciuda luptelor și a -robiei, n’a fost un neam sortit să piară. A biruit orice asprime -a sorții, a înfruntat orice miserie, a biruit orice subjugare, -și n’a putut fi strivit pănă la moarte; dar de aici a ieșit că -poporul romănesc nu e vesel.</p> - -<p>Cântecele lor sunt triste, încete danțurile lor, petrecerile -lor rare ori aprinse,<!-- p.27 --> rar se aud tare glasurile lor. În zilele -de serbătoare îmbracă hainele cele mai vesele și, strânși -laolaltă în praful drumului, ei dănțuiesc în grupe sau în -cercuri largi, neobosiți, ceasuri întregi; dar nici atunci nu sunt -voioși sau gălăgioși, ci solemni și plini de demnitate, părând -a-și face cheful cumpătat, fără patimă, fără grabă.</p> - -<p>Cântecele lor sunt plângeri îndelungi; ariile ce cântă pe -fluierile lor plâng fără sfârșit aspirația lor și dorul care -se pare a rămânea veșnic nemulțămit, a nu cuprinde nici nădejde, -nici îndeplinire.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Tot pentru aceia sunt puține case foarte vechi: abia de este vre-un -castel ori vre-un mare monument rămas din trecut. De ce nevoie să -se clădească frumoase case dacă în fiecare zi dușmanul putea să -năvălească asupra țerii și să ardă totul până la pământ!</p> - -<p>Una ori două ciudate vechi clădiri s’au păstrat din acele vremuri -de năvălire: solide, înnalte zidiri cu un cerdac deschis, -tocmai în vârf alcătuit din puternici stâlpi scurți, și, ici -colo în imensa adâncime a zidurilor,<!-- p.28 --> ferestuici cu locuri de -pândă. Cetăți primitive, pe jumătate turnuri, pe jumătate case -țerănești, ele stau de obiceiu cam răzlețe și nu samănă cu -nimic din ce am văzut în alte țeri.</p> - -<p>Am trăit într’una din aceste ciudate case. Cerdacul, care fusese -odinioară o întăritură, s’a prefăcut acum într’un simplu -balcon, și din mijlocul stâlpilor stârciți o plăcută vedere se -putea căpăta asupra dealurilor și șesului. Odăile de dedesupt -erau mici, joase, neregulate, cu ziduri mari groase; o scară de lemn -dreaptă ca una de funie ducea la aceste încăperi.</p> - -<p>Și pe din afară și pe din lăuntru zidirea era dată cu var, și -atât de primitivă-i era construcția, încât căpătase încântătoarea -înfățișare că ar fi fost modelată cu degetul unui olar. Nu erau -unghiuri tăioase, ci ceva rotunzit și neegal la colțuri pe care -nici o casă nu-l poate avea. Totul era încununat de un acoperiș -lat de șindilă, cenușiu, cu lumini de argint.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar înnainte de toate vechile mănăstiri ale acestei țeri au -păstrat comori din trecut.</p><!-- p.29 --> - -<p>Chiar de la început, aceste colțuri răzlețe de frumuseță m’au -atras mai mult decât orice; nedescriptibil e farmecul pe care-l -aruncă asupră-mi, aproape neînțeleasă desfătarea cu care-mi -umplu sufletul!</p> - -<p>Ca și în multe alte țeri, călugării și maicele din România -știu cum să aleagă cele mai încântătoare locuri pentru lăcașurile -lor de pace.</p> - -<p>Am călătorit dela unul din ele la altul, descoperind multe tesaure -ascunse, cercetând pe cele mai bogate și pe cele mai sărace, pe -cele de un acces ușor și pe cele ascunse departe în văi de munte, -unde piciorul călătorului numai arare ori rătăcește.</p> - -<p>La unele am putut ajunge numai călare, urcându-mă peste dealuri -și văi, peste pasuri pietroase, urmată de cete de țerani în -veșminte albe, pe căluți zburliți, ciufuliți, dar având piciorul -sigur ca al caprei de munte.</p> - -<p>Odată într’amurg, dupăce o zi întreagă călărisem peste munți, -dăduiu pe neașteptate peste unul din aceste depărtate lăcașuri, -cu păreții albi, de un pitoresc straniu,<!-- p.30 --> pe jumătate ascuns -între brazi și venerabili fagi cu trunchiurile ca uriași deodată -împietriți, uriași cari în cel din urmă al lor spasm de agonie -își frâng mânile în zădarnică desperare.</p> - -<p>La apropierea mea clopotele începură să sune, glasurile lor clare -și răsunătoare proclamându-și bucuria către ceruri.</p> - -<p>Trecuiu pe supt portalul acoperit în curtea încunjurată de ziduri. -Înnainte de a fi putut să mă cobor, am fost încunjurată de -un negru roiu de maice schițând smerite gesturi de salutare, -făcându-și cruce, căzând în ghenunchi și apăsându-și frunțile -pe pietrile de jos, apucându-mi mânile ori părți din îmbrăcămintea -mea, pe care le sărutau, pe când strigau și murmurau, șoptind vre-o -rugăciune.</p> - -<p>Uimită de așa o întâmpinare, am fost luată de supțioară de -maica stariță, o venerabilă bătrână tremurândă, a cării față -era așa de încrețită de vârstă ca un câmp brăzdat de plug.</p> - -<p>Pe jumătate ducându-mă, pe jumătate acățându-se de sprijinul -mieu, mă conduse prin ușa deschisă a bisericii. Din vreme în -vreme-mi sărută pe furiș umărul și într’un<!-- p.31 --> fel de smerit extas -apăsă fața-i bătrână, bătrână, de a mea.</p> - -<p>Toate celelalte maice se îngrămădiau după noi ca un stol de -păsări cu penele negre, vălurile lor întunecate plutind în -vânt, iar clopotele sunând într’una, în zvon de bucurie.</p> - -<p>În lăcașul umbrit făcliile aprinse erau ca roiuri de muști -luminoase într’o pădure întunecată. Călugărițele se așezară -de-a lungul zidurilor, veșmintele lor negre făcându-se una cu -umbra, așa încât numai fețele lor reieșiau, făcute și mai -eterate prin tremurătoarea lumină a candelei.</p> - -<p>Cântau, — bucuros aș spune că era frumos cântecul lor, însă -n’ar fi tocmai adevărat. Nu ca în Rusia, cântarea în bisericile -românești e departe de a fi melodioasă: ele bâzâiau pe nas -cântări trăgănate, adesea repetate, de loc armonioase și care nu -par să aibă cuvânt de-a ajunge vre-odată la capăt.</p> - -<p>Dar, oarecum, în seara aceia, în pierduta mănăstire de munte, -departe de casele oamenilor, acolo, în paraclisul cu tavanul jos, -plin de aceste figuri îmbrăcate’n<!-- p.32 --> doliu, ale căror fețe severe -erau îngerești în mistica lumină, sunetele stranii care se -ridicau spre boltă nu erau ne la locul lor. Era ceva bătrânesc -în ele, ceva arhaic, primitiv, în legătură cu zugrăvelile și -icoanele oarecum barbare, ceva care părea că a rătăcit, venind -din vremi trecute, pănă în lumea mai zbuciumată de astăzi...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Mai pompoase erau primirile de care m’am învrednicit în mănăstirile -mai mari.</p> - -<p>Acolo toți călugării veniau în alaiu să mă întâmpine: o procesiune -de ființi cu veșminte negre și bărbi lungi, de aparență austeră, -întunecați la față.</p> - -<p>Luându-mă de braț, părintele stareț mă ducea solemn prin -biserica bogat împodobită, pe când o sumă de copilași aruncau -flori cum treceam.</p> - -<p>Nu sunt peste măsură de aspre regulele mănăstirești în România<!-- original: Romănia -->. -Ușile mănăstirilor sunt deschise vizitatorilor; în zilele mai -demult erau case de adăpost pentru drumeții ce călătoriau din -loc în loc.</p> - -<p>Sfintele ziduri dădeau găzduire de trei zile celor ce treceau -pe acolo; aceasta<!-- p.33 --> era vechia datină; și acuma în multe locuri -călugării și maicele au voie să-și închirieze căsuțele la cei -ce simt nevoie de odihnă pe o vară. Aceasta însă e cu putință -numai unde mănăstirile sunt adevărate mici sate, unde, mai mult -sau mai puțin, fiecare locuitor are căsuța lui!</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Sunt două feluri de mănăstiri în această țară; ori o mare -zidire, unde călugării și maicele sunt uniți supt acelaș -coperiș, ori o sumă de case mici adunate pe un spațiu larg în -jurul bisericii centrale.</p> - -<p>Numai cele d’intâiu sunt interesante din punct de vedere al -arhitecturii, și unele din cele pe care le-am cercetat sunt de o -perfecție aleasă în proporție și formă.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Mai presus de toate celelalte una din aceste mănăstiri mă atrage -spre sine, căci cu adevărat e de neînvins farmecul ei.</p> - -<p>O mănăstire, albă, singuratecă, ascunsă departe în regiuni -de păduri mai verzi și mai dulci ca oricare altele în țară. -Perfectă e forma bisericii sale, albe ca zăpada rândurile de -stâlpi care-i încunjură<!-- p.34 --> liniștita curte. Un farmec și o taină -o înfășură, cum n’am mai simțit aiurea. Sobre-i sunt sculpturile, -dar o armonie de nedescris îi face liniile frumoase, și o pace -ca aceia străbate locul, încât aici am simțit de pare că aș fi -găsit cu adevărat casa odihnei...</p> - -<p>Oriunde merg, acolo călugărițele mă primesc cu o mișcătoare -bucurie, pe jumătate mirate că poate cineva care e așa de sus să -se îngrijească de un loc așa de simplu. Mă duc adesea acolo, -oricând pot, căci a aruncat un straniu farmec asupră-mi, și -adesea trebuie să mă întorc iarăși la păreții ei albi.</p> - -<p>Clădirea alcătuiește un dreptunghiu în jurul bisericii, trei -laturi din care, sunt alcătuite de o îndoită colonadă, un rând -peste altul, cel de sus formând un cerdac deschis mergând de jur -împrejurul întregului. În dosul acestor stâlpi sunt chiliile -maicelor: mici bolți, odăi mici, date cu var, umile și tăcute....</p> - -<p>Largă e biserica, nobilă în linii, bogată în sculptură, având -în frunte un vast pridvor acoperit care se sprijină pe stâlpi de -piatră bogat sculptați. Ca și interiorul<!-- p.35 --> clădirii, acest pridvor -e împodobit întreg cu fresce, de o concepție fără artă, de un -desemn arhaic, și armonioase, coloarea fiind îmblânzită de mâna -vremii.</p> - -<p>În lăuntru, biserica e înnaltă, întunecoasă, mistică, zugrăvită -întreagă cu sfinți ciudați la față, cari se uită fix la tine ca -și cum s’ar mira că sunt tulburați din singurateca lor tăcere -și pace.</p> - -<p>Multe comori zac între aceste ziduri: vechi icoane, lespezi de -mormânt în ruină, o catapeteasmă minunat săpată, aurită și -zugrăvită cu o neasămănată îndemânare, toate colorile fiind -veștejite și armonisate de meșterul tuturor artelor, — Timpul.</p> - -<p>În colțuri de umbră candele greu bătute cu ciocanul, atârnând -de lanțuri de sus, răspândesc o lumină tainică asupra icoanelor -îmbrăcate cu argint pe care l-au lustruit atâtea evlavioase -sărutări. De fapt un sfânt lăcaș, îndemnând sufletul să se -ridice mai presus de lucrurile pământului acestuia...</p> - -<p>Ultima lature a pătratului e închisă de un zid înnalt, cu o ușă -la mijloc, care se deschide asupra unei înguste cărări ce duce -spre o a doua biserică, mai mică, tot<!-- p.36 --> așa de perfectă în formă -ca și zidirea mai mare din curtea interioară. Aici se îngroapă -maicele: un colț idilic, încunjurat de ziduri zguduite, pe care le -țin laolaltă, cu lungile lor brațe spinoase, tufe de trandafiri -sălbateci, acoperiți cu gingașe flori. Crucile de lemn cu ciudate -forme care înseamnă mormintele stau în mijlocul înnaltei ierbi -învălurate și a venerabililor meri pe cari vrâsta pare să-i -aplece milos cătră cele ce dorm supt brazdă la picioarele lor.</p> - -<p>De jur împrejur, păduri de fag pe dealuri joase, undulând; ca -fond la acestea, munții: albaștri, înnegurați, cu neputință de -atins, alcătuind o barieră împotriva lumii din afară...</p> - -<p>Un loc de frumuseță, un loc de odihnă, un loc de pace... Multe -rituri de frumuseță răsar înnaintea ochilor mici când mă -gândesc la aceste ascunse case de rugăciune. Nenumărate sunt -acelea pe care le-am cercetat în cele patru colțuri ale țerii, și -iarăși îmi întorc pasul spre ele ori de câte ori pot.</p> - -<p>Ar fi greu de spus care sunt cele mai interesante: comunitățile -monahale sau<!-- p.37 --> mănăstirile; și unele și altele sunt de o potrivă -de interesante, de o potrivă de gingașe.</p> - -<p>Îmi aduc aminte de o mănăstioară cuibărită la picioarele unui -munte amenințător, încunjurată de păduri de brad, întunecoase -și tainice. Drumul într’acolo era întortochiat, pietros, greu -de făcut, dar locul el însuși era un mic raiu de liniște, -încunjurat de livezi, verde și odihnitor ca un vis de pace.</p> - -<p>Ciudați călugări bătrâni îl locuiau: pustnici tăcuți, îngropați -departe de lume, stafii de umbră, aproape siniștri în răzlețirea -lor, cu ochii lor cari au luat căutătura locuitorilor de păduri -nedeprinși să se mai uite în ochii oamenilor.</p> - -<p>Fără zgomot ei mă urmau oriunde mergeam, cu capetele plecate, dar -urmărindu-mă cu privirea de supt sprincenele stufoase, mânile -fiindu-li ascunse în largile mâneci ce atârnau: pare că umbre -întunecate îmi pândeau fiece pas.</p> - -<p>M’am întors de am privit în fețele lor obscure: cât de departe -păreau a fi! Cine erau ei? Care li era povestea? Care fusese -copilăria lor, speranțele lor, iubirile<!-- p.38 --> lor? În cea mai mare -parte, cred eu, erau numai ființi umile, ignorante, fără ideale -mai vaste, fără visiuni îndepărtate de mai înnalte lucruri. -Unii erau așa de bătrâni, așa de gârbovi, încât nu-și mai puteau -ridica frunțile să privească sus spre cer; bărbile lor lungi, -sure, luaseră înfățișarea mușchilor ce cresc pe copacii căzuți.</p> - -<p>Dar unul era printre ei, înnalt și drept, cu fața palidă, uscată -ca a unui sfânt. Nu știam numele lui, nimic din trecutul lui, dar -avea o față nobilă, și mi s’a părut că în ochii lui puteam -ceti visuri care nu erau numai visurile acestui pământ.</p> - -<p>Nu pot vorbi, vai! de toate mănăstirile ce am văzut, dar de una -trebuie să pomenesc, căci în adevăr e un rar colțișor de lume.</p> - -<p>Ascunsă în gura unei peșteri, pierdută în cea mai sălbatecă -regiune de munte, este o bisericuță ciudată, așa de mică, dar -așa de mică, încât trebuie să-ți pleci capul că să-i treci -pragul; pare să fie o jucărie, lăsată să cadă acolo de vre-o -mână de uriaș și uitată. E numai un paraclis de lemn, mic, -supțirel, păzit de puțini albi călugări bătrâni, ființe așa -de vechi și de<!-- p.39 --> gârbove, încât par a fi prins mușchiu ca pietrele -ce zac totdeauna în același loc...</p> - -<p>Niciun drum nu duce la acest lăcaș; trebuie să-ți cauți calea -pănă acolo pe jos sau călare, peste prăpăstii de munte și peste -stânci piezișe. Acolo zace, la întrarea întunecoasă a peșterii, -singuratecă, sură și veche, ca o taină ascunsă ce așteaptă a -fi descoperită.</p> - -<p>Dincolo de bisericuță prăpastia se întinde, întunecată și -întortochiată, mergând în misteriosul întunerec, drept în inima -pământului. Când ajungi la capăt, se aude un gâlgâit de apă: -un izvor, rece ca ghiața, iese aici bolborosind din adânc, curat -și răcoritor ca izvoarele din grădinile Edenului.</p> - -<p>Am aflat de îndrăgostiți cu patimă cari vin să fie cununați -la această biserică, în ciuda asprimilor drumului, în ciuda -barierelor posomorâte, așa încât să fie uniți pe viață în -acest loc depărtat unde mulțimile nu se pot aduna.</p> - -<p>Pe calea la această biserică, nu departe de gura peșterii, stă un -mic cimitir singuratec, plin de cruci de lemn. Aici călugării cari -și-au isprăvit viața singuratecă<!-- p.40 --> sunt așezați în sfârșit -spre veșnica odihnă. Întunecate sunt aceste cruci, stând ca -spectri în potriva stâncii goale. Soarele verilor le cojește, -vânturile toamnei le bat și adesea zăpezile iernii le dau la -pământ. Dar, primăvara, viorelele timpurii și dedițeii gingași -se adună în jurul lor, grămădindu-se în mirositoare mănunche la -picioare.</p> - -<p>Mi se pare că, în ciuda singurătății, n’ar fi trist să fii -îngropat într’un loc ca acesta...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Odată călăriam prin zăpada ce se topia. Calea ce urmam, ca toate -drumurile romănești, era lungă, lungă, nesfârșit de lungă, -pierzându-se în depărtare, făcându-se una cu bolta fără coloare.</p> - -<p>Era o zi de depresiune, o zi de desgheț, când lumea e cum îi mai -rău.</p> - -<p>Jur împrejurul mieu câmpiile netede se întindeau așteptând ceva -care nu venia. Peisagiul părea să fie fără orizont, să n’aibă -margeni; totul era monoton uniform, fără viață, fără lumină, fără -veselie. Tăcere apăsà asupra pământului, tăcere și tristă odihnă.</p><!-- p.41 --> - -<p>Cu frâul lăsat în voie și capul plecat înnotam cu calul mieu -prin noroiu. Nu mergeam nicăiri anume; un fel de toropeală sau -nepăsare venise asupra noastră, în consunanță cu melancolia zilei.</p> - -<p>O ceață umedă atârna ca un văl veșted chiar de-asupra pământului; -nu era o ceață deasă, ci flutura ca un abur.</p> - -<p>Deodată auziiu un sunet jalnic venind spre mine din depărtare, ceva -cum nu mai auzisem înnainte.</p> - -<p>Trăgând frâul, stătuiu pe loc la marginea drumului, mirându-mă -ce o să văd.</p> - -<p>De fapt neașteptată era procesia care, ca un vis straniu, venia -spre mine din ceață.</p> - -<p>Înnotând prin zăpada în topire înnaintau doi băiețași purtând -între ei o tavă rotundă supțire pe care se afla o colivă; după -ei venia un preot bătrân cu crucea în mână, îmbrăcat pompos în -podoabe veștede: roșii, de aur și albastre. Veșmântu-i greu era -tot stropit și murdărit, părul lui cel lung și barba nepieptănată -erau de un cenușiu murdar, ca și drumul pe care mergea. Un bătrân -trist, neavând altă expresie decât a miseriei pe palida-i față căzută.</p><!-- p.42 --> - -<p>Îndată după el urmà un car aspru de lemn, tras de boi ale căror -nasuri atingeau aproape pământul; răsuflarea lor făcea nourași -în jurul capetelor, prin cari ochii luciau cu o nerăbdătoare -neliniște.</p> - -<p>Din acest car se auzise sunetul cel trist. Ce putea să fie? Atunci -de-odată am înțeles!</p> - -<p>Un sicriu neted era pus în mijlocul carului; în juru-i stătea un -număr de bătrâne, gemând și plângând, ridicându-și glasurile -într’un cântec trist, care răsuna ca o bocire prin aier. Părul -lor alb era zburlit și valurile lor negre fluturau în jur ca -smocuri de fum.</p> - -<p>După car mergeau patru Țigani bătrâni, cântând arii jalnice pe -vioarele lor țipătoare, pe când glasurile femeilor luau refrenul -pe altă scară. Niciodată n’am auzit un bocet mai trist, nici un -zgomot mai lugubru. Îndată după Țigani venia o ceată de rude -desculțe, țiind lumânări aprinse în mâni. Flăcările șubrede -păreau aproape rușinate că ard așa de slab în melancolica -lumină a zilei.</p> - -<p>Trecând, aceste ființi obosite ridicară fețe palide, privindu-mă -cu ochii jalnici<!-- p.43 --> cari nu arătau nicio mirare. Prin ceața -întunecoasă păreau a fi tot atâtea stafii, venite de nicăiri, -mergând spre nu știm ce țintă. Ca umbra trecură și se pierdură. -Dar, prin ceața ce se strânsese, bocetul se întorcea să mă -urmărească, statornic, în chip ciudat, ca și cum mortul ar -fi strigat, din sicriașul lui, după ajutor...</p> - -<p>Mult timp după ce această stranie vedenie dispăruse, am stat -privind la drumul unde urmele picioarelor lor rămăseseră -întipărite pe zăpada topită. Fusese totul numai o halucinație, -creată de melancolia zilei?</p> - -<p>La întorsul calului mi se înfățișă o umbră răsărind mare la -o distanță scurtă pe drum. Ce putea să fie? Era o zi de triste -apariții?</p> - -<p>Nu fără greutate făcuiu să se apropie calul de acel loc; zău -cred că une ori caii văd stafii!...</p> - -<p>Apropiindu-mă, am băgat de samă că aceia ce înspăimântase -calul meu nu era decât o înnaltă cruce de piatră. Monumentală, -acoperită de mușchiu și misterioasă, stătea singurică, asemenea -cu un străjer ce ține veșnică pază asupra<!-- p.44 --> drumului. De pe -brațele-i răstignite picături mari cădeau pe pământ ca lacrimi -grele....</p> - -<p>Plângea oare crucea bătrână, plângea pentru că o singuratecă -îngropare trecuse pe acest drum?...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Trebuie să vorbesc puțin de aceste ciudate cruci vechi pe care, pe -toate drumurile ce le-am străbătut, le-am întâlnit, în orice -parte a țerii.</p> - -<p>Pănă acum n’am dat bine de rostul lor, dar mi-s dragi: ele par așa -de bine în consunanță cu caracterul întru câtva melancolic al țerii!</p> - -<p>În de obște ele stau la marginea drumului, une ori în singurătate -impunătoare, une ori în grupe; une ori sunt din piatră ciudat săpată; -une ori sunt de lemn, crud zugrăvite de figuri de sfinți arhaici.</p> - -<p>Fără îndoială aceste pioase monumente au fost înnălțate ca -să însemne locurile unde s’a petrecut ceva: poate moartea vre-unui -erou sau numai omorul unui singuratec călător care nu era menit să -ajungă la capătul drumului său...</p><!-- p.45 --> - -<p>De cele mai multe ori stau lângă puțuri, purtând numele acelora -cari, gândindu-se la drumeții setoși, au ridicat aceste mijloace -de adăpat în locuri depărtate.</p> - -<p>Ciudate la făptură, ele atrag ochiul de departe; țeranul își -descopere fruntea înnaintea lor, șoptind o rugăciune pentru morți.</p> - -<p>La răscruci, am dat une ori peste dânsele strânse câte zece supt -un coperiș; când se află în așa de mare număr, sunt cioplite -din lemn. Formele și mărimea lor sunt felurite: unele, sunt grozav -de înnalte și de zdravene, acoperite original cu șindilă; adesea -desemnul lor e încurcat, și mai multe cruci, ieșind una din alta, -fac o alcătuire curioasă, zugrăvită peste tot cu colorile cele -mai tari, pe carele soarele și ploaia răpede le îndulcesc spre o -plăcută armonie.</p> - -<p>Ocrotite de tovarășele lor mai mari, multe cruciulițe se grămădesc -alături: cruci rotunde și cruci pătrate, cruci care sunt supțirele -și drepte, cruci care par a se pleca smerit spre pământ...</p> - -<p>Pe drumuri singuratece aceste dovezi rustice de credință au un -farmec ciudat.<!-- p.46 --> Te miri ce dorinți s’au ridicat când ele au fost -puse acolo de mâni evlavioase și de inimi care credeau...</p> - -<p>Dar, mai presus de toate, crucile de piatră săpată mă ispitesc. -Le-am descoperit în tot felul de locuri: unele sunt de o rară -frumuseță, acoperite cu inscripții care șerpuiesc în minunate -desemnuri.</p> - -<p>Am dat de ele pe câmpii pustii, pe margeni de drumuri prăfoase, -la capătul pădurilor întunecate, pe singuratece cline de munte. -Le-am aflat pe ape pierdute lângă Mare, unde porumbeii valurilor se -rotiau în jurul lor, desmierdându-le ușor cu vârful aripilor.</p> - -<p>Multe leghi de cale am călărit ca să am alt punct de vedere -asupra acestor simbole misterioase, pentru că ele-mi umplu sufletul -totdeauna cu o puternică dorință de liniște; ele sunt așa de -solemn impresionante, așa de tăcute, așa de liniștite...</p> - -<p>Una mai ales mi-a fost scumpă inimii. Stătea singură singurică -într’o singurătate demnă, pe un câmp gol, privind amenințător -la un smoc de scai cari-și suciau tulpinele spinoase în umbra -brațelor ei.</p><!-- p.47 --> - -<p>Nu-i știam povestea, nici de ce păzia la un loc așa de singuratec; -pare că fusese acolo de la însuși faptul vremii. Obosită de -zădarnica veghere, se apleca ușor într’o parte, și în amurg -umbra-i sămăna straniu cu umbra unui om.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Nimic nu e mai mișcător pitoresc decât cimitirele de sate; cu cât -sunt mai umile, cu atât mai mult desfătează ochiul artistului.</p> - -<p>Adesea sunt puse împrejurul bisericii de sat, dar une ori se află -chiar de-o parte. Totdeauna le caut, plăcându-mi să rătăcesc -prin poetica lor desolație, simțindu-mă așa de departe, așa de -departe de zvonul și graba lumii noastre zgomotoase.</p> - -<p>De sigur că aceste mici locuri de înmormântare nu sunt păzite -și îngrijite ca în țeri cu mai bună rânduială. Gropile sunt -împrăștiate între buruieni și urzici, une ori scai cresc așa -de des lângă cruci, că le ascund pe jumătate vederii. Dar, -primăvara, pănă nu e naltă iarba, am găsit pe unele din ele -aproape îngropate în<!-- p.48 --> păpădii și stânjinei alergând nebunește -peste tot locul. Crucile umbroase se uită de sus la toată această -bogăție de colori, parecă s’ar mira că poate Dumnezeu însuși a -împodobit gropile lor părăsite.</p> - -<p>Țeranul român e protivnic oricării silinți fără folos. Ce -trebuie să se întâmple, se întâmplă, ce trebuie să cadă, -cade. Deci, dacă o cruce se rupe, de ce să cătăm a o ridica, — -las’o să zacă!, iarba o va acoperi, florile se vor grămădi în -locul ei.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>În dimineața de Vinerea Mare rătăciam printr’unul din aceste -cimitire de sat. Spre mirarea mea găsiiu că aproape fiecare -mormânt era luminat cu o supțire făclioară, a cării flacără -ardea palid, incapabilă de a se întrece cu lumina soarelui. Lângă -aceste luminițe spectrale erau bucăți de oală pline cu cenușe -încă puțintel aprinsă, care trimitea rotocoale fine de fum -albastru în liniștitul aier de primăvară. În această zi de -jale, cei vii vin să facă onoare morților lor, după datină, în -consunanță cu Legea lor.</p> - -<p>Ciudată priveliște, de fapt toate aceste mici flacări nesigure -între mormintele ’n<!-- p.49 --> ruină. Adesea găsiam o candelă înfiptă -în locul unde orice rămășiță a mormântului însuși fusese cu -totul ștearsă; dar stătea acolo arzând vitejește, amintindu-ți -că supt chiar acest deget de pământ o inimă a fost pusă spre odihnă.</p> - -<p>O bătrână o găsiiu în dimineața aceia stând locului lângă -una din acele făclii, — o făclie așa de umilă și de supțire -că abia putea să rămâie dreaptă; dar mama bătrână o păzia cu -brațele încrucișate parcă ar fi îndeplinit în tăcere vre-un rit.</p> - -<p>Apropiindu-mă de dânsa, m’am uitat să văd cât de mare era -mormântul ce păzia, dar nu putuiu descoperi nici un fel de -mormânt. Galbena luminiță sta umil lângă un mănunchiu de -dediței. Tot ceia ce fusese cândva un mormânt fusese de mult -făcut una cu pământul.</p> - -<p>Pânza din jurul capului bătrânei era albă, albă ca înfloriții cireși -cari dădeau veselie acestei grădiniți a lui Dumnezeu; albe erau -și florile care creșteau lângă prinosul de dragoste al bătrânei.</p> - -<p>— «Cine e îngropat aici?», întrebaiu.</p> - -<p>— «Unul dintre ai mei», răspunse ea. «Era fetița fetei mele; -acum se odihnește».</p><!-- p.50 --> - -<p>— «De ce nu se mai vede mormântul?», mi-a fost întâia întrebare.</p> - -<p>Drept orice răspuns dădu din umeri, și ochii întunecați se -uitară în ai miei; o desăvârșită resignare era ceia ce cetiam -în adâncurile lor.</p> - -<p>— «De ce să mai ții un mormânt curat dacă preotul satului dă -voie boilor lui să pască între morminte?»</p> - -<p>Mă uitaiu la ea cu mirare. «Nu se poate opri o neorânduială ca -aceasta?»</p> - -<p>Iarăși dădu din umeri. «Unde e omul care să poată opri o -neorânduială ca aceasta?»</p> - -<p>Iarăși dădu din umeri. «Unde e omul care să poată opri? Vita -trebuie să aibă și ea unde să pască».</p> - -<p>Văzuiu că socoate aceasta ca un lucru firesc și că acela ce -zăcea supt pământ putea fi cu adevărat nepăsător la aceste -copite care treceau sus, atâta vreme cât de Vinerea Mare este cine -să-și aducă aminte și să aprindă o făclie asupra inimii sale!</p> - -<p>În noaptea de Vinerea Mare, se fac lungi slujbe în orice biserică -sau paraclis din țară.</p><!-- p.51 --> - -<p>Pline de farmec mistic sunt și aceste adunări de țerani în jurul -umilelor case de rugăciune ale lor. Bărbați, femei și copii se -strâng laolaltă, fiecare purtând o făclie. Cei ce nu află loc -înnăuntru stau afară, în mulțimi răbdătoare.</p> - -<p>Cu adevărat o frumoasă priveliște.</p> - -<p>Din fiecare fereastră de biserică lumina se revarsă, pe când -triste cântece plutesc către cei ce așteaptă dincolo de ziduri. -În fruntea lăcașului sfânt sute de mici flăcări bătute de -vânt, care luminează fețele celor ce, în extas, ascultă sunetele -slujbei ce se săvârșește înlăuntru.</p> - -<p>Datina cere ca în nopțile de Vinerea Mare flori să fie aduse de -închinători, flori care se așează cu evlavie pe o icoană brodată -a lui Hristos răstignitul, ce stă pe o masă în mijlocul bisericii.</p> - -<p>Fiecare credincios aduce ce poate: un mănunchiu de verdeață, o -ramură de flori, o mână de zambile făcând noaptea dulce de -mireazma lor, sau numai câteva simple viorele strânse la marginea -drumului, cei d’intăiu dragi soli ai primăverii.</p> - -<p>Când slujba s’a sfârșit, în lungi șiruri închinătorii se -întorc pe acasă, fiecare și<!-- p.52 --> toți laolaltă ferindu-și cu grijă -făcliile, pentru că e cu noroc să le aducă aprinse înnapoi acasă.</p> - -<p>Nu mai strălucește acum lumină din fereștile bisericii; totul e -cufundat în întuneric, biserica însăși se desface ca o uriașă -massă de umbră de-asupra bolții.</p> - -<p>Dar cimitirul de alături e o grădină de lumini! Au căzut oare -toate stelele din ceruri ca să mângăie pe cei ce zac supt brazdă? -Ori sânt numai luminițele care ard vitejește, ard necontenit -pentru cei morți?...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Sânt unele minunate biserici vechi în țară, impunătoare -clădiri, bogate și venerabile, pline de comori cu îngrijire -păstrate din trecut.</p> - -<p>Le-am visitat pe toate bisericile acelea, cercetând asupra istoriei -lor, admirând proporțiile lor perfecte, examinând de aproape -scumpele lor broderii, sculpturile lor, candelele lor de argint, -crucile lor smălțuite, Evangheliile lor legate ’n aur.</p> - -<p>Dar, în ciuda frumuseții lor, niciuna din zidirile mai mari nu mă -atrage așa de puternic ca aceste bisericuțe de sat pe<!-- p.53 --> care le-am -vizitat pănă și în cele mai depărtate colțuri ale țerii.</p> - -<p>O parte din țară e mai ales bogată în aceste gingașe mici -clădiri; e o parte care-mi e foarte dragă. Nicio cale ferată nu -profanează văile ei liniștite; nicio îmbunătățire modernă -n’a distrus simplul ei farmec. Aici mâna civilisației n’a stricat -nicio frumuseță originală; niciun pictor binevoitor n’a atins -veștejitele fresce de pe vechii păreți. Un colț de pământ și-a -păstrat personalitatea: fiind greu de atins a rămas neschimbat, -nedespoiat.</p> - -<p>Securea n’a dat jos glorioasele-i păduri, speculatorul întreprinzător -n’a clădit hâde oteluri, nici locuri de distracție; nicio înștiințare -monstruoasă nu desfigurează verzile-i livezi, clinele-i roditoare.</p> - -<p>De aceia și cele mai mărunte bisericuțe au fost păstrate. Stau -răspândite în locuri cu totul de neașteptat: cățărate pe vârfuri -de dealuri prăpăstuite, ascunse în văi împădurite, adesea -oglindindu-și gingașele siluete în râuri ce curg la basa lor.</p> - -<p>Înnalți brazi, ce se văd de departe, înfipți ca străji înnaintea -pridvoarelor, sânt semnele ce arată locurile unde stau.<!-- p.54 --> Bisericuțele -din urma lor sânt așa de mititele, încât din depărtare se văd numai -copacii.</p> - -<p>Acești brazi păreau că-mi fac semn făgăduind că voiu găsi comori -ascunse la picioarele lor; ei se desfac lămurit, întunecați, din -peisagiu, pentru că e un Ținut unde pădurile sânt de fag, nu de brad.</p> - -<p>Adesea am călătorit leghi ca să ajung la ele, peste cărări -pietroase, peste terenuri de mocirlă, prin râulețe pline de zvon -și peste povârnișuri fără de capăt, și niciodată n’am fost -înșelată; întunecatele străji nu m’au chemat niciodată în -zădar. Cele mai drăguțe mici ziduri le-am descoperit în aceste -locuri cu totul răzlețe.</p> - -<p>Unele erau total de lemn, de o coloare caldă, ca pânea neagră -de curând scoasă din cuptor, coperișurile lor enorme dându-li -înfățișarea de uriașe mușinoaie crescând în pământ rodnic.</p> - -<p>În de obște este o clopotniță deasupra, dar la unele clopotnița -stă de sine în fruntea bisericii, și e de cele mai multe ori de o -făptură delicios de gingașă.</p> - -<p>De nedescris e coloarea pe care o iea lemnul vechiu. E totdeauna -în armonie<!-- p.55 --> cu fondul, cu împrejurimile; fie pe o livadă verde, -ori în fața unor brazi întunecoși, fie primăvara, pe jumătate -ascunsă după meri în plină înflorire, fie toamna, când copacii -cari o încunjură sânt toți numai aur și rugină și roșu.</p> - -<p>Pădurea e adânc întunecată, cu lumini sure care sânt une-ori ca -argintul. Mușchiu verde căptușește adesea deschizăturile dintre -ramuri, dând întregului o moale înfățișare de catifea care -mulțămește ochiul.</p> - -<p>Înlăuntru, aceste lăcașuri rustice sânt copii ca o jucărie -a modelelor mai mari; toate sânt mărunte, dar orânduite în -același chip. La bisericile ortodoxe altarul e despărțit de restul -clădirii printr’un părete săpat și zugrăvit care atinge aproape -acoperișul și e în de obște încununat cu o cruce enormă. La -partea de jos a acestor despărțiri sânt chipurile sfinților celor -mai venerați. Sânt trei ușițe în acești păreți; în vremea -unei părți din slujbă aceste uși rămân închise.</p> - -<p>Femeile n’au dreptul să pătrundă în Sfânta Sfintelor dincolo de -catapeteasmă.</p> - -<hr class="long" /><!-- p.56 --> - -<p>Frumoase icoane am găsit eu adesea în aceste bisericuți vechi, aduse -aici fără îndoială din altele mai mari, când așa numite îmbunătățiri -izgoniau dintre zidurile înnoite comorile vechimii, care erau -privite de acum înnainte ca prea sărăcăcîoase ori prea șterse.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Îmi aduc bine aminte cum într’o seară, după ce m’am suit pe un -drum fără capăt, am ajuns în sfârșit la piciorul brazilor -cari-mi făceau semn de departe și cum am atins ușa deschisă a -sfântului lăcaș în clipa chiar când soarele scăpătà.</p> - -<p>Ziua fusese umedă, dar acest ceas din urmă înaintea întunerecului -își încerca frumuseța ca să răscumpere pentru posomorâri mai -timpurii.</p> - -<p>Sătenii, gâcindu-mi gândul, trimiseseră un țeran bătrân să -deschidă biserica. La apropierea mea, sunetul unui clopot mă -ajunse, zvonindu-și salutarea în aierul de seară.</p> - -<p>Ultimele raze ale soarelui atingeau aurii clădirea când fuiu -la ușă. Ca niște flacări ce joacă, ele străbătuseră înnăuntru, -răspândind glorioasa lor lumină asupra<!-- p.57 --> umilului cuprins, -încunjurând chipurile sfinților cu luminoase aureole.</p> - -<p>Erà o priveliște minunată!</p> - -<p>Pe prag stătea un țeran bătrân, tot în alb, cu mânile pline de -ramuri de cireș înflorite, pe care mi le întinse când se plecă -să sărute margenea rochiei mele.</p> - -<p>Înlăuntru, degetele iubitoare ale bătrânului aprinseseră multe -lumini, și aceleași flori fuseseră puse pios în jurul celei mai -sfinte din icoane, aceia pe care orice credincios trebuie s’o sărute -întrând în biserică.</p> - -<p>Lumina soarelui biruia lumânările, dar ele păreau să făgăduiască -a-și urmà după putință gloria când marele părinte se va fi dus -spre odihnă... Stând într’un colț de umbră, lăsaiu minunata pace -a lăcașului să-mi străbată sufletul, lăsaiu farmecul sfintei case -să mă încunjure ca un văl de odihnă.</p> - -<p>Soarele dispăruse; acum luminițele reieșiau, tari puncte de -lumină împotriva năvălitorului întunerec.</p> - -<p>Greu îmi erà cu adevărat să mă smulg de acolo; dar timpul, care -nu respectă emoțiile omenești, mergea înainte!</p><!-- p.58 --> - -<p>Afară, lângă ușă, o cruce de piatră enormă sta ca o stafie<!-- original: statie -->, -cu capul pierdut între ramurile de zăpadă ale unui pom în plină -floare. Crucea era aproape așa de înnaltă cât și biserica...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Felurite de fapt sânt formele acestor biserici țerănești. Când -nu sunt de lemn, ca acelea pe care tocmai le-am descris, ele sânt -mai mult date cu var, linia lor de căpetenie fiind solizii stâlpi -cari sprijină, în față, pridvorul. Abia de va fi o biserică -românească fără acest pridvor; el dă caracter întregului, e -izvorul de căpetenie al împodobirii. Uneori stâlpii au frumoase -capitèle săpate; uneori sunt numai zdraveni sprijinitori, dați cu -var ca și restul bisericii.</p> - -<p>Gingașe cu adevărat sunt clădirile pe care vre-un meșter cu -inima smerită le-a zugrăvit de sus până jos cu sfinți slabi -la față, în strălucite veștminte. Am văzut cele mai ciudate -podoabe de acest fel: întregi procesiuni de figuri arhaice în -atitudini țapene, ilustrând întâmplări din sfintele lor vieți. -Atunci și stâlpii din față sunt<!-- p.59 --> zugrăviți, adesea cu drăguțe -desemnuri, sămănând de aproape cu broderii persane, în vechi -colori albastre și roșii și brune.</p> - -<p>Coperișurile sunt totdeauna de șindilă, cu largi streșini ce -înnaintează, de cea mai caracteristică formă.</p> - -<p>Am văzut o biserică în mijlocul unui câmp de porumb. Coperișul -căzuse înlăuntru, păreții erau crăpați, pe alocurea căzând -în ruină, înnaltă floarea soarelui se ițiia la fereștile-i -fără cercevele și păsările-și făcuseră cuiburile între grinzile -bolților ei dărâmate. Era de plâns, cu adevărat, să privești așa -o desolare; dar niciodată n’am văzut o mai magică priveliște.</p> - -<p>Păreții erau încă acoperiți cu fresce, colorile fiind aproape -nevătămate; catapeteasma bogat săpată arăta încă semne de auritură; -abia erau stricate multele-i chipuri de sfinți. Zdravenii stâlpi -cari despărțiau o parte de alta stăteau tari și neatinși, afară -numai că pe alocuri învelișul lor de tencuială căzuse.</p> - -<p>Unic în adevăr era farmecul acestei ruine. Albastra boltă de -de-asupra-i era coperiș, și solemnii sfinți se uitau de sus<!-- p.60 --> de -pe ziduri ca și cum ei ar fi întrebat de ce nu s’a ridicat vre-o -mână prietenoasă ca să ocrotească frageda lor frumuseță, de -vifor și ploaie.</p> - -<p>Nu știu de ce o comoară ca aceasta a fost lăsată să cadă -în bucăți, — poate că nu e vreme să se caute de vechi ruine -într’o țară unde așa de mult e de făcut! În adevăr, biserica -era de o rară putere de fascinație, expusă astfel luminii zilei -dar supărător era gândul că, de nu va fi răpede acoperită, -drăguțele fresce vor cădea cu totul.</p> - -<p>Era un chip al Maicei Domnului care în deosibi mi-a atras atenția; -se uita la mine din fondul ei de aur cu ochi mari, patetici. Pe -genunchii ei stătea Pruncul Isus, țapăn ridicat, cu o mână -întinsă spre binecuvântare; copilul era slăbuț, cu o ciudată -față palidă și ochii cu mult prea mari pentru această față.</p> - -<p>Nu mă puteam smulge din acest loc de închinare părăsit: iarăși -și iarăși o cercetam de jur împrejur, sorbind în sufletul mieu -icoana ei.</p> - -<p>La urmă am lăsat-o, dar de multe ori m’am întors ca să prind o -ultimă priveliște.</p><!-- p.61 --> - -<p>Floarea soarelui stătea în grupe înnalte, cu capetele plecate -spre biserică de parcă voià să se uite înnăuntru; un sbor de -porumbei albi ca zăpada se rotiau în juru-i, aripile lor fără -pată scânteind în lumină. Aceasta am văzut-o la urmă; zidurile -ruinate și, plutind asupra lor, acești porumbei albi ca zăpada.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Mi-ar plăcea mai mult să vorbesc despre aceste bisericuțe. Pentru -mine acest subiect e plin de nesfârșit farmec; dar sunt multe -lucruri de care trebuie să mai spun, așa încât cu părere de rău -mă întorc la alte scene.</p> - -<p>Cei mai singurateci locuitori ai României sânt ciobanii, mai -singurateci și decât călugării în chiliile lor, căci călugării -se strâng în congregații, pe când ciobanii petrec luni întregi -singuri numai cu cânii lor pe pustii vârfuri de munte.</p> - -<p>Adesea rătăcind călare pe culmi am dat de acești paznici -tăcuți, sprijiniți pe bâtele lor, așa de liniștiți de ar fi -putut să fie chipuri cioplite în piatră.</p> - -<p>Marea boltă albastră era a lor, și minunata<!-- p.62 --> vedere asupra -zărilor fără de margeni; ai lor norii schimbători plutind une -ori peste capetele lor, alte ori ridicăndu-se ca un abur din -prăpăstiile de la picioarele<!-- original: picoarele --> lor: ale lor erau și tăcerea și -apusurile, răsăritul și floricelele de munte cu minunatele lor -nuanțe. Dar tot a lor era și furtuna, și ploaia, și zilele -de nepătrunsă ceață; a lor era singurătatea fără cuvinte, -nemângâiată de glas omenesc.</p> - -<p>Acești singurateci locuitori ai muntelui ajung aproape de o coloare -cu stâncile și cu pământul de care sunt încunjurați.</p> - -<p>Poartă mantii enorme, făcute din pieile oilor turmei, căzute pe -cale. Aceste veștminte buhoase li dau o înfățișare sălbatecă, -ce nu samănă cu nimic din ce-am văzut vre-odată; și băiețașii -poartă aceste extraordinare veșminte, care-i acopăr de sus pănă -jos, ferindu-i de ploaie și de vânt și chiar de prea arzătoarele -raze ale soarelui. Singurul lor adăpost sânt bordeie, pe jumătate -supt pământ, ale căror acoperișuri sânt făcute din brazde, așa -încât la o distanță mică abia de le poți deosebi. Aici, în -tovărășia dulăilor lor, ei petrec lungile luni de vară, până -ce frigul<!-- p.63 --> toamnei îi trimite pe dânșii și turmele lor înnapoi -la câmp.</p> - -<p>Sunt făpturi cu aspre căutături acești ciobani, aproape tot așa -de nepieptănați ca și dulăii lor. Singurătatea pare să li fi -pătruns în ochi, cari te privesc fără simpatie, ca și cum ei ar -fi pierdut obiceiul de a-i opri asupra feței oamenilor.</p> - -<p>Grea primejdie pentru drumeți sânt acești dulăi sălbateci, -și adesea stăpănii lor se uită la năvala ce dau nenorocitului -intrus, fără să miște un deget întru apărarea lui.</p> - -<p>De sigur că adesea un suflet de preț se poate gâsi între acești -străjeri ai muntelui înnalt. El va povesti atunci lucruri vrednice -de auzit, căci natura va fi fost învățătoarea lui, glasurile -sălbătăciunilor vor fi întrat în inima lui.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Mai puțin nesociabil e păstorul care-și mână turma pe pășuni -mai verzi.</p> - -<p>Nu e atâta de singuratec; chiar când nu trăiește cu un tovarăș, -el primește vizitele trecătorilor; expresia lui e mai puțin -posomorâtă, ochii mai puțin aspri, și ariile ce cântă din -fluier au o notă mai dulce.</p><!-- p.64 --> - -<p>Aici cojocul e înlăturat, dar atitudinea ciobanului e pretutindeni -aceiași: ori pe vârfuri pustii de munte, ori pe grase pășuni -lângă limpede râu, ori pe arzătoarele șesuri ale Dobrogii, -unde cale de mai multe leghi împrejur nu se vede nici un copac, -ciobanul stă, uneori ceasuri întregi, cu amândouă mânile supt -bărbie, răzimat în bâtă. Nu ține samă de vreme, se uită -țintă înnaintea lui, și ceasurile trec încet peste capul lui.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Odată am avut o curioasă impresie. Călăriam pe niște dune fără -sfărșit lângă Mare. Nimic nu mă putea încânta decât peisagiul -ce se întindea înnaintea mea: Marea era de o liniște moartă, -sămănând cu o oglindă de albastru stropit de puncte luminoase; -nisipul țermului era alb și scânteietor; valuri de căldură se -ridicau din pământ, arzându-mi fața; lumea întreagă părea că -gâfâie. Eu singură mă mișcam pe această imensitate; ale mele -erau bolta, Marea și nisipul.</p> - -<p>Cu toată căldura înnăbușitoare, calul mieu sălta voios, fericit -că simte nisipul moale supt copite. Aveam simțul că merg printr’un -pustiu.</p><!-- p.65 --> - -<p>De-odată calul se împotrivi, sforăi din nările lărgite; îl -simțiiu că tremură supt mine; sudoarea-i răsări pe tot trupul; -se opri subit și, învârtindu-se pe neașteptate împrejur, -nu mai voi să înnainteze. Nu se putea vedea nimic decât un -șir de movile de nisip joase, încovoindu-se, și ici și colo -având un smoc de iarbă, tare ori o rădăcină de levent maritim -plecat supt covârșitoarea căldură. Dar și eu aveam un simț -nestăpânit, ciudata impresie că era un lucru care sufla, ca și -cum pământul însuși s’ar fi sbătut supt piciorul nostru. Oarecum -împărtășiam temerea calului. Ce putea să fie?</p> - -<p>În ciuda împotrivirii calului, porniiu înainte, țiind strâns -frâul, când la fiecare clipă încerca să se întoarcă împrejur.</p> - -<p>Atunci văzuiu apărând în zare ceva straniu: o linie misterioasă -care unduia peste una din movile, ceva care avea viață. Avuiu -neteda percepție că sufla, ba chiar că-și trăgea suflarea.</p> - -<p>De-odată un om răsărì de undeva și stătù, o pată neagră, în -fața căldurii bolților ce păreau a clocì lumea. Omul acela erà -un cioban. Atunci pricepui și rostul<!-- p.66 --> acelei linii ce se mișca așa -de ciudat: erà turma lui.</p> - -<p>Copleșite de căldura toropitoare, oile se strânseseră la olaltă, -cu capetele întoarse înlăuntru, căutând adăpost una dela alta. -Neaflând ușurare, gâfâiau suferința lor tăcută.</p> - -<p><i>Ciobanul</i> stătù nemișcat, privindu-mă drept, cu o nepăsare -împietrită.</p> - -<p>Cred că niciodată până atunci și niciodată după aceia n’am -avut un mai pătrunzător simț de nesuferită căldură...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Oriunde i-am întâlnit, pe munți ori în câmpie, pe pășuni verzi -ori în pustiuri sterpe, acești tăcuți păstori mi s’au părut a -fi adevărată întrupare a singurătății, a tainei, a lucrurilor -nespuse.</p> - -<p>Prin singuratecele lor veghi între sălbătăciunile fără rost, de -sigur că ei s’au întors la o mai de aproape înțelegere a naturii; -poate că au descoperit stranii taine, pe care nimeni din noi nu le -știe!</p> - -<p>Toamna și la începutul primăverii, păstorii își mână turmele -înnapoi la munte. Îi afli căznindu-se încet pe drumurile mari:<!-- p.67 --> -o masă tăcută cu un conducător bătut de vifore în frunte, omul -și oaia de aceiași coloare de praf: obosiți la mers, storși, -supuși, știind că drumul lor nu este încă la capăt.</p> - -<p>Trecătoare vedenii ale sălbătăciei, umbre întoarse din singurătăți, -despre care nu știm nimic. Oamenii cu fețele duse pe gânduri și -ochi ce văd departe, oile cu capetele plecate vin către tine de -departe, trec, se depărtează și au dispărut, lăsând în urma lor -pe cale mii și mii de urme mărunte pe care vântul sau ploaia -răpede le șterge...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Este un neam rătăcitor, cunoscut în orice țară, un neam -încunjurat de taină, a cărui obârșie n’a fost niciodată -stabilită limpede, un neam care și în zilele noastre e nomad, -mișcându-se necontenit, mișcându-se din loc în loc. Oriunde -rătăcesc, Țiganii sunt priviți cu neîncredere și bănuială; -sunt știuți ca hoți; fețele lor negre și dinții scânteietori -atrag și răsping totdeodată. Este un farmec fără nume în ei, -și totuși străini sunt oriunde merg.<!-- p.68 --> Mâna ori cui este asupra -lor; nicăiri nu sunt bineveniți, neîncetat trebuie să se miște -de colo, colo, fără casă, desprețuiți, neodihniți călători, -de fapt, pe fața pământului.</p> - -<p>Totuși sunt locuri în România unde acești Țigani s’au așezat -în margenea satelor ori târgurilor.</p> - -<p>Aici, în mijlocul murdăriei de nedescris și a neorânduielii, ei -sunt adunați laolaltă în colibe gata să cadă și în bordeie, pe -jumătate goi, încunjurați de copii ce se ciorovoesc și de dulăi -sălbateci. Tainițele lor sânt acoperite cu ce au putut prinde: -tinichele vechi, scânduri rupte, zdrențe, bulzi de pământ, -bucăți rupte de scoarțe; nu sânt cuvinte pentru a înfățișà -murdăria ce-i încunjură, abjecta miserie în care roiesc.</p> - -<p>Niciodată n’am putut descoperi dacă totdeauna aceiași Țigani -trăiesc în aceste locuri ori dacă, după un timp, unii se duc, -lăsând tainițele lor fără nume altor drumeți, cari se așează -pe o vreme și apoi pleacă, făcând loc celorce vor să mai vie.</p> - -<p>Sânt aplecată a crede că uneori aceste sălașuri sânt locuri -de adăpost, unde hordele<!-- p.69 --> rătăcitoare caută ocrotire iarna, -când viscole și geruri aspre fac să nu se mai poată merge pe -drumurile mari. Dar și vara am văzut familii prăsindu-se prin -aceste mahalale sordide.</p> - -<p>Nesfârșit mai pitoresce sunt taberele de Țigani. Acest neam ciudat -își înfige corturile în tot felul de locuri. Pe câmpii întinse -întrebuințate ca pășune, pe malul râurilor, adesea pe ostroave -în mijlocul albiei apelor sau în margenea pădurilor.</p> - -<p>Pe cale vin, nu în trăsuri acoperite, cum îi vedem în țeri mai -blânde, ci în cară stricate, trase de cai slabi, pe jumătate -morți de foame, uneori de catâri ori de răbdători măgari cenușii.</p> - -<p>Pe aceste care, în mijlocul unui amestec nedescriptibil de prăjini, -de scoarțe, de acoperișuri de cort, de oale, de tigăi și de alte -multe, întregi familii își află locul; mame și copii, bunice și -moșnegi, băiețași și tineri mai de vârstă, fără să li pese de -nenorocitele dobitoace care mai că-și dau sufletul de atâta povară.</p> - -<p>Se opresc unde pot, uneori unde li se impune, căci multe locuri sunt -oprite, și nimeni nu dorește să aibă pe pungașii aceștia prea -aproape de casă.</p><!-- p.70 --> - -<p>Pentru mine aceste tabere au fost totdeauna un nesfârșit izvor -de interes. Oricând am zărit de departe siluetele corturilor -țigănești, n’am lipsit să merg acolo, și am cules impresii -fără număr între acești străini vagabonzi. Adesea am așteptat -să se descarce carăle; cu mult zgomot și multă gâlceavă, parii -de cort sunt înfipți în pământ, zdrențe descolorate de tot -felul sânt întinse asupra lor, fiecare familie ridicând coperișul -supt care va ocroti o clipă veșnica-i neodihnă.</p> - -<p>De atâtea și atâtea ori am rătăcit printre corturile acestor -horde flecare și certărețe de cerșitori, asediată de sutele -de mâni oacheșe care cereau gologani, încunjurată de fețe -întunecate cu ochii strălucitori și dinți albi ca zăpada. -Pe jumătate umili, pe jumătate aroganți, ei calicesc bani, -răzând între acestea și dând din umeri, scormonindu-mi hainele, -strecurându-și mânile în buzunarele mele; une ori mi se păreà -aproape că m’a năvălit un roiu de albine.</p> - -<p>Când eram călare, mai că mă dădeau jos de pe cal, copleșindu-mă cu -stranii binecuvântări, care adesea sunau ca blăstăme sau imprecații.</p><!-- p.71 --> - -<p>Dar o dorință pe care o strigau după mine erà totdeauna primită -recunoscător de inima mea: erà dorința de «noroc bun» pentru -cal. Fiind nomazi, ei prețuesc valoarea unui cal bun, și de oarece -totdeauna calul meu mi-a fost prieten, o astfel de invocație nu -mă puteà lăsà nemișcată; în zilele acelea gologanii ce i-am -sămănat printre ei erau dați cu o mână mai bucuroasă.</p> - -<p>Cele mai frumoase tipuri le-am descoperit în mijlocul acestui popor; -la orice vrâstă ei sunt neînchipuit de pitoresci, ba chiar așa de -mult încât une ori păreau că s’au pregătit cu gândul la efect.</p> - -<p>Am văzut bahadârce culcate în corturile lor, plecate asupra -oalelor în fierbere, mestecând mâncări misterioase cu bucăți de -bețe rupte. Nicio vrăjitoare bătrână din poveștile de zine ale -lui Andersen ori din «Nopțile arabe» nu poate sta la întrecere cu -aceste ciudate făpturi bătrâne înfășurate în zdrențe veștede -care odată au fost strălucitoare, dar care acum erau tot așa de -murdare și de vechi ca și ființele bătrâne pe care numai pe -jumătate le acoperiau.</p><!-- p.72 --> - -<p>Falnice fășii de stofă erau răsucite ca turbane în jurul -capetelor lor și de subt ele șuvițe de păr sur atârnau în -nepieptănată neorânduială peste ochi. În de obște o lulea de -lut alb era înfiptă în colțul gurii lor, căci și bărbați și -femei fumează; de fapt, fumul străbate atmosfera în jurul lor, -mirosul tabacului amestecându-se cu acela mai străbătător al -focurilor aprinse cât e tabăra de mare.</p> - -<p>Aceste bătrâne vrăjitoare sunt membrii respectați ai triburilor. -Blăstămurile ce strigă fac rânduială între tineri, aruncă -o oarecare teamă între copiii ce se ceartă gălăgios, cari -aleargă aproape goi, cerșind cu zgomot, făcând tumbe în praf, -rostogolindu-se în picioarele trecătorului. Acești pungași sânt -o grea încercare pentru răbdarea cuiva, dar în același timp un -izvor de nesfârșită desfătare pentru ochi, căci neobișnuit de -frumoși sânt unii din acești mici sălbateci, jimbați, urlători, -în floarea pământului; mici statui de bronz cu capete crețe, -buhoase, cu ochii mari încunjurați de șuvițe indescriptibile, une -ori așa de lungi și de cârlionțate, de par a fi pene negre la -pleoapele lor.</p><!-- p.73 --> - -<p>Întâmplător, o cămașă ruptă îi acopere prea puțin, ori brațele -lor sunt băgate în haine cu mult prea largi, mânecile fluturând -infirm pe mânile lor, dându-li înfățișarea unor momâi chemate -la viață. Niciodată nu sânt mai încântători decât când sar în -sus cum i-a făcut Dumnezeu, având ca singură podoabă un șir de -mărgele strălucitoare la gât.</p> - -<p>Acești mici vagabonzi în floarea pământului vor alerga poște -întregi după trăsură sau calul cuiva, calicind bănuți cu -palmele întinse, tânguindu-și necontenit aceiași plângere.</p> - -<p>Foarte frumoase sunt mai ales fetele tinere: drepte, de o statură -deplină, cu șolduri strâmte și gingașe mâni și picioare. Orice -zdreanță-și sucesc în jurul trupului plin de grație se preface -într’o podoabă care le prinde. Se vor acoperi cu orice lucru de -preț discalificat pe care-l vor culege pe drum. Une ori prețioase -vechi bucăți de broderie își vor isprăvi zilele pe trupurile -acestor atrăgătoare ființi, crescându-li farmecul, dându-li -înfățișarea unor regine cerșitoare. Cingători strălucitoare -ce se învârt în jurul șoldurilor și<!-- p.74 --> boiului lor țin laolaltă -toate aceste zdrențe, dând purtătoarei lor înfățișarea Egiptenelor -așa cum le vedem zugrăvite în frescele de pe păreții templelor.</p> - -<p>Supt falnicele cârpe pe care le leagă de capetele lor atârnă -șuvițe de păr de amândouă părțile feței, — șuvițe care -sunt împodobite cu tot felul de bani, cu bucățele de sticlă -colorată și de metal ori cu farmece de o ciudată înfățișare -sau cu medalii sfinte care se ciocnesc la mișcările lor. În jurul -gâtului lor atârnă lungi șiruri de strălucitoare mărgele care -scânteie și lucesc pe pieile lor de coloarea bronzului.</p> - -<p>Fetele acestea arată puțină sfială. Sunt zgomotoase și îndrăznețe, -nerușinate cerșitoare, cărora puțin li pasă dacă prin cămășile lor -rupte gât și sân iese pe jumătate goale la razele soarelui.</p> - -<p>Cu dinți albi strălucitori ele râd la tine, cu mânile ’n -șolduri, cu capul răsturnat, o lulea albă înfiptă îndrăzneț -în colțul gurii.</p> - -<p>Nedescris de grațioase sunt fetele acestea când vin la tabără -seara, ducând mari cofe de lemn pe cap. Ele înnaintează<!-- p.75 --> de -departe, drepte, cu pași săltați și legănate, pe când apa -aruncă stropi mari pe obrazul lor. Soarele apuind la spatele lor li -dă înfățișarea de umbre ce vin de foarte departe din pustiu, -unde cărările n’au nici început, nici sfârșit...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Bărbații nu sunt mai puțin pitoresci decât femeile: sunt -acoperiți cu zdrențe murdare, și mai adesea desculți. Dar am -întâlnit triburi mai puțin sordide, în care bărbații purtau -cizme înnalte, bernevici înfoiați și cămăși cu mânecile largi -atârnând. Ei aparțineau semințiilor mai prospere, oamenii având -o mai bună înfățișare deosebită, cu părul lung în cârlionți -atârnând de amândouă laturile feței: făpturi, căutături -urâte, de sigur, dar neînchipuit de frumoși totuși.</p> - -<p>Mulți Țigani sunt căldărari de meșteșug, dar din instinct -sunt hoți. Lăsându-și femeile să caute de corturi, bărbații -vor porni către sate, pentru a spoi oale și tigăi; dese ori îi -întâlnești pe mai mulți în șir purtând strălucitoare vase -de aramă ’n spate. Se strâmbă la tine și nu uită nici odată a -întinde o mână cerșitoare.</p><!-- p.76 --> - -<p>Alții au studiat datinele, «morala» și drumurile Țiganilor; eu -m’am uitat la ei numai cu un ochiu de artist, și în acest chip ei -sunt un nesfârșit izvor de bucurie.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>De neînchipuit e harmalaia și zvonul când tabăra se ridică. -Parii corturilor sânt smulși din pământ, păcătoșii cai cari -au căutat ceva hrană în iarba veștedă din margenea drumului, -sunt prinși de copii zgomotoși, cari au muncă ușoară, căci -nenorocitele vietăți sunt împiedecate și nu pot scăpa. Cu -resignare ei se lasă legați de cară; parii corturilor, scoarțele, -oalele și tigăile sunt încă odată mutate de pe pământ în -vehiculele care le vor duce în alt loc, și astfel tot înnainte, -fără sfârșit...</p> - -<p>Babele sunt așezate în față, supt tot buclucul acesta, și -cu dânsele copiii prea mici ca să meargă, bătrânii slabi, -nevolnicii și cei prea obosiți ca să se târască pe drumul greu.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Am văzut odată o încântătoare priveliște. Pe spatele unui -răbdător măgar fuseseră legați numeroși pari de corturi: cum -putea să-i ducă un dobitoc așa de<!-- p.77 --> mic, rămâne pentru mine o -taină. Între acești pari se fixaseră câțiva copilași goi, -ai căror ochi negri se uitau la mine uimiți de supt smocurile de -cârlionți creți nepieptănați.</p> - -<p>Măgarul se mișca din loc în loc păscând, parii grei se ciocneau -unul de altul, atingând pământul și stârnind mici nori de praf -ca fumul.</p> - -<p>Nici o grijă nu se putea ceti pe fața micuților; acest mijloc -de transport era fără îndoială lucru obișnuit. Păreau mici -maimuțe oacheșe aduse din clime mai calde...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Am întâlnit adesea părechi de bătrâni mergând laolaltă, -bărbați și femei gârboviți de vrâstă, obosiți, prăfoși, -acoperiți de zdrențe, cu lulele în gură; păcătoși vagabonzi, -dar totdeauna perfect pitoresci. Fără îndoială, mergeau să -spoiască în vre-un sat, căci bărbații purtau în spate neapăratele -oale de aramă, pe când bahadârcele aveau saci grei prinși de umeri -și un băț gros în mână. De-a lungul obrajilor lor de coloarea -pământului atârnau moale șuviți cenușii, care se mișcau în<!-- p.78 --> mersul -lor. Mi se părea că le-aș mai fi văzut adesea mai nainte; mi se -părea că recunosc ochii lor, privirea lor obosită, ba pănă și -ghiocul, semnul gâcitorului, pe care femeile-l purtau atârnând -de o sfoară la cingătorile lor; dar de sigur nu erau decât -exemplare din numărul cel mare al călătorilor din acest neam cari, -fără adăpost și obosiți de mers, rătăcesc necontenit pe pământ...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Mai ales un meșteșug e al Țiganilor. Sunt muzicanți născuți, -și vioara e instrumentul lor; și cel mai mic copil e în stare s’o -facă a cânta. Unii sunt lăutari de profesie. În grupe de trei -și patru merg din sat în sat, totdeauna unde e muzică de nevoie, -cântând răbdător, neobosit, ceasuri întregi, în soare sau în -ploaie, noapte și zi, la nunți, la îngropări ori la serbători.</p> - -<p>Când sunt cu taraful, acești trubaduri rătăcitori au și alte -instrumente pe lângă vioară. Alăute de o formă ciudată bine -cunoscute la Români supt numele de cobză, și un flaut alcătuit -din mai multe guri, flautul clasic întrebuințat în vremi trecute -de tata Pan cel bătrân.</p><!-- p.79 --> - -<p>De cele mai multe ori, bătrâni vagabonzi cu ochii melancolici -și spinările gârbove, cari sunt deprinși a se umili și ale -căror slabe mâni oacheșe au obiceiul de a cerși. Lăsându-și -zdrențele pitorești, acești lăutari rătăcitori au adoptat -hidoase haine vechi, pe care alții le-au aruncat. Sunt nesfârșit -mai puțin arătoși în acest veșmânt; au pierdut acel farmec -nedefinit carei-i încunjură de obiceiu, nu mai sunt decât bieți -bătrâni îmbrăcați în zdrențe urâte și nu mai alcătuiesc -o desfătare pentru ochi. Totuși sunt bine văzuți, căci muzica -lor e dulce și melancolică, stridentă și sălbatecă; e un dor -straniu în fiecare notă și, cu cât sunt strunele mai vesele, cu -atât mai mult ești aplecat să plângi!</p> - -<p>Un neexplicabil strigăt de patimă care cere, zace în melodia lor: -e oare o amintire a unor țeri depărtate, care odată erau ale lor -și pe care nu le-au văzut niciodată? Ori numai expresia veșnicei -nostalgii care-i mână fără odihnă din loc în loc?</p> - -<p>Într’o seară de vară am întâlnit un tânăr Țigan care venia -către mine din praful<!-- p.80 --> drumului. Așezat cu picioarele goale, -bălăbănind pe spinarea unui măgar, cu vioara supt bărbie, -fără atenție pentru orice alta, el cânta; cânta bolții de sus, -stelelor care veniau una câte una, uitându-se cu o palidă mirare -la acest singuratec vagabond, al cui era tot drumul... Cânta pentru -că era firea lui să cânte, cânta inimii lui care încă nu se -trezise, cânta sufletului lui pe care nu-l putea pătrunde.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>În orașe, Țiganii sunt întrebuințați ca zidari. Îi găsești în -grupe oriunde se face o casă: bărbați, femei și copii aducând cu -ei neorânduiala lor fără nume și pitoreasca lor murdărie.</p> - -<p>Seara, când, după ce și-au împlinit lucrul, își gătesc cina, -stând în jurul oalei care aburește, zdrențele lor de colori -felurite ajung strălucitoare supt razele soarelui apuind.</p> - -<p>Adesea un măgar răpănos e legat nu departe, și, într’un paner, -între vase de metal amestecate, de toate mărimile și formele, zace -un copil adormit înfășurat în ceva cârpe rupte.</p><!-- p.81 --> - -<p>Măgarul își poartă povara răbdător, gonind muștele cu coada -lui puțină.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>În luna crinilor, frumoase Țigăncușe merg pe uliți, ducând -vase de lemn pline de florile albe ca zăpada, puritatea crinilor -fiind în straniu contrast cu fețele lor arse de soare. În lungi, -mirositoare mănunche vând aceste flori trecătorilor. La fiecare -colț afli, sau culcate în atitudini pitorești, pe pământ, sau -stând drepte supt umbrosul unghiu al unui coperiș, — frumoase -făpturi cu fețele oacheșe bucuros deschizându-se în zâmbete care -fac ca ochii lor negri să lucească și dinții albi să fulgere.</p> - -<p>Figuri pline de o mândrie inconscientă, fețe la care trebuie să -te uiți și încă să te mai uiți, căci ele cuprind toată taina -atâtor drumuri pe care picioarele lor le-au lăsat în urmă!</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Vremea secerișului arată România în toată gloria ei, acea vreme -când munca omului își află răsplata, când, după ce pământul -a dat ce poate mai mult, bărbat, femeie și copil merg să adune -bogăția care face țara ce este.</p><!-- p.82 --> - -<p>Une ori, de fapt, e un ceas de desilusie, căci ploaia, grindina ori -seceta strică adesea opera grea a omului. Uneori pământul n’a -răspuns celor mai scumpe speranțe ale lui, n’a fost în stare să -dea roada lui.</p> - -<p>Am cunoscut ani când, luni întregi, n’a căzut o picătură de -ploaie, când, ca acei din vechime, cercetam îndelung cerul cu -aprinsa nădejde că norul mare cât mâna omului se va întinde și -se va revărsa în ploaia așa de strașnic necesară, dar norul trecea -și nu da ploaia ce făgăduise; ani când tot ce fusese încredințat -adâncurilor pământului se vestejia și usca pentru că dela April la -Septemvrie nu căzuse o picătură, așa încât grămezi de nenorocite -vite periau de lipsa pășunii pe care să pască.</p> - -<p>Grozave luni de încordată neliniște, de așteptare fără speranță, -care părea să-ți usuce sângele în vine, precum pământul era uscat -de nevoia ploii.</p> - -<p>Râurile nu mai aveau apă; țara bielșugului ajunsese o țară de -suspine, praful acoperind, parecă, toate cu un giulgiu de lipsă....</p><!-- p.83 --> - -<p>Dar mari sânt, de fapt, anii de îmbielșugare, când silința -omului rodește.</p> - -<p>În oceane de aur copt stă grâul supt imensa față a soarelui, -mândru de bogăția lui, glorioasă speranță îndeplinită.</p> - -<p>Și, din această vastă câmpie de rodnicie, mâna omului e aceia -care culege spicele coapte, care leagă snopii, care strânge -grăunțele. An de an, a trebuit să mă minunez de răbdarea -muncii omului, să mă minunez de extraordinara-i cucerire asupra -pământului.</p> - -<p>În cete, țeranii lucrează din zori până în apus, fără să -le pese de căldura ce se zbate căzând asupra capetelor lor. -Cămășile ca zăpada ale bărbaților contrastează cu șorțurile -colorate ale femeilor, care pătează câmpia arsă cu vii petece -de albastru, roșu și portocaliu, pentrucă la vremea secerișului -nimeni nu rămâne fără lucru, — cei foarte bătrâni singuri și -nedestoinici fiind lăsați în urmă spre a păzi casa.</p> - -<p>Din ceas în ceas neîncetat muncesc, pânăce amiaza-i adună în -jurul carălor, pentru frugala hrană de mămăligă și ceapă. -Priveliști de muncă, de sănătoasă sforțare, de simplă mulțămire! -Cât de adeseori n’am<!-- p.84 --> privit, cu emoție, dându-mi samă ce scumpă -a ajuns a fi inimii mele această țară!</p> - -<p>Dulăi veghetori păzesc casele și pe aceia dintre copii cari sânt -prea mici ca să lucreze; în umbra acestor vechicule plugarii își -iau o scurtă odihnă de un ceas, lângă boulenii lor cenușii, -cari în placidă mulțămire rumegă, pe când razele soarelui se -resfrâng, în coarnele lor enorme. Leneși ei își mișcă cozile -dela o lature la alta, îndepărtând muștele care, prea mult în -treabă, se adună pe coastele lor slabe ori lângă ochii lor mari, -visători. Cu ușoare întoarceri ale capetelor lor, ei urmăresc -mișcările stăpânilor, știind bine că și silința lor va trebui -să fie reluată, la ceasul apusului, când plugarii merg acasă.</p> - -<p>Numai pe moșii bogate se întrebuințează mașinele, și atunci mai -mult pentru bătutul grâului; aproape tot secerișul e făcut cu -mâna. Mici grupe de plugari activi se adună în jurul monstrului -de fier, al cărui glas zbârnâitor se poate auzi de departe, și -necontenit se ridică grămada de grâu până ce stă, o piramidă -de aur ars, supt marea boltă albastră.</p> - -<p>Într’amurg țeranii se întorc pe acasă,<!-- p.85 --> cu secerile pe umăr, -mergând lângă carăle lor pline vârf cu strălucitoare paie -bălane. De-a lungul drumului scârție carele acestea, într’o -ceață de praf. În serile fără vânt praful rămâne atârnat în -aier, acoperind lumea cu un ușor înveliș de taină, care plutește -peste oameni și vite, curățind zarea, îmblânzind toate colorile, -îndulcind orice contururi.</p> - -<p>Adesea soarele apuind aprinde această ceață; atunci atmosfera se -face straniu de luminoasă, ca și cum un foc grozav ar fi arzând -undeva în dosul valurilor de fum. E de nedescris ceasul acela: plin -de frumuseță, plin de pace, plin de nesfârșita mulțămire a -operei credincios îndeplinite, — ceasul când pașii tuturora se -întorc spre casă, se întorc spre odihnă.</p> - -<p>În șir fără de capăt se urmează carăle trase de acei boi -cenușii cu minunatele coarne; vin de-alungul drumului parcă s’ar -mișca într’un vis care trece încet într’un nor de praf și -dispare. Dar praful rămâne atârnat ca un văl tras asupra unei -vedenii care nu mai este.</p> - -<hr class="short" /> - -<p> -Recolta porumbului vine mai târziu; une ori în Octombre țeranii tot -mai adună<!-- p.86 --> rodul copt. Zilele sânt scurte, și, seara, umezeală se -ridică din câmpia întinsă și atârnă ca fumul supt bolta luminoasă. -O melancolie de nedescris plutește asupra luminii; melancolia -lucrurilor care au ajuns la capăt. O mare sforțare pare îndeplinită, -și acum anul nu mai are ce face decât să adoarmă încet...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar nimic nu e mai glorios decât toamna romănească. Natura vrea -să se îmbrace într’o ultimă mantie de frumuseță înainte de a -se mărturisi învinsă de înnaintarea iernii.</p> - -<p>Bolta se face adânc albastră; tot ce se ridică spre dânsa pare -să capete o nouă valoare. Copacii se îmbracă în culori minunate, -une ori ca aurul, alte ori ca rugina, câte odată roșii ca focul. -Între porumbul nalt cât omul, uriașa floare a soarelui stă -plecându-și capul, apăsată de greutatea roatei cu semințe; ca -niște stele prodigioase, petalele-i ca șofranul strălucesc pe -fundul bolții de azur.</p> - -<p>Am văzut câmpii întregi cu aceste plante uriașe, adevărate -oștiri de flori în chipul soarelui, triumfător galbene supt<!-- p.87 --> -razele marii lumini pe care îndrăznesc s’o imite. Dar adesea mi se -pare că-și întorc fața rușinată, cu trista conștiință că -nu sânt decât o biată copie a aceluia căruia-i poartă numele. -Se face uleiu din semințele acestor flori; de aceia țeranii le -cultivă așa de mult.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Adesea în umbra acestor uriași am văzut țerani așezați în cerc -împrejurul grămezilor de porumb, al cărui fruct îl curăță -de frunze. În piramide pitice portocalii, grăunțele coapte zac -risipite în largul câmpilor vesteji, și coloarea lor glorioasă -atrage ochiul de departe. Adesea năfrămile femeilor sânt de -aceiași coloare.</p> - -<p>Îmi plac aceste pete înfocate de coloare în mijlocul imensităților -aride ale câmpilor culeși; cu dragoste ochiul artistului se oprește -să le privească și numai fără voie se întoarce dela ele.</p> - -<p>O priveliște frumoasă e și aceia a șezătorilor țerănești, sau -în șuri largi ori curți, pentru a desface grăuntele porumbului -din știulete. Sunt prilejuri de mare bucurie, când tinerii se -adună, când râs și muncă se amestecă voios, când se povestesc<!-- p.88 --> -lungi povești și se cântă cântece de dragoste. Babele stau la un -loc, torcând sau țesând, cu capetele tremurătoare asupra sfaturilor -tăcute, cu ochiul asupra flăcăilor și fetelor, cari, îmbrăcați cu -ce au mai bun, cu o floare ochioasă după ureche, se privesc pe supt -ascuns, și glumesc, și se sărută, și sânt fericiți.</p> - -<p>Bătrânul lăutar țigan sau trubadur vagabond nu lipsește -niciodată dela aceste întâlniri. De unde-o fi, e sigur că vine, -șontâcăind, perpelit, desprețuit, o figură sordidă, cu vioara -sau cobza lui subțioară. Dar muzica lui e minunată și face ca -toate inimile să râdă, ori să joace, ori să plângă.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Aș evoca prea multe scene; prea multe vedenii răsar înnaintea -minții mele. N’am nici vreme, nici talent. Deci trebuie să mă -depărtez cu părere de rău și să las acest popor simplu la -munca lui și la jocul lui, la bucuriile și la năcazurile lui, la -speranțele și la temerile lui. Îi las la casele lor, — pașnice -odată, — un văl de praf apăsând asupra lor.</p><!-- p.89 --> - - -<div class="chapter" id="nr1-2"> -<img src="images/divide2.jpg" alt="" style="max-width:80%;" /> -<h3>II.</h3> -</div> - -<p>Nu departe de locul unde trăiam eu era un mare câmp gol, unde -soldații făceau exercițiu, și aproape zilnic mergeam călare -să-i văd la lucru.</p> - -<p>O curioasă legătură de simpatie m’a prins de la început chiar -de această vitează oaste mică, ajunsă acum a fi a mea. Avuiu -simțul puternic că niciodată n’am fost pentru ostașii miei o -străină, că ei țineau la mine; și cu voie bună călăriam -printre rândurile lor, de-alungul regimentelor, bucuroasă că sunt -cu ei, bucuroasă că țin calul în frâu, bucuroasă că este -viață în mine! Mă purtam fără sfială în mijlocul lor; n’aveam -nevoie nici de vorbe, nici de lămuriri; zimbiam la ei, și ochii lor -mă urmăreau cu priviri de prietinească<!-- p.90 --> mulțămire, dinții albi -fulgerându-li între buze când aclamau.</p> - -<p>Am fost în mijlocul lor când soarele strălucia în toată puterea -lui asupra câmpilor uscați și pârliți; prin ploaie și furtună am -fost în mijlocul lor și supt zăpada ce cădea; multe leghi de cale -am călărit în flancul lor prin valuri de noroiu fără nume...</p> - -<p>I-am auzit câte-odată râzând, și i-am văzut și cum joacă. După -obositoare marșuri m’am uitat la ei îndelung cum se întorceau -într’amurg, cântau laolaltă, cu flori veștede la ureche.</p> - -<p>Adesea mi-am oprit calul în marginea drumului, ca să-i văd trecând, -și praful ce-l ridicau picioarele lor mă învăluia unde stam.</p> - -<p>Un fel de magnetism trecea dela mine la ei: mă înțelegeau pe mine -și pe dânșii îi înțelegeam eu.</p> - -<p>În de obște, soldații sunt dresați la automatism, ca niște -păpuși care trebuie să se uite, să simtă, să lucreze întocmai -așa... Dar pentru mine ei erau oameni, oameni cari-și aveau casele -și măicuțele lor; fiecare-și avea speranțele lui, avea un lucru -pe care i-l cerea inima, — un lucru de care doria; lucrul acela -îl simțiam eu, și de<!-- p.91 --> aceia, când treceam printre dânșii, -aclamațiile lor mergeau după mine, care-i înțelegeam ca oameni, -și pricepeam că făceau așa pentru că țineau la mine, nu pentru -că li se dăduse poruncă să facă așa.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Multe aș avea eu de spus despre ostașii miei; mult am avut a face -cu dânșii și mai mult decât un prieten am numărat în rândurile lor.</p> - -<p>Când eram tânără de tot, bătrânul Rege m’a făcut colonel -onorific al unui regiment de roșiori, — cinste la care am fost -foarte simțitoare și care mi-a dat unele din ceasurile cele mai -plăcute ale vieții.</p> - -<p>În atâtea marșuri, mi-am urmărit regimentul, în atâtea manevre -l-am căutat peste dealuri și văi, călărind leghi întregi până -l-am găsit, undeva, într’o poziție ascunsă, și, cum dădeau cu -ochii de mine, soldații mei mă salutau cu strigăte bucuroase. -Puține sensații în viață mi-au umplut sufletul de o emoție așa -de adevărată ca urările îndreptate spre mine de roșiorii miei -viteji.</p> - -<p>Niciodată nu m’am simțit mai mândră ori mai fericită decât -călărind prin rândurile<!-- p.92 --> lor, ascultând aclamațiile lor, -simțind că au simțire pentru mine, că eram una cu ei, gata și de -aceia ca, la o întâmplare, să împart viața lor aspră, riscurile -lor, primejdiile lor. Și o știau și ei, o intuiție oarecare li-o -spunea, și de aceia trecea între noi ceva puternic și adevărat, -ceva mai mult decât omagiul convențional ce se datoria Doamnei lor, -Reginei lor.</p> - -<p>Dintr’o foarte depărtată țară am venit eu! Dar am știut cum -să-i iubesc și să-i înțeleg pe ostași. Eram mândră să călăresc -în fruntea lor; parcă aveam o convingere puternică în inima -mea că aș fi în stare să-i conduc la datorie, că li-aș putea -insufla curaj, ambiție, și că după mine și la moarte s’ar duce...</p> - -<p>Nu mă sfiesc să mărturisesc aprinsa mulțămire ce mi-o da acest -sentiment de putere, de putere amestecată cu bucuria de a fi -tânără și voinică și sănătoasă!</p> - -<p>Cei ce n’au încercat așa ceva nu pot cunoaște această mândră -sensație. Bucuria de a-ți simți soarele deasupra capului de a-ți -ști un cal bun ca sprijin, unită cu conștiința că toate inimile -se întorc spre tine, fiindcă ai tinereță și viață și lumea -ți-i dragă!</p><!-- p.93 --> - -<p>Nu vreau să spun că numai fiindcă puteam călări ca un ostaș -și-mi simțiam inimă bărbătească bătănd puternic în piept, -firea mea nu era gata să îndeplinească datoriile femeii.</p> - -<p>Am cunoscut și cellalt curaj, care e de nevoie la căpătâile celor -ce mor; am avut prilej să dovedesc că pot împărtăși cu alții -și zile de boală și năcaz, între scene între care doar iubirea -și mila să-și aibă locul.</p> - -<p>Nu-mi erau dragi ostașii miei numai în zile de părăzi și -steaguri desfășurate ’n vânt, în zile când îmi umpleau inima de -mândrie și plăcere, ci și în zilele de întunerec și de grea -încercare, când aripa morții flutura asupra lor și când și cei -mai viteji știau ce este jertfa.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Da, am fost cu ostașii miei, când o crudă încercare a înduplecat -vigoarea lor, energia lor și speranțele lor. Am fost cu ei -când erau strânși laolaltă, ca o turmă într’un lagăr, unde -holera-și făcea de cap, smulgând viețile lor tinere așa cum o -furtună smulge puternicii stejari.</p><!-- p.94 --> - -<p>Am împărțit cu ei aceste zile de surgun, când ei erau despărțiți -de oamenii ceilalți ca printr’o dungă de foc pe care puțini cutezau -s’o treacă. Am mers la ei pentrucă mulți se feriau de dânșii, am -mers la ei pentrucă mulți se temeau...</p> - -<p>Erau închiși, ca niște prisonieri, ca să nu poată întinde o -molimă fatală țerii celeilalte.</p> - -<p>Înțelegând groaza numelui de holeră și pentru inimile cele mai -viteze, dându-mi seamă de mizeria, de singurătatea, de chinul și -suferința ostașilor miei și de cât de puțini erau aceia cari -să voiască a rămânea cu dânșii, m’am crezut datoare să fiu eu -aceia care să rămân și am simțit că acuma sosise vremea să li -dovedesc iubirea mea, să-mi chem un curaj care știam bine că nu-mi -va lipsì niciodată când ceasul primejdiei va fi bătut.</p> - -<p>Frică mie? O, nu, nu! Nu-mi era frică, și de aceea-mi era mai -ușor decât cum li se părea altora în ce-i privește, dar, fiind -sănătoasă și plină de viață, deprinsă cu lucruri frumoase -și curate în jurul mieu, carnea și sângele mi se cutremurau -instinctiv la gândul că trebue să întru în<!-- p.95 --> atingere așa de -groaznică și să văd lucruri așa de triste la privire.</p> - -<p>Oarecare ajutor am putut să li aduc, pentru că până la venirea -mea lipsia. Nimeni nu fusese pregătit pentru acest crud biciu al -lui Dumnezeu pe care ostașii miei îl aduseseră cu ei din țara -dușmană. Totul se ținuse gata pentru răni și accidente, dar, -dacă lumea-și aduce aminte, Românii noștri n’au întâlnit la -1913 o împotrivire înarmată, ci au fost atacați de spectrala -boală care dădea jos omul în câteva ceasuri, băgând groază în -rânduri și oroare între cei cari trebuiau să li poarte grija. -Molima s’a întins cu o așa de înspăimântătoare iuțeală, -încât mulți, prinși de panică, fugiseră.</p> - -<p>Am strâns lângă mine medici și surori de caritate; cum era -firesc, prezența mea acolo unde infecția era mai mare mi-a dat -încredere și a dovedit că primejdia nu putea să fie așa de -mare. Îndată am fost încunjurată de inimi credincioase, gata de -orice jertfă, și lupta ce am purtat a fost o luptă bună, de și -piedecile împotriva noastră erau mari.</p> - -<p>Mă așezasem într’o tabără lângă Dunăre,<!-- p.96 --> pe calea ce trebuia -s’o ieie oastea mea întorcându-se din țara dușmană.</p> - -<p>Era numai un câmp gol, unde se ridicaseră lungi bărătci de lemn, -fără niciun confort, una lângă alta.</p> - -<p>Întunecate erau acele colibi de lemn, joase și pustii, clădite -pe pământul gol, cu o cărărușă ca un șanț la mijloc, și, -cum ploua din bielșug, cărărușele se făceau noroiu și de pe -asprele coperișuri de lemn apa curgea în pâraie, udând paiele pe -care ostașii mei erau întinși. Unul lângă altul stăteau murind, -murind vitejii miei ostași tineri, cari așa de veseli se duseseră, -cu speranță în inimile lor.</p> - -<p>La început orișice lipsia, și ploua înlăuntru din toate -părțile. Dar în curând avură paturi și cearșafuri și medici -din destul, și câteva devotate surori de caritate, care pas cu pas -se luptau cu boala crudă, care stăteau în umilă jertfire zi și -noapte lângă paturile celor în suferință.</p> - -<p>Între alții, câțiva medici indieni își oferiseră mărinimos -ajutorul. Veniseră din Turcia, unde făcuseră, și acolo, ispravă -bună. Deprinși cu o astfel de epidemie, asistența lor era foarte -prețioasă, pentru<!-- p.97 --> că mulți puteau fi salvați dacă li se dădea -îndată o îngrijire necontenită și neobosită. Așa de răpede e -cursul acestei boli, încât e esențial s’o combați chiar la cel -d’intăiu semn al ei. Acești medici indieni au rămas cu noi cât -timp am avut nevoie de dânșii, și ni aducem aminte recunoscători -de ajutorul ce ni-au dat cu neobosită energie pănă ce am biruit. -Afară de aceasta era pentru mine îndeosebi mișcător să pot vorbi -englezește într’un loc așa de neașteptat!</p> - -<p>Soțul mieu, care avea comanda asupra tuturor trupelor, venia zilnic -să inspecteze ce făceam noi. Prezența lui ni-a fost o mare -încurajare, și toți bolnavii noștri salutau sosirea lui ca un -semn că nu s’a lăsat la o parte nimic din ce puteà să le fie de -folos. Și fiul meu erà cu mine, fiul meu cel mai mare; el mi-a -fost mâna dreaptă, tovarășul de muncă, energia lui tânără -întrând în acțiune unde zimbetele mele nu ajungeau.</p> - -<p>Multe zile am rămas în mijlocul soldaților mei și Dumnezeu mi a -îngăduit să pot fi de vre-un ajutor; zile de strașnică trudă, -zile de întunerec, când ce vedeam<!-- p.98 --> erau lucruri pe care niciodată -nu voiu mai puteà să le uit.</p> - -<p>În vremea aceasta m’am apropiat foarte mult de inimile ostașilor -miei. Ei știau că nu m’am ferit de ei când mulți se temeau; ei -știau că am rămas cu ei așa încât să nu se simtă părăsiți, -să nu fie tratați ca niște lepădături, când așa de crudă li a -fost partea.</p> - -<p>Pe deplin fuiu în stare atunci să le dovedesc că străina nu mai erà -străină, ci cu toată inima și sufletul întreg, dintre ai lor una!</p> - -<p>O, bieții mei ostași tineri! I-am văzut cu umflatele fețe vinete, -cu ochii căzuți în cap, sângerați, spectrali, i-am văzut în -spasme groaznice, când orice ajutor omenesc li lipsia, i-am văzut -țapeni și muți când își sfârșiseră ultima luptă; am stat -lângă paturile chinului lor, rugându-mă tăcut pentru umilele lor -vieți fragede. Cele dintâiu zimbete ale lor eu le-am cules, când, -după zile de tortură, ei se strecurau iarăși pe încetul spre -viață.</p> - -<p>Nici în mormintele lor ei nu se puteau simțì, astfel, uitați. Am -îngenunchiat lângă ele, acolo unde ar fi îngenunchiat<!-- p.99 --> mamele -lor, soțiile, copiii lor, și pe fiecare moviliță pustie am -sămănat flori de mireasmă, ca și florile ce cresc în jurul -caselor pe care nu le vor mai vedeà. Noi n’am vrut să lăsăm ca -ei să fie aruncați în groapa comună, ci am dorit ca fiecare din -tinerele lor trupuri să fie însemnat cu crucea lui.</p> - -<p>Zilnic cercetam de jur împrejur colibele mele, odată, de două, de -trei ori, cum cerea nevoia.</p> - -<p>Uneori soarele ardea de nesuferit deasupra capetelor noastre, -prefăcând adăposturile de lemn în sobe încălzite peste măsură, -din care ieșiau desgustătoare duhori de boală, amestecate cu -mirosul antisepticelor, în aburi pe cari cu greu puteai să-i -înfrunți.</p> - -<p>Dar și mai rele au fost zilele de ploaie: pământul nostru -românesc fiind bogat, tot lagărul s’a prefăcut într’un râu de -noroiu curgător! Prin coperișurile crăpate ale colibelor noastre -picurau reci pârâiașe în paturile celor în suferință; până -la genunchi înnotam prin noroiu. În zilele acestea de depresiune -trebuia să-mi îndoiesc silințele și zimbetele...</p><!-- p.100 --> - -<p>Simțiam lămurit cum cădeà curajul fiecăruia odată cu căderea -barometrului. Cu cât mai grea apărea sarcina noastră; cu cât -mai imposibilă speranța; cu cât se făcea maì desperată luptă -cu moartea! Căci cu adevărat cruda boală părea că turbă cu -creșterea umezelii și murdăriei.</p> - -<p>În zilele acestea aveam grijă să-mi fie mânile de două ori mai -pline, să fie florile ce aduceam cele mai frumoase ce puteam găsi. -Mișcătoare erà plăcerea betegilor mei și pentru cea mai umilă -crenguță; fețele lor nenorocite se<!-- original: șe --> luminau ca prin minune, și -ceice erau prea slabi ca să-și ridice capetele își întindeau -spre mine tremurătoarele degete, nerăbdători să primească și -cel mai mic dar.</p> - -<p>Li aduceam și lămâi și bomboane acrișoare, căci nestinsă -li erà setea, parcă foc li-ar fi ars în gâtlej. N’o să uit -niciodată cum sugeau lămâiele acelea, întinzând mânile ca să -mai aibă!</p> - -<p>Celor ce erau mai bine acuma ni erà îngăduit a li da vin, și -mare bucurie erà când apăream în prag cu brațele pline de -sticle, altele fiind aduse în urma mea de aceia cari cu credință -mă întovărășiau în<!-- p.101 --> toate aceste drumuri. De sigur că eram -binevenită, căci cu mânile goale nu veniam niciodată.</p> - -<p>Dar era una din aceste colibe unde zăceau gemând cei mai greu -bolnavi dintre toți și căreia îi ziceam «gura iadului»: a -întra între păreții ei de lemn erà parcă ai fi pătruns în -cuprinsul vre-unui vis grozav.</p> - -<p>De fapt aici nu puteam face alta decât să stau cu mânile -încrucișate, ridicându-mi cugetul în fierbinte rugăciune către -Dumnezeu!</p> - -<p>Întunecate scene de miserie a noastră, muritorii, care și acum -rătăcesc prin mintea mea, vedenii de moarte și de spectrală -suferință, la care nici iubirea nici știința n’ajută la nimic.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Dar am și alte amintiri din aceste zile, amintiri de o speță mai -puțin jalnică.</p> - -<p>Am văzut multe regimente întorcându-se din țara străină, nebune -de bucurie când piciorul atingea din nou pământul de naștere.</p> - -<p>Veneau peste Dunăre, pe poduri de luntri. Stăteam pe țermul care -erà pentru<!-- p.102 --> dânșii «acasă», și am fost cei dintâiu să primim -bucuria lor cea mare, chiotele lor, nebuna lor desfătare. I-am -văzut trântindu-se jos, rostogolindu-se în praf, căci și praful -acela tot țara lor erà, țara inimii lor!</p> - -<p>Crunți erau și obosiți de cale, unii din ei în zdrențe, dar -toți cântau; răsunau cerurile de cântecele bucuriei lor.</p> - -<p>Inima mea răspundea acestor manifestații de entusiasm, când veniau -în cete lângă mine, așa de bucuroși, parcă-mi erà fiecare un -prieten al meu de aproape.</p> - -<p>N’a fost dat la multe princese și regine să fie într’o atingere -așa de apropiată cu oștile lor, dar, tocmai pentrucă aceasta e o -țară mică, și cei de pe tron iau parte la fapta cea adevărată. -Poate că este în firea mea ceva care mă face să pot fi de ajutor -când se cere neapărat curaj și energie; atunci puterile mele pare -că sunt de două ori pe atâtea și forțele mele nu se isprăvesc -niciodată. Cât vor fi fost ele de grozave, binecuvintez acele zile -de molimă deslănțuită, căci m’au dus mai aproape de cum puteà -face orice alta de inima poporului meu. Lor li se păreà că să vin -eu la dânșii la un ceas ca acela erà o<!-- p.103 --> silință dincolo de ce se -poate așteptà de la o princesă!</p> - -<p>Ce știau ei până atunci decâtă dragoste sunt eu în stare, -decât ajunsesem a fi una cu ei în inimă și în suflet...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Așa de decorativ nu e soldatul român, dar e hotărît, e gata să -ajute, e cumpătat, ba e și vesel la locul lui.</p> - -<p>N’are nevoie de mult confort; poate merge mult în căldură și -în frig. Mulțămit cu puțin, se poate hrănì cu o bucată de -mămăligă și poate dormi cu capu în mantà la un colț de șanț.</p> - -<p>Oacheși țerani mărunți, cu ochii negri, nu așa de arătoși, -nu prea bine rânduiți la îmbrăcăminte, nu prea cocheți; dar, -iată, eu sunt sigură că nu e țară cu mai buni oșteni decât -România. Soldatul e aici neobosit, e răbdător, e credincios; el -merge până cade; Țara lui, Regele lui, căpetenia lui se pot -răzimà pe el, siguri că nu va lipsì dela datoria lui.</p> - -<p>Cu mândrie scriu aceste cuvinte, și mândră sunt aducându-mi -aminte că, din ziua întâia a venirii mele între ei, prietenă -li-am fost!</p><!-- p.104 --> - -<p>Deoarece aceste pagini au fost scrise ca scene văzute de ochii -Reginei lor, bucuros le-aș sfârși cu o vedenie a ostașilor mei pe -care mi-o aduc aminte într’un amurg.</p> - -<p>Tot în vremea aceia de holeră. Două săptămâni le petrecusem -între ei, și fusesem chemată într’un sat departe, unde locuitorii -aveau nevoie de ajutor.</p> - -<p>Soarele apunea pe Dunăre; cer și apă erau aprinse de un roșu -înfocat. Multe regimente cantonaseră pe malul râului și încă -mai multe de ceia parte a drumului, pe câmpul gol. Din cauza molimei -trupele acestea fuseseră ținute în bivuacuri, — grea încercare -pentru oamenii nerăbdători de a se găsi iarăși la casele lor.</p> - -<p>Drumul îmi erà între cele două tabere. Ca piramide pitice, -corturile se desfăceau pe bolta înflăcărată; o liniște ca de -minune se așternuse asupra lumii cum înnaintà vehiculul mieu spre -soarele apuind.</p> - -<p>Ziua fusese caldă, aprigă lupta cu moartea; eram obosită, cam -deprimată; și de aceia slava cerului erà ca o minunată vădire -după atâtea priveliști dureroase. De departe însă ostașii m’au -văzut că mă apropiiu; din amândouă laturile ei alergau<!-- p.105 --> spre -mine, chiuind, aruncându-și bonetele în sus, îmbulzindu-mi calea -cum treceam.</p> - -<p>Eram îmbrăcată ca soră de caritate, numai în alb. Ridicându-mă -în picioare, li făcuiu cu mâna ca răspuns la salutare.</p> - -<p>Nu li puteam vedea fețele, căci soarele-mi era în ochi, dar li -auzeam chiotele, strigătele de bună venire; știam că li pare bine -că mă văd, că simt prietenia mea pentru dânșii....</p> - -<p>Așà trecuiu prin mijlocul lor, motorul mieu ducându-mă departe -de vederea lor spre alte drumuri de suferință, spre alte suspine -și lacrimi, dar sunetul de glasuri ale ostașilor miei nu mă -părăsià, și el mi-a rămas totdeauna ca o binecuvântare ce -păstrez în adâncul însuși al inimii mele!...</p> - -<p class="near_sig">18 August 1916.</p> -<!-- p.106 --> <!-- p.107 --> - -<div class="chapter" id="nr2-0"> -<h2>Partea a II-a.</h2> -<!-- p.108 --> -<!-- p.109 --> -<img src="images/divide1.jpg" alt="" style="max-width:80%;" /> -</div> - -<p>Vara trecută am scris câteva foi menite Țării celei mari care -mi-a dat nașterea. Simțiam nevoia ca țara aceia să vadă țara -care e a mea acuma prin ochii cuiva care a învățat s’o iubească -adânc și să simtă adânc farmecul ei.</p> - -<p>Nu numai în acea țară mare de dincolo de Mări schițele mele -ușoare au întîmpinat bună primire, și de aceia în această -vreme de tristeță națională m’am îndemnat ca încă odată să -ieau condeiul, și anume pentru a vorbi despre locurile ce mi-au fost -dragi aice.</p> - -<p>Cu trezirea primăverii un dor nemărgenit, pe care nu-l pot -stăpânì, îmi umple sufletul. Ca prinsul care caută prin -zăbrelele fereștii să descopere un colț din cerul<!-- p.110 --> care-i e mai -cunoscut, mă încerc a deosebì mai limpede vedenii din locurile -care din inima aceasta s’au rupt.</p> - -<p>Scoasă din sălașurile mele, ele-mi răsar mai scumpe decât -oricând, acele locuri de unde cu sabie și foc am fost surgunită. -Ele au ajuns pentru mine Raiul pierdut spre care toți tindem cu dor. -De aceia m’am gândit că, în aceste zile de încercare, măcar -condeiul mieu ar puteà să vă îndrepte, pe câțiva din cei ce -sunteți ca mine, înnapoi spre locuri de care tânjiți.</p> - -<p>Sarcina ce am luat-o asupră-mi va fi și amară și dulce, și, -dacă poate vorbele mele vă vor atinge sufletul, unii veți -încercà să vă amintiți că adesea mi s’a părut a scrie cu -însuși sângele inimii.</p> - -<div class="chapter" id="nr2-1"> -<h3>I.</h3> -</div> - -<p>Dacă sânt mai mult aplecată să vorbesc de munte, de câmp și de -șesuri decât de orașe și uliți și să descriu sate, biserici -și locuri singuratece, e poate și pentru că artistul din mine -m’a făcut întâiu a iubi această țară. Dar totdeauna către -cei umili, către țerani m’am simțit mai puternic îndreptată,<!-- p.111 --> -datinele și obiceiurile lor, bucuriile și jalea lor m’au mișcat -uimitor.</p> - -<p>Simțiam o dorință de a-i cunoaște pentru a-i înțelege, de a fi -primită fără neîncredere în mijlocul lor.</p> - -<p>Îmi erà drag de spațiile largi în care locuiau, de mireasma -bunului pământ în care-și înfigeau plugul; și am înțeles -astfel și poezia prafului care li acoperia munca, neîncetatele -lor silinți spre un ideal înfășurat în umbră, pe care nu-l -înțelegeau încă deplin.</p> - -<p>Nimic nu este în țara aceasta românească pe care să nu-l fi -iubit eu. Mai adânc și decât copiii născuți pe brazda ei -m’am împărtășit eu sufletește cu șesurile ei întinse, cu -nesfârșitele-i drumuri, cu apusurile de soare, cu pajiștele-i -umede de roua zorilor, cu pădurile-i adânci și câmpii de grâu -copt luminând ca aurul. Mi-a fost drag și de spinul uriaș care -în vre-un loc sterp și pietros întindeà spre ceruri frumusețea -fără folos a țepoaselor lui brațe. În cursul rătăcirilor mele -am ajuns la locuri așà de singure încât păreau a fi la capătul -lumii, și am stat acolo de am privit gloria ultimă a soarelui -până se coborî<!-- p.112 --> spre odihnă, și mi-a plăcut de singurătatea -din jurul mieu. Mi-a plăcut de bolta aprinsă a cerurilor, de -strania melancolie a nopții ce cade, de mirosul rouăi ce se ridicà -din ierburi, de vălul prafului ce atârnà asupra lumii. Mi-au fost -dragi toate, adânc și cu adevărat dragi!</p> - -<p>Acuma cea mai mare parte din ce am avut, a trebuit să rămâie -în mânile celor cari-i vor fi fiind stăpâni aspri și fără -milă, ale celor cari vor fi găsind mijloc de a scoate sânge și -din pietre. Dar Dumnezeu vrea de sigur ca aceasta să fie numai -o încercare fără trăinicie, ce s’a trimis asupră-ni ca să -înțelegem mai bine cât am iubit acea țară și ce scumpă ni-a -fost.</p> - -<p>N’aveam nevoie să se rupă de la mine ca să-mi dau sama cât mi se -legase de inimă acest pământ; totuși dela fereastra adăpostului -mieu, orice icoană ce zăceà adormită în sufletu-mi, mi se -înnalță înnainte, limpede, minunată. Ci așà sunt de multe, -încât abià de știu pe care s’o schițez mai întâiu....</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar, cum gândurile mi se întorc așà de firește mai degrabă -decât oriunde la<!-- p.113 --> locul unde mi-am lăsat micuțul cel din adânc -și așà de mult iubit, să stau o clipă ca să vă spun despre casa -care așa de călduros m’a adăpostit atîția ani.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dragă casă a Cotrocenilor goală ești acum.</p> - -<p>De mă întorc la voi, Cotrocenilor, cum o să vă găsesc? Cu -bucurie mă veți primi voi ori tremurând încă de tot ce ați -văzut?</p> - -<p>Că tare mi-ați fost dragi voi, Cotrocenilor!</p> - -<p>Iarna, vedeam din pat cum răsare soarele asupra orașului. -Deprinsă, cum eram, să mă scol din vreme, această serbătoare a -colorii a mea erà în fiecare dimineață. Împotriva înfocatei ei -străluciri copacii goi își rășchirau ramurile, negre și de tot -stolul ciorilor. La anume clipe se ridicau toate în văzduh dintr’o -dată, trăgând mișcătoare linii de negru pe bolta portocalie.</p> - -<p>Primăvara, mă trezeau păsările cu chiscuitul lor ori trâmbițele -casărmilor chemându-mă la primblarea mea călare din fiecare zi. -O, cum le cunoșteam de bine pe aceste trâmbiți toate, de puteam -spune după sunetul lor deosebit care erà regimentul ce pornia în -marș. În tinereța mea,<!-- p.114 --> regimentul care erà al mieu cântà -totdeauna o anume bucată ca să mă înștiințeze că el îmi iese -în cale.</p> - -<p>Sunetele acelea din Cotroceni! Pe toate le știu, și, de aud acum -de-odată ceva care samănă cu ele, îmi bate inima și lacrimi îmi -răsar pe gene.</p> - -<p>Primăvara și în vara timpurie nopțile răsunau de chemarea -trâmbițelor; le umpleà și depărtatul lătrat al câinilor; iar de -Paști auziam glasuri de fete cântând în cor «Hristos a înviat -din morți». Și apoi de jos din oraș sunete vesele de valsuri -veniau plutind până la pașnica noastră grădină ca să amestece -frivole note cu cântecul privighitorilor ce se îngânau până -adânc în noapte. Plin erà văzduhul de mireasma florilor. Dar -astăzi toate aceste lucruri nu mai sunt, nu mai sunt așà!</p> - -<p>Tot mai aud grăbitul pas al copiilor miei alergând spre mine prin -cărările acoperite cu nisip, — cu mânile pline de flori și -pletele frumoase fluturând în vânt. Totdeauna, la orice vrâstă, -îmi alergau astfel înnainte cu mânile pline de flori, știind cât -țin eu și la cea mai umilă dintre plante.</p> - -<p>Îi văd cum vin unul după altul, și totdeauna era unul mai mititel -ca să iea<!-- p.115 --> locul aceluia care crescuse... Anul trecut, micuțul -Mircea... Și tot cu flori în mână veniau la mine.</p> - -<p>Altele erau florile după vreme; întâiu timpuriile viorele, apoi -ghiocelul, ori un subțirel toporaș alb; pe urmă vin curpenii -de pădure, luminoși ca soarele, apoi lalelele și stânjineii, -liliacul și trandafirii, până ce miezul verii îmi aducea crinii -albi ca zăpada, cu străpungătoare mireasmă și mari aproape cât -și copilul care-i aducea spre mine.</p> - -<p>Dar astea s’au dus, s’au cam dus... Mircea zace în mormântul lui -rece, și ostași cari nu sunt ostașii noștri stau de sentinelă la -ușa casei noastre...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Cotrocenii erau odată o mănăstire ascunsă ’n păduri, care o -despărțiau cu totul de oraș. Bătrâna-i biserică tot stă -dreaptă la mijlocul curții, încunjurată de castani, cari, când -sunt în floare, par împodobiți cu mii de făclii înfipte ’n -ramurile lor. Iar, toamna, frunzele li se prefac în scump aur, pe -când iarna arborii se sprijină goi și înfiorați de zidurile -lăcașului.</p><!-- p.116 --> - -<p>Nicio restaurație greșită n’a profanat stilul bisericii. Stă -încă neatinsă, păstrându-și farmecul de odinioară, dar, din -nenorocire, când s’a rezidit casa din juru-i, nimeni n’a avut -gândul de a o face la loc după frumoasele modèle ale bătrânelor -mănăstiri din alte părți ale țerii.</p> - -<p>Simțiau nevoie să ni clădească un «palat», nebănuind măcar -că Domnița venită din locuri așa de depărtate va fi cândva -cea mai înfocată admiratoare a unui stil pe care mulți l-au -uitat, de pe urma importațiilor mai nouă din străinătate. Astfel -arhitectura casei n’are frumuseță, afară de o mică parte pe care, -târziu, am adăugit-o noi.</p> - -<p>De și am cheltuit multe ceasuri fericite supt acest acoperiș, unde -atâția ani mi-a fost casa, acum dorurile mele toate spre biserică -merg, unde zace însângerată o parte din însăși inima mea.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Înlăuntrul tainicei tăceri a lăcașului mai mult decât un -oaspete nobil și-a aflat odihnă. Nobili oaspeți ale căror nume -sunt săpate pe vechile lespezi sepulcrale. Dar, pe lângă acele -morminte, este acolo<!-- p.117 --> o piatră pe care nici un nume nu-i scris. -Mic și nespus de singuratec este acela ce zace acolo, așteptând -întoarcerea celor ce n’au avut timp să-i sape numele în marmoră.</p> - -<p>Cândva ne vom întoarce; atunci o inscripție se va pune acolo, -după vechea datină, — și nu vor trebui multe cuvinte căci numai -patru ani, așa de scurți, a fost el oaspete pe acest pământ când -Dumnezeu l-a chemat aiurea, în mai fericite ținuturi.</p> - -<p>Chiar lângă mormântul cel fără nume este o piatră pe care scrie:</p> - -<p>«În floarea tinereaților, în vrîsta voiniciei, cumplita moarte -au răpit din cinstea boieriei pre tinerel Constandin, odrasla cea -aleasă a Radului biv Vel Spătar. Oh jale tânguioasă! Din rodul -cantacuzinesc trăgându-și nemurirea, aici cu cinste astrucat, ca -pentru pomenire. Douăzeci și doi de ani fiind, pre a lui maică a -lăsat pătimind. Leatul cel de la Hristos o mie șapte sute trei -întregi și doaozeci. Lăsând suspinuri multe neamului său, și -maică-sa întristăciune mare și lacrămi de a pururea, fără -încetare, Hristoase Dumnezeule, varsă-ți<!-- p.118 --> milostivirea de-i -odihnește sufletul, dându-i Tu mântuirea; 1729».</p> - -<p>Duioase vorbe, pline de răsunetul vechilor dureri, de pot sta -deocamdată și pentru celalalt mormânt, unde numele nu e.</p> - -<p>Pe unul îl chema Constantin, Mircea era cellalt<!-- original: celallt -->; unul și-a atins -al douăzeci și doilea an, cinci veri n’au trecut peste creștetul -celuilalt<!-- original: celuiallt --> —, dar aceiași e durerea de mamă din veac în veac; -oricât de îndelungă și oricât de scurtă i a fost dăinuirea, nu -cu anii i se poate măsurà suferința.</p> - -<p>În primăvara aceasta, Mircea nu-mi va aduce flori; în zădar ni va -înflori grădina; se vor vesteji curpenii, lalelele se vor trece, -se vor răspândi trandafirii, locurile iubite nu vor duce crini pe -mormântul care nume nu are.</p> - -<p>Tot vor cânta privighitorile, și miresme vor pluti iarăși în -aier, dar trâmbițile ce vor suna, nu vor mai fi ale oștirii -noastre.</p> - -<p>«Și de aceia», spune Scriptura, «eu slăvesc pe morții cari sunt -acuma morți, mai curând decât pe cei vii... Căci ei n’au văzut -fapta rea care s’a făcut supt soare».</p><!-- p.119 --> - -<div class="chapter" id="nr2-2"> -<h3>II.</h3> -</div> - -<p>Pentru ochiul celui indiferent, este numai puțină frumuseță în -câmpiile din jurul Bucureștilor. Ele sunt uniform plane, prăfoase, -fără arbori, și când se topește zăpada, adesea ori nu-s decât -mari lacuri de mocirlă.</p> - -<p>Nu dintr’odată am învățat eu să le țin în samă. Venisem doar -dintr’o țară de verzi pășuni și de copaci largi în ramuri, și -seaca goliciune a acestor câmpi mi-a fost greu dintru’ntâiu să -li-o sufăr. Îmi era dor de pajiști, însetată eram de umbră. -Încetul pe încetul mi s’au deschis ochii să văd frumuseți de -care la început nu știam.</p> - -<p>Fără să țin în samă neîndurările vremii, am călătorit în -lungul și largul lor, în toate anotimpurile. Nu-mi păsa nici de -ceață, nici de vânt, nici de ploaie; și nici viscolele nu mă -puteau ținea acasă, nici fierbintele soare de vară.</p> - -<p>Îmi plăcea să rătăcesc departe de drumurile bătute, să descopăr -locuri pe care puțini le-au fost văzut vre-odată. Iarna, treceam -în saltul calului peste întinderi nemărginite de zăpadă, când -cer și pământ se făceau una, când nu păreau a mai fi<!-- p.120 --> nici hotare, -nici zări, ci numai o nesfârșire pierdută de alb, care tot mergea -și mergea și mergea.</p> - -<p>Copitele calului mieu lăsau o ușoară urmă după mine, și -adesea-mi părea rău că profanez astfel sfințenia giulgiului -de omăt fără pată. Și atât de adâncă era în juru-mi tăcerea, -că-mi apăsa pe cap ca o povară, mă copleșia cu puterea ei -și aproape mă făcea să mă tem. Când și când un zbor de cioare -plutiau jos supt bolți, și croncănitul lor făcea și mai puternică -singurătatea către care călătorisem, departe așa de mult de -locuințile oamenilor.</p> - -<p>După lungi luni de iarnă, mare-mi era bucuria de primăvara ce -se trezia. Știam unde se pot afla cele mai timpurii dintre flori; -drum lung aș fi călărit pentru a culege cei d’intâiu clopoței -galbeni, pentru a avea bucuria vre unui covor albastru de viorele -într’o pădure hăt hăt departe; îmi era drag de cea d’intâiu -nălucire cețoasă de verde pe sălcii, și cunoșteam locuri -singuratece unde ele stăteau în cete, lăsând ca plângătoarele -lor crengi să se târască peste apele cu mers iute, crescute -de zăpezile în topire. Știam de cutare<!-- p.121 --> bisericuță la mal -de râu, așa de bătrână și de rustică de se țineau abia’n -încheieturile lor păreții de lemn. Sta cu totul pierdută -în mijlocul unui cimitir sămănat cu cruci joase de piatră, -ieșind din pămînt ca niște uriașe buruieni necunoscute. Vechiu -era lăcașul, vechi erau și crucile mai mult fără nume, dar -clopoțeii galbeni și vineți ce se luau la luptă între ele erau -tineri de a primăverii tinereță.</p> - -<p>Stăteam privind îndelung smerita frumuseță a locului, și -sufletul mi se mișcà straniu la farmecul atâtor mândreți -nemeșteșugite, temându-mă totuși fără voie că erau menite -să piară și întrebându-mă cu mirare dacă acei ce ridicaseră -lăcașul își dăduseră samă cumva că liniile lui erau neasămănat -de gingașe și așezarea lui o bucurie pentru ochiul artistului.</p> - -<p>În ani mai noi, adesea am căutat bisericuța aceasta în ruine; -dar ea nu mai erà pe fața pământului, cum cele frumoase sunt -din nenorocire menite să dispară, căci vremea merge înnainte -și nu-i pasă de lucruri a căror osândă e să se facă bucăți -și să piară, și mai ales de asemenea smerite lucruri ascunse -departe, în locuri<!-- p.122 --> ale căror nume abià de-l cunoaște cinevà. Ca -atâtea altele, bisericuța e acum numai o amintire ce-și are locul -în inima mea, cu amintirile altor lucruri care și ele s’au făcut -bucăți și nu mai sunt....</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Am mai avut vedenia atâtor sate cu copaci roditori în cea mai -deplină înflorire. Văd gloria ramurilor lor pline de flori -întinzându-se pe fondul luminoasei bolți, magice ziduri albe peste -nesfârșita boltă de albastru...</p> - -<p>Într’o zi-mi aduc aminte că am mers din sat în sat numai să sorb -în sufletul mieu acea minunată încântare de alb și de vânăt. -Păsările cântau, se auzià glasul mieilor, văzduhul erà plin -de foile florilor ce cădeau plutind pretutindeni ca fulgi mari de -zăpadă.</p> - -<p>Un cioban venì încet, săltăreț, ducându-și înnainte oile. -Ca un nor în mișcare mergeà cu el un cețos văl de praf, așà -încât trecù de mine cum trece un vis, cu dulăii lângă dânsul -și cu măgărușul sur purtând desagii goi pe spate și solemn -mânând pe cele din urmă.</p><!-- p.123 --> - -<p>Se apropià atunci de mine o Țigancă bătrână, pitorescă și -murdară, cu toiagul în mână, înfășurată în zdrențe, șchiopătând -și despletită. Bătrână ca dealurile erà Țiganca, dar sordida ei -siluetă păstrà încă ciudate contururi de frumuseță. O lulea de lut -albă-i erà înfiptă în colțul gurii; ea se rânjì la urmă și întinse -o mână ciolănoasă în nădejdea să capete un ban.</p> - -<p>Baba trecù, și alții veniră la rând pe drum; cară trase de -boi cenușii ca piatra, plugari mergând la munca lor și copilași -cari cântau și râdeau și erau bucuroși. O mamă răsărì acum, -purtându-și pruncu’n brațe, un băiețel târându-se lângă -dânsa, iar îndată după aceia un flăcău cu dinții strălucitori -pe spinarea calului fără șea.</p> - -<p>Pe drumul cu praf alb ei își întindeau șirul, bolta zimbind -asupra lor, și de jur împrejur arborii erau în floare și în -fiecare ramură păsările cântau. Lumea erà tânără, și inima-mi -fericită.</p> - -<p>Dar toate acestea s’au dus... S’au ca mai dus!....</p> - -<hr class="long" /><!-- p.124 --> - -<div class="chapter" id="nr2-3"> -<h3>III.</h3> -</div> - -<p>Toate ruinele au pentru mine un farmec deosebit. Cum le văd de -departe, totdeauna caut să răsbat la ele, cât de rău să fie -drumul. Cunosc una, nu departe de București, care a păstrat linii -de cea mai mare frumuseță: bătrâna mănăstire Comana.</p> - -<p>Zidită între 1601 și 1611 de Radu Șerban Voevod, biserica, -înnoită, păstrează încă osămintele acestui Domn, care a fost -urmaș vrednic al lui Mihai Viteazul. Ca și acest mare înnaintaș, -în Ardeal și-a dat el luptele. A cunoscut amarul înfrângerii și -a murit în exil, — dar cenușa i s’a adus tocmai din catedrala -Sfântului Ștefan la Viena ca să zacă în răsleața mănăstire -pe care o înălțase la un țerm de apă, pe loc așa de singuratec.</p> - -<p>Acuma e o ruină, ale cării nobile linii se ridică pe neașteptate -spre ceruri; masivă și dărăpănată zace ca un balaur adormit -într’un Ținut de lacuri și mlaștini. Un râu cu undele încete se -mlădie supt temeliile ei, și marea zidire își oglindește vechea -frumuseță în apele ce par a se opri o clipă din mersul lor ca să -cuprindă<!-- p.125 --> cu iubire bătrânele ziduri, odată mândru lăcaș de Domn.</p> - -<p>Aproape uitată e calea ce duce acolo. După topitul zăpezilor e -așa de adânc noroiul, încât numai carăle cu boi dacă își -încearcă norocul pe acolo, și aceasta adauge încă la melancolica -taină a locurilor.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Am fost acolo într’un amurg înflăcărat de vară; văzduhul erà -așa de liniștit, că părea atârnat asupra capetelor noastre, -iar apele atât de odihnite încât răsfrângerea zidurilor părea -o altă clădire răsturnată în ele. Vechii păreți și malul -pleșuv pe care stau, erau în aceiaș coloare; nici un copac, -nici un pâlc de umbră departe împrejur, dar în râul de jos -doi boi albi-cenușii cu puternice coarne întraseră pentru a-și -potolì setea de seară. Stăpânul lor stătea de se odihnia lângă -dânșii, în mulțămire lină la apusul soarelui; munca zilei și-o -făcuseră; pace și uitare se lăsaseră asupra acestui colț de -lume tihnit.</p> - -<p>M’am cățărat prin toate părțile ruinei, strecurându-mă prin -crăpăturile zidurilor, urcând pe răpezi povârnișuri, înfruntând<!-- p.126 --> -scări de lemn, putrede, până am ajuns în foișorul, deschis, care, -cu stâlpii lui supțirei, e o adevărată comoară de artă veche.</p> - -<p>Pe jumătate căzute sunt treptele care duc la dânsele, înlăuntrul -zidirii în chip de turn care-i alcătuește baza, dar din mijlocul -stâlpilor se deschide o nemărgenită vedere asupra râului și -a multelor mlaștini de dincolo, care se pierd în depărtarea -nelămurită a șesurilor.</p> - -<p>Primăvara, aceste mlaștini se aprind de irisații ca aurul, -nenumărate răți sălbatece se sălășluiesc prin trestii, ispitind -vânătorul.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Biserica, din lăuntrul curții, a fost refăcută, pierzându-și -astfel frumuseța și farmecul, dar vechile ziduri ce o încunjură -au până azi minunatele proporții ale clădirilor din acele -vremuri. Pe alocurea îndoitul pridvor de stâlpi, unul de asupra -celuilalt, s’a păstrat încă fără întrerupere — dar prin alte -părți mândrele construcții de odinioară nu mai sunt decât, un -maldăr<!-- original: mal, dăr --> inform de cărămizi și pietre; ierburi, flori sălbatece -și mărăcini le-au luat în stăpânire, natura acoperind milostiv -cu<!-- p.127 --> frumuseța ei nemeșteșugită ceia ce omul a lăsat să cadă -în praf; astfel neîngrijirea lui și bielșugul ei de dărnicie -au prefăcut aceste dărâmături îngrămădite într’un colț de -vrajă.</p> - -<p>De proporții urâte, văpsită în cenușiu și fudulă, biserica, -odată de un gust ales, strică, vai!, o armonie, care, altfel, ar fi -desăvârșită. Înlăuntru, nimic interesant decât lespedea veche care -înseamnă locul unde Radu-Vodă Șerban își doarme veșnicul somn.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Deunăzi o bătălie mare s’a dat de jur împrejurul ruinelor de -la Comana. La priveliști de moarte, de zbucium răsboinic și -suferință a căutat de sus mănăstirea mândră pe vremuri, -ruinată și plină de groază înnaintea născocirilor de astăzi -ale omului.</p> - -<p>Și ce rămâne acum din draga veche mănăstire? Au nimicit oare -bombele culturii ultima ei frumseță, care ca un vis ce se pierde se -ținea numai pe jumătate de vremile noastre? Căzut-a foișorul pe -stâlpi, cea mai scumpă podoabă a zidirii, împreună cu atâtea -altele care s’au prăbușit<!-- p.128 --> în acest răsboi mai neîndurător ca -toate? Cu sfâșiere de inimă mă întreb câți fii de mame care -plâng au murit singuri și nemângăiați supt umbra zidurilor ei. -A înroșit sângele lor apa care așa de pașnic oglindia fața -rănită de vremi a lăcașului? Aceiași apă pe care în sara ceia -de demult am văzut-o înroșită de ultima strălucire a soarelui, -aceiași apă care părea ca un adaus al fantasiei unui pictor la o -icoană de pace și tihnă...</p> - -<p>Auzit-a, din mormântul său, Radu-Vodă Șerban glasul unor tunuri -cum pe departe nu erau în zilele lui și și-a rupt el oare odihna? -Sau poate singur în mijlocul haosului a zâmbit de un zâmbet -cuminte înaintea sgomotelor fără folos ale acestei lumi, el care -a găsit dincolo de Marea Umbră un adevăr pe care nimeni din noi -nu-l știe? Că doar o vedenie mai grozavă decât toate bombele -năvălitorului n’o fi rupt și patul unde după atâtea rătăciri -Vodă a crezut în sfârșit să-și afle răpausul!</p> - -<p>Întrebări fără răspuns încă, fiind Comana astăzi între locurile -care nu mai sunt ale noastre...</p><!-- p.129 --> - -<p>Și e acum vremea când stânjinei galbeni auresc rătăcirile multe -ale apelor; dar nu vine una să-mi spuie cum e chipul pe care astăzi -râul cu mers încet îl oglindește în apa-i care deunăzi în alt -roșu s’a aprins decât de-al soarelui murind.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Nu departe de Comana este un loc al cărui nume-l știe orice Român: -Călugărenii, lângă apa Argeșului. Căci aici în zilele de mult -trecute Mihai Viteazul a câștigat bătălia-i asupra Turcilor. -Povestea spune apriat că vitejia însăși a marelui voinic a -dobândit biruința: cu securea în mână s’a aruncat el în -vălmășag, răspândind groaza prin rândurile dușmanului.</p> - -<p>Munteni, Unguri, Ardeleni, ba până și Cazaci erau sub porunca -viteazului Mihai, și toți boierii țării luptau lângă dânsul. -În această neuitată bătălie mulți Turci de ranguri mari și-au -perdut viața, între alții Pașa de Caramania, iar Marele-Vizir -Sinan care era mai mare peste dânșii, a fost rănit și doborât -jos de pe cal.</p> - -<p>Dar o altă luptă, cu atât mai ucigașă, s’a dat ieri în jurul -Călugărenilor. N’au<!-- p.130 --> avut încă vreme istoricii să povestească -amănuntul frământărilor sângeroase care zac încă ascunse în -taină și în durere, nici nu putem spune astăzi câți dintre -vitejii noștri și-au lăsat vieața pe locul acesta.</p> - -<p>O cruce veche stă aici, înnegrită și bătută de vremi, de -proporții uriașe; sumbra ei frumuseță m’a chemat adesea să-i -privesc laturile pline de slove săpate. Sunt rânduri scrise de -sus până jos, pe o parte și pe alta, și cuvinte pe brațele -răstignirii, — dar nu s’a scris încă și povestea bătăliei ce -am dat-o noi la Călugăreni. Și eu nu știu cine va fi s’o scrie, -nici în ce cuvinte, dar un lucru, pe acela îl știu; povestea pe -care un neam întreg a însemnat-o aici cu sânge și cu lacrimi...</p> - -<div class="chapter" id="nr2-4"> -<h3>IV.</h3> -</div> - -<p>Peste dealuri și văi, peste câmpi, păduri și șesuri, peste -tot ce am iubit și am pierdut, Primăvara va fi sămănând acum -înflorita ei mantie plină de făgăduinți. Și pe locurile pe -unde au căzut viteji va fi răsărind iarba, încă mai verde -poate pentru că pământul a fost hrănit<!-- p.131 --> acolo cu atâta sânge. -Aproape aurii în străvezia lor tinereță, cele d’intâiu fragede -frunze vor fi umplând grădinele noastre părăsite cu farmecul -frumusețelor ce țin doar o singură zi. Flori, flori multe vor fi -ieșind la lumină pretutindeni, căci nu le-or fi smuls doar pe -toate, din rădăcină, dușmanii!</p> - -<p>Cât de mult să-și fi dat drum urii lor asupra țerii noastre, și -tot nu vor fi putut opri stînjineii de a-și desfășura floarea -de un roșu desăvîrșit, nici lalelele de a țișni ca flacări -către soare. Greoiul lor picior nu va fi putut să strivească -toată frumuseța de pe lume; distrugerea lor trebue să aibă un -capăt; vre-un colț va fi fost cruțat, și cutare pașnice locuri -tot vor mai fi crezând că Primăvara aduce cu dânsa obișnuita-i -solie de bucurie!</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Este o grădină de care mi-i dor, una care mi-e dragă, o grădină -în care și înnainte de a fi a mea obișnuiam să rătăcesc. -Lungile-i cărări umbroase, potecile-i crescute cu iarbă, apele-i -adormite aveau pentru mine atracția lucrurilor din vise. Mă bucuram -în singurătatea ei, în<!-- p.132 --> vraja adâncurilor frunzoase care mă -umpleau de simțul odihnei.</p> - -<p>Un boier bătrân pe care nu l-am întâlnit niciodată era stăpânul -grădinii; când era tânăr, îi plăcuse locul, și va fi visat vre-un -vis aici, în taina copacilor umbroși!</p> - -<p>O veche casă tristă se înnalță în mijlocul grădinii, una ce-mi -părea stăpânită de ciudate amintiri care o umplu de întunerec. -Când boierul acela bătrân a murit, el mi-a lăsat casa și -grădina: îndemnat de gândul că-mi era drag de singurătatea ei, a -vrut mai bine să fie a mea. Copii n’avea, și se temea că alții nu -vor îndrăgi locul scump tinerețelor sale.</p> - -<p>Astfel parcul cu frumoșii lui copaci vechi și cu cărările -crescute cu iarbă al mieu ajunse a fi, cea d’intăiu bucățică de -pământ pe care în numele mieu însumi l-am stăpânit!</p> - -<p>Un simț de mândrie-mi cuprinse sufletul, și cu el minunate vedenii -de frumuseță. Văzuiu grădina prefăcându-se pe încetul într’un -raiu de colori veșnic-schimbătoare. Fiecare anotimp cu floarea lui, -așa de larg sădită, încât locuri întregi să fie numai flori.</p><!-- p.133 --> - -<p>Mi-ar fi plăcut să fi rătăcit prin câmpii roșii cu stânjinei -de toate nuanțele, sămănați cu atâta bielșug că până și pe -cărări s’ar fi întrecut a crește în strălucirea lor glorioasă. -Cât despre trandafiri, erau să fie atâția, încât și-ar fi -întins crengile pline de flori până de-asupra apelor, tărcând -malurile cu pete largi de roșu.</p> - -<p>Maci ca focul în mândre pâlcuri ar fi chemat ochiul de departe, -și mai de vreme zarnacadele fără de număr ar fi acoperit margenea -pădurii, dând închipuirea unei zăpezi tărzii, pe când curpenii -de aur ar fi umplut crângul cu o strălucire ca și cum pământul -tot ar fi fost așternut cu lumină.</p> - -<p>Cât despre casa cea veche, fațada ei era să fie schimbată într’o -mai dulce simplicitate, căci, de și părăsită într’o grădină -năpustită de buruieni departe de vuietul lumii, căutase a-și da -un aier de importanță pe care nu o avea cu adevărat. Aveam de -gând să-i armonisez liniile, îndepărtând toate sforțările de -falsă decorație, prefăcând-o într’o locuință simplă, albă, -cinstită, așa cum în mai vechi veacuri era datina să clădească -această țară.<!-- p.134 --> Joasă, largă și zdravănă, așa mi-o vedeam eu, -plină de tihnă, urâtu-i coperiș subțire fiind înlocuit cu altul -de șindilă, cu streșinile larg întinse.</p> - -<p>Plănuisem și tainice grădinițe căptușite cu piatră și încunjurate -de ziduri ca niște curți de mănăstire. Le și vedeam pline de flori -în jurul adâncilor iazuri, reci și recoritoare în căldurile de vară. -Planurile-mi erau toate gata, zilnic mă plecam asupra lor, clădind -vis peste vis. Dar nu începeam lucrul mieu, și veșnic vorba mea era -aceasta: «Va fi <i>după</i> războiu».</p> - -<p>Și alte visuri hrăniam eu cu drag, mai practice și poate puțin -egoiste. Eram să desvolt iubirea grădinăritului printre săteni, -orânduind premii pentru cei ce vor cultiva mai credincios vegetale -și fructe. Mă gândiam să li împrumut părți din pământul -mieu, dacă se vor arăta harnici și destoinici la lucru. Smeritul -mieu Copăceni, așa mititel cum este, era să ajungă un colț de -civilizație, unde orice om s’ar fi bucurat de munca mânilor sale. -Dar și aceasta era să fie după răsboiu..., după răsboiu...</p><!-- p.135 --> - -<p>Acuma, grădina mi-a fost smulsă, și nu mai rămân decît visurile... -Cu gîndul rătăcesc lîngă dragile mele sălcii pletoase și în jos -prin pădurice la podul țerănesc de pe malul apei. Acolo rămân cu -ochii la Argeșul care și duce până dincolo de margenile vederii -tulburile valuri.</p> - -<p>Aud glasurile privighitorilor, zumzetul miilor de albine. Pace este -pretutindeni, și liniște. Eu stau singură cu visurile mele...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Îmi aduc aminte o noapte cu puțini ani în urmă, o caldă noapte -de vară, adevărată noapte românească, răsunând de lătratul -depărtat al cânilor. Eu cu alt cineva din ai miei ne coborâsem la -malul apei să ne uităm la Argeșul argintat de razele lunii.</p> - -<p>De un cenușiu ca al porumbelului era lumea, și tot așa și bolta -însăși. Ca stafii stăteau sălciile în șiruri, întingându-și crăcile -lungi în apa care curgea încrețîndu-se peste rădăcinile lor.</p> - -<p>Palidă de paliditatea morților, privia de sus luna la tăcerea -noastră. Deprinsă cu vraja în care totdeauna ea cuprinde<!-- p.136 --> inimile -oamenilor, răspândia, liniștită și nepăsătoare, lumina ei -asupra noastră, privitoare veșnică a unor simțiri la care nu iea -însăși nicio parte.</p> - -<p>Cu ochi de foc se uitau stelele la mai înalta ei răspândire de -raze, sămânând cerul cu puncte de lumină. Noapte de frumuseță, -noapte de pace... Și ce departe-mi erà gândul de vedeniile -războiului...</p> - -<p>S’au schimbat toate..., toate s’au schimbat. Ce rămâne acum din -grădina mea? Parcă știu eu!</p> - -<p>I-a fost turburată tăcerea adormită în iarbă de sunetele luptei? -Mândrii ei copaci bătrâni au fost ei rupți în bucăți de -bombele dușmanilor? S’au cutremurat apele-i adormite de vuietul -cel mare al bătăliei? Căci aceasta o știu: chiar pe drumul ce -trece pe lângă grădina mea singuratecă s’au aruncat oștile de -năvălire asupra orașului nostru.</p> - -<p>Topindu-se cu primăvara, ce icoană de pustiire vor fi vădit -zăpezile iernii? S’a prefăcut în pustiu adăpostul visului mieu? -Ori prin vre-o neauzită minune a fost cruțat<!-- original: crutat --> de furtună? Ce știu eu!</p> - -<p>Mă voiu întoarce odată în tainica-i<!-- p.137 --> umbră, mă voiu mai coborî -la apele ce curg încet în hotarul ei, ca să aud în crâng -cântând privighitoarea și să privesc din nou supt luna de argint -Argeșul ce curge alături? Îmi voiu mai sămâna eu florile, îmi -voiu îndreptà casa pentru a face din grădina mea un colț de pace -și progres? Ori toate vor fi fost numai un vis pe care ca atâtea -alte lucruri îl va fi înghițit în adâncurile ei tragedia cea -mare? Ce știu eu?</p> - -<p>Câți vor fi gândind așa de casele ce le-au părăsit, de grădinile -ce le-au iubit, de visurile ce le-au visat, minunându-se pe urmă -dacă lucrurile se vor face din nou ce au fost, dacă inimile vor -aveà tăria ce trebuie ca să ridice iarăși ce a căzut...</p> - -<p>Dar atâta știu: Dacă ni e scris să ne întoarcem vre-odată la -vetrele noastre cele părăsite, vom fi ca o ceată de drumeți, -cari, trecând un râu mare, s’au spălat de atâtea care le -împiedecau pașii și le făceau ochii orbi. Vom înțelege mai bine -prețul lucrurilor ce am avut, le vom iubi mai bine, fie și în -ruinele în care le-am găsi.</p> - -<p>Greu e de sigur să clădești din nou, dar ce lucru binecuvântat -este dacă o facem<!-- p.138 --> cu mânile curățite de focul suferinței și -jertfei prin care am trecut! Eu socot că încercarea cea mare care -a venit asupra noastră ne-a ridicat la o culme de privighere, -arătându-ni o cale mai largă și mai curată.</p> - -<p>Așa să nădăjduim, pentrucă doar «Credința munții îi mișcă -din loc». Și de aceia să avem și noi Credința!</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Până nu închid acest capitol, vreau să vorbesc de o seară -neuitată, seară de vară, chiar înnainte de declarația războiului.</p> - -<p>Deși căldura erà copleșitoare, Regele și cu mine rămăsesem -în oraș, neputând părăsì Capitala noastră în clipa când -nori de furtună se strângeau tot mai negri la hotarele noastre. Un -sentiment greu de întunerec se întindea peste toate, inimile erau -neliniștite; tulburi, sufletele. Și inima Regelui nu era cea mai -puțin tulburată din toate.</p> - -<p>Erau zile de așteptare în tremur de inimă. Știam bine că aripa -răsboiului plutia acum în preajma țerii noastre, și<!-- p.139 --> ca doi -părinți cu grijă cătam spre zări, simțind că se apropie Ceasul -Ursitei, că nimic nu mai poate opri acum furtuna care era să se -sfarme asupra țerii noastre.</p> - -<p>Fără odihnă erau nopțile Regelui, somnul fugia de dânsul, -sufletu-i era sfâșiat de îndoeală. — Era acesta oare momentul -cel bun? Dacă trage sabia, va fi oare pentru binele țării? -Cuvântul ce are să spuie, cuvânt care trebuia să taie toate -legăturile lui cu ce i-a fost drag odată, cuvântul acesta va duce -oare poporul lui la împlinirea Visului de Aur?</p> - -<p>Aceasta era problema înaltă ca munții care-i păzia patul noaptea, -sarcina grea ca lumea care-i apăsa pieptul și pe care avea s’o -ducă, oriunde mergea, împreună cu dânsul...</p> - -<p>Ca să facem zilele acestea de nelămurire chinuitoare mai puțin -ucigașe, propuneam drumuri lungi spre seară, la ceasul când -soarele se apleca spre Apus.</p> - -<p>Amândoi aveam un dor ciudat să mergem departe în adâncul Țerii, -să rătăcim pe căi multe, să atingem multe locuri, parcă ni-ar -fi fost frică de a nu le mai vedea, — toate acele locuri pe care<!-- p.140 --> -le descoperiserăm în fericitele zile ale tinereței noastre.</p> - -<p>Ne amintiam aici de o biserică, dincolo de o ruină, de sătucene -pe mal de ape, de șesuri ce unduiau până la țărmuri dunărene, -de lungi drumuri fără capăt străbătând atâtea așezări, de -umbroase colțuri, de pașnice lunci unde ciobanii își păziau -turmele. Toate ni erau nesfârșit de scumpe, și îndoit de scumpe -la ceasul când așa de aproape simțiam primejdia.</p> - -<p>În sara aceia de care-mi aduc aminte căldura era apăsătoare, de -te înăbușia aproape, nici o suflare de vânt în aier. Praful -ridicat de noi și de carăle ce întâlniam, atârna ca un văl -de-asupra pământului; peisagiul întreg era acoperit astfel -de ceață ca un pastel de pe care praful colorilor a căzut pe -jumătate.</p> - -<p>Era în văzduh ceva care gâfăia, care se sbătea, în consunanță -deplină cu neliniștea inimilor noastre, ce se simțiau apăsate de -emoții prea amestecate ca să se poată rosti în cuvinte. Ne durea -de marea dragoste pentru țară și de nesiguranța chinuitoare a -lucrurilor ce erau să vie.</p><!-- p.141 --> - -<p>Țeranii își strângeau secerișul, carăle veniau cătră noi, -unul după altul, prin praf, ca stafii răsărind dintr’un vis, unele -pline până sus cu tremurătoare piramizi de paiu aurit, altele cu -pătlăgele roșii ca focul, lucii și strălucind ca niște uriașe -pietre scumpe. Copilași stăteau pe proțapul scârțiitor, pocnind -bucuroși din bice, pe când bărbați și femei mergeau alături cu -fețele pârlite de statornica trudă sub arsura soarelui. În șir -fără de capăt veniau spre noi, răbdurii și pașnici, — icoană -de belșug și mulțămire.</p> - -<p>Mașina noastră mânca o leghe după alta, și, totuși nesfârșit -ni se întindea drumurile în lungimea lor prăfoasă. Părea că -vânam vremea însăși. Nu vorbiam un cuvânt, dar ochii noștri -sorbiau orice vedenie dragă, și sufletele noastre erau lacome de -lucrurile ce am iubit. Înnainte, tot înainte în amurgul de aur; -înnainte, tot înnainte spre apusul soarelui...</p> - -<p>Umbrele se făceau tot mai lungi; simțeam noaptea de vară tot mai -aproape; niciodată praful nu apăsase mai des aierul nemișcat. -Se rotocolea asupra pământului, atârna din ceruri ascunzând -zarea; înfășura<!-- p.142 --> vite și pomi, apăsa plămânii, orbia ochii, -înnăbușia gâturile, de nu puteam răsufla. Dar înainte, tot -înainte ca în delir grăbiam, tot înainte spre apusul soarelui.</p> - -<p>Drum fantastic, drumul acela prin praful care avea în sine ca -apăsarea unui vis rău, de o potrivă cu prevestirea care ne chinuia -sufletele.</p> - -<p>De-odată prin ceața care făcea din lumea întreagă o taină, -soarele se vădi, mare și strașnic de aproape. Un bulz de foc -uriaș, grozav și amenințător, ca o vedenie din visurile -frigurilor.</p> - -<p>Ne-am oprit o clipă în alergarea noastră tot înnainte, să privim -roșia-i frumuseță fantastică, copleșiți de o așa de stranie -priveliște, — când iată că din praf un glas se ridica lângă -noi: «Soare de răsboiu, soare de sânge, — semn de luptă».</p> - -<p>Cine vorbise? Gândurile noastre singure? Ori glas de om?</p> - -<p>Ne-am uitat prin valul prafului. Un țeran bătrân sta în preajma -noastră, arătând soarele cu degetul lui care tremura: «Soare de -răsboiu».</p> - -<p>Și am simțit că bătrânul spusese tare însuși gândul ce era -în noi...</p><!-- p.143 --> - -<div class="chapter" id="nr2-5"> -<h3>V.</h3> -</div> - -<p>Deocamdată trebuie să-mi întorc privirea de la șesuri către -înnălțimi, către vedeniile marilor munți posomorâți în umbra -cărora Regele vostru de până ieri și-a clădit cuibul. Sinaia! -Numele ți-e plin de sunetul frumuseței, de sunetul bucuriilor și -al durerilor mai apropiate. Sinaia! Locul pe care Regele Carol l-a -creat, locul pe care l-a iubit și de care era mândru, locul în -care s’a săvârșit.</p> - -<p>Odată numai un sătucean lângă o singuratecă mânăstire din -Carpați unde Domnul țerii obișnuia să capete adăpost innaintea -arșițelor verii, e acuma un înfloritor orășel, plin de vile și -în care atâția și-au înnălțat plăcute locuințe. Ispitit de -strălucirea codrilor ei, de puritatea aerului ei de înălțimi, -de gloria culmilor ei stâncoase, Suveranul României s’a hotărât -să-și zidească acolo castelul. Și el și-a avut visul, dar un vis -pe care l-a îndeplinit încetul cu încetul, în ani îndelungați.</p> - -<p>Sinaia e frumoasă vara, cu grădinile ei strălucitoare de flori, -mai întinse și mai trufașe în colori decât oriunde aiurea. Dar -nu mai puțin mândră este ea toamna,<!-- p.144 --> când pădurile de fagi -îmbracă fantastice nuanțe de aur.</p> - -<p>Iarna, tăcută și solemnă, ea doarme supt un acoperiș alb de -zăpadă, așa de orbitor în scânteierea-i uniformă, încât abia -de-i poate urmări ochiul strălucirea.</p> - -<p>Răsărind din tot acest alb nesfârșit, brazii stau ca uriași, -purtând răbdători pe umerii lor o povară ce ar strivi pe oricari -alții, și numai cei mai tinerei, când prea mare li este sarcina, -se pleacă puțintel înnainte, îndoindu-și vârfurile.</p> - -<p>Pădurile sunt, primăvara, o minunată biserică înnaltă de frunze -străvezii. Adesea am rătăcit călare sub fermecatul amestec de aur -și verde al foilor ce abia se desfac din muguri. Păsările cântau. -Jos era un singur covor de smarald, pătat de brebenei și palide -viorele vinete, adunându-se cu miile supt copitele calului mieu.</p> - -<p>Cum îmi plăcea mie să călăresc peste șesuri larg întinse, -tot așa îmi plăcea să sui muchi de munți, silindu-mi calul -pe cărări pe care puțini le-au străbătut vre-odată. M’am -cățărat pe drumuri prăpăstuite, care nu erau decât urme -de<!-- p.145 --> pădurari, și am ajuns la locuri de o așa de strașnică -singurătate, de pare că-mi luau suflarea.</p> - -<p>Nu știu dacă mi-a fost mai drag de codrii cei mari primăvara, vara -sau toamna, căci totdeauna ei au fost plini de o măreție care nu -se poate asămăna cu nimic ce aș fi cunoscut aiurea.</p> - -<p>Nicio secure nu lovise puternicii lor brazi, și, când furtuna -dădea jos un trunchiu, el zăcea unde căzuse, putrezind în -bielșugul pământului, temelie glorioasă a florilor ce vor veni, -departe de năvala ciupercilor asupra puterii lui sfărâmate.</p> - -<p>Mi-a plăcut de diminețile de toamnă, când munții înalți -alcătuiau un fond de albastru închis pentru desfrâul de galben -palid, de arămiu și rugină, când bolta era atât de curată, -încât părea un steag fluturând asupra cerurilor într’o zi de -bucurie națională și când pădurea de-asupra era aurie, și tot -aurit jos.</p> - -<p>Mândră era simțirea de a putea merge drept înnainte în galop -prin toată această serbătoare a colorii, departe, departe de -locuințile oamenilor, departe în singurătatea unde eram singură -cu natura și singură cu Dumnezeu!</p><!-- p.146 --> - -<p>De o măreție mai austeră erau drumurile mele pe culmi de munte, -când, după lungi ceasuri de suiș drept, atingeam vârful și puteam -să mă uit de sus la lumi pe care mi se părea că le-am cucerit, de -câte silinți făcusem ca să biruiu înnălțimi ca acestea.</p> - -<p>Mi s’a întâmplat să-mi pierd drumul prin nouri și să călăresc -ceasuri întregi minunându-mă unde eram, fără a vedea înnaintea -mea alta decît fantastice clădiri de neguri. Bucuroasă eram -de simțul singurătății desăvârșite, în cunoștință că atât de -aproape îmi erau bolțile încât cu neputință mi-ar fi fost -să nu le văd. Mă simțiam ca omul cel d’întăiu pierdut în -lumi care nu-și căpătaseră încă liniile lor hotărîte. Ceața -care plutia în jurul mieu părea aburi ce nu s’ar fi ținut nici -de cer, nici de pământ, apoi deodată se ridica, și mă treziam -uitându-mă la priveliști cunoscute, care se întindeau atât de -departe supt picioarele mele, încât sămănau a fi visuri de care -slab îți mai aduci aminte când te trezești din somn.</p> - -<p>Une ori săriau la mine dulăi sălbateci, lătrând turbat în -jurul calului, și tăcutul<!-- p.147 --> păstor de care am vorbit adesea se -tot uita deodată, ieșind din nori ca vre-o făptură preistorică -aparținând sălbătăciunilor.</p> - -<p>Îmi aduc aminte de un drum ciudat, cînd norii erau mai jos decât -mine și călătoriam încet între două lumi. Tocmai sus mă -urcasem aproape de ceruri, dar colo jos lumea oamenilor era ascunsă -vederii mele de o deasă perdea de negură. Singură eram, la o parte -de cei ce trăiesc, necunoscute pământuri desfășurându-se tot -înnainte la dreapta mea, la stânga mea, în nesfârșite valuri, -cît îmi vedeau ochii.</p> - -<p>Bolta de-asupra era un nesfîrșit coviltir de albastru, dar în -adânc erau oameni cari-și făcuseră case, cari trudiau și iubiau -și urau; în adâncuri, acolo toate erau înfășurate în aburi.</p> - -<p>Silindu-mi calul care tremura, drept la margenea prăpăstiei, am -aruncat o privire în fund. Un simț de spaimă m’a copleșit: lumea -în care trăisem se prefăcuse într’o imensă căldare din care -aburi uriași se ridicau ca fumul...</p> - -<p>Calul sforăia și se învârtia împrejur,<!-- p.148 --> prins de frică: prea -neînchipuită, grozavă și tainică era lumea aceia de dedesupt.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Aceasta e Sinaia de care mi-a fost drag, Sinaia mea! Sinaia muntelui, -a pădurii, a râului în spume, a farmecelor de primăvară, a -gloriilor de toamnă, lumea clopoțeilor albaștri învălurați, -a uriașelor depărtări, a puternicelor stînci care sfidează pe -oameni, a tăcutelor adâncuri pline de umbră și de întunerec; -lume de frumuseță — adevărată lume a lui Dumnezeu!</p> - -<p>Dar era și altă Sinaie, ușurateca Sinaie căutătoare de plăceri, -de rochii frumoase, de pălării și de ghete moderne, Sinaia care -n’avea decât grija să se adune în cete, mai bucuroasă de vorba -zădarnică și de scandalul străzilor de unde plecase decât -de singurătățile cele mari unde Dumnezeu era aproape. Une ori -obișnuiam să mă cobor și la Sinaia aceasta, zimbind de micile ei -plăceri în care se desfăta, amestecându-mă uneori între cei -în veșnică serbătoare cari veniau de jos din oraș pentru câte -o zi. Aveam un simț de<!-- p.149 --> blândă înțelegere față de dânșii, -pricepând bucuria lor de a respira aierul curat al muntelui și -nu-i desprețuiam, dar cu adevărat ei nu știau nimic din tainica -lume care e a mea. Mă supărau numai grozav hîrtiuțele cu care -pângăriau potecile mele de pădure, căci omul, cu felul lui de -a-și petrece vremea, adesea pătează opera curată a naturii.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar era și o a treia Sinaie, Sinaia bătrînului Rege Carol, marea -Sinaie mândră pe care o făcuse el bucată cu bucată de a lungul a -mulți ani, Sinaia care era mândria lui, bucuria și odihna lui.</p> - -<p>De obiceiuri sobre, îngăduindu-și lui însuși numai puține -plăceri, el găsise o ușoară oprire din lucru în acest singur loc -care-i era mai drag pe lume. Acesta era lăcașul inimii lui: atâta -o îndrăgise, încât numai cu greu se putea smulge dintr’însa ca -să meargă aiurea. Călătoriile fiind grele în zilele tinereții -lui, el niciodată n’a făcut parte din acei cari se mișcă ușor -dintr’un loc într’altul.</p> - -<p>Odată pe an se strămuta de la București la Sinaia, și acolo -rămânea până<!-- p.150 --> ce în Noemvrie se întorcea iarăși în oraș, -afară numai dacă vre-un drum undeva nu-l silia să părăsească -iubitul lui castel pentru vre-o câteva săptămâni.</p> - -<p>În cei douăzeci și doi de ani câți i-am trăit împreună, -am văzut castelul din Sinaia schimbându-se la față mai mult -decât odată. Necontenit Regele născocia vre-o îmbunătățire, -cu bucuria cu care părintele se bucură de sporul copilului său. -Ceasuri întregi era el în stare să rătăcească prin mândrele -încăperi unde an de an grămădise comori neprețuite. Picturi -de maeștri vechi, mobile bătrâne, prețioase vase, covoare -răsăritene și arme de felul cel mai rar. O viață și-o cheltuise -ca să strângă toate aceste neprețuite lucruri, căci era un om -care trăia pentru alții, cheltuind numai puțin pentru el însuși.</p> - -<p>Regina lui bătrână îl tot îndemnà să clădească necontenit, -căci este un eres: că acela care-și isprăvește casa moare în -anul când a isprăvit-o.</p> - -<p>Tot așa de scumpe ca și castelul și comorile de multe feluri erau -grădinile pe care le sădise și pădurea dincolo de<!-- p.151 --> dânsele. -Nu era drum pe care să nu-l fi tras el, nu era terasă care să -nu fi ieșit din gîndul lui, nu era fîntînă pe care el să n’o -fi plănuit. Mai de mult făceam preumblări lungi împreună, și -multe cărări le-am descoperit noi suindu-ne și coborându-ne pe -povârnișuri de munți. În anii mai târzii, când sănătatea-i -era zdrobită, se mulțumia să se primble pe terasă ori mergând -încet, bătrânește de-a lungul potecilor din apropierea caselor.</p> - -<p>După ideile mele mai libere de viață, Regele bătrân avea -puțină înțelegere a simțului adevărat al vieții de țară; -pentru lucrurile neprevăzute, pentru capricii ori gusturi mai -deosebite el n’avea înțelegere plăcându-i mai bine de ce se -făcea în fiecare zi exact în aceiaș ordine. Era un fel de -măreție solemnă în datinele dela Sinaia, care mă supăra -puțintel cîte-odată în tinereța mea; în ciuda splendorii -lucrurilor care mă încunjurau aveam uneori ca un simț că aș -trebui să-mi destind aripele și să zbor într’o mai vastă lume, -cu zări mai largi, unde mai mult drum s’ar deschide fantasiei! Ca -una care niciodată n’am avut plăcere pentru restricții,<!-- p.152 --> erau zile -când o vieață mai simplă s’ar fi potrivit mai bine cu gusturile -mele. Cu cât înnaintam însă în vârstă, creștea răbdarea -mea ca și înțelegerea, și astfel m’am deprins să prețuiesc -valoarea acelor lucruri care adesea mă obosiseră la început. Am -pătruns mai deplin în ceia ce interesa pe bătrânul cuminte; -atâtea cunoștinți puteai să cîștigi dela experiența lui, și, -dacă judecata lui era une ori străină de felul mieu mai aprins de -a înțelege lucrurile, multe le-am învățat din vorbele lui, și -încă mai multe din pilda ce mi-a dat-o.</p> - -<p>N’a fost niciodată un om mai auster, mai simplu, mai fără gând de -sine, trăind pentru opera lui. Un sfânt n’ar fi trăit o vieață -de mai mare abnegație. Nu eram totdeauna de aceiași părere, dar -fiecare an ne împrieteniam mai mult.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Când mă gândesc la bătrânul Rege Carol, totdeauna la Sinaia îl caută -întăiu gândurile mele: acolo, între lucrurile care-i erau dragi.</p> - -<p>Reginei i se îngăduise numai o mică parte în chibzuirea -planurilor castelului; ideia ei de viață fiind înfocat romantică, -erà consultată rare ori în ce privește lucruri<!-- p.153 --> cari aveau să -fie făcute din cărămidă și piatră. De fapt mi s’a părut -totdeauna că ea, Carmen Sylva, n’a avut vreodată o iubire reală -pentru castel; sumptuoasa măreție a zidirii păreà că o apasă, -căci alte vedenii, mai dulci și mai simple, rămăseseră în -ochiul ei de poet.</p> - -<p>Ea visà de zilele când erà tânără și plină de visuri, când -își adusese copila ca să trăiască în smerita mânăstire albă -de pe culme. Castelul, în frumuseța lui necontenit crescută, n’a -înlocuit niciodată pentru dânsa acele depărtate zile când o -bucurie de mamă trăià în inima ei!</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Acum s’au trecut toate!... Mărețul castel al Regelui Carol a căzut -în mânile dușmanilor, care-l respectă, cred eu, pentru că -și el a fost unul din seminția lor... Dela moartea lui n’am mai -locuit noi într’ânsul ca unii cari ne țineam strâns de datinele -casei noastre mai mici și mai vesele; trebuie doar câțiva ani -până să-ți deprinzi viața în lăcașuri pe care alții le-au -părăsit, și nu într’o zi te înveți a trăi împreună cu spiritele -celor cari au fost.</p> - -<p>Acuma însă dușmanul o să ne ajute<!-- p.154 --> să întindem pod peste zile, -între trecut, prezent și viitor, — iar celelalte stau în mânile -lui Dumnezeu.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Ursita a îngăduit Regelui Carol să moară în casa pe care a -iubit-o. Obosit și uneori desgustat, el a putut să se întindă -liniștit în patul său, a închis ochii spre somn și nu s’a mai -trezit, părăsind pentru totdeauna această lume de osteneli și -turburare, în care nu avuse decât un singur ideal: gloria țerii -sale și binele poporului său.</p> - -<p>Îmi aduc aminte de fața lui în dimineața aceia când zăceà -mort în pat. Palid, dar extraordinar de neschimbat, erà tocmai cum -fusese în totdeauna, numai cât, când am venit lângă dânsul, -pentru întăia oară n’am primit prietenosul zîmbet de bună -venire. El se odihnea: fapta lui erà îndeplinită, și, la un ceas -când el și poporul său nu mai puteau urmărì același vis, marele -Rege și-a închis ochii și a păstrat veșnica tăcere, lăsând -altora să deslege ultima întrebare, singura care se luase din -mânile lui.</p> - -<p>M’am uitat lung la frumoasa-i față bătrână stând acolo în -liniștea-i<!-- original: liniștea i --> de marmură,<!-- p.155 --> depărtând tot mai mult de noi cuvintele -înțelepte pe care obișnuia să le spuie. Nu erà în fața lui -nicio mustrare, numai un liniștit sentiment al sfârșitului, o -îndepărtare de greutățile și problemele care nu mai aveau a face -cu locurile în care el se dusese.</p> - -<p>Sinaia a plâns toată ziua în care creatorul ei a fost dus pentru -totdeauna din casa lui. Cerul erà acoperit, copacii picurau de -ploaie...; încet pe un afet de tun îl coborau de pe munte. Steagul -în trei colori, pe care-l onorase, îi înfășurà sicriul și -deasupra stăteà severa coroană de oțel pe care o câștigase pe -câmpul de luptă...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Sinaia se va fi trezind acum la frumuseța celui mai fraged verde al -primăverii dar, când am văzut-o mai în urmă, erà îngropată -în zăpadă, parcă ar fi vrut să-și ascundă gloria în coviltir.</p> - -<p>Era puțin înnainte de căderea Bucureștilor. Îmi murise copilul, -și, în cea d’intăiu agonie a durerii mele, am mers din loc în -loc, cercetând pe răniți, sârguindu-mă să găsesc mângâiere -la suferința<!-- p.156 --> mea prin aceia că aduceam puțină nădejde și -puțin îndemn celor cari și ei se găsiau în patimă.</p> - -<p>Auzisem că erau câțiva răniți la Sinaia și în alte locuri -de-a lungul drumului, și, cu toată asprimea vremii, într’o -dimineață de Novembre am pornit spre munți, ajungând acolo cu -multă greutate, căci, după ce mă luptasem anevoie prin noroiu -fără nume, mașina a fost prinsă la jumătate de cale într’un -strașnic vifor de zăpadă, fără a mai spune că toată calea erà -cuprinsă de mii de transporturi militare care o zugrumau.</p> - -<p>Numai în sanie am ajuns în sfârșit acasă; omătul erà așà de -adânc, încât abià de au putut suì muntele cei doi cai iuți.</p> - -<p>De sus de pe culmi, bubuitul tunului se auzia la intervale regulate, -întovărășire sinistră la gândurile mele melancolice. Îndoindu-se sub -greutatea zăpezii, ramurile îmi atingeau aspru capul, cum treceam.</p> - -<p>Neschimbat supt învelișul de iarnă, castelul Regelui Carol păreà -că doarme pașnic. Indiferent față de lupta care se purtà în -vale jos, el stăteà parcă ar fi așteptat senin întoarcerea -acelora a căror mândrie fusese....</p><!-- p.157 --> - -<p>Apăsată de năcazul pe care-l duceam pretutindeni cu mine, mă -simțiam ca un spectru care cercetează adăposturile tinereței -sale. Toate erau așa de grozav de familiare, numai eu mă simțiam -așa de crud schimbată! Când la pragul ușii mele n’am văzut pe -nimeni care să-mi deschidă, mi se părea că sunt numai o parte -dintr’un vis ciudat prin mijlocul căruia trecea glasul tunului -care chema spre o solie grozavă, pe care numai pe jumătate o -înțelegeam. Servitori năcăjiți, cari abia m’au recunoscut, -așa de puțin se așteptau să mă găsască stând ca un drumeț -înnaintea ușii mele înseși, mi-au dat în sfârșit drumul, -întorcând cheia cu mâni ce tremurau.</p> - -<p>Casa era cum fusese totdeauna; nimic nu fusese luat, dar o groaznică -liniște se întindea asupra tuturor acestor lucruri care fuseseră -cândva voioase. De ce venisem eu oare? Ce nădăjduisem să mai -găsesc? Ce folos să te întorci astfel într’un loc care va fi -curând predat, într’o casă prea plină de amintiri despre lucruri -care au fost odinioară?</p> - -<p>Ca un străin m’am strecurat prin ganguri cu vuetul pașilor miei -înșiși<!-- original: însiși --> în urmă;<!-- p.158 --> m’am uitat de departe prin odăi, am privit de -pe ferești, am deschis fiecare ușă. Tăcere pretutindeni, tăcere, -dar nicio urmă de neîngrijire.</p> - -<p>În odaia care-mi era mai aproape, am stătut o clipă; mi-am apăsat -inima cu mâna: parcă auziam un glas subțire, drag mie odată, și -un picior mărunțel care-mi venea în cale!</p> - -<p>Și de-odată s’a făcut iar vară. În flori se prefăcuse zăpada -de afară, și acolo, supt fereasta mea, micuțul se juca în bucurie -nevinovată. Pe cap purta o înnaltă coroană de pene, o mică -secure de luptă o ținea în mână, cum i se părea lui că e -un Indian Roșu, groaznic, care cu strigăte de îndemn năvălia -să atace coliba în care stăteam supt copaci. Și necontenit, -cum venia iute spre mine, din ochii lui scăpăra un zimbet de -mândrie copilărească, iar de pe buzele roșii se desprindeau -aceste cuvinte: «Mircea vine la mama; vine la mama».</p> - -<p>Atâta viață era în vedenia mea, încât a trebuit să trec -degetele mele pe pleoape ca să-mi dau samă că era un lucru din -trecut! Ceva care niciodată, niciodată<!-- p.159 --> n’o să mai fie iarăși. -Orice lucru se poate întoarce..., orice lucru... Numai nu aceia cari -au murit!...</p> - -<p>Și de sus de pe munți tunurile mă amenințau, mă amenințau cu -glasul lor.</p> - -<p>Întorcându-mă, am fugit de tot ce fusese și numai poate să -fie!...</p> - -<p>Am pornit-o repede pe scări, afară din casă, departe, departe!... -Mai bine între răniți și morți decât în casa pe unde umblă -stafii! Departe, departe! Departe de acel picioruș care suna -călcând pe rana deschisă din inima mea, departe de raza acelui -zimbet de copil pe dinți albi ca zăpada; departe, departe la cei -năcăjiți... Locul mieu nu mai era aici... Toate acestea erau ale -trecutului, ale vremurilor de pace și de mulțămire... Acuma era -războiu, războiu!</p> - -<p>Și de de-asupra culmilor tunurile urmau să mă amenințe, și -glasul lor era glasul Peirii.</p> - -<div class="chapter" id="nr2-6"> -<h3>VI.</h3> -</div> - -<p>După ce am vorbit de locul unde Regele Carol a trăit, a iubit și a -lucrat, simt acum nevoia de a mă întoarce spre<!-- p.160 --> liniștitul colț -de frumuseță pe care l-a ales pentru odihna lui veșnică, locul -unde zace alături de aceia care i-a fost tovarășă pe lungul drum -al vieții.</p> - -<p>Ca și cei cari erau să-l urmeze, Regele Carol a iubit adânc -vechile monumente ale țerii sale. În zilele d’intâiu ale Domniei -lui, el a descoperit îndată care erau cele mai mari comori de artă -și s’a pus pe lucru să le restaureze pentru a le păstra, a le -scăpa astfel de căderea în ruine.</p> - -<p>Mare călăreț în tinerețea lui, făcea distanțe nesfârșite -călare, mijloc de călătorie care adese ori, în zilele când -șoselele erau rare, formà singura cale pentru a atinge locuri -depărtate. Alte ori mergea ceasuri întregi peste dealuri și văi -într’o caretă trasă de opt sau zece din călușeii voinici ai -țerii acesteia.</p> - -<p>Cât de dese ori nu mi-a povestit de asemenea rătăciri, când -cerceta cele mai depărtate colțuri ale acestui pământ! Atunci -ochii îi scânteiau, descripțiile lui ajungeau vioaie, un zimbet -luminà gravitatea obișnuită a feței sale, — așa de dragă îi -era amintirea acelor zile de călătorie și descoperire<!-- original: des-scoperire --><!-- p.161 --> în țara -în care venise pentru a o iubi.</p> - -<p>Îmi vorbise de primiri pitorești în depărtate mănăstiri de -munte, unde călugărițe sau călugări îl primiseră cu veselul -sunet al clopotelor, când, peste covoare cu colori vii, țesute de -mânile lor înseși, îl duseseră în bisericile lor pentru ca să -audă nesfârșite cântări în cinstea lui, în timp ce țăranii -din satele vecine se adunau din toate părțile ca să-i dea flori -și să-i sărute mânile, cum trecea.</p> - -<p>Arăta cum cete de călăreți din sate, pe aspri căluți, alergau -călări să-l întâlnească, cu steaguri în mână. Săltând cu -strigăte de bucurie lângă careta lui, ei îl acopereau de praf, pe -când surugiul lui însuși biciuia din răsputeri caii cei mulți -dați în sama-i, încercând să întreacă pe cei ce se luptau -alături ca să-i iasă înnainte. Își aducea aminte cum a trecut -prin vad râuri fără punte, cum a fost scuturat pe drumuri abia -începute, — și-i plăceau aceste amintiri, vorbind de dânsele -cum vorbește omul de bucurii ce se țin de un trecut pierdut pentru -totdeauna.</p> - -<p>Când și eu, mai târziu, am cercetat<!-- p.162 --> multe din chiar aceste -locuri depărtate de drumurile mari, îmi veniau în minte cuvintele -lui, și-mi înfățișam acele scene care fuseseră scumpe zilelor -tinereței sale.</p> - -<p>Cu cât înnaintez în viață, cu cât mai mult simt prețul emoțiilor -și sensațiilor care învie sufletul, cu atât mai adâncă se face -înțelegerea mea pentru lucrurile pe care le-au simțit alții.</p> - -<p>Iubind această țară, cum o iubesc, îmi dau sama, recunoscătoare, -de faptul că el, care a fost înnaintașul nostru, ni-a arătat -calea.</p> - -<p>Firește că fiecare vrâstă își are gustul ei, și cineva poate să -admire și să prețuiască fapta altuia fără a fi pe deplin înțeles -cu metodele prin care ea a fost îndeplinită. În zilele noastre, -de pildă, ni place mai bine să păstrăm vechile monumente în ființă -decât să le clădim din nou piatră cu piatră, cum s'a făcut cu unica -bisericuță de la Curtea-de-Argeș, reconstruită în desăvârșirea ei -fără păreche de André Lecomte.</p> - -<p>Eu, care-s o înfocată închinătoare a tuturor lucrurilor vechi, -sunt de părere<!-- p.163 --> că nicio reconstituire a unei zidiri mâncate de -vremi, oricât de priceput s’ar face, cu oricâtă răbdare și -cunoștință de lucruri, nu poate înlocui farmecul zidurilor pe -care veacurile le-au atins cu buzele lor.</p> - -<p>Este ceva în patima veacurilor pe care n’o poate atinge nicio -îmbunătățire modernă; o armonizare de linii și coloare, o dulce -rotunzire a unghiurilor, o îmblânzire a tot ce e crud, pe care -numai vrâsta o poate produce.</p> - -<p>O clădire care a stat în curs de ani fără număr se face una cu -pământul pe care se sprijine, și ea pare să se ție de înseși -lucrurile crescute din mijlocul naturii, să fi răsărit din -pământ fără ajutor de om, să fi prins rădăcină ca pomii și -plantele ce o încunjură, potrivindu-și chip și coloare după cer -și loc.</p> - -<p>Adesea am încercat să mă lămuresc eu însumi de ce o zidire -veche, chiar fiind în ruină, dă o mulțămire așa de desăvârșită -ochiului, și am ajuns la încheierea că tocmai din cauza acestei -armonizări între natură și zidire și a îndulcirii acesteia -neimitabile a conturului și unghiurilor. Sunt prea hotărâte -colțuri în casele<!-- p.164 --> de curând clădite, — și de aceia o biserică -restaurată, cât de frumos să fie făcută, nu mă mulțămește -niciodată pe deplin, și păstrez toată setea dorului pentru -vechile zidiri cum erau înnainte de a fi drese și făcute din nou.</p> - -<p>Școala noastră cea nouă este să schimbăm cât se poate mai -puțin din edificiul bătrân, să păstrăm cu scumpătate fiecare -veche piatră sau cărămidă. Căutăm a împiedeca zidurile cele -vechi de a cădea, a păzi frescele originale de umezeală și -mucegaiu, dar totuși ni place mai bine să păstrăm patina -bătrîneței, să nu ștergem opera îndeplinită de praful veacurilor, -care, cu un meșteșug neimitabil, face, cum am spus, mai blând ceia -ce odinioară va fi fost crud și mult mai puțin armonios.</p> - -<p>Dar André Lecomte, cu o răbdare nebiruită, a studiat documentele -de odinioară, le-a cântărit serios, de ajunsese a fi nesfârșit -de învățat în ce privește stilul, forma și gustul, apoi, când -tot sufletul îi era plin de ceia ce avea de gând să facă, se -apuca să dea jos lucrurile vechi și să ridice pe cele nouă, cu -o perfecție extraordinară,<!-- p.165 --> dar nepăstrând nimic din edificiul -original.</p> - -<p>Cei mai învierșunați protivnici ai lui Lecomte n’ar zice că nu -ajunsese a fi un deplin maiestru în meșteșugul lui. Nu era linie, -nu era podoabă, nu era amănunt, care să nu fi fost studiat adânc -și adânc meditat; el întrebuința numai materialele cele mai -prețioase și mai adevărate; fiecare parte, și din lăuntru, și -din afară, era adusă la îndeplinire cu o subtilă pricepere, dar -pretutindeni ce era vechiu fusese înlocuit prin ceva nou!</p> - -<p>Eu n’am văzut niciodată biserica de la Curtea-de-Argeș cum fusese -înnainte de restaurarea ei. Se spune că în jurul ei stătea o -bătrână mănăstire, din care nu rămân urme decât în vechi -stampe de la începutul veacului trecut. Acuma biserica se înnalță -în desăvârșirea ei singuratecă, juvaier răsăritean de alb, -albastru și aur, pe un fond de umbroase dealuri. De sigur o clădire -minunat și straniu de frumoasă, dar știu pe mulți cari jălesc -forma de odinioară...</p> - -<p>Regele Carol și Regina Elisaveta țineau la acest sfânt lăcaș -mai mult decât<!-- p.166 --> la oricare altul din țară: totdeauna vorbiau de -dânsul ca de locul în care doriau să fie așezați pentru odihnă, -cândva.</p> - -<p>Acuma se odihnesc unul lângă altul acolo, acești doi tovarăși, -acești doi muncitori din greu, acești înnaintași cari au trecut -prin multe furtuni și vicisitudini ale vieții. De dânșii cu -adevărat se pot spune cuvintele Scripturii: «Zilele vieții noastre -sunt de trei ori douăzeci, și zece; dar, dacă omul e așa de tare -încât să ajungă și la de patru ori douăzeci de ani, puterea lui -nu mai este decât muncă și năcaz, și curând trece din viață, -și ne-am dus».</p> - -<p>Bătrânul rege Carol a fost cel d’intâiu așezat în lăcașul care -a fost pentru dânsul comoara ostenelilor. Nu s’a săpat o boltă -supt biserică, ci sicriul său a fost lăsat numai supt lespezile -de marmură, chiar lângă aceia cari au fost întăii ctitori ai -lăcașului în al XVI-lea veac; Neagoe Basarab și, poate, soția sa -Milița.</p> - -<p>S’a orânduit a se face o piatră pentru mormântul Regelui Carol, -o piatră în stilul acelor vechi lespezi care înseamnă unde se -odihnesc Voivozii morți cu atâția ani în urmă. Modelul era -gata, dar războiul<!-- p.167 --> cel mare care se învierșuna pretutindeni a -împiedecat să se aducă marmura ce trebuia săpată, așa încât -flori singure arată locul unde Marele Rege zace.</p> - -<p>Vai, acum numai cununile puse de dușman îi acopăr mormântul, -căci Curtea-de-Argeș, cu atâtea alte, comori, a căzut în mânile -lor lacome!</p> - -<p>Adesea m’am minunat eu ce vor fi simțit cei doi adormiți în -mormintele lor când sunetul oștirilor năvălitoare li-a turburat -liniștea, sunetul oștirilor oamenilor chiar cari odinioară -fuseseră frați și veniseră acum să distrugă toată opera celor -cari se odihnesc! Să nădăjduim că somnul li va fi fost așa de -adânc, așa de veșnică pacea lor, încât nici vuietul bătăliei -care se înfuria de jur împrejurul scumpei lor biserici n’a putut -să li turbure odihna. Dumnezeu, în mila lui, i-a lăsat să -închidă ochii înnainte de a fi văzut o așa de întunecată zi -și li-a cruțat lupta pe care vrâsta lor nu i-ar mai fi îngăduit -s’o poată sprijini. Au închis ochii la vreme, lăsând pe cei mai -tineri și mai tari să întâmpine furtuna care, lor, li-ar fi -zdrobit inimile.</p><!-- p.168 --> - -<p>Adese ori binecuvintez pe Cel de sus, care a îngăduit celei ce a -fost Carmen Sylva să întâlnească din nou pe soțul ei înnainte -de a bate ceasul fatal.</p> - -<p>Așa de deplin credea ea în nezguduita putere a neamului ei, în -dreptul dat lui Dumnezeu de a fi stăpân al lumii, încât în -adevăr prea crudă i-ar fi fost lovitura!</p> - -<p>I s’a dat totuși să trăească un an de frumuseță, dând din -bielșug la toți cei în nevoie, cum fusese totdeauna bucuria ei. -Încunjurată de atâția cari venerau nobila ei bătrâneță și -căldura unei inimi mari, ea a pus astfel cununa unei lungi vieți -de muncă și abnegație. O măreață figură de demnitate și -milă, așa a rămas ea în mintea celor cari au cercetat-o, și în -adăpostul ce-și alesese pentru sine lângă mormântul soțului ei.</p> - -<p>Femeie de o puternică pasiune în tot ce iubia și ura, având atâta -entuziasm cât acei cari încep abia viața, mare muncitoare, gânditoare -mare, ea avea adesea nevinovăția copilului. Impresionabilă și -idealistă infocată, ea nu vedea totdeauna lucrurile sau oamenii -potrivit cu adevăratul<!-- p.169 --> lor preț, și de aceia adese ori cădea prada -celor cari știau să speculeze prea marea bunătate a inimii sale.</p> - -<p>Trăia pentru alții. Mâna-i era totdeauna gata să dea, urechea să -asculte, ochiul să verse lacrimi pentru durerea altuia.</p> - -<p>Era într’însa ceva din furtunile naturii; avântul ei era tot așa -de vijelios ca și desperarea ei; trecând de la o emoție la alta, -ea târa pe alții după dânsa, înflăcărându-li închipuirea, -turburându-li gîndul.</p> - -<p>Adesea eram ispitită să o asămăn cu un râu mare, ale cărui ape -aveau nevoie să fie așezate în albia lor, — imensă putere prea -puțin țermurită și risipind astfel mult din ceia ce ar fi putut -fi întrebuințat mai cu folos. Prea plin de fantazie, prea înalt -în cursul său îi era sufletul pentru această lume de proză -a oamenilor. Adesea își cheltuia ce avea mai bun pentru oameni -nevrednici, pierzându-și cuvintele în urechile celor cari nu erau -în stare, nici a le prețui, nici a le pricepe.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>De sus pănă jos în negru, o văd cum era în anul din urmă al -vieții, impunătoare<!-- p.170 --> figură plină de demnitate, care avea în ea -ceva din vremea veche și aproape de legendă. Abia ai fi crezut că -face parte din vrâsta noastră de mașini și materialism. Deși -dându-și mai multă odihnă de la moartea bătrânului Rege, ea tot -străbătea odaia pășind ca într’o cușcă, așa cum îi fusese -pasul în toți anii vieții sale. Simțiai că, deși bătrână, -tristă, obosită și aproape oarbă, era în ea un izvor de viață -care se ținea de lucrurile veșnice, o fântână de tinereță pe -care nici năcazul, nici anii n’o putuseră seca.</p> - -<p>Legată, în toată viața ei, de un tovarăș și auster și sever, -fusese necontenit silită a-și înfrâna impetuozitatea, a-și -preface ideile și gusturile după normele aceluia cu care trăia. -Regele ca și Regina erau amândoi harnici, muncitori, dar el avea -răbdare, metodă și plan, pe când Carmen Sylva era numai impuls -și aprinsă dorință de lucru, gata să se arunce în orice -întreprindere fără cea mai ușoară pauză de meditație.</p> - -<p>Când, după o lungă viață de abnegație, ea și-a pierdut în -urmă călăuzul și domnul, era însăși tocmai la capătul drumului<!-- p.171 --> -ei, cu puterea și sănătatea zdrobite; deprinsă cu legăturile -ei, ea nu mai știa ce să facă dintr’o libertate pe care n’o mai -putea întrebuința.</p> - -<p>Cu mișcătoare simplicitate de suflet ea s’a întors spre cei mai -tineri cari-i luaseră locul în luptele vieții. Mulțămitori am -fost că i s’a dat să fie între noi anul acela, de i-am putut -arăta iubire, grijă și atenție, încunjurându-i zilele din urmă -cu tot ce-i putea da mângăiere sau plăcere.</p> - -<p>Îi era dragă biserica unde doria să se odihnească odată lângă -Regele Carol, în fiecare dimineață mergea la mormîntul lui, pe -cînd preoții cântau sfânta slujbă. Ca un chip săpat în marmură -neagră stătea ea în largul jeț lângă mormântul acoperit cu flori, -deschizând larg ochii săi aproape fără vedere, nedeosebind nimic -din lucrurile în jurul ei, ci urmărind numai vedeniile lungii -vieți ce avuse pe pământ; odihnită acum, cu mânile încrucișate pe -piept, așteptându-și sfârșitul... Credincioasă înfocată, ea privia -moartea ca o zi de izbăvire.</p> - -<p>Palatul episcopal unde dorise a-și<!-- p.172 --> face locuința, îi ajunse drag -mai presus de toate.</p> - -<p>Ea sădi trandafiri în jurul lui și începu să viseze de tot -binele ce era să facă locuitorilor de acolo. Ca una care niciodată -n’avuse voie a-și face planurile ei, era ca un copil care, găsind -de-odată o ușă deschisă, sare în lumina razelor care-i orbesc -ochii.</p> - -<p>Cu iubire mișcată-i urmăriam ideile. Strânși în jurul ei -lângă larga-i vatră, îi ascultam visurile căci, bătrână -și obosită cum era, ea tot visa de minunile ce ar voi să facă. -Captivându-ne prin farmecul glasului ei veșnic tânăr, ea ne -ispitia să-i urmăm vedeniile de poet, în măsură ce-și clădia -palatele din nouri, unul mai presus de altul, tot mai sus, tot mai -frumos, căci nimic nu-i era cu neputință și nimic prea vast! Cu -adevărat de mirare era sufletul ei, care o ducea dincolo de toate -supărările, într’o lume unde nu mai ființau piedeci, margeni sau -hotare. O lungă viață de părăsire a speranțelor și iluziilor -n’o învățase să se îndoiască de puterea ei însăși și nici -să piardă încrederea în inimile oamenilor.</p><!-- p.173 --> - -<p>Tot o văd așezată lîngă foc, în față cu bătrânul stareț -al lăcașului, amândoi în jețuri cu speteze înnalte; două -impunătoare figuri în veșminte negre. Cărți erau risipite în -jurul ei, și oricine vénia s’o vadă era dator să lucreze ceva, -căci cu mânile încrucișate nu putea să sufere pe nimeni. Ori o -văd în nopțile cu lună stând supt portal și privind la liniile -de vis ale bisericii, pe care o argintia mistica radiare a lunii. Cu -mânile pe piept, ea își rostia extazul, spuind adesea necontenit -aceleași cuvinte, chemându-ne și pe noi ca să împărtășim cu -dânsa aceiași bucurie peste fire. Inima ei veșnic tânără se -răspândia, anii nu mai aveau greutatea lor, într’un nesfârșit -val de rapsodie poetică cuvintele se revărsau din buzele ei, și -iarăși pornia să clădească necontenit palatele ei din văzduh, a -căror năruire n’o făcuse niciodată a se descuraja în silințile -de a le începe din nou și iarăși din nou.</p> - -<p>Parcă ar fi fost ispitită de glasul poetului ei, luna își tot -lungia razele pănă atingeau locul unde stătea ea ținând pe -ascultători supt farmecul închipuirii sale;<!-- p.174 --> razele lunecau pe -veșmintele ei, îi sărutau mânile, se opriau ca o binecuvântare -pe zăpada părului ei, umplând ochii ei întunecați încă odată -de lumina tinereții.</p> - -<p>Și iarăși o văd cum sta în prag așteptând sosirea noastră. -Fără margeni era bucuria ei de oaspeți și, când te primia, -parcă niciun alt musafir n’ar fi fost mai binevenit decât tine.</p> - -<p>Aruncându-și brațele înnainte cu un gest larg pasionat, ea te -înfășura în îmbrățișarea ei: așa ar putea cineva să-și închipue -pe mama noastră Țărâna strângându-și copiii la piept. Era în ea -ceva de o sete veșnică, o flacără ardea în sufletul ei, pe care -nimic din apele vieții nu fusese în stare să o stîngă!</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Așa văd eu pe femeia aceia mare care a fost întâia voastră -Regină. Ținea mult la voi, chiar dacă erau ceasuri când părea -că se desparte de voi, având alte gânduri și alte visuri. Inima -ei era vastă și plină de furtuni. Iar acum se odihnește.</p> - -<p>Lung i-a fost drumul, tragedia părea că-i urmărește pașii. -«Caracterul este ursita.» Nu-i păsa de lucruri pașnice și<!-- p.175 --> line; -pe sine însăși se vedea ca pe una ce sufere și de aceia atrăgea -suferința către dânsa adesea prefăcând în năcaz ce ar fi putut -să fie o bucurie!</p> - -<p>Acuma se odihnește supt povara florilor pe care mâni de dușman -le-au presărat pe mormântul ei. Unul lângă altul zac în locul -acela Regele bătrân și bătrâna Regină; tăcuți zac în locul -acela, având cununile dușmanilor pe mormintele lor...</p> - -<p>Eu nu știu ce poate să fie asemenea cu simțirea celor ce se -odihnesc supt florile prietenilor de ieri cari au venit însă ca un -râu negru să înnece toată opera mânilor tale. Dar mi se pare că -povara aceasta trebue să fie nesuferită și că în faptul nopții -trupurile lor trebue să se ridice ca să arunce acele cununi ce-i -înnăbușă, acele cununi care sunt muiate în sângele voinicilor -căzuți, fii ai lor de odinioară...</p> - -<div class="chapter" id="nr2-7"> -<h3>VII.</h3> -</div> - -<p>Atâtea amintiri se strâng în mintea mea, atâtea icoane, de nu -știu la care să mă opresc.</p><!-- p.176 --> - -<p>Dragă țară! Te văd în strălucirea-ți felurită, și scumpă-mi -este fiecare vedenie, pe orice cale mă întorc să văd locurile -care s’au ținut de inima mea, locurile pe care doresc să le chem -înnaintea acelora cari ca și mine sunt surguniți pe o bucată de -vreme din ele.</p> - -<p>Văd șesurile voastre, pădurile voastre, munții voștri, dealurile -și văile voastre. Văd lungile voastre drumuri, cu cară încete, -care se mișcă de-a lungul lor în răbdător șir fără sfârșit. -Văd luncile voastre pline de farmec lângă râuri și ape, văd -verdeața ierbii supt sălciile unde nenumăratele turme vin să -pască. Văd Țiganii răzleți așezându-și corturile în amurg, -când fumul dela focurile lor se ridică în albastre șfichiuri spre -cerul de un roșu auriu.</p> - -<p>Văd ceața de praf care în liniștite amurguri de vară plutește -asupra lumii secerișului ca o întinsă negură înnălțându-se -din singuratece lagune. Văd bătrânele cruci de piatră la colțuri -de drum, străji păzind răbdător anume locuri ori asemenea cu -pustnici foarte bătrâni cari nu mai au nimic a face cu fiii -oamenilor.</p><!-- p.177 --> - -<p>Văd pe plugari întorcându-se dela munca lor cu albele cămăși -scăldate în sudoare, pe când copilași în haine tărcate aleargă -lângă dânșii prin praf, iar deasupra tuturora bolta desfășură -colorile ei cele mai minunate înnainte de a se lăsa spre odihnă. -Aud necontenita bătaie a cânilor răspunzându-și, cu stăruitoare -chemări, lătrând într’una până departe în noapte. Prin ușile -deschise ale căsuțelor văd focul vetrelor, ca de vrajă în -strălucirea lui roșie. Văd pe țerani strânși în jurul lor, -umbre care se odihnesc după ce fapta zilei a fost îndeplinită.</p> - -<p>Simt străbătătoarea mireasmă a pădurilor, ca în vremile când -în amurg străbăteam călare umbra lor, și văd covorul de vinete -flori sălbatece care acopăr cu farmec pașnicile lor luminișuri. -Aud în ramuri freamăt de aripi turburat de înnaintarea mea -neașteptată. Simt pătrunzătoarea pace din amurg, cînd acei cari -au muncit se întorc încet la lăcașurile lor...</p> - -<p>Îmi place mai bine să mă gândesc la șesurile din vară, când -li este mai mare bogăția, când auriile mări de grâu se întind -în bielșugul coacerii supt imensa<!-- p.178 --> față a soarelui, răspuns -și răsplată pentru opera credincios îndeplinită. Dar mai dragi -îmi sunt pădurile primăvara, când frunzele lor sunt străvezii -ca vitraliile unei catedrale, când viorelele și dedițeii acopăr -pământul cu mii de stele, ori toamna când colorile lor sunt mai -minunate decât în orice vis al unui poet...</p> - -<p>Vedenii după vedenii se desfășură înainte-mi acuma când scriu. -La fiecare îmi place să mă opresc; aș vrea să zugrăvesc un -nesfârșit șir de icoane; dar trebuie să aleg în mijlocul lor pe -una sau pe alta, ca să rătăcesc fără capăt, neoprindu-mă nici -la râu, nici la vale, nici la Mare...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Marea, Marea! De șes, de deal, de munte, am vorbit; lăsați-mă să -mă odihnesc o clipă pe malurile ei, ale Mării!</p> - -<p>Ca una care am fost născută într’o insulă, Marea păstrează -pentru mine o atracție pe care nimic n’o poate întrece. Dragă-mi -este orice înfățișare a ei; cu însuși sufletul dintr’ânsa sunt -deprinsă. Pe corăbii cu pânze am plutit pe valurile ei, cu puterea -aburilor am străbătut-o, am<!-- p.179 --> înnotat în apele Mării. Dragă îmi -e plângerea ei veșnică, vuietul undelor ei pornite împotriva -țermurilor ca să se sfarme de dânsele.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Iubitul port mic al Constanței mi-a fost odată plăcere și -mândrie, între multe năcazuri amare, și pierderea lui a fost una -din cele mai dureroase pentru noi. Doar numai printr’ânsul aveam -atingere cu nesfârșitele ape spre care tinde orice țară. Una care -nu atinge nicăiri Marea trăiește numai pe jumătate! Constanța -nu e mare sau escepțional de largă, alăturată cu alte porturi, -dar nouă ni-a fost de însemnătate deosebită; cu interes, cu -mulțămire ne-am uitat zi de zi la creșterea ei. Îi cunoșteam -corăbiile, ofițerii, marinarii; îi cunoșteam sunetul fiecărui -semnal, rostul fiecărui steag; și în cele mai încurcate colțuri -am străbătut ca să le cercetăm; pe vreme liniștită și în -vijelie am pornit de acolo spre luciu.</p> - -<p>Marea noastră mulțămire era să vedem cum întră și pleacă -vasele, și un veșnic interes era să descoperim ce steag poartă pe -dânsele.</p> - -<p>Bătrâna Regină Elisaveta împărtășia<!-- p.180 --> iubirea noastră pentru -Constanța. Un mic pavilion fusese ridicat pentru dânsa în jos de -oraș, pe dig, unde cheltuia în anii din urmă multe din zilele ei -în odihnită mulțămire.</p> - -<p>Mă întreb dacă mai stă în picioare căsuța cea iubită unde și -eu am trăit în atâtea rânduri. Apele se băteau de temeliile ei, -goelanzii zburau în nori albi în jurul coperișului, soarele făcea -să scapere scântei din geamuri, și în zilele de furtună vântul -urla, dând târcoale zidurilor.</p> - -<p>Îmbrăcată toată în alb, bătrâna Regină putea fi văzută totdeauna -pe terasă, într’un jeț comod, cercetând cu ochii obosiți zările -largi, pe când un dor tot așa de larg ca și dânsele îi umplea -sufletul acela care părea totdeauna neîmpăcat. Vuietul Mării îi -întovărășia gândul, și albele pânze plutind pe ape i se păreau -atâtea iluzii care-i părăsiau sufletul una câte una...</p> - -<p>Noaptea, ea se ridica de mai multe ori din pat ca să salute -corăbiile în plecare ori să întâmpine pe cele care-și făceau -întrarea în port. Marinarii cunoșteau bine figura ei albă ca -zăpada, și Constanța erà mândră de iubirea pe care i-o păstra ea.</p><!-- p.181 --> - -<p>Purtând grija unei vieți mai active, eu nu stăteam necontenit în -acelaș loc ca să cercetez cu ochii Marea. Pe vastele întinderi -de nisip lângă Mamaia mă luam călare la întrecere cu vântul, -silind adesea împotrivirea calului să între adânc în apă, -până ce valurile țișniau asupra mea ca asupra unei stânci -singuratece. Mă desfătam în furia lor nepotolită, și adesea era -pentru mine o adevărată veselie însăși forfotitoarea spumă -albă în care stăteam. Înfiorat, calul sforăia, căutând să -scape, pe când zborul de goelanzi albi ne încunjura, țipând în -jurul capetelor noastre.</p> - -<p>În zilele de mare liniște apa era albastră ca floarea de -cicoare, vast câmp de azur pe care razele se sfărâmau într’o -scânteietoare masă de diamant.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Așa de lung e țermul dela Mamaia, de nu i-am ajuns niciodată la -capăt; se tot întindea înaintea mea ca un nesfârșit drum de -argint.</p> - -<p>Atâtea căruțe își învârtiau încet roatele pe țermul acesta, -mânate de neamurile amestecate ce locuiesc în Dobrogea; Turci cu -largi turbane și supuse fețe răbdătoare.<!-- p.182 --> Ruși bărboși cu -ochii albaștri<!-- original: albastri -->, făcând o pată din cămășile lor stacojii, -Români oacheși, aducându-și lucrurile de vânzare la oraș. Se -tot trudiau prin nisip căruțele cu o roată în apă, veselele -colori ale veșmântului țerănesc resfrângându-se cât erau de -lungi în Mare.</p> - -<p>Dobrogea e o țară cu așa de vaste întinderi, cu drumuri așa -de nemărgenite, încât caii, firește, trebuie să-și aibă un -rost mare, și de aceia se întâlnesc atâția dintre ei deosebit -de frumoși în acest colț al țerii, zdraveni, bine căliți -și focoși. Soarele se răsfrângea în părul lor luciu, bine -îngrijit. Cu ochi cari cunosc mă minunam de netedele lor forme, -de șoldurile lor puternice, de frumoasele lor picioare sprintene. -Pătrunzătoare priviri de prețuire aruncau și țeranii la calul -mieu pur-sang în plin galop; fiecare-și întorcea capul ca să -urmeze și să admire cum putea merge. De atâtea ori am schimbat -zimbete de firească simpatie cu acești necunoscuți mie.</p> - -<p>Mai mult decât odată am întâlnit lungi șiruri de căruțe care -purtau femeile Turcilor, înfășurate în hainele lor întunecate, -care-și descoperiau o clipă fața ca să se<!-- p.183 --> uite la femeia -liberă, necunoscută lor, care putea călări pe un cal frumos. -Ca o ceată de păsări ciudate, albastre, negre și sure stăteau -laolaltă în cuiburile lor ce se scuturau gemând, și asupra -tuturor acestor icoane soarele-și cobora privirile întipărind -feluritele lor colori neobișnuite în mintea mea, pe când Marea -plângea veșnica-i jălanie, spălând malul cu îndărătnicile-i -silinți de a scăpa odată din lanțuri.</p> - -<p>Fierbinți, vântoase, pustii și fără capăt cum sunt, șesurile -Dobrogii au un farmec de melancolie pentru acei cari le cunosc bine. -Noi toți aveam o deosebită grije pentru firea lor neobișnuită -și rătăciam prin multe unghere, descoperind cele mai neauzite -sătucene, făcute din lut, cu sprintenul turn al moscheilor -țâșnind ca săgeata spre cer.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>De feluriți ce sunt, locuitorii Dobrogii țin necontenit viu -interesul călătorului, care nu știe nici odată ce chipuri poate -întâlni, nici la ce neașteptate locuinți poate ajunge.</p> - -<p>Am străbătut în sate depărtate, unde Rușii dintr’o sectă -bizară își clădiseră mănăstiri<!-- p.184 --> singuratece, la care bătrânii -obștii slujiau ca preoți. Mi-au dat pâne și sare, pitele lor -fiind întunecate, acre și ciudat împodobite cu neînțelese -desemnuri; m’au dus înnaintea icoanelor lor grosolan zugrăvite, -ca să sărut chipurile sfinților la cari se închină mai mult.</p> - -<p>O curioasă impresie mi-a rămas din aceste adunături de case -uitate de lume: o impresie de praf și de salcâmi înfloriți, -de clopote ce sună și de mulțimi tărcate, cu fețele cele mai -puțin potrivite între ele. Un amestec de bordeie de pământ și de -bisericuțe încunjurate de umbră, de căsuțe albe, cinchite, de -câni ce latră și de cai cari trezesc zvârlind din picioare nouri -de praf.</p> - -<p>Un drum larg trece de obiceiu prin satele acestea; sure, uscate și -crăpate de căldură, casele se întind pe amândouă laturile -în mijlocul dumbrăvilor acelor salcâmi cari sunt singurul copac -în stare a prinde rădăcini prin locuri așa de seci și fără -apă. În luna când sunt înfloriți, aierul e numai un balzam care -îmbată; copleșiți de greutatea florilor lor, arborii se pleacă -supt ploaia albă.</p><!-- p.185 --> - -<p>Mult îmi place mie Turcul tăcut pe care-l întâlnești în -cele mai multe locuri din Dobrogea, care te primește puind mâna -întâiu pe inimă, apoi pe frunte, care se uită lung la tine cu o -bunăvoință lină, fără nici o curiozitate, fără nici o mirare -care stă pe pragul casei și nu pare vreodată să aibă ceva de -făcut; prietenos, simpatic și pitoresc, mie de sigur mi-ar părea -rău să-l văd că a dispărut.</p> - -<p>La o distanță respectuoasă, lumea lui femeiască stă în aceiași -atitudine, cinchită ca niște cioare de-a lungul păretelui, privind -de departe scene în care nu cutează să-și iea partea; dar, -dacă te apropii de dânsele, ele te întâmpină cu o zgomotoasă -plăcere, încunjurându-te cu strigăte care iese așa de adânc -din gât, de nu le poate prinde o ureche europeană. Dar copiii se -amestecă laolaltă cu cercetătorii și merg după tine oriunde te -miști; mai ales sunt încântătoare fetițele cu șalvarii lor -largi de bumbac, cu codițele lor supțirele și unghiile văpsite -frumos în roșu.</p> - -<p>Satele prin aceste părți sunt rare și departe unele de altele, -drumurile sunt poate cele mai nesfârșite din toate drumurile<!-- p.186 --> -românești, și de pe cea mai mică înnălțime le poți vedea -unduind fără capăt ca un șarpe uriaș fără cap și fără coadă. -Uneori în margenea lor sunt ogoare, dar adeseori ele se tot -înșiră prin pustietăți sterpe, spinoase, pietroase și seci. -Însă, la anume timpuri din an, florile Dobrogii sunt felurite și -alcătuesc o plăcere pentru ochi.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Pe aceste drumuri nesfârșite de atâtea ori am străbătut în -acel Ținut care fusese al nostru numai de puțină vreme; și două -locuri îmi rămân în amintire ca în deosebi atrăgătoare și -pline de farmec.</p> - -<p>Unul a fost orășelul Balcic și cellalt îngusta peninsulă -Caliacra, un colț singuratec de pământ înnaintând în Mare.</p> - -<p>Balcicul este un târgușor pitoresc, despre care ai zice că se -rostogolește în valuri. În grupe murdare căsuțele lui turcești -se cațără pe povârnișurile răpezi, ca și cum ele ar sta să -lunece pe încetul, atrase de apele de desupt.</p> - -<p>O stradă prăpăstuită scoboară la un port în miniatură; stânci -pe amândouă laturile, stânci de piatră cenușie, ciudat<!-- p.187 --> rotunzită, -alcătuiesc un mic golf în care orășelul zace în pașnică răzlețire.</p> - -<p>Numai odată am fost acolo, dar am o amintire vie a înfățișării -lui neobișnuite, a mulțimii îngrămădite de fețe din toate -spețele, a locuințelor ei mărunte, încântător suite una în -capul celeilalte, așa încât păreau că numai cu greutate stau -sprijinite pe niște coaste atât de răpezi și rupte.</p> - -<p>La Caliacra am ajuns în amurg; soarele se cobora de o parte în -Mare, pe când de cealaltă se ridica luna, un corn subțire, -răsfrângându-și veșnica paliditate pe unda în mișcare.</p> - -<p>Aici pământul cade în ziduri drepte ca stâncile, dar zidurile -acestea sunt de pământ, nu de piatră. Sunt roșii la coloare și, -în lumina soarelui ce scădea, părea să ardă de vre-un foc din -lăuntru, care făcea din ele o frumoasă priveliște ce nu se mai -poate uita.</p> - -<p>Pământul e pietros, flori necunoscute răsărind din mijlocul -bolovanilor și acoperind locurile goale dintre dânșii cu coloare -și viață. O cărărușă duce prin această lume stâncoasă la -un far, care, în singuratecă mândrie, privește de sus larga<!-- p.188 --> -întindere a Mării. În păretele de desupt cutare Sfânt era -îngropat într’o peșteră îngustă, unde cu greu puteai să -ajungi. O singură făclie stă acolo aprinsă lângă mormântul -Sfântului, și aceleași mâni îi trezesc lumina care, în timpul -nopții, dau viață lampei ce stă ca un semn pentru cei ce pornesc -pe valuri.</p> - -<p>Locul acela, ceasul, singurătatea au lăsat o adâncă întipărire -asupra sufletului mieu. Visam să clădesc o <i>culă</i> albă ca -zăpada, tocmai sus pe cel mai depărtat colț de pământ, acolo -unde uscatul nu mai era decât un cap îngust, spălat pe amîndouă -laturile de apă.</p> - -<p>Parcă vedeam forma ei fără pată răsărind pe veșnic -schimbătorul albastru al bolții și al Mării, închipuire de -apusuri și răsărituri de soare care ar fi partea mea în acest -loc și de nopți când valurile ar fi o taină de argint supt recea -lucire a lunii. Mă închipuiam privind de sus într’un cerdac cu -stâlpi la miile de goelanzi învârtejindu-se în jurul zidurilor -mele, amestec de aripi albe pe bolta de safir, ori, noaptea, ca -niște umbre mișcându-se în fuga lor nesfârșită și umplând -întunerecul<!-- p.189 --> cu strigătele lor sălbatec de triste care s’ar -amesteca în glasul vântului!</p> - -<p>Deocamdată, stând pe o stâncă, cu fața către neastâmpărul -veșnic al Mării, trăiam în această iluzie, știind totuși bine -că era unul din acele visuri pe care le visezi într’o seară, când -frumuseța s’a furișat în inima ta...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Alt loc plin de poesie chiar lângă Constanța este insula căreia i -se zice: a lui Ovidiu.</p> - -<p>Legenda cărturarilor pretinde că poetul surgunit care cunoscuse -tot felul de cinste la Curtea împăratului August, a venit să-și -mângăie inima în acest ostrov acoperit de sălcii și uitat de -Dumnezeu, care nu e decât o fărâmiță de pământ pierdută -în mijlocul unui lac întins pe care-l desparte de Mare numai o -îngustă linie de nisip. Un loc singuratec mai trist decât acesta -nici în visuri nu se poate înfățișa: sălciile mari, care au -prins rădăcină în tărâmul lui, îi sunt singura podoabă, iar -singura frumuseță o vastă privire asupra valurilor.</p> - -<p>Am adus pe Carmen Sylva în acest<!-- p.190 --> loc unde un poet a visat, cu -atâta vreme în urmă, de glorii trecute și de ambiții făcute -praf. Cu adevărat nicăiri n’ar fi putut el să cugete mai amar -asupra nesiguranței trecerii la Curte și asupra zădărniciei -nădejdii omenești; aici de fapt surgunul era desăvârșit și -întreg.</p> - -<p>Regina cu părul alb rătăcia pe cărările pe care se presupune că -a călcat omul acela marele în veacuri trecute, cercând să-și -închipuie cum vor fi fost gândurile unuia care de pe culmea faimei -sale fusese aruncat departe de orice cinste, trecere și dragoste. -Închipuirea ei ușoară de înflăcărat clădia din nou trecutul; -cu ochii plini de lacrimi ea trăia din nou năcazul aceluia al -cărui noroc îl înnecase așa de crud Soarta.</p> - -<p>O mare roată de lemn, pe care crescuse iederă era odată -întrebuințată pentru a aduce apă. Chiar acuma, în putreziciune -înceată, stă în mijlocul ostrovului, dând o neobișnuită -înfățișare de părăsire locului acestuia. Fără îndoială că roata -este de dăunăzi numai, dar, așa părăsită și plină de mustrare -cum este, ea te-ar face să crezi că se ține de o vreme când<!-- p.191 --> insula, -care stă acum tristă și uitată supt toanele schimbătoare ale -bolților, a fost însăși casa nemângăiatului poet. Pescari vin -din când în când pe lacul plin de ierburi, prinzându-și luntrile -negre printre burueni și aprinzând uneori foc pe maluri. Dar -afară de acestea sufletul lui Ovidiu poate rătăci supt umbroasele -sălcii fără să-l tulbure glas de om...</p> - -<p>În zilele lui Ovidiu, Constanța purta numele de Tomi, și era o -cetate însemnată, în legătură strînsă cu coastele Asiei Mici. -Mai târziu un episcop stătea aici, și unul din șirul lor, Ioan -din Tomi, a fost un scriitor latin cunoscut la începutul evului -mediu. Din această Tomi au plecat într’o zi la Roma călugări -cari aveau despre rosturile Mântuitorului păreri deosebite de ale -Bisericii din Bizanț și cari mergeau la Scaunul credinței drepte -pentru a cere acolo să se recunoască adevărul dogmei lor celei -nouă; Sfântul Părinte nu voi să-i audă, silit la aceasta și de -plângerile Împăratului răsăritean de care atârnau, dar atunci -monahii de la Marea Neagră avură cutezanța să spuie că vor chema -poporul roman el însuși ca<!-- p.192 --> să înțeleagă cugetul lor și să-i -apere de prigoniri.</p> - -<p>Numele de astăzi al orașului, de Constanța, din Constantia -veacului al IV-lea, i-a venit poate prin Constans, Împărat din -Răsărit care a clădit-o din nou în acest veac, și, în al VI-lea -ea era cunoscută încă drept un centru însemnat al provinciei -Scythia Minor, stăpânită de Iustinian. Mai târziu e pomenită -numai întâmplător de Genovezi în portulanele lor maritime, ca o -șchelă de oprire.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Ținutul din jurul Constanței, căreia Turcii îi zic Chiustenge, -e bogat în ruine antice, dintre care unele au fost desgropate abia -dăunăzi.</p> - -<p>Una din localitățile cele mai însemnate care au fost descoperite -sunt rămășițele unei cetăți cu poeticul nume de Istros, de -curând scoasă la lumină între Constanța și gurile Dunării.</p> - -<p>Istros trebuie să fi fost un important port de Mare; puternice -cheiuri de marmură au fost scoase din pământ acum de curând -acolo, dar astăzi locul e despărțit de Mare printr’o vastă -întindere de pământ.</p><!-- p.193 --> - -<p>Încetul pe încetul, un om cu pricepere scoate aici interesante -temelii vechi de puternice ziduri, de temple și băi, o lume -întreagă de veche civilizație, bucurie adevărată pentru aceia -cărora li place să răscolească în trecut.</p> - -<p>Am cercetat Istros într’o aprinsă zi de toamnă — drum lung, -foarte lung, — ca să ating o vastă întindere de pământ cu o -supțire linie de Mare tot mai departe, un loc nisipos, mlăștinos, -pe alocurea fără ridicături, acoperit trist de o ciudată -buruiană mică roșie, care o pătează ici și colo cu pete mari -de sânge. Sălaș de poesie melancolică, singuratec, șters, expus -nemilostiv și soarelui și vântului, fără case, fără pomi la -patru leghi depărtare de jur împrejur, ci numai dune de nisip -învălurându-se tot înnainte până la Mare.</p> - -<p>În căldura arzătoare m’am cățărat pe ruine, călăuzită de -entusiastul om de știință care a pornit să facă săpăturile în -acest loc.</p> - -<p>Eu nu sunt o mare cunoscătoare a vechilor pietre, cunoștințele -mele științifice nu sunt adânci, dar închipuirii mele vioaie -îi place să-și clădească din nou lucrurile<!-- p.194 --> care au fost, și, -când țin în palmă un vas ori un păhar sfărâmat, pe care cine -știe ce ființă omenească le a întrebuințat cu mii de ani în -urmă, mă sârguiesc a trezi înaintea ochilor mei pe acel care le -a făcut, le-a stăpânit, a băut din ele, simțind din nou mirarea -cum de trăiesc veacuri întregi lucrurile neînsuflețite mai mult -decât aceia cari li-au dat o formă.</p> - -<p>Istros! Pare că numele are în el un sunet de veche splendoare, un -ecou care în deosebi farmecă urechea. Văd pânze mari plutind spre -dânsul pe Marea albastră, la ceasuri când soarele cade, pânze de -toate colorile și de toate formele, ca niște păsări fantastice -care vâslesc încet din aripi întorcându-se spre cuiburile lor. -Nu știu care au fost comorile pe care le-au adus ele în port, dar -îmi place să visez că’n umbra ruginită a pânzelor acestora erau -îngrămădite în movile grâne aurii și portocale pe bord, că -oameni cu fața întunecată aduceau scumpe mătăsuri din Răsărit -cu colori strălucitoare în care nevestele și fetele bogaților -negustori își înfășurau frumuseța care numai prea repede va -ajunge lucru al trecutului! Îmi<!-- p.195 --> place să-mi închipuiu străzile -pline de mișcare ale înfloritorului orășel, vălmășagul de -colori și zvonul, strigătele vesele la vederea corăbiilor, pașii -mulți grăbindu-se spre cheiuri, atâtea glasuri, râsete tari, -porunci și, pretutindeni, copii cu picioarele goale, cu ochii mari -privind mirați fără să aibă nimic de făcut; iar, noaptea, îmi -place să mă gândesc la matrozii cari cântă arii ciudate când se -odihnesc după ce fapta zilei a fost îndeplinită.</p> - -<p>Dar toate acestea sunt numai vedenii de artist! Căci eu nu știu -mai la urmă nimic despre Istros, ci numai ruinele ce am văzut: -câteva zdravene ziduri pe care le-a acoperit pământul, câteva -coloane căzute dintr’o biserică ori templu de odinioară, temelia -băilor romane, câte un mândru bloc de marmură care a trebuit să -facă parte din cheiu și ici și colo un hârb de pământ pe care l-am -ținut în mânile mele, câteva țăncușe de sticlă pe care însăși mi -le-am cules de pe pământ și care stăteau în palma mea irizate, -minunate și fragede ca aripa sfărâmată a unui fluture...</p> - -<hr class="long" /><!-- p.196 --> - -<p>Unul din monumentele cele mai bine cunoscute, care s’a găsit nu -departe de Constanța, e Adamclisi sau Biserica lui Adam, «a -Omului», un uriaș monument de marmură fără valoare artistică -deosebită, dar de proporții enorme, ridicat în amintirea cuceririi -lui Traian asupra Dacilor. Pietrele lui sculptate, cum e obiceiul -în asemenea monumente, înfățișează tipuri de luptători, -Daci și Sarmați, cari săvîrșesc eroice fapte de răsboiu. Era -o mare zidire rotundă încununată de o gigantică platoșă și -de un coif, cam grosolane din punct de vedere al artei, dar destul -de interesante ca să fi trezit multe discuții cu privire la -însemnarea ei și epoca în care a fost ridicată. Profesorul german -Furtwängler era de părere că ar fi fost un monument din veacul al -IV-lea, ridicat în amintirea unei biruinți asupra Goților. Dar -teoria aceasta n’a fost admisă.</p> - -<p>O cetate crescu în umbra impunătorului monument, și liniile ei pot -fi deosebite încă, precum și temelia marii basilice, care trebue -să fi fost cândva o frumoasă zidire mai nouă.</p><!-- p.197 --> - -<p>Ca una care n’am fost la Adam-Clisi, nu pot decât să trec răpede -asupra descrierii unui loc pe care nu l-am avut supt ochii miei -chiar, și să mă grăbesc spre un alt punct de lângă Mare, unde -săpături de drumuri au scos dăunăzi la iveală alte monumente -care se țin toate de acele vechi vremuri: orășelul Mangalia.</p> - -<p>Acuma un locușor încurcat și părăsit, ea a fost odată un port -de Mare în zilele bătrâne. Mai puțin înfloritor decât Istros, -era totuși o localitate însemnată, cunoscută în acele zile de -demult supt numele de Kallatis.</p> - -<p>Și aici s’au desgropat ruine vechi, rămășițe de temple sau -biserici, de case care odată trebuie să fi fost bogate. Urne de o -gingașă făptură și vase pentru apă au ieșit la lumină, precum -și enorme oale de pământ, masive și impunătoare, care de bună -samă se întrebuințau pe vremuri pentru a păstra untdelemnul; ba -s’au găsit chiar mici figuri de teracotă, asemenea cu acelea din -Tanagra, de și mai puțin bine și artistic lucrate.</p> - -<p>Un Muzeu mic lîngă Mare adăpostește ce s’a găsit mai de preț: -numai un<!-- p.198 --> slab început; căci nu se poate face totul dintr’odată! -Dar simte fiecine că această ciudată țară a Dobrogii cuprinde -încă atâtea comori ascunse care într’o zi vor fi scoase de -asupra; dacă în zilele noastre ni va fi îngăduit să o facem -aceasta, se va vedea pe urmă!</p> - -<p>Mangalia este un oraș dobrogean caracteristic: adunătură de case -de piatră joase, cu acoperișuri de olane în neorânduială, ea se -deșiră pe un pământ neegal, pănă jos pe țerm, care este șes -și fără sfârșit, mărgenit de partea uscatului cu lacuri ce se -pierd în zare. Lacurile acestea au izvoare sulfuroase, și unele -băi rustice au fost ridicate în apropierea unuia din ele, căci -apele au însemnate puteri de însănătoșare.</p> - -<p>M’am purtat cu luntrea ceasuri întregi pe acest lac care se sucește -și se învârtește. E când îngust, când lat, și capătă atâtea -înfățișări deosebite, încât la început crezi că este o adunătură -de lacuri deosebite; dar la un capăt nu ajungi niciodată, ci -luntrea poate luneca necontenit fără oprire ori piedecă.</p> - -<p>Sterpe și goale-i sînt țermurile, amintind<!-- p.199 --> cuiva de poveștile -din Vechiul Testament, și mai că ți-ai închipui pe fiul risipitor -păzindu-și porcii supt o boltă de nemiloasă arșiță.</p> - -<p>Ici și colo un smochin pitic răsare dintre pietre, smochin pe care -vântul ce nu se oprește niciodată, nu-l lasă să se ridice la -vre-o înnălțime, ci rămîne stropșit asupra pământului, ca -și cum el ar căuta dureros cu crengile lui ca șerpii un sprijin -în mijlocul pietrelor rostogolite. O întreagă lume de taină -singuratecă părăsită și uitată de Dumnezeu, trezind în minte -icoana pustiilor ce încunjură Marea Moartă.</p> - -<p>Chiar lângă malul Mării se înnalță o bătrână moară de -lemn cenușiu, linia ei cinchită ridicându-se singuratecă și -răbdătoare pe fondul bolții. În zilele de liniște e numai o -cutie de lemn putredă fără vieață și fără înțelegere, dar, -când bate furtuna, viața se trezește în roata ei, și atunci -pare o uriașă floare a soarelui fără coloare, sucindu-se și -învârtindu-se neodihnit. Pentru că în aceste Ținuturi de lângă -coastă, roțile morilor de vânt nu sunt din aspru lemn mort, ci -alcătuite din nenumărate mici pânze ca aripile,<!-- p.200 --> dând întregii -clădiri o încântătoare înfățișare de viață și energie. Este -ceva aproape fantastic în aceste mari roți mișcătoare alcătuite -din atâtea bucăți; sunt așa de largi, încât moara ea însăși se -pierde aproape cu totul, și nu se mai vede decât enorma floare -rotundă învârtindu-se într’una, par’că i-ar plăcea să se miște -și ar face-o din însăși voia ei! Astfel, uneori, prin însăși -simplicitatea lor uneltele fără meșteșug ale oamenilor ajung o -bucurie pentru ochii acelora cari pot să vadă. Ușor pare în adevăr -să treci pe lângă lucruri și să nu le vezi, dar este un dar -binecuvântat al zeilor să ți se fi dat ochii prin mijlocul cărora -orice frumuseță care trece să o poți sorbi în sufletul tău.</p> - -<p>Am văzut odată țermul de la Mangalia la ceasul apusului. Priviam -spre Mare; lumea erà ațipită de liniștea nopții apropiate; numai -Marea se zbătea la picioarele mele în veșnica ei frământare -neînduplecată. La spatele mele soarele cădea tot mai jos, razele -lui din urmă aprinzând o strălucire minunată valurilor în -năvala lor. Întunecată era fiecare umbră,<!-- p.201 --> dar asupra fiecăreia -stătea cununa spumei roșii-aurii supt sărutările soarelui -ce muria. O uriașă priveliște de trecătoare glorie pe acest -depărtat țerm jos, menită să ție numai câteva clipe pline de -strălucire ca să piară în umbră și să ajungă doar un lucru -al trecutului, dar, în acelaș timp, încă o icoană adausă la -atâtea pe care mintea mea de artist nu le poate uita niciodată.</p> - -<p>Apoi amurgul veni, și toate se făcură cenușii; noaptea înnainta, -ștergând supt pașii ei orice coloare.</p> - -<p>Dihanie ciudată, moara de vânt stătea singură de mal, cu odihnă -în roata ei, lucru întunecat, fără viață, așteptând însă -apropiatul ei ceas de muncă...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Astfel una după alta, icoanele felurite ale coastei noastre de acolo -se ridică înnaintea ochilor minții mele, și prea multe le văd ca -să fiu în stare a vorbi de ele de toate.</p> - -<p>Une ori era numai o trecătoare sensație, pe care o crease lumina -sau umbra, uneori numai o neașteptată vedere de frumuseță -descoperită între pietrele rostogolite<!-- p.202 --> sau răpede ștearsă de -norii prafului. Une ori era numai un mănunchiu de sălbatece flori -vinete pe un povârniș, sau un scaiu uriaș sucindu-și spinoasele -cotoare, o siluetă ușoară pe nemărgenirea bolții, sau poate și -vre-un cimitir turcesc părăsit, care nu mai era decât un câmp -singuratec acoperit de bucăți neregulate de piatră, strânse una -lângă alta ca niște străji obosite pe care nimeni nu va veni să -le schimbe în veghea lor.</p> - -<p>Une ori era vre-un apus strălucitor colorând cerul întreg cu -flăcări de sânge, sau o furtună care răsăria asupra Mării -încrețind apele, biciuind valurile până la culmi de mânioasă -spumă neagră, ori o îngânare de vuiet după vijelie, când toată -lumea era de plumb, când pământ și mare păreau stoarse în -odihna după luptă.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Ca într’un vis de departe îmi aduc aminte de o noapte cu lună. -Ziua îmi fusese turburată, năcazul venise asupra mea într’o -formă neașteptată, și, ca și cum și ea ar fi simțit împreună -cu mine, Marea însăși era răscolită, și fața ei care se -ridica în suspine era ca o inimă mare,<!-- p.203 --> ruptă de durere. Asupra -neliniștii mele înseși și asupra neodihnei apelor luna se uita de -sus, nemișcată în gloria ei de argint.</p> - -<p>Și mi-a venit pofta să plutesc pe înflorata massă scânteietoare -de apă, să merg într’o luntre măruntă departe, departe către -Mare, înnaintând pe cărarea de argint însemnată de lună asupra -undelor.</p> - -<p>Cu adevărat fantastică a fost această călătorie pe valuri, barca -suindu-se pe creasta fiecărui asalt pentru a se cufunda, parcă n’ar -mai fi voit să se ridice din adâncul ei de apă, coajă de nucă pe -genunea care se ridica. Nicio lumină la cârmă, niciun hotar, nicio -îndreptare, nicio margine, ci numai de desupt, fermecătoarele ape -frământate, spumegătoare, vuind, cu un fel de irizare opacă și -greoaie; de-asupra, vasta imensitate a cerului, depărtată, palidă -și senină, o cupolă de un cenușiu șters, cu luna atârnată în -mijloc, ca o uimitoare candelă, și luntrea mea cea mică mergând -înnainte, tot înnainte pe drumul însemnat de raze...</p> - -<p>Și așa mi-a fost mie dragă Marea!</p><!-- p.204 --> - -<div class="chapter" id="nr2-8"> -<h3>VIII.</h3> -</div> - -<p>Dacă nu sunteți obosiți de rătăcirile mele de la șes la Munte, -din muncele la Mare, v’aș duce puțintel colo jos, pe țermul -Dunării, acel râu mare și nobil care este una din mândriile -Țerii.</p> - -<p>Apele nu-i sunt chiar așa de albastre cum spune cântecul, dar sunt -largi și curg măreț, ducând atâtea corăbii, rostogolindu-se pe -lângă atâtea sate și atâtea orașe.</p> - -<p>Am plutit în toată întinderea ei, câtă se ține de o singură -țară, de la Porțile-de-Fier până în acea ciudată regiune -plană care este gurile ei. Un ținut de lacuri și de mlaștini și -de ape veșnice, de canaluri și de trestii și de bătrâne sălcii, -un Ținut care pe alocurea face pe cineva să se gândească la ce va -fi fost lumea înnainte ca apele să fie despărțite de uscat. Și, -pentru această nebiruită ispită pe care o simt totdeauna față -de sălbatece locuri, singuratece și întinse, mai mult colțuri de -acestea m’am pus eu să le înfățișez.</p> - -<p>Nicio hartă precisă a acestor ape încurcate n’a rămas în mintea -mea, dar o văd întreagă în icoane, cum îmi este obiceiul. -Văd scânteieri iuți ale locurilor care<!-- p.205 --> mi-au umplut ochii de -bucurie, nesfârșite întinderi de ape, joc de lumină și umbră. -Văd linia cutărui copac stând răzleț ca un suflet pierdut, în -negură, — ori o nesfârșită turmă de bivoli călcând într’un -singur șir pe-o îngustă șuviță de pământ, trupurile lor -botocănoase răsfrângându-se în apa de desupt, — ori văd un -cal alb ce rătăcește, păru-i răsfrângând lumina soarelui ca -fața mărgăritarului, — văd atâtea mlaștini acoperite cu nuferi -care-și deschid larg stelele ca zăpada ca să se umple de vedenia -bolților.</p> - -<p>În iahtul nostru am plutit prin mijlocul Dunării fără a ne opri -în locuri mai fericite, ca să stăm numai acolo unde lumea era așa -de liniștită de păreai a fi ajuns la capătul ei.</p> - -<p>Când mă gândesc la acestea, o simțire de visătoare mulțămire -vine asupră-mi și pentru o bucată de vreme alung orice gând de -bătălie și de luptă, orice știință despre aceia că și aici -s’a înfuriat tunul, că pentru o clipă aceste locuri ca și atâtea -altele nu mai sunt ale noastre, ca să rătăcesc măcar în gând -de-a lungul acestor canale sure-verzii, mărgenite de sure-verzii -sălcii.</p><!-- p.206 --> - -<p>De fapt aceasta este o lume de sălcii; ele sunt stăpânele aici; le -găsești cu miile; ținând la răveneală, li place să crească -unde n’ar prinde rădăcină nici un alt copac. Pe vremuri din an -când țara încunjurătoare este înnecată, ele stau, ca să zic -așa, până la genunchi în apă, de nu li se mai vede nimic din -trunchiu.</p> - -<p>Luntrea mea a fost vâslită ceasuri întregi prin aceste canale -mărgenite de sălcii, în umbra frunzișului tremurător, până la -lacuri așa de largi, încât sămănau cu Marea.</p> - -<p>Pretutindeni sălcii, bătrâni străjeri, păzitori ai acestor ape -singuratece, veghetori tăcuți ai anotimpurilor care trec, sura -linie de nomol pe trunchiurile lor arătând ridicarea și căderea -valurilor. De multe feluri în noduroasa lor alcătuire și vechi de -zile, ele par că și strâng mânile ciolănoase într’o desnădejde -împietrită deasupra apelor care veșnic curg asupra picioarelor -lor.</p> - -<p>În toate atitudinile, ele se apleacă asupra acestor ape, parcă -ar căuta răsfrângerea însăși pe care mișcarea curentului -necontenit o turbură. Unele se întind<!-- p.207 --> larg ca niște stejari, -adăpostind atâtea cuiburi în ramurile lor, altele se lefăiesc ca -niște uriași ce dorm, iar cutare trunchiu căzut, ciudat croit și -stângaciu, samănă cu o dihanie d’innaintea potopului, ascunsă în -noroiu. Când vîntul trece peste frunzele lor, ele se fac asemenea -cu argintul, cu vre-un nor de toamnă, dar odată cu amurgul se -transfoarmă într’o oaste de stafii care s’au coborît să vegheze -asupra locurilor unde tăcerea clocește.</p> - -<p>E și o lume de făpturi înnaripate, căci toate felurile de -păsări se sălășluesc în mijlocul acestor bălți. Când apele -sunt înnalte, poți străbate cu luntrea prin umbra pădurilor -înnecate<!-- original: innecate -->, care în anume timpuri sunt pline de viața păsărilor -ce și clădesc cuiburile: rațe sălbatece și pescăruși, cocori -suri, albi și bruni; păsărele cu pene scumpe, solemni vulturi -tăcuți și păsări de pradă de toate felurile. Babițe stângace, -cu mersul încet, se cuibăresc în nămol alături cu lebede -sălbatece, care la lăsarea serii plutesc din aripi încete -de-asupra bolților, aducând înnapoi în minte basmele lui Andersen.</p><!-- p.208 --> - -<p>Lunecând din aceste canaluri nesfârșite în umbra plină de taină -a pădurilor înnomolite, adesea am tulburat pacea acestor colonii -înnaripate. Cea dintâiu detunătură a puștii vânătorului -face să se ridice păsările cu miile din cuiburile lor, umplând -văzduhul cu bătaia aripilor și fricosul sunet al țipetelor ce -scot. Atmosfera întreagă se face vie de pe urma bietelor ființe -înspăimântate care se învârt și se sucesc pe sus, fugând -încoace și încolo în spaimă fără nume, — lume a tăcerii al -cării sfânt farmec a fost sfărâmat pe neașteptate de apropierea -omului.</p> - -<p>Canalurile mărgenite de sălcii duc, precum am mai spus, spre -întinse lacuri acoperite în parte de papură și de nuferi, iar în -parte, fiind așa de întinse, asemenea cu Marea.</p> - -<p>Razelmul este cel mai larg din aceste lacuri: când vântul din -cutare parte suflă, fața lui este așa de aspră, încât luntrile -mai mici nu îndrăznesc să-i înfrunte valurile. În toate apele -acestea pescarii au pradă bogată. Pe alocurea Statul a organizat -pescării cu cele mai bune rezultate, pe lângă aceea că peștele -este neprețuit ca hrană pentru săraci.</p><!-- p.209 --> - -<p>În cea mai mare parte, pescarii sunt Lipoveni, Ruși dintr’o anume -sectă. Molâi uriași cu părul bălan, au un tip care nu se -schimbă niciodată; pretutindeni îi cunoști ușor după ochii -lor albaștri, după bărbile lor în floarea mierii și după -cămășile lor roșii care se văd pretutindeni fluturând ca niște -maci gigantici în luntrile lor negre cu fundul lat.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Îmi mai aduc aminte de o primire minunat de pitorescă undeva, prin -aceste părți pline de vis ale Dunării.</p> - -<p>Iahtul nostru se oprise odată cu seara în pașnicele ape largi -ca ale unui lac. Soarele se apropia de margenea zării; departe un -rând albăstriu de muncele mărgenia cerul; o moscheie albă ca -zăpada, cu sprintenu-i turn sârguindu-se cătră ceruri, se răzima -de fondul tabloului ca duhul unei clădiri; enigmatică și plină de -taină ca o rugăciune în liniștea serii.</p> - -<p>Cu miile țeranii vâsliseră în luntrile lor ca să ne întâmpine. -Râul părea viu de atâta lume! Și, cum țeranii se îmbrăcaseră -în colorile cele mai vii, apa sămăna cu o grădină de flori -enorme<!-- p.210 --> care se strângeau cu toatele spre același punct.</p> - -<p>Era un vuiet de glasuri, o fluturare de luminoase năframe, strigăte -de bucurie și zgomot și un zumzet al ațâțării sufletești.</p> - -<p>Luntrile erau vesel împodobite cu flori, unele dintre care -căzuseră în apă, și aceasta le ducea înnainte pe valurile ei, -tăcut, hoțește.</p> - -<p>Iahtul nostru se oprise; mărunta flotă de luntri se grămădi -spre noi, plină de bărbați, de femei și de copii de felurite -neamuri, dar mai ales Lipoveni, ale căror femei poartă cele mai -strălucitoare cituri pe care le-au țesut vre-o dată războaiele.</p> - -<p>Asupra acestei priveliști pline de atâta coloare, de voie bună -și de bucurie se întindea puternicul aur al soarelui apuind, care -lumina toate cu o strălucire aproape de spaimă, în puterea ei. Pe -urmă, deodată, din toată această fluturare, mișcare, îmbulzire, -o luntre se desfăcu, având la cârmă în picioare o figură -curioasă. Înnalt, într’un lung veșmânt negru, un om cu crucea -în mână, un om cu părul lung, care strălucia ca un metal brunat -în lumina<!-- p.211 --> ce pieria. O uimitoare figură care ar fi putut să iasă -dintr’o legendă, — o figură care se ținea de Cartea sfinților.</p> - -<p>Pe apă el plutia cătră noi în luntrea lui cu fundul lat, și -lumina părea că l-a ales pe dânsul anume, oprindu-se cu dragoste -asupra lui; tot mai aproape venia, țiind sus crucea care strălucia -și scânteia ca un juvaier magic în mâna lui.</p> - -<p>Această ciudată ființă atinse iahtul nostru: el nu vorbia vre-o -limbă ce am fi putut înțelege, dar îmi întinse crucea să o -sărutăm, binecuvântându-ne întru aceasta cu dulci cuvinte -rusești. Crucea nu mai sămăna acum să fie un strălucitor -juvaier, dar și de aproape părul acestui om era minunat; în valuri -mari i se desfășura pe umeri o bogăție de aur lucios: nici -înnainte, nici pe urmă n’am mai văzut plete cu atâta strălucire -în ele.</p> - -<p>Ori încotro se ducea, mergeau cu dânsul doi țerani în cămăși -roșii, cântând fiecare imnuri; adânci și sonore li erau -glasurile, ridicându-se solemn spre ceruri. Unul ducea o cățuie -pe care o mișca încoace și încolo, cellalt apăsa pe inimă o -Biblie, o Biblie cu paftale de argint...</p><!-- p.212 --> - -<p>Soarele scădea pe încetul, umbrele celor trei ciudați oaspeți se -întindeau lungi și negre cum e cerneala de-alungul copertei. Pe -amândouă malurile râului, ca niște străji uriașe, sălciile -sure-verzii stăteau de pază...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Din iahtul nostru am făcut multe incursii, și acolo am adunat -neșterse priveliști, pe care niciodată nu le voiu uita.</p> - -<p>Supt copaci, unde umbra era mai deasă, unde taina plutia, ca -un lucru de față pe care-l simți, dar nu-l vezi, creșteau -ciudate flori, înnalte, de o coloare ca a soarelui; din sumbre -adâncimi țișniau stele de aur tinzând lacome către lumina care -cu scumpătate se strecura prin ramuri. O lume fermecată, o lume de -tăcere, în care frumuseța domnia singură, aproape de temut, în -pacea ei ațipită.</p> - -<p>Nesfârșite erau aceste păduri de sălcii în apă, căci ceasuri -întregi luntrea mea luneca prin umbra care părea veșnică; -cântecul păsărilor plutia cu mine, amestecându-se cu muzica din -șoapta frunzelor, și pretutindeni, în apă, aceste înalte flori<!-- p.213 --> -galbene, țișnind în cete, — florile lor pline de lumină, pe -când rădăcinile zăceau tocmai în fund, ascunse în nomol.</p> - -<p>Pe urmă luntrea-mi întra în lacuri largi, din cea mai adâncă -umbră într’o așa de mare strălucire, încât era aproape o -durere pentru ochii, în vaste întinderi de apă, tăiate ici -și colo de înguste limbi de uscat, în care arbori uriași se -înrădăcinaseră, și acești arbori erau locuința regalilor -vulturi cu aripile roșietece, cari-și puseseră scaun în ramurile -cele mai înnalte, tăcuți domni ai văzduhului și spațiului.</p> - -<p>Acești singurateci monarhi ai lumilor de apă mă fermecau mai mult -decât toate; ceasuri întregi aș fi putut să mă uit la dânșii, -marea lor austeritate ținându-mă supt un farmec uriaș.</p> - -<p>Era ceva în zborul lor, ceva în felul cum își destindeau aripile -mari, lăsând să-i ducă aierul fără vre-o silință sau mișcare -din partea lor, care-mi părea mie însăși întruparea grației, -puterii și maiestății unite, — fiind așa de tăcut, așa de -ușor, așa de extraordinar de puternic.</p> - -<p>Îmi aduc aminte că am văzut o păreche dintre acești Voevozi -înnaripați, al<!-- p.214 --> căror cuib atârna ca un colț de umbră adâncă -între cele mai înnalte ramuri ale unui copac uriaș. Copacul acela -era pe moarte; stătea fără frunze, un schelet înnălbit de ploi, -întinzându-și fantasticele brațe pe albastrul bolții, pe când -răsfrângerea lui îl crea din nou în ape ca un al doilea trunchiu, -crescând cu vârful în jos. De jur împrejur apă, numai apă: -șuvița de uscat pe care stătea copacul cel bătrân era așa de -îngustă, încât de departe nu se mai vedea de loc.</p> - -<p>Tulburată de apropierea noastră pe neașteptate, părechea -înnaripată se ridicase din cuib și tăia cercuri largi de -jur-împrejurul copacului prăpădit, dar fără grabă ori vre-un -semn de frică în afară. Mișcările lor rămâneau pline de -maiestate, și totodată era în ei ceva blând și catifelat, ceva -măreț de calm, ceva care se ținea de înnălțimile veșnice ori -de zările fără hotare în care frica n’are înțeles și vremea nu -se mai socotește.</p> - -<p>Cum luneca luntrea mea, văzuiu cele două mari păsări așezându-se -pe capătul cel mai depărtat al unei crengi uscate, și liniștea -lor se făcu de odată asemenea<!-- p.215 --> cu liniștea statuilor; două figuri -heraldice de maiestate, turnate în bronz. Într’o nemișcare -desăvârșită tronau, privind fix zarea cu ochii lor fără clipire, -capetele amândouă întoarse spre același punct, — făpturi mărețe -ale singurătății, în mândră tăcere plină de veghe, regali pustnici -ai sălbătăciei...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Pe alte înguste limbi de uscat, cruțate de năvala apelor, -am văzut cete de vite sure care păreau a călători pe fața -apelor una după alta, pretutindeni urmate de răsfrângerea lor, -care mergea pe același drum, ceată de stafii la picioarele -lor. Nedeprinse cu năvala omului, își ridicau capetele să ne -privească trecând, pe când soarele smulgea scântei din imensele -lor coarne, larg desfășurate.</p> - -<p>Am văzut ostroave verzi, acoperite cu sălcii pe care le tăiau -întinderi de iarbă îmbielșugată, din care ciobani slabi, -nepieptănați, își mânau turmele, îmbrăcați ei înșii în cojoace -mari, cari-i făceau să samene cu oile pe care le păziau; ființe -omenești pe jumătate sălbatece, ai căror ochi nu păreau să -vadă decât depărtările<!-- p.216 --> la care se tot uită veșnic, ființe -posomorâte, tăcute, cărora nici de frig nu li pasă, nici de -căldură.</p> - -<p>Stând drepți ca statuile, cu mânile amândouă încrucișate pe -capătul toiegelor înnalte, ei se uitau lung fără mirare sau -curiositate la străinii cari dăduseră busna într’o singurătate -ai cării stăpâni erau singuri ei.</p> - -<p>Uimitor de ursuzi erau acești ciobani, cu fața tăbăcită de -intimperii, cu pletele încâlcite supt largile pălării de pâslă, -abia binevoind să răspundă dacă-i întrebai, de păreau să fi -pierdut și pofta și puterea de a vorbi.</p> - -<p>Oile erau mai prietenoase decât paznicii lor; se întâmpla adesea -că, având încredere în gândul mieu bun, ele îmi prindeau iarba -din mână, pe când omul sălbătăciilor se uita lung — ursuz, -anost și botos, — neschimbându-și niciodată atitudinea, țapăn -de parcă ar fi crescut din pământ.</p> - -<p>Noaptea, ciobanii aceștia se strâng în jurul luminii focurilor. De -departe am văzut umbra fețelor lor trecând încoace și încolo -înnaintea flăcărilor. Bucăți de<!-- p.217 --> cântece melancolice, grele -de dor, plutiau asupra apelor spre locul unde stăteam pe bord, -și-mi umpleau sufletul de o dorință grea de purtat, către o -viață mai liberă și mai simplă; iar privighetorile răspundeau -din toate părțile cu triumfătoarele lor glasuri pline de iubire, -ridicându-se sus, tot mai sus, până răsuna văzduhul de cântecul -lor.</p> - -<p>Noaptea parcă-și ținea suflarea să asculte, și stelele tremurau -sus, unde nu le atinge nimeni, minunându-se de acea notă stranie de -dor nestins care se luptă în tot ceia ce cântă pământul!</p> - -<p>Altă bucurie pentru mine erau nuferii cari creșteau cu miile în -aceste lacuri uitate de lume. Flori de basm, albe, fără pată -și tainice, deschideau stelele lor mari înmiit întru veșnica -închinare a soarelui. Dar, în zilele nouroase, ei rămâneau -strânși, închiși, plini de ciudă, nevădind nimic din frumuseța -lor norilor cari ascundeau de la dânșii lumina cea mare de care -doriau.</p> - -<p>Noaptea, pe lună plină, nici nu-i vedeai.</p> - -<p>Soarele fiind acela pe care-l iubiau, ei nu voiau să-și dea -farmecul în brațele vre-unei alte lumini, ascunzând auster -petalele<!-- p.218 --> lor ca zăpada într’un snop verde, de se făceau una cu -frunzele late pe care plutesc.</p> - -<p>Și-i găsiam pretutindeni, ca niște grădini de farmec făcute -de Firea singură: între trestii tăcute și tăinuite, locuri de -desăvârșire ca în vis, pe care le cuprindeam numai într’o clipă -ce zbura și apoi pieriau, după ce făcuseră să pătrundă în -sufletul mieu vedenii nouă de frumuseță și pace, pe care zgomotul -și ostenelile oamenilor nu le pot turbura.</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Adesea părăsiam iahtul nostru pentru lungi excursii înlăuntrul -țerii, trecând prin sate cu totul necunoscute, cu nume care-mi -atrăgeau urechea prin neobișnuitul lor sunet turcesc: Anadolchioiu, -Casapchioiu, Sofuliar, Caramnrat, Bairam Dedè și așa mai -departe, — ca să cercetăm departe de cale mănăstiri în care -călugărițe și călugări trăiau în singuratecă despărțire de -lume.</p> - -<p>Și în aceste ținuturi, altfel fără viață, asemenea obști -sfințite găsiau mijlocul de a-și alege locuri în care toată -frumuseța țerii părea să se fi adunat, făcând din<!-- p.219 --> aceste -lăcașuri de închinăciune mici ostroave de verdeață și umbră.</p> - -<p>Nu se poate spune bucuria și vioiciunea cu care eram întâmpinați -la sosirea neașteptată la vre-una din aceste mănăstiri.</p> - -<p>Din toate părțile, ca păsări negre, maicile alergau -părăsindu-și căsuțele, clopotele erau puse în mișcare, flori -se culegeau și, cu multe dovezi de mulțămire, cu mult zgomot și -cu deosebită ceremonie eram duși îndată la biserică, unde se -aprindeau lumânările, și bâzâitul nesfârșit al cântărilor -începeau în cinstea noastră, monotone melodii nasale îngânate -în colțuri întunecate de călugărițele însăși.</p> - -<p>Îmi aduc aminte de primirea într’o mănăstire care poartă numele -straniu de Cilic-Derè și unde maicile românce și rusoaice -trăiesc alături. Un loc hăt departe, la care am ajuns după un -drum lung pe întortochiate șosele prăfoase, prin multe sate de-a -lungul lacurilor și mlaștinilor, — loc plin de umbră în scorbura -unui deal.</p> - -<p>În timpuri de primăvară, revărsările de apă nimiciseră multe din -măruntele locuințe ale sfintelor femei, și în mijlocul vuietului -de triste tânguiri am fost duși<!-- p.220 --> noi la locul dezastrului, unde -căsuțele joase se prefăcuseră, în grămezi de dărâmături risipite. -Grădinițe voioase înfloriau totuși de jur împrejur, încercând să -acopere cu colorile lor tristele ruine.</p> - -<p>Maicile își frângeau mâinile, lămurind vorbăreț nenorocirea -lor, dar bucuria sosirii noastre era balsam pentru năcazul lor, -căci necontenit își întrerupeau tânguirile cu cuvinte de -extatică mulțămire. Această visită neașteptată era aproape -plata suferinților de mai înnainte!</p> - -<p>Am fost duși astfel cu solemnitate la o mare biserică nouă de -piatră, care stătea singuratecă într’o măreție cam răzleață. -O greoaie clădire înnălțată pe un povârniș gol de deal și -zidită în așa chip încât supt lăcașul de de-asupra era al -doilea, ca în formă de criptă, dar mai larg și mai înnalt. -Nu pot să-mi aduc aminte de ce s’a cheltuit atâta grijă pentru -o biserică într’un loc așa de depărtat. Pentru mine această -impunătoare clădire nu prea avea farmec: prea era nouă și avea -înfățișarea unui îmbulzitor pe care nu l-a primit încă tot -ce-l încunjură. Călugărițele erau însă mândre de ce mare -li era biserica, de și se plângeau<!-- p.221 --> că n’au fonduri cu care să -complecteze și interiorul.</p> - -<p>Mult mai dragă-mi era bisericuța la care am fost întâiu; un -paraclis de lemn, de o clădire primitivă, lunguieț, jos, cu un -coperiș greoiu și cu cupole, văpsite în verde aprins peste tot, -iar înlăuntru prea mult împodobit cu icoane indignător de crude -în colori, căci maicile ele însele făcuseră acele chipuri sfinte, -ca unele ce așezaseră o școală în cuprinsul mănăstirii.</p> - -<p>Trebuie să recunosc că nu era frumuseță adevărată în acest -lăcaș, dar era ceva drăguț în silințile cam barbare de împodobire. -O întreagă oaste de sfinți de treabă erau aici ca la ei acasă; cei -în deosebi venerați purtau vesele podoabe de flori și de perdeluțe -de horbotă, ori beteala pe care o pun pe cap miresele peste vălul -de cununie și pe care o dăruiesc apoi sfântului la care țin mai mult.</p> - -<p>Din colțuri de întunerec aceste chipuri zugrăvite se uitau la mine -pătrunzător. Fără zgomot, ca niște umbre negre, călugărițele -se tot purtau, aprinzând lungi făclii supțiri înnaintea sfintelor -moaște, pe când<!-- p.222 --> unele din surori bondăniau monoton cântările -lor fără sfârșit.</p> - -<p>O doamnă venerabilă era starița: o Rusoaică, vorbind limba -noastră curgător, dar cu dulci intonații slave care-i sunt -străine. Caucul ei sămăna cu acela pe care-l poartă călugărițele -la noi, dar de o croială mai potrivită; un lung văl negru se -lăsa din el până jos la pământ. Naltă și supțire, avea mișcări -demne, plecându-se când ni vorbia și făcând evlavioase cruci de -câte ori rostia numele noastre.</p> - -<p>Printr’o grădină voioasă de aprinse flori de toamnă, ea ne duse -la locuința ei albă ca zăpada, unde o cămăruță țapănă, fără -gust, aștepta sosirea tuturor oaspeților, prea rari numai. -Aici, cu multe plecăciuni care erau aproape îngenuncheri —, -călugărițe, ale căror picioare lunecau fără zgomot, ni-au dat -îndătinatele dulceți cu apă și pe urmă cafeaua care aburia -în ceșcuțe, dar, când am spus că a venit ceasul despărțirii, -protestări năcăjite se ridicară, primitoarele femei încercând -mii de chipuri spre a ne opri. Ni s’au adus flori — trandafiri, -astre și busuioc cu mirosul dulce, lucrări cu acul, gingaș -făcute, dar în colori<!-- p.223 --> rău potrivite. Ba ni s’au dăruit și -scoarțe lucrate de călugărițele înseși. Dar ceia ce a pus -vârful la toate a fost o icoană cu îngrijire zugrăvită: Maica -Domnului pe un fond de aur, într’un veșmânt albastru ca Marea; -strașnic de mari îi erau ochii, cari se uitau la mine ca și cum cu -durere s’ar fi înspăimântat că e supusă astfel criticei celor de -pe pământ.</p> - -<p>Astfel bogat împovărați am căpătat voie în sfârșit să plecăm, -întovărășiți de atâtea binecuvântări, femeile în rochii negre -așezându-se în rând lung ca să ni spuie rămas bun. Pe urmă o -pornirăm înnapoi, pe lungile drumuri prăfoase, spre iahtul -nostru de pe Dunăre.</p> - -<p>Ori pe unde treceam, țeranii își împodobiseră porțile și -ușorii, precum și carăle, podurile de lemn, luntrile și până -și stâlpii de telegraf cu mănunche uriașe de crăițe galbene, -așa de strălucitoare ca soarele: încă de departe coloarea lor -triumfătoare prindea ochii.</p> - -<p>N’am văzut niciodată o împodobire țerănească mai -desăvârșită, fără ca oamenii să fi avut conștiința lucrului; -ei făcuseră ce puteau mai bine, nedându-și<!-- p.224 --> samă că putea fi -așa de drăguț ceia ce îndepliniseră cele mai mari silinți ale -lor. Din când în când ni opriau vechiculul ca să înfățișeze -buchete luminoase, pline de mireasma grădinițelor din jurul -caselor mărunte. Odată ni s’a pus cu sila în mâni o grămadă de -floarea-soarelui de un fel deosebit, foarte mare și grea, ca niște -crisanteme uriașe, care ar fi crescut anume pentru vre-o expoziție; -ca niște largi discuri de lumină, mi-au stat pe genunchi tot timpul -până m’am întors acasă.</p> - -<p>Soarele apunea — ceasul care mi-e mai drag, — și când ajunserăm -la luntrea noastră, apa era roșie ca un lac de sânge.</p> - -<p>Apoi iahtul ne-a dus înnainte în amurg, trecând pe lângă bănci -de nisip argintii-verzi de sălcii; ghiolcăind se mișca apa, și de -pe amândouă malurile glas de privighetoare ne întovărășia cum -înnaintam prin noapte și întunerec, în tăcere și pace...</p> - -<p>De această Dunăre mi-a fost drag mie...</p> - -<div class="chapter" id="nr2-9"> -<h3>IX.</h3> -</div> - -<p>După ce v’am dus la acea depărtată mănăstire din Dobrogea, -vederea altei mănăstiri se ridică iresistibilă înnaintea<!-- p.225 --> -ochilor miei, o mănăstire de o rară frumuseță într’o parte cu -totul deosebită a țerii.</p> - -<p>În cel d’intâiu volum din «Țara mea», am descris atâtea din -aceste sfinte lăcașuri de închinare, așa încât n’aș voi să -obosesc urechile repetând, dar un dor pe care nu-l pot birui mă -târăște spre văile Vâlcii. Din toate ținuturile frumoase ale -pământului nostru, acesta e cel mai scump sufletului mieu de acum.</p> - -<p>Icoana pe care stau să o zugrăvesc este cea mai plăcută și în -același timp cea mai ciudată pe care au văzut-o ochii miei; mă -tem că vorbele nu-mi vor fi în stare a reproduce farmecul ei.</p> - -<p>În aceste părți de muscele ale Vâlcii, omul și Natura au lucrat -mână în mână, cu o unire rară. Așa de depărtate sunt aceste -pașnice locuri de vârtejul vieții de astăzi, încât prefaceri -prozaice n’au străbătut încă pentru a-i distruge frumuseța; -farmecul i-a rămas neatins: de aceia a păstrat ceva din zilele de -odinioară.</p> - -<p>Bisericile ce se găsesc pretutindeni în aceste văi păduroase sunt -zidiri din cea mai bună epocă, atunci când aproape<!-- p.226 --> inconștient -fiecare linie pe care o înfăptuia omul era o linie de frumuseță. -Până și cel mai mărunt paraclis are proporții de care ți-e -drag; une ori așa de ciudate și neașteptate sunt formele zidirii, -de stai înnaintea ei uimit minunându-te de ce oamenii din zilele -noastre nu mai pot face comori de clădiri așa de desăvârșite.</p> - -<p>Era poate în vremurile acelea credința cu mult mai mare? -Mai simplă era inima? Și inspirația mai strâns legată cu -rugăciunea? Ori-care ar fi lămurirea, arhitecții din zilele -noastre au pierdut acea artă, acea artă inconștientă, umplând -și lăcașul cel mai umil de o frumuseță care înnalță sufletul -către Dumnezeu.</p> - -<p>Din fericire este acuma o puternică mișcare în țara noastră -pentru a ne întoarce înnapoi la acele forme depărtate, o mișcare -pe care o îndemn cu vorba și cu fapta. Ce e frumos nu trebuie să -moară! Naturalismul vrâstei noastre nu trebuie îngăduit să-l -calce în picioare! Ca într’o oază de odihnă trebuie să se poată -întoarce sufletul nostru chinuit dela munca și zbuciumul lui la -aceste vedenii care-l împrospătează.</p><!-- p.227 --> - -<p>Un vis de drăgălășie pașnică sunt părțile acestea ale Vâlcii, spre -care nu mă pot oprì niciodată de a mă întoarce, precum călătorul -se întoarce la un izvor de răcorire din care a apucat să bea.</p> - -<p>Aici țeranii și-au păstrat veșmântul lor îndătinat; fetele tot -mai lucrează iile pe care la căsătorie le vor duce în casele lor -cele nouă, și care vor trece apoi la fete și la fetele fetelor, -comori care se țin de casă de-alungul mai multor generații, cât -de umilă să fie casa aceia.</p> - -<p>Plini de demnitate sunt țeranii aceia; cel mai sărac chiar nu știe -ce înseamnă a cerși.</p> - -<p>Par să-și fi găsit mulțămirea în sătucenele lor cuibărite -supt copacii umbroși, pe povârnișul muncelelor împădurite. -Casele sunt adesea foarte împrăștiate, și vezi une ori căsuțe -cucuiate într’o singuratecă atitudine pitorescă pe margenile -codrului, pe malul râului ce spumegă sau pe alocuri pierdute pe un -vârf de deal, ca o oaie care și-a pierdut turma.</p> - -<p>Cele mai încălate sunt acoperite cu șindilă argintie-sură, dar -cele mai umile sunt covârșite de uriașele acoperișuri de<!-- p.228 --> paie, -aproape mai înnalte decât clădirea ea însăși.</p> - -<p>Acestea îmi plac mie mai mult; sunt atât de nespus de mărunte -și primitive, încât îmi aduc aminte de poveștile de zine din -copilăria mea, și totdeauna mă aștept să văd vre-o bizară -vrăjitoare bătrână deschizând ușa ca să între cu mână strașină -asupra ochilor în lumina soarelui....</p> - -<p>Neobosiți și fără grabă țeranii costelivi își caută de lucru în -tăcere; fețele li sunt răbdătoare, mișcările pline de o demnitate -de care nu-și dau samă. Femeile care stau torcând pe prag se ridică -la trecerea ta: drepte și fără un cuvânt, ele stau acoperindu-și -buzele obosite cu mâna, nobile figuri de smerită muncă, mame ale -multor copii, purtându-și fără plângere greaua soartă.</p> - -<p>Une ori, gâcind cine sunt eu, aceste femei îngenunchiau înnaintea -pragului, închinându-se cu fruntea până la praful drumului, -fără îndoială o rămășiță a obiceiurilor răsăritene ori a -zilelor când, trup și suflet, omul era în stăpânirea bogaților -țerii.</p> - -<p>Aceste gesturi umile m’au deconcertat<!-- p.229 --> totdeauna: totdeauna doriam -să întind pare-că mâna și să le ridic de jos, părându-mi-se -că e greu să lași a fi tratată ca un fel de divinitate care s’a -coborât pe pământ!</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Aș tot povesti despre aceste văi și despre locuitorii lor, despre -căsuțele albe lângă biserici și lângă pădurile umbroase, -despre înnaltele ferege care cresc pe acolo și despre florile care -se învălmășesc nebune pe câmp; așa de neobișnuit de dragi au -fost inimii mele, încât îmi trebuie o silință uriașă pentru -a-mi da samă că nu mai pot răsbate la dânsele acum!</p> - -<p>Când aveam nevoie de odihnă și de recreație, totdeauna într’acolo -se ducea dela sine piciorul mieu.</p> - -<p>Ba alesesem chiar un loc pe margenea unei păduri de fagi, unde -ferega crește cât statul omului, lângă o mănăstire cu zidurile -albe ca aripa de înger, un loc în care cândva nădăjduiesc să -fiu așezată întru odihnă, căci mi se tot pare că somnul ar fi -dulce supt acești arbori: dintre orice locuri ale țerii, este acela -care-mi e mai drag.</p> - -<p>Întâmplări crude au rupt dela noi acest loc, dar simt că va veni -ziua când<!-- p.230 --> mă voiu întoarce.... Nu se poate să nu calc din nou -în umbra codrilor acelora!</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar astăzi n’am de gând să descriu Hurezul, mănăstirea aceasta -mai iubită de cât toate, căci aiurea am mai vorbit de dânsa; -astăzi, în ciuda dorului care-mi umple sufletul la gândul ei, nu -mă voiu opri să întru în sfântul cuprins, nu mă voiu sui pe -cărarea dintre brazi care duce la poarta de întrare; ca una care -am fost scoasă din raiu, voiu trece pe lângă înnaltele ziduri -tăcute cu un suspin...</p> - -<p>Vreau să vă ieau astăzi cu mine la mănăstirea Polovraci. Nu e -departe de frumosul Hurez cu înnaltele ziduri albe, dar se ascunde -în altă vale, la capătul unui podiș ridicat, largă desfășurare -de loc drept care se sfârșește de odată într’un șir de munți -ridicându-se ca o apărare clădită de mânile uriașilor.</p> - -<p>Un drum plăcut duce acolo. Trecând peste deal și vale, el -străbate minunate păduri de fag, pline de ferege și de clopoței -de pădure, cari-și pleacă fragedele capete în suflarea ușoară a -vântului.</p> - -<p>Bătrâne cruci de lemn mărgenesc<!-- p.231 --> calea; ciudate la făptură și -de înnălțime deosebită, ele sunt împodobite cu strălucitoare -icoane pe care vremea ce trece, răpede le șterge. Singuratece -și bătute de furtuni, ele stau, fiecare ascunzând în inima-i -veche povestea clădirii ei, pe care nu o împărtășește acelor -cari grabnic trec pe lângă dânsa. Dar vântul, el îi știe -înțelesul, vântul, ploaia și viscolul, care, după ce li au smuls -tainele, adesea le trântesc fără milă la pământ, unde zac apoi -cu fața în jos, neajutate, ca niște ostași căzuți, pe cari -nimeni n’a alergat să-i ridice.</p> - -<p>Mi-e drag de aceste cruci bătrâne, mișcătoare icoane, care -înseamnă în deosebi înfățișarea țerii noastre: ele îmi revarsă -în suflet o stranie simțire de reverență, pentru că inimile care -le-au pus aici trebuie să fi fost inimi credincioase, având -vre-un păcat care să li se șteargă, vre-o ființă iubită pentru -care să plângă, ori vre-un drumeț plecat departe, pe care cu -gândul să-l ocrotească...</p> - -<p>Multe inimi credincioase trebuie să se fi purtat de-a lungul -drumurilor Vâlcii, căci pe fiecare din ele întâlnești aceste -cruci, stând ca niște strămoși obosiți ale<!-- p.232 --> căror nume au fost -uitate de generațiile de acuma.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Nicio așezare nu poate fi mai plăcută decât a Polovracilor. -Mănăstioara veche e cuibărită chiar la picioarele munților ca -o pasăre uriașă ascunsă între pomi. Și aici, ca și la Hurez, -zidurile sunt înnalte și albe, dar clădirea e mai săracă, mai -umilă, de și biserica în cuprinsul ei nu e în nicio privință -mai puțin frumoasă: forma și stilul sunt tot așa de perfecte, -zugrăveala tot așa de potrivită și de bogată.</p> - -<p>Aici, în locul brazilor întunecați, o cărare de cireși ce duce -la clopotnița pe supt care treci: o întrare joasă boltită, în -curtea din lăuntru.</p> - -<p>Ultima dată când am fost acolo, cireșii erau în floare, și atât -de des înfloriseră, încât pomii păreau că se pleacă supt o -povară de zăpadă. O adevărată armonie în alb: flori albe, -ziduri albe încunjurând o biserică albă ca laptele; deasupra -capului largi nouri albi plutind pe boltă, subt picioare un covor -alb de clopoței, și, strecurându-mi privirea prin ușa bisericii, -zăriam înlăuntrul lăcașului o ceată de țerani<!-- p.233 --> în albe veșminte, -stând în deosebite atitudini ale închinării. Umbra-i înfășura, -dar îmbrăcămintea albă a bărbaților și maramele albe de pe capul -femeilor răsăriau ca niște pete largi de lumină.</p> - -<p>Nimeni nu-mi aștepta sosirea. Așa încât am putut să mă strecor -nevăzută în biserică, și atunci am fost martură a ciudatei -priveliști pe care stau să v’o spun.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Era o zi de serbătoare, și se făcea un fel de slujbă, pe care, -la început, mulțimea mă împiedeca să o văd. Țeranii erau în -haine de Duminecă, bărbați și femei, purtând asprele veșminte -de lână albă care deosebesc Ținutul: maramele de pe capul -femeilor erau tot așa de fără pată ca și zăpada căzută de -curând.</p> - -<p>Biserica este una din cele mai drăguțe pe care le știu. Niște -proporții desăvârșite; frescele ei veștejite de vreme n’au -fost pângărite prin vre-o încercare de prefacere și, cu toate -că sunt crăpate și șterse pe alocuri, se află, de alminteri, -în stare bună; de o coloare cumpătată, ele se desfac pe un -întunecat fond de albastru; tâmpla înnaltă care ascunde altarul -e un model de<!-- p.234 --> săpătură, cu scumpătate aurită, în care se -prind prețioase icoane vechi de sfinți, deasupra cărora în -vârf se ridică o cruce mare zugrăvită, de o formă aleasă, pe -jumătate încunjurată de umbră. Tocmai sus, o boltă largă, -din care uriașul chip al lui Hristos pe fond de aur privește, -într’o înfățișare de demnitate blândă, dar cu neputință -de atins, mâna lui fiind ridicată într’o veșnică mișcare a -binecuvântării.</p> - -<p>Pe păreți, în dosul catapetesmei, un alaiu de sfinți și de -mucenici răsar încet din umbră, chipuri de schivnici slabi, -cari se adună lângă jețul Maicei Domnului. Fețele lor sunt -îngălbenite, dar aureolele fără număr li fac un strălucitor -fond de aur. Numai chipurile din față sunt întregi; ceilalți din -mulțime sunt indicați numai prin acele cercuri luminoase care se -ridică unul asupra altuia ca niște pași ducând spre Dumnezeu.</p> - -<p>Pe genunchii Maicii Sale stă copilul Isus, țapăn și drept, ca un -idol micuț, cu ochii peste măsură de mari, într’o melancolică -față de coloarea cerii.</p> - -<p>Toate figurile școlii bizantine au aceste fețe de schivnici fără -sânge; veșmintele<!-- p.235 --> lor sunt zugrăvite cu o deosebită grijă -și acopăr trupurile lor supțiate în falduri cu de-amănuntul -îndoiți, dar capetele sunt împovărate peste măsură de aureolele -pe care veșnic sunt osândiți să le poarte ca semn de sfințită -măreție.</p> - -<p>Cuvintele nu pot zugrăvi minunata armonie a acestor lăuntruri -de biserici pe care veacurile le-au îmblânzit până la colori -înjumătățite, și în ziua aceia mulțimea care se adunase -înnaintea tâmplei de aur dela Polovraci n’avea nimic din -trivialitatea gloatelor care în de obște se țin de pașii regali, -ci era numai o umilă adunătură de țerani, ale căror datini -aveau în ele însele ceva aproape medieval, potrivindu-se bine cu -atmosfera, din alte vremuri, a bisericii.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Câtva timp stătuiu în dosul mulțimii credincioșilor, sorbind -în sufletul mieu farmecul celor ce mă încunjurau. Mulți dintre -țerani țineau făclii în mânile lor; flacările care tremurau -încununau lumânările, aruncau licăriri palide pe aureolele de aur -ale sfinților și dădeau o înfățișare eterată fețelor multe, -care erau îndreptate<!-- p.236 --> toate în aceiași parte, spre ceva care dela -început nu putea fi văzut.</p> - -<p>Răzbătând prin mulțime, pe scările altarului am zărit o femeie -stând pe un pat portativ: o femeie cu fața de stafie, galbenă ca -pergamentul, o femeie tânără cu un așa de slăbit trup, de părea -un leș toată viața semăna să i se fi strâns în ochi, — cari, -mari și plini de vedenii, se uitau speriați la preot, pe când -aceasta rostia încet asupra ei rugăciuni.</p> - -<p>Preotul era aproape un uriaș, cu un patrafir lung fluturând pe -veșmântul roșu cu flori de aur. Își depărtase patrafirul cusut -cu fir pentru a-l pune asupra capului femeii, și greutatea stofei -era așa de mare, de părea că zdrobește trupul fraged.</p> - -<p>Câteva bătrâne în veșminte albe îngenunchiaseră lângă dânsa, -boscorodind rugăciuni cu ascuțite glasuri de plângere, bătând -lespezile cu fruntea și aruncându-se adesea asupra trupului -nenorocitei în suferințe, de parcă ar fi vrut să smulgă dela -dânsa boala cea crudă care, în afară de lumina ochilor, o făcuse -asemenea cu morții...</p> - -<p>Un cerc de credincioși stătea în jurul<!-- p.237 --> acestui grup straniu, și, -cu o neliniște care-i cuprindea cu totul, ei priviau cu luare aminte -fața femeii. În cămăși albe, toți țineau făclii în mână; -tăcuți și palizi, și ei ar fi putut să fie un sobor de stafii...</p> - -<p>Glasul preotului se ridică mai sus de bocetele femeilor, umplând -biserica de focul lui: ca în zilele Bibliei, părea că poruncește -duhului celui rău să părăsească trupul pe care așa de grozav -îl chinuia.</p> - -<p>Ținută ca de un farmec, m’am uitat o bucată de vreme la această -ceremonie neobișnuită, apoi, smulgându-mă, am trecut, prin poarta -deschisă a bisericii, în lumina soarelui de dincolo, și mi s’a -părut ca și cum de odată m’aș fi trezit dintr’un vis urât...</p> - -<div class="chapter" id="nr2-10"> -<h3>X.</h3> -</div> - -<p>Vorbind de mănăstirile noastre, un subiect la care mă tot întorc, -cu deosebită plăcere voiu povestì o scenă, straniu mișcătoare, -a cării martură am fost cândva.</p> - -<p>Venisem pentru puține zile în ținuturile care-mi erau dragi, și -trăiam într’o ciudată casă veche asemenea cu un turn, lângă -mănăstirea Hurezului. Cea mai mare<!-- p.238 --> parte din timpul mieu o -cheltuiam în sfințitul cuprins al mănăstirii, umblând prin -vechile ei comori, sorbind în mine farmecul ei străin de lume, -clădind vis peste vis: dorința mea era necontenit aceia de a face -cândva pentru mine o casă în acest loc de pace.</p> - -<p>Tovarășa mea statornică era maica stareță, o femeie bătrână, -fără învățătură, dar isteață, care nu cunoscuse niciodată ce -este viața în afară de zidurile mănăstirii: în copilărie încă -ea fusese crescută în mijlocul sfintei obști, înnălțându-se -necontenit până la situația pe care o avea acuma, — pas cu pas, -de-a lungul atâtor ani șterși de răbdare, de uitare de sine și de -rugăciune. Acuma era numai o bătrână obosită, cu un trup slăbit -de multele posturi, și o față de ceară cu ochii stânși se aprindea -de bucurie la venirea mea. Ori încotro mă duceam, umbla după mine, -atârnându-se de brațul mieu și adesea apăsând capu-i cărunt de -umărul mieu, cu ochii triști plini de lumina iubirii. Ici colo ea -mergea după mine cu pași mărunți: nu erau scări prea grele de suit, -nici drum prea lung, nici soare prea fierbinte,<!-- p.239 --> dacă numai mâna -mea era în mâna ei. Întineria din nou, anii se rostogoliau în urmă, -piciorul ei uita toată oboseala, uimindu-se cât de mult prețuiesc -lucrurile în mijlocul cărora ea trăise totdeauna, până ce -deprinderea cu dânsele îi distrusese strălucirea, și le zimbea cu -indulgență de câte ori cădeam în extaz<!-- original: aextaz --> înnaintea lor, scuturându-și -capul bătrân cu acea resignație pe care o are cine a biruit și -bucuria și năcazul.</p> - -<p>Totuși iubirea mea pentru frumoasa ei locuință o măgulia: ea -prindea limbă, așa încât încetul cu încetul culegeam de la -dânsa, una câte una, amintiri din trecut.</p> - -<p>De și poticnindu-se și lipsite de meșteșug, cuvintele ei chemau -înnaintea ochilor miei icoane veștede, icoane ca poveștile -bătrâne țesute pe tapițerii pe care anii cari au trecut le-au -acoperit cu praf.</p> - -<p>Asupra unora din aceste icoane ea se opria îndelung cu iubire, -cuvintele ei ajungând mai pline de înțeles, așa încât aveam -trecătoare vedenii ale acelor zile care nu mai erau, vedenii ca -niște năprasnice scăpărări de lumină într’un gang întunecos a -cărui cheie a ruginit.</p><!-- p.240 --> - -<p>Un nume îmi răsuna necontenit din tot ce povestia: al Mamului, -depărtata mănăstire în care a fost crescută.</p> - -<p>Amintirile ei despre acest loc erau pline de o frumuseță care -creștea cu depărtarea în care se scufundau. Strălucirea -tinereții se opria încă asupra acestor amintiri ale ei, care -nu erau mai puțin vioaie pentrucă ștearsă fusese tinereța -ei, căci tinereța este tinereță, pune-o unde vrei, într’o -grădină de palat sau între zidurile mănăstirii, și lumina ei -are o strălucire pe care nici disciplina monastică nu poate să -o distrugă. Glasul i se făcea dulce când vorbia de acest loc, -și atât de ispititoare icoane trezia el, încât mă umpleau de -dorința de a vedea acest vechiu lăcaș pe care toți afară de -dânsa păreau a-l fi uitat.</p> - -<p>Și de-odată am format planul de a lua cu mine vechea inimă plină -de dor, dând astfel bătrânei starițe încă odată prilejul de a -călca pe cărările tinereții sale.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Astfel, într’o dimineață de vară plină de soare, ea a plecat să -caute trecutele glorii dela Mamul.</p><!-- p.241 --> - -<p>Poate că niciodată până atunci femeia aceasta închisă departe -de lume nu fusese într’un automobil; depărtările erau pentru -dânsa o nebiruită greutate pe care nici nu gândise să o poată -supune. Zilele ei erau fixate într’un cerc anumit: așa hotărâse -Ursita, și numai întâmplări de pomină ar fi putut să o ducă -aiurea!</p> - -<p>Dureros de nerăbdătoare era bătrâna să mai vadă odată ce-i -plăcuse; cu ațâțare încordată, care ar fi părut comică, -să nu fi fost atâta patimă într’ânsa, stătea ea în trăsura -năvălitoare, care în ea însăși era un lucru mai presus de -înțelegerea ei. Cum era cu putință să birui astfel de distanțe, -înghițind leghe după leghe într’o singură zi! Dar așa de mare-i -era neliniștea de a ajunge odată la locul visurilor sale, încât -cu eroism își stăpânia toată nervozitatea față de iuțeala -neobișnuită, ochii țintind zarea cu un dor atât de mare încât -se apropia de frica însăși.</p> - -<p>De-a lungul șesurilor fugiam, prin păduri umbroase, dincolo -de pașnice sate prin atâtea văi; calea era lungă și întortochiată, -mărgenită ici și colo cu înnalte curți de lemn, care păreau -aproape jignite<!-- p.242 --> de iuțeala cu care treceam pușcă pe lângă dânsele; -bolta era albastră, păsările cântau, flori de vară umpleau de -lumină grădinile căsuțelor, — și bătrâna călugăriță se grăbia, -se tot grăbia, către adăpostul tinereții sale!</p> - -<p>Nici prin gând să-mi treacă de ce era să aflăm la capătul -drumului. Nimeni dintre noi nu fusese vre-odată la Mamul. Se știa -doar că mănăstirea nu mai era locuită și că, împreună cu -biserica dela Hurez, biserica de acolo se ținea de cea mai bună -epocă a arhitecturii.</p> - -<p>Văile se tot lărgiau când coboram de prin muncele; încetul pe -încetul peisagiul se prefăcea într’o vedere a câmpurilor mari -cât șesul tot, desfășurându-se în plină rodire de vară, -vastă priveliște de bielșug, plină de așteptarea secerișului ce -era să vie. Tot mai largi drumurile, care se făceau mai prăfoase -și mai puțin îngrijite: aierul își pierduse limpeziciunea, și -ne tot aruncam înnainte, înghițind spațiul.</p> - -<p>Bătrâna călugăriță se făcu tăcută cu totul în măsura în -care ne apropiam de ținta noastră; mânile le ținea încleștate, -iar obrazul era așa de încordat, încât<!-- p.243 --> aproape îți făcea rău -să o vezi; simțiai că-i bătea inima, că o mare bucurie și o -frică mare erau asupra ei...</p> - -<p>Apoi, deodată, în depărtare, conturul unei biserici și, în -jurul ei, ziduri, — care și de departe aveau înfățișare -desnădăjduită a lucrurilor părăsite care cad în ruină...</p> - -<p>În sfârșit ne oprirăm și, plini de așteptare, părăsirăm -automobilele noastre.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Un sentiment de desiluzie s’a strecurat asupra sufletului mieu. -Locul unde stătea biserica era lipsit de farmec, mai ales când îl -alăturai cu frumoasa mănăstire Hurez, de unde venisem. Puține -câmpii neorânduite de porumb pătau ici colo drumul, împreună cu -înnalte floarea soarelui, ale căror fețe scânteietoare păreau -că atrag fiecare rază de lumină; drumul mare trecea chiar pe -lângă clădire: nici copaci, nici grădină n’o încunjurau, ci -numai rămășițele puternicelor ziduri ce se dărâmau. Floarea -soarelui singură făcea ce putea ca să umple de lumină locul.</p> - -<p>Mâna bătrânei călugărițe se strecurase în mâna mea. O simțiiu cum -tremură, și piciorul ei se poticni de o grămadă<!-- p.244 --> de moluz, care -înnămolia arcada crăpată pe supt care treceam. Ne aflam acuma în -cuprinsul odinioară sfințit, privind de departe la biserică; în -jurul nostru totul era ruină. Lăcașul singur stătea mândru și tare, -schivnic nobil la care de atâția ani nimeni nu venise.</p> - -<p>Fără graiu era bătrâna stareță, o emoție neobișnuită -strângându-i grumazii. Se uita lung în jurul ei, ochiu-i -obosit rătăcind de la o grămadă de dărâmături la alta și -minunându-se nelămurit ce a putut să se petreacă. Unde sunt -casele de odinioară? Numai zidurile mari! Unde sunt grădinile de -care-și aducea aminte? Ce se petrecuse? Visa?... Îi erau așa -de întunecați ochii, de nu mai putea să vadă lucrurile care -fuseseră odinioară?</p> - -<p>Sunete slabe de năcaz se strecurau din buzele ei, pe când degetele -strângeau convulsiv pe ale mele: cu pași cari deodată începuseră -a fi șovăitori, ea mă duse din colț în colț, tot așteptând -să descopere ce venise așa de departe să caute.</p> - -<p>Nimic! Toată gloria se dusese! Toată frumuseța! Numai pe alocurea -zidurile înnalte ținuseră piept vremii și neîngrijirii<!-- p.245 --> omului; -în altele, tăria lor căzuse bucăți și zăcea în mușuroaie acoperite -cu iarbă, din care răsăria floarea-soarelui, minunându-se că e în -stare să privească într’un loc așa de tainic, dar mândră că e -destul de înnaltă ca să poată face o rugăciune acuma în cuprinsul -odată cu atâta grijă păzit de toți năvălitorii...</p> - -<p>Printr’una din spărturile zidului un dovleac își trimisese lugerul -uriaș, care coperia pietrele căzute cu frunze de fantastice -dimensiuni; florile în chip de potir erau aurii-galbene; ca un -lung șarpe verde cotorul puternic își făcuse drumul în curte. -Uriașu-i rod încrețit, rotund se întrecea în coloare cu -strălucirea florii soarelui.</p> - -<p>Uitând toate celelalte, lăsăiu ca ochiul mieu să se oprească o -clipă asupra acestei armonii de colori galbene: sufletul mieu era -mulțămit de ce vedeam, căci pretutindeni, în toate locurile, -creșterea unei plante sau flori mă bucură de mi-e greu s’o spun -prin cuvinte. O ușoară atingere la mâneca mea m’a adus înnapoi -spre năcazul ce era lângă mine.</p> - -<p>«Nu-mi pot găsi casa», murmură bătrâna. «Totuși aici am -trăit eu odinioară!<!-- p.246 --> A fost cu adevărat așa de departe în -trecut! Era un loc atât de frumos, dar atât de frumos! De ce s’a -dărâmat așa?»</p> - -<p>Și iarăși începurăm de jur împrejur plimbarea noastră patetică, -zădarnic trudindu-ne să clădim din nou trecutul.</p> - -<p>Locuințele odată drăguțe, văruite alb, erau lipsite de coperiș, -stând pe loc ca niște schelete ale căror guri rânjite ar -fi ușile; buruieni coperiau toate; ele creșteau înlăuntrul -cămărilor care erau puse fără milă împotriva vântului și -a ploii; scai mari făcuseră să plesnească podelele<!-- original: podolele -->, și, din -vârful zidurilor crăpate, mici flori galbene ni făceau din cap în -bucuria lor nesocotită. Nu era nimic măreț în aceste ruine, căci -doar ele erau prea de curând ca să fi căpătat vre o demnitate; -dădeau numai dovada jalnică a unei neînțelegeri patente. Simțiai -că lipsa de privighere, lipsa de dragoste erau răspunzătoare -pentru această ruină, că, așa rustice cum fuseseră, chiliile -maicilor ar fi putut să rămâie. Ceva din aceasta o pricepea și -bătrâna stareță, și cu atât mai amară i se făcea durerea.</p> - -<p>«S’a dus cu totul», mormăi ea. Tot<!-- p.247 --> s’a dus! S’a schimbat, s’a -stricat! Nu mai e locul ce a fost!...» Și inima mea simția cu o -înțelegere aproape dureroasă adânca ei desperare.</p> - -<p>Acum îmi părea rău că am adus-o aici, căci nimicisem vedenii din -tinerețele ei, mai ales că eu însumi m’am temut totdeauna să mă -întorc după ani mulți la locurile care mi-au fost dragi...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Cea din urmă nădejde a noastră era acum biserica, și, deci, -lăsând ruinele tristei lor soarte, ni întoarserăm pașii către -biserică.</p> - -<p>Fusese o nobilă clădire, cu linii și proporții armonioase, de și -strict însemnată de neîngrijire; varul era plesnit și murdărit -pe alocuri, fereștile sparte, coperișurile cu neputință de -dres — și totuși mândră și trufașă stătea ea în mijlocul -încunjurimii de dărâmături, ca un monarh bătrân care a trăit -mai mult decât neamul său.</p> - -<p>Tot agățându se de mâna mea, bătrâna călcă odată cu mine -praful lăcașului unde atâția ani în urmă cele dintâiu rugăciuni -ale ei se suiseră către Dumnezeu.</p><!-- p.248 --> - -<p>Aveam o neliniște în ce privește ceia ce s’ar putea găsi -înlăuntru, temându-mă ca nu cumva noi desiluzii să copleșească -smerita tovarășă de lângă mine.</p> - -<p>Ce am găsit, a fost haosul!</p> - -<p>Sfințita ordine a lucrurilor fusese răvășită; obiectele mari -și mici erau împrăștiate într’o neorânduială fără bună cuviință, -icoanele cele mai vrednice de închinare fuseseră smulse din -cadrele lor și îngrămădite în colțuri întunecoase, cu fața la -părete ori zăcând în praful podelelor. Ușile care duc la altarul -tăinuit erau căscate, ca și cum pași profanatori nu s’ar fi sfiit -nici de Sfânta Sfintelor. Biserica în starea ei de acum părea să -fi fost despoiată de înțelesul ei mistic și să fi fost pusă crud -înnaintea ochilor profani, ca viața unui om ale cărui adâncuri mai -ascunse au fost de odată aruncate ca pradă setei de cunoaștere a -mulțimii. Un vuiet de mânie mută părea că se suie din zidurile -pătate, din ușile altarului date în lături, chiar din stâlpii de lemn -cărora nimic nu putea să li răpească demnitatea, columne puternice -care țineau sus casa lui Dumnezeu, în ciuda neîngrijirii omului.</p><!-- p.249 --> - -<p>Fără cuvânt, copleșită de durere, stareța sta privind îndelung -la acest haos pe care nu era în stare să-l deslușească. -Frângându-și mânile, ea spunea într’una: «Dragă, dragă, ce au -făcut!» și tot dela capăt: «Ce au făcut! ce au făcut!»</p> - -<p>Apoi, de la un capăt la altul al bisericii ea se târa cu picioarele -obosite, cu aceiași frângere de mâni zădarnic desperată, tot -căutând între lucrurile sfinte grămădite cine știe cum, fără -ca vre-unul să fie la locul său, și la fiecare pas strigăte nouă -în cuvinte pe care năcazul le amesteca împreună.</p> - -<p>N’am mers după dânsa, ci m’am tot uitat la ea trist, gândindu-mă -la nimicnicia visurilor omenești, pe când ochi-mi se bucurau de -impunătoarele proporții a ceia ce a trebuit să fie cândva o -biserică frumoasă.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar încetul cu încetul mi-am dat sama că bătrâna mea tovarășă -caută un lucru anume pe care nu-l putea afla, căci plângerile ei -se prefăcuseră într’o tânguire: «unde e? unde e?». Acestea -erau cuvintele, și iarăși: «unde e?», repetat în tonuri -sfâșietoare.</p><!-- p.250 --> - -<p>Luându-i mâna în mâna mea, am întrebat-o ce tot caută. «Pe -sfântul Nicolae», i-a fost răspunsul. «Era cel mai vrednic -de închinare din toți, și tot sfântului Nicolae îi spuneam -rugăciunile mele, iar el, fiind cel mai cuminte, le asculta mai -bine... Îmi era drag, și acum nicăiri nu-i pot afla chipul». Și -tot înnainte mergea cu pași mărunți, căutându-l mai departe.</p> - -<p>De odată căzu în genunchi și un ton de extaz pătrunse prin -jălania ei; «iată-l! iată-l!».</p> - -<p>Prosternându se înnaintea unui chip pe care-l scotocise din -cutare unghiu de umbră, o văzuiu scoțând năframa din sân și -ștergând cu grije tot praful de pe fața mult dorită, apoi, -ciocănind pământul cu fruntea de trei ori, își făcu mai multe -cruci una după alta, șoptind rugăciuni pe care nu le puteam -urmări, și, încă odată bătându-și fruntea de lespezile de jos -cu evlavioasă înfocare, ea sărută chipul celui mai vrednic de -închinare dintre sfinți.</p> - -<p>Fără să știe, ea și aducea prinosul unei icoane de un adevărat -preț artistic; aceasta o văzuiu îndată ce ajunseiu la locul unde -îngenunchiase. Dar pe dânsa<!-- p.251 --> n’o mișcase frumuseța zugrăvelii, -nici chiar fina față veche pe fond de aur, nici delicatele colori -ale draperiilor atât de plăcute ochiului, ci aceia ce săruta era -tinereța ei, speranțele ei și, împreună cu ele, dragile zile de -pe vremuri!</p> - -<p>Aici, în biserica părăsită, de care alții nu se îngrijiseră, -pentru o clipă bătrâna se făcuse din nou tânără, tânără, pe -când cu buze de iubire ea săruta tot ce fusese odinioară...</p> - -<div class="chapter" id="nr2-11"> -<h3>XI.</h3> -</div> - -<p>Răbdători m’ați urmat în multele mele rătăciri prin țara -dragă mie. V’am dus din șes la munte, de la munte la Mare<!-- original: Marc -->, de la -larga Dunăre la muncelele Vâlcii, unde am zăbovit în liniștitele -mănăstiri așa de scumpe inimii mele, și acum simt că trebuie -să închid aceste pagini, de și atâtea vedenii încă plutesc -înnaintea ochilor miei. Aș tot scrie necontenit, căci bogată și -plină de minuni este țara mea pitorescă, poetică, străbătută -de un pătrunzător farmec și îndoit de scumpă la acest ceas de -restriște. Dar, ca să nu vă obosesc, îmi dau sama că deocamdată -trebuie<!-- p.252 --> să las condeiul, păstrând înnăuntrul sufletului mieu -alte icoane pe care poate că vre-odată vi le voiu zugrăvi, acum -însă nu.</p> - -<p>Toate lucrurile de care am vorbit în această carte sunt din -acelea de care suntem despărțiți acum prin o crudă soartă, -dintre acelea unde dorim să ne’ntoarcem: locuința ce a trebuit -să părăsim, câmpii în care seceră dușmanul. Ținuturi pe -care le-am lăsat în urmă; dar, înnainte de a vă părăsi de -fapt, vreau să vorbesc de orașul care ni-a deschis brațele în -rătăcirea noastră de drumeți cari cu jale au plecat de la vetrele -lor.</p> - -<p>Mult am cerut de la dânsul, dar el a fost mărinimos și ne-a luat -la sânul lui, de și mulți dintre noi nu l-am ținut în samă în -zilele de bielșug și pace.</p> - -<p>Iașul! Numele acesta are un sunet deosebit în urechile noastre! -Mai ales clipa când primejdii nouă și nemai auzite ne privesc în -față.</p> - -<p>Când trebui să fugim din București, Iașul a fost orașul unde -alergarăm cu toții, — odată el însuși o mândră cetate de -Scaun, care fusese jertfită gloriei alteia<!-- p.253 --> și care de-odată avu -să adăpostească pe aceia cari o ignoraseră atâția ani. Iașul -făcu tot ce era cu putință ca să ne primească, dar puținele lui -mijloace au fost greu încercate!</p> - -<p>Iașul! Oraș de soartă schimbătoare, oraș scump oricării inimi -moldovenești, odată centrul îngrijit cu dragoste și înfloritor, -iar în anii din urmă foarte neglijat, foarte părăsit, trăind -numai din amintirile sale, după ce plecaseră chiar și aceia la -cari ținuse mai mult. Numele lui a păstrat dulceața lucrurilor -odată îndrăgite, ca numele unei femei pe vremuri iubite pentru -frumuseța ei, dar pe care anii trecând au dat-o uitării cu atâtea -altele.</p> - -<p>Așezat pe mai multe dealuri, între verdeață și grădini, -încunjurat de regiuni roditoare, Iașul are toate motivele să -fie mândru de situația sa pe care multe orașe i-ar<!-- original: i ar --> invidia-o<!-- original: invidia o -->. -Bisericile lui sunt nenumărate și, văzut de departe într’un -amurg, când ceața plutește ca un văl de-asupra neajunsurilor -sale, Iașul pare o cetate fermecată din mijlocul căreia turnurile -și cupolele de multe feluri ale lăcașurilor<!-- p.254 --> sale se înnalță ca -stafiile gloriilor trecute pe care nimic nu poate să le șteargă.</p> - -<p>Dar în toate vremurile așezarea geografică a Iașului a fost -nenorocită, și de aceia a cunoscut invasia în toate formele și, -odată cu invasia, schimbarea și dezastrul, focul, foametea și teama.</p> - -<p>Așa de felurite au fost fasele soartei sale, așa de multipli -stăpânii cari își însemnau drepturi asupra orașului, urmându-se -unul pe altul cu o așa de amețitoare răpeziciune, încât, cetind -vechii letopiseți, mintea se încurcă și e greu pentru cel -nedeprins să urmeze o așa de învălmășită poveste. Dar, stând -noi astăzi înnaintea unor împrejurări mari și grozave, nu pot -decât să arunc o privire în urmă, asămuind ziua de astăzi cu ziua -de ieri și minunându-mă cum acest oraș nenorocit a fost necontenit -supus la toate formele de dezastru. Totuși el dăinuește și se află -în viață, nesupus de restriște, și nicio prefacere n’a fost în -stare să-l smulgă de la neamul al cărui este.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Am încercat să trăiesc în trecutul Iașului ca să înțeleg mai -bine starea lui,<!-- p.255 --> dar azi, m’ar duce prea departe de ar fi să-i -înșir tot acest trecut.</p> - -<p>La intrarea orașului pe drumul Nicolinii, se află o înnaltă cruce -de piatră. Bătrână, înnegrită și venerabilă, ea pare să -fie un străjer păzind asupra siguranței cetății, străjer în -inima căruia dorm anume vechi povești. Adesea m’am mirat eu ce -împrejurări o fi amintind; acum știu: numai de puține zile știu. -Și pot să o ieau numai ca o bună prevestire că trecutul crucii -acestea mi-a fost vădit tocmai acum.</p> - -<p>Ea poartă numele lui Ferenț și înseamnă un loc unde zac -îngropați dușmani cari au căzut în luptă.</p> - -<p>Între anii 1716 și 1717, în Domnia lui Mihai Vodă Racoviță, -Germanii austriaci, cari se luptau cu Turcii lângă hotarele -noastre, făcură năvăliri în Moldova, luând în stăpânire -pentru un timp mănăstirile Neamțului și Cașinului.</p> - -<p>Unele din trupele lor, călăuzite de trădători prin Valea -Oituzului, străbătură pănă la Iași, dar fură bătute și răspinse; -mulți fură prinși într’o ciocnire sângeroasă, între Cetățuia -întărită și mănăstirea Frumoasa. Trupurile celor căzuți, cu -căpetenia<!-- p.256 --> lor, Ferenț, fură îngropate lângă Nicolina, «și au -pus pământ peste dânsele, și au făcut movilă», zice letopisețul, -și acei cari au cercat să-și vândă țara au fost uciși și ei și -îngropați la un loc cu dușmanul.</p> - -<p>Și acum crucea veche stă de strajă sus deasupra orașului, fața -ei mâncată de vreme întoarsă spre soare-răsare... Astfel și la -porțile unei cetăți poate fi gonit dușmanul, spre rușinea lui!</p> - -<hr class="short" /> - -<p>A știut Iașul și alți dușmani, de alt fel. În Domnia lui -Miron-Vodă Barnovschi (1626–1629) a fost o iarnă grozavă, care -și acum se pomenește ca «iarna lui Barnovschi»; lumea muria -pe uliți de frig și de foame, și se spune că lupi veniseră până -la margenea orașului. Câțiva ani mai târziu, supt Ștefăniță-Vodă -Lupu, foametea prăpădia Iașul, și povestea umblă că oamenii, -neavând ce să mănânce, se hrăniau din papura mlaștinilor de -lângă oraș, așa încât acest stăpânitor a căpătat porecla de -«Papură Vodă». Și în iarna anilor 1684–5 a fost foamete, și se -mai păstrează întunecate povestiri despre aceste vremuri.</p><!-- p.257 --> - -<p>Stăpânirea lui Mihail Grigore Sturdza (1834–49) a fost însemnată -prin mai multe nenorociri. De două ori Iașul a fost ars pe -alocurea, aproape până la pământ; la 1849 holera a făcut crude -pustiiri între locuitori, și grozava epidemie a fost urmată de o -iarnă ucigător de aspră, apoi de foamete și de mizerie de tot felul, -căci știe toată lumea că «o nenorocire nu vine niciodată singură».</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar și oaspeți mai puțin jalnici se știu a fi venit între -zidurile Iașului.</p> - -<p>În anul 1711, Petru cel mare a fost primit aici cu pompă mare și -cinste felurită de Dimitrie-Vodă Cantemir, care a fost cunoscut -în largul lumii prin scrierile sale. Cu acest prilej, spune -letopisețul, boerii moldoveni au gustat întâiul «vin de la -Franțuji», — adecă: șampanie.</p> - -<p>Stanislav Leszczynski, regele Poloniei, a fost și el odată oaspete -aici în Iași; venind cu gândul de a întâlni pe regele Carol -al XII-lea Suedezul, el a trăit deocamdată în casa unui boier. -Când Domnul țerii află despre sosirea lui, el<!-- p.258 --> făcu toată -cinstea regelui străin și-l așeză măreț în Curțile de la -Trei-Ierarhi.</p> - -<p>Mai de mult, Sultanul Mohamed al IV-lea, care se lupta cu Polonii, -întră în Iași, unde-și făcu alaiul cu pompă mare, fiind întimpinat -după cuviință de Gheorghe Vodă Duca, a cărui primire a fost regală. -Dar orașul a fost greu jignit de porunca sultanului ca un muezzin -să cânte rugăciuni turcești din clopotnița de la Sf. Nicolae, -una din cele mai iubite biserici ieșene, și de aceia multă -vreme biserica a fost privită ca spurcată și n’a mai putut fi -întrebuințată pentru slujbă înnainte de a fi din nou sfințită.</p> - -<p>La 1769 Ecaterina-cea-Mare a luat în stăpânire Moldova, și -generalul Rumiențov a fost așezat ca guvernator. Ocupația -rusească a ținut cinci ani. Favoritul cel mai inimos al Ecaterinei, -Patiomchin, a murit în Iași, și se pomenește că trupul său a -fost expus solemn în frumoasea veche biserică a Goliei.</p> - -<p>Supt Domnia lui Grigore Alexandru Ghica, Austria a pus deodată mâna -asupra Bucovinei, fără ca poarta să ridice vre-un protest; din -potrivă, Turcia a făcut o<!-- p.259 --> convenție cu Austria, prin care ceda -o parte din aceste provincii asupra cărora avea numai un drept de -ocrotire. Orice protest din partea Moldovei a fost zădarnic, și -Grigore Vodă a plătit cu capul silințile ce făcuse pentru a -scăpa interesele țerii sale.</p> - -<p>De la 1828 la 1834, Rușii mai ocupară odată Moldova, și Iașul a -fost cârmuit de contele Chiselev, un organisator priceput, a cărui -plecare definitivă au și avut de ce s’o privească orașul cu -părere de rău. Între 1849 și 1856 iarăși Rușii îl luară în -stăpânire, apoi Turcii și Austriecii.</p> - -<p>Vicisitudinile ieșene au fost, cum se poate vedea, fără capăt, -pănă ce, la urmă, în ziua de 5 Ianuar 1859 st. v., Alexandru -Ioan Cuza a fost ales într’un singur glas Domn al Moldovei și în -aceiași lună ajunse și Domn al Țerii-Românești, unind, în -sfârșit, astfel amândouă părțile țerii supt un singur sceptru. -Odată, la 1600, marele erou național Mihai Viteazul îndeplinise -și el acest vis, dar numai pentru scurta vreme de cinci luni!</p> - -<p>Cuza-Vodă a domnit întâi cu două Guverne; unul în Iași, -altul în București. La urmă, Bucureștii au fost aleși ca -reședință,<!-- p.260 --> Domnul și Guvernul așezându-se definitiv în acest -oraș. De acum înnainte Iașul avea să privească la însemnătatea -crescândă a altuia, pe când el însuși era lăsat să-și plângă -trecuta glorie. Domnia lui Cuza-Vodă a ținut șepte ani.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Am schițat numai, aspru, câteva din schimbătoarele ursite ale -Iașului, prinzând câte-o poveste ici și colo, fără vre-o -silință de urmare ori de rânduială, — acestea nefiind decât -pagini ușor schițate, o carte de icoane, plină de vedeniile -locurilor iubite, fără mai mari pretenții: de aceia acum mă voiu -îndepărta de trecut ca să ajung la Iașul cel de astăzi...</p> - -<p>Tristele întâmplări ale toamnei trecute au smuls Iașul din -ațipitele-i visuri de trecut. Străzile lui, care de atâția ani -erau așa de părăsite și de tăcute, au fost iarăși pline de -mulțimi grăbite, casele lui, dintre care atâtea fuseseră de mult -închise, avură să-și deschidă larg ușile ca să primească -oaspeți de să nu-i poată încăpea. Pacea-i prăfoasă a fost -scuturată în cele patru vânturi de afluxul tuturor acelora cari, -trebuind să plece din Capitală,<!-- p.261 --> veniseră la adăpost între -zidurile cetății pe care o dăduseră în sama uitării și părerilor -de rău.</p> - -<p>Aproape brutală a fost această năvălire, care nu i-a plăcut -cu totul Iașului; el ar fi vrut mai bine o monopolizare mai -puțin violentă a singurătății sale; dar dorințile nu i-au -fost întrebate, ci el a fost îndatorit, pur și simplu, să-și -încoarde cât putea mijloacele puține și să găzduiască pe aceia -cari nu mai aveau casele lor înseși.</p> - -<p>Orașul cel liniștit a simțit dintru început o oarecare amărăciune -năcăjită; de ce să fie luat astfel în stăpânire, după ce așa de -mult timp fusese trecut cu vederea? De ce pavagiul lui șubred să -fie zguduit de mii de automobile? De ce aceia cari-l lăsaseră a -se ruina de odată se așezau ca stăpâni, atunci când în zilele de -bielșug nimeni nu se gândise la dânsul? Pe de altă parte, cei ce -părăsiseră Capitala se simțiau ca pribegi în acestălalt oraș, și -numai pe încetul s'au împăcat cu ce hotărâse soarta.</p> - -<p>Și eu am găsit dintru’ntăiu că e greu să mă așez într’un -centru nou în astfel de împrejurări, cu o așa de covârșitoare<!-- p.262 --> -durere în inimă: nu-mi lăsasem unul dintre ai mei acolo..., când -nu m’am mai putut întoarce?... Și apoi primejdia nu trecuse; -dușmanul era pe urma noastră; armata ni se retrăgea, aliații -noștri nu se știa câți sunt. Făcea oare să mai muncești, -luând lucrurile dela capăt? Ce-am fi clădit, era să dureze? Ori -silințele noastre înnoite iarăși aveau să cadă în mânile -năvălitorilor?</p> - -<p>Tragice ceasuri! Ceasuri de îndoială și suferință, ceasuri de -crudă stare în cumpănă, când silința părea zădarnică și -când noi toți ni ascuțiam urechile, ascultând la piciorul, ce -înnainta, al dezastrului, și inimile noastre băteau, sufletele ni -erau împovărate de groază!</p> - -<p>Și totuși cei cu năcazul nu puteau aștepta; flămânzii cereau -hrană, goii îmbrăcăminte, răniții îngrijire, cei fără adăpost -un acoperemânt de-asupra capetelor! Cu sălbatecul bubuit al -tunurilor în urechi, avurăm să ne apucăm de munca noastră, -fără a privi la greutăți, ori de era să rămâie, ori ba ce -clădiam: trebuia să se facă!</p> - -<p>Astfel puțin câte puțin muncă grea ajută pe fiecare să-și -biruie năcazul, să-și încoarde<!-- p.263 --> nervii pentru o silință care -zilnic părea din nou că este mai presus de puterea lui.</p> - -<p>Nu voiu înșira tot ce lipsia, tot ce avea să fie creat în -împrejurări pe care abia de aflu cuvinte să le descriu. Grozăvia -ultimei noastre ierni e săpată cu litere de foc în mintea -fiecăruia. Era trudă pieptișă, și adesea ori fără speranțe -nedesăvârșită, dar acei cari plângeau casele lor pierdute -și acei cari, la început, simțiau neplăcut așa o năvălire -la o asemenea vreme, își biruiră năcazul și supărările în -silințile spre bine ale tuturora.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Cunoscusem Iașul în alți ani — în ani de pace. Venisem aici une -ori, — prea arareori de și nu din vina mea; și totdeauna orașul -mă primise loial, cu manifestații de mare bucurie.</p> - -<p>Acuma venisem la Iași, — mamă cu inima ruptă, Regină căutând -adăpost, ca atâția alții, pribeagă dela vatra mea, și Iașul -m’a primit în ceasul meu de suferință și m’a ajutat, ajungând -astfel puțin câte puțin casa mea.</p> - -<p>Totdeauna avusem simțiri duioase<!-- p.264 --> față de oraș, căci, în -zilele celei d’intâiu a mele tinerețe, când am venit ca tânără -măritată în această țară, se svonise că noi, tinerii, ne vom -așeza în a doua Capitală a țerii. Iașul o doria, și, după -cea d’intâiu cercetare a singurătății lui pitorești, mi-aș -fi făcut bucuroasă locuința între zidurile lui. Dar bătrânii -Suverani aveau nevoie de noi; atât de mult doriseră ei de copii, -încât nu puteau primi gândul de a trăi noi departe de dânșii. -Astfel Iașul ne-a văzut rar, dar totdeauna cu bucurie!</p> - -<p>Îmi aduc aminte cum strălucia soarele întâia oară când am -venit la Iași; îmi aduc aminte de fețele voioase care înțesau -străzile pentru a ni ura bună venire, de aclamări, de florile, de -multele flori ce ni se aruncau în trăsură. Îmi aduc aminte că -aveam numai optsprezece ani și eram plină de speranță...</p> - -<p>Când am venit în urmă, era cu totul altfel! În doliu eram, și -nici lumină de soare, nici flori, nici vesele strigăte de bună -venire, ci numai fețe cercetătoare, pline de neliniște, și niciun -alt sunet decât al depărtatelor tunuri care ni sunau osânda!</p> - -<p>Fără să fiu anunțată, m’am furișat în<!-- p.265 --> oraș — pribeagă, -fără vatră, fără casă, fără cel mai mic copil al meu... -Și iarna se apropia, și ceva asemenea cu desnădejdea zăcea la -rădăcinile inimii mele.</p> - -<p>Dar nebiruită se ridica din nou speranța, — sfioasă întâi, dar -pe fiecare zi mai puternică, încetul pe încetul biruind lacrimi, -năcaz și părere de rău.</p> - -<p>O Iașule! Vom uita noi vre-odată lunile ce au trecut cheltuindu-se -în cuprinsul tău! De nedescris sunt suferințele cărora li-au fost -martore străzile tale; zăpada stătea ca munții lângă casele -tale, cete de cerșitori îți băteau pietrele, și atâția dintre -ei, biruiți de nevoie, se culcau pe dânsele ca să moară.</p> - -<p>Te-am văzut, icoană a mizeriei, zguduită de groază, tremurând de -frig; și în cele mai întunecate și nenorocite colțuri ale tale -am răsbătut, căutând pe cei în nevoie de ajutor, dând tot ce -puteam. Dar era totdeauna prea puțin; toată iubirea mea și toată -mila mea puteau să ușureze numai o părticică din restriștea ce o -întâmpinam la fiecare pas!</p> - -<p>Cu adevărat sumbră-ți era înfățișarea în acele luni de iarnă, o, -Iașule! Simțiai<!-- p.266 --> cum fiece casă adăpostește suferință ascunsă; -crude taine păreau că plutesc dincolo de orice zid. Mâncarea era -puțină, și mai puține lemne; spitalele erau pline cu vârf, așa -încât cei ce nu se îndreptaseră cu totul trebuiau să facă loc -altora, ale căror nevoi păreau a fi mai grabnice, și de aceia -fețe așa de palide rătăciau pe străzile tale.</p> - -<p>Ca niște stafii, soldații noștri neîndestulător hrăniți -rătăciau dela un adăpost la altul, adesea neputând găsi -nicăiri unde să-și plece capetele chinuite de friguri. Munciam, -ne trudiam, încercam să facem minuni, dar mijloacele de transport -erau neîndestulătoare, comunicația era întreruptă; pretutindeni -zăpada stătea ca niște bariere crude care ne împedecau să -ajungem unde voiam!... Și a venit o clipă grozavă, când nu se -găsiau scânduri destule pentru a face sicrie morților!</p> - -<p>O, jalea acestor îngropări care se furișau pe străzi! Câte nu -le-am întâlnit!... Un bătrân cal alb înhămat la ceva fără nume, -asemenea cu o cutie de coloarea nopții, hodorogind, înnapoi și -înnainte rătăcia pe zăpada plină de gropi — calul<!-- p.267 --> cel alb -zi de zi mai obosit, mai ciolănos, mai asemenea cu o stafie. -Și atâția dintre aceia cari întâlniau acest macabru vehicul își -întorceau fețele, nebiruind să-i poarte vederea, pe când de-asupra -cioarele înnegriau bolțile cu fuga lor sinistră...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Uneori căutam să ies din oraș ca să ajut restriștea în alte părți, -dar necontenit viscolele mă dădeau îndărăt, împiedecându-mă de a -ajunge satele pe care pornisem să le caut.</p> - -<p>Tristă mă întorceam acasă, dar nu fără să fi privit marile -pustietăți ajunse acum fără cărări, pline de trupurile cailor -morți, cu țapenele picioare întinse, și în zări colibe de miserie -ascunse în zăpadă. Și știam că mai departe, unde nu puteam -pătrunde, erau alte nenorociri, pe care eram însetată de a le -ajuta, dar trebuia să le las în sama Soartei! Și pretutindeni -corbii făceau ospăț de serbătoare: numai ei aveau ce să mânânce -din destul...</p> - -<p>Așa a fost iarna, singura iarnă ce am petrecut în Iași; dar, -fără sfârșit cum era, și tot a ajuns la un capăt...</p> - -<hr class="long" /><!-- p.268 --> - -<p>De două ori scumpă, pentrucă dorisem cu atâta foc de dânsa, -primăvara a răsărit în sfârșit strălucitoare asupra restriștii -noastre, — și atunci, o Iașule, ce deosebită ți-a fost înfățișarea, -și, pentru năcazul ce împărțisem cu tine, de odată ni-am dat sama -ce aproape de inimile noastre ajunseseși!</p> - -<p>Într’o clipă, te-ai făcut frumoasă, o cetate a lacrimilor! -Grădinile tale s’au umplut de flori care mi se aduceau în mănunche -mari de aceia cari doriau să nu plâng prea mult grădinile ce -pierdusem.</p> - -<p>Smocuri de liliac îmi făceau semn peste ziduri roase de vreme, -mari straturi de stânjinei vineți învoioșau și colțul cel mai -umil; oriunde mergeam, necontenit flori mi se aruncau în trăsură; -până și tramvaiele aveau mănunche de flori albastre prinse de -felinarele lor; nu era om care să treacă fără a ținea o floare -în mână...</p> - -<p>Ca un vis rău ce se împrăștie, se pierdură în zare ceasurile -întunecate; și cei mai nenorociți, cei mai părăsiți simțiau -că tot mai poate fi o nădejde!</p> - -<p>Nu mai șovăiau soldații noștri pe străzi, drumeți rătăcitori -cari n’aveau unde<!-- p.269 --> merge; pasul li se făcuse mai ușor, mai puțin -împovărat, până ce iarăși ei călcară pământul ca niște oșteni ce -cred în biruință, ca niște eroi gata de luptă și de izbândă...</p> - -<p>Deși opera mea nu era mai puțin grea, ea se făcuse mai dulce: -zările se deschiseseră, zăpada se topise; acum eram liberă -să călătoresc în larg departe. Atunci, dragi cu adevărat mi -s’au făcut împrejurimile tale, Iașule. Am descoperit frumuseța -pretutindene. Undulătoarele tale dealuri erau acum o strălucire -verde, fragedă și minunată; plin de viața cea nouă era pământul -cel bun al lui Dumnezeu; moartea părea să fi fost înfrântă — dar -într’un colț liniștit știam o mie de cruci și mai bine care purtau -mărturie că grozăvia trecută nu fusese un vis!</p> - -<p>Sărmană pădurice de cruci, fiecare însemnând mormintele a -zece oameni, umilă și neîndestulătoare pomenire a celor cari -plătiseră vama războiului, — movile goale supt cruci nenumărate, -pe care în zădar căutam să le acopăr cu dulcile flori luminoase -ale primăverii. Dar prea erau multe crucile, de nici nu le puteam -număra! Copleșită stam înaintea lor cu capul<!-- p.270 --> plecat... Și -știam că era numai un mic număr din acele cruci, că în toate -patru unghiurile țerii erau locurile tăcute unde aceste semne aspre -de lemn nu purtau măcar numele celor morți!</p> - -<p>Cunosc multe cimitire ascunse de jur împrejurul orașului, unde -câmp a trebuit să se adauge câmpului, locul între vechile -împrejmuiri ajungând a fi prea îngust. Atâtea drumuri pioase -le-am făcut la aceste grădini de pace și, stând între movilele -fără nume, cu lacrimi în ochi am privit spre orașul înfășurat -în valuri de ceață, — cugetând la cellalt mormânt mic pe care -a trebuit să-l părăsesc dincolo cu atâtea altele! Fierbinți -rugăciuni am șoptit pentru acești fii căzuți ai mamelor care -niciodată nu-i vor mai vedea înnapoi... Dar liliacul era în -floare, păsările cântau, și viața nouă răsăria până și din -gropile morților...</p> - -<hr class="long" /> - -<p>Totul se făcuse mai lesnicios de când zăpada nu mai trăgea o -barieră între noi și lumea din afară. Eram acum prisonieri -scăpați din lanțuri; ceva ca o bucurie sfântă umplea sufletele -noastre, care fuseseră<!-- p.271 --> așa de năcăjite, și multă ispravă -se săvârșia. De fapt ne trudiam împotriva așa de întinsei -epidemii de tifus; o parte din țara noastră era năvălită, și -alte grozăvii ne urmăriau pas cu pas, dar Primăvara biruise iarna; -și nu era oare un semn că Viața trebue să biruie Moartea? Și -astfel fiecare mergea mai ușor la lucru, și încredere nouă umplea -fiecare inimă.</p> - -<p>Cu adevărat era o înviere, și toți munciau laolaltă ca s’o facă -mai deplină, după mijloacele ce avea fiecare.</p> - -<p>În orice sară, când îmi isprăvisem munca, făceam să mi se puie -șeaua pe cal și călăriam departe printre dealurile ce încunjură -Iașul, mergând ceasuri întregi pe cărări necunoscute pănă la -locuri de pace înverzită, minunate, în față cu toate grozăviile -ce văzusem. Fiece frumuseță nouă era ca un balsam pentru inima -mea plină de năcaz, dar ea trezia în mine un dor grozav de casa ce -am pierdut-o!</p> - -<p>Pline de o emoție aproape dureroasă erau aceste ceasuri de amurg -în tăcută împărtășire cu învierea pământului: simțiam o -pace mare și tot odată o nemăsurată tristeță: Dumnezeu făcuse -lumea<!-- p.272 --> așa de frumoasă, și omul o prefăcuse într’un Iad ca -acesta!</p> - -<p>Aici, pe aceste înnălțimi învălurate, departe de zgomot, de -muncă și suferință, am recunoscut iarăși pământul cum l-a -făcut Firea, fără vălmășagul pe care omul i l-a săpat pe -față.</p> - -<p>O, strălucirea amurgurilor de-asupra acestor colțuri liniștite! -Neatinsa lor covârșire era un răspuns la atâtea întrebări care-mi -apăsau sufletul, — dragi mie peste cât se poate spune, mi s’au -făcut aceste Ținuturi ce mi se vădiseră odată cu noua trezire la -nădejde a anului.</p> - -<p>Mai târziu, când terenul se făcu prea tare pentru călărie, -în automobil mi-am prelungit rătăcirile de amurg în lung și -în larg. Necontenit locuri nouă descoperiam, fiecare plin de un -farmec al său deosebit; încântătoare sate, adânci păduri pline -de umbră, râuri ca panglici de argint șerpuind prin câmpii -acoperite cu îndulcitoare ceață, singuratece biserici, vechi -mănăstiri ascunse între pomi. În fiecare sătișor copiii mi -se făceau prieteni; mânile nu-mi erau niciodată goale, oriunde -mergeam, fețe bucuroase de a<!-- p.273 --> mă vedea mă întimpinau, și -atâtea binecuvântări făcuseră calea mai dulce.</p> - -<p>Zi de zi, vedeam sămănătura care la început era ca o livadă -de iarbă verde, făcându-se tot mai înnaltă, ca să se coacă -supt căldura în creștere a soarelui, până ce a venit ziua când -câmpii de grâu acoperiau în strălucit bielșug dealurile joase cu -noianele de aur învălurat.</p> - -<p>Cu zilele tot mai lungi, și drumurile mele se lungiră, și tot mai -prietenoase mi se păreau aceste ținuturi. Am prins să le am adânc -iubite.</p> - -<p>Un lucru ce nu-l mai văzusem mă uimia: uriașele ogoare de floarea -soarelui, stângeni întregi de aceste uriașe flori, o Mare aprinsă de -coloare, care nu sămăna cu nimic alta. Le-am aflat în multe locuri: -mireasma lor de rășină aromia aierul, pe când fețele lor late păreau -să caute veșnic marea lumină care li-a dat numele: strălucitoare -petrecere a colorii, care desfăta ochiul meu de artist.</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Am făcut și altă descoperire: Iașul era orașul crinilor! A venit -vremea când locul acesta care până dăunăzi fusese o<!-- p.274 --> lume de -întunerec și de năcaz se prefăcuse într’o grădină mare, unde -această floare a florilor stăpânia împărătește.</p> - -<p>Pretutindeni îl aflam, în smocuri înalte de alb nepătat, dând -o înfățișare sfințită și celui mai sărac colțișor și o stranie -demnitate celei mai umile căsuțe, când mândrele lor tulpine se -plecau ușor supt desmierdarea vântului.</p> - -<p>Cum crinii mi-au fost totdeauna floarea cea mai iubită, acest -bielșug de frumuseță era o vădire deosebită trimeasă pentru ca -mai drag să fie orașul inimii mele, și de-odată odăile mele care -în iarnă fuseseră așa de pustii, se prefăcură într’o dumbravă -plină de mireazmă a florii pe care am îndrăgit-o mai mult!</p> - -<p>Frumuseța are o ciudată putere asupra inimii omului; îl ajută să -treacă peste multe dureri, călăuzindu-l prin această «vale de -lacrimi» către tainele lui Dumnezeu.</p> - -<p>Când pe neprevestite dau de un strat de crini cari-și înnalță -mândra strălucire dintr’un pământ crăpat și setos, parcă-mi -vine să cad în genunchi și să mă închin Mânii aceleia Mari -care face astfel de minuni. În asemenea clipe, pare că de-odată<!-- p.275 --> -înțeleg taina adevărurilor ascunse care sunt în de-obște prea -adânci ca să le priceapă inimile omenești. În asemenea ceasuri -nicio tristeță nu mai pare să însemne ceva, nădejdea răsare în -triumf; chiar și mormintele își pierd groaza, și nesfârșita lui -Dumnezeu milă se întinde ca o binecuvântare asupra pământului...</p> - -<hr class="short" /> - -<p>Dar stângaciu pot vorbi eu de asemenea minuni, cuvintele mele sunt -prea slabe, emoția sufletului nu poate fi cuprinsă în graiu de -om! Totuși adesea o vădire a Frumuseței mi-a<!-- original: mi a --> ridicat inima, mai -presus de năcaz, spre o mai adâncă înțelegere care se află supt -praful de care ochiul omului se orbește. Nu pot spune limpede în -ce fel! Dar în asemenea clipe am priceput subit că suferința e -învățătorul cel mare, și ca într’o vedenie limpede am simțit că -un popor care a știut cum să sufere, are și dreptul la viață.</p> - -<p>Niciun foc nu curăță ca focul jertfei; nicio flacără nu se suie -mai drept până în inima Dumnezeirii!</p> - -<p>De aceia, o țara mea, nu te gândi niciodată care ți-au fost -încercările, nici<!-- p.276 --> care pot să mai fie. Prin flacără trebuie -să treacă oțelul înainte de a fi o bună sabie tare. Fie-ți -nezguduită credința și susține-ți speranța; mai mare ești prin -suferințile tale și prin felul cum le-ai purtat, mai vrednică -ești de biruință!</p> - -<p>Sufletele eroilor noștri morți și-au făcut drum spre faimă; -izbânda pământească n’are înțeles decât numai dacă cinstea -țării stă înnaltă ca o culme.</p> - -<p>Și, dacă tu, micuțule Mircea, m’ai părăsit la ceasul de -întunerec, a fost poate așa pentru ca acei eroi căzuți să afle -pe unul dintre copiii miei care să-i întâmpine în cerurile largi -de sus ale lui Dumnezeu!</p> - -<p>Mai sunt încă destule ceasuri care ne despart de biruință, -dar jertfe așa de mari și suferinți așa de grele nu pot fi -toate în zădar. Țara și poporul mieu au trecut prin foc, și -eroismul lor, care se face necontenit din nou, va aduce ziua când, -micuțule Mircea, întorcându-mă, sunt sigură, din pribegie, voiu -îngenunchia în extasul recunoștinței și voiu săruta piatra -mormântului vostru...</p> - -<p>Amin!</p> - - - -<div class="advert"> -<p>Cărți apărute în Editura Librăriei<br /> - -<b>PAVEL SURU</b></p> - -<p>BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI 85</p> - - -<table summary="List of books published by Editura librăriei -Pavel Suru. Prices for each title appear in the second column."> -<tr><td>Maria Regina României, <i>Gânduri și Icoane din vremea - războiului</i></td><td class="price">Lei 5.‒‒</td></tr> - -<tr><td>Maria Regina României, <i>Gânduri și Icoane din vremea - războiului</i>, ediție fină</td><td class="price">"  8.‒‒</td></tr> - -<tr><td>N. Iorga, <i>Drumuri și orașe în România</i>, pe hârtie - cromo</td><td class="price">" 10.‒‒</td></tr> - -<tr><td>N. Iorga, <i>Sate și Mănăstiri în România</i>, pe hârtie - cromo</td><td class="price">" 10.‒‒</td></tr> - -<tr><td>I. Agârbiceanu, <i>Cuvinte către Oastea Țării</i></td><td class="price">"  2.‒‒</td></tr> - -<tr><td>Dr. P. Barbu, <i>Isus Christos, Viața Mântuitorului</i></td><td class="price">"  2.50</td></tr> - -<tr><td>I. U. Soricu, <i>Doinele mele din zile de luptă</i></td><td class="price">"  6.‒‒</td></tr> - -<tr><td>Diaconul N. M. Popescu, <i>Prin Bănatul Timișoarei</i></td><td class="price">"  1.‒‒</td></tr> - -<tr><th colspan="2">ȘCOLARE</th></tr> - -<tr><td>N. Iorga, <i>Istoria Lumii</i>, 476–1648, cl. II și a VI-a</td><td class="price">" 11.‒‒</td></tr> - -<tr><td>N. Iorga, " " dela Ludovic al IV-lea până - azi, clasa III-a și a VII-a</td><td class="price">" 11.‒‒</td></tr> - -<tr><td>N. Iorga. <i>Istoria Românilor</i>, pentru clasa IV-a și a - VIII-a</td><td class="price">" 14.‒‒</td></tr> - -<tr><td>V. Gr. Borgovanu, <i>Istoria Pedagogiei</i></td><td class="price">"  9.50</td></tr> - -<tr><td lang="de">I. Cionca, <i>Praktische Grammatik der Rumänischen - Sprache für den Schul und Selbstuntericht</i></td><td class="price">" 10.‒‒</td></tr> -</table> -</div> -<div class="tnotes"> -<p><b>Nota transcriitorului</b></p> - -<p>Ortografia utilizată in carte este cea conformă cu reforma din -1904. Mai multe cazuri de ortografiere învechită și utilizare a -diacriticelor rămân așa cum au fost tipărite în cartea originală. -Totuși, în câteva instanțe, litera mare I a fost înlocuită -corespunzător cu litera mare Î la începutul cuvintelor.</p> - -<p>Numerele de pagini originale sunt înregistrate în comentarii HTML. -Diverse erori tipografice din cartea originală au fost corectate, -cu forma originală înregistrată în comentarii HTML.</p> -</div> -<div style='display:block; margin-top:4em'>*** END OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK ȚARA MEA ***</div> -<div style='text-align:left'> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Updated editions will replace the previous one—the old editions will -be renamed. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Creating the works from print editions not protected by U.S. copyright -law means that no one owns a United States copyright in these works, -so the Foundation (and you!) can copy and distribute it in the United -States without permission and without paying copyright -royalties. Special rules, set forth in the General Terms of Use part -of this license, apply to copying and distributing Project -Gutenberg™ electronic works to protect the PROJECT GUTENBERG™ -concept and trademark. Project Gutenberg is a registered trademark, -and may not be used if you charge for an eBook, except by following -the terms of the trademark license, including paying royalties for use -of the Project Gutenberg trademark. If you do not charge anything for -copies of this eBook, complying with the trademark license is very -easy. You may use this eBook for nearly any purpose such as creation -of derivative works, reports, performances and research. Project -Gutenberg eBooks may be modified and printed and given away--you may -do practically ANYTHING in the United States with eBooks not protected -by U.S. copyright law. Redistribution is subject to the trademark -license, especially commercial redistribution. -</div> - -<div style='margin:0.83em 0; font-size:1.1em; text-align:center'>START: FULL LICENSE<br /> -<span style='font-size:smaller'>THE FULL PROJECT GUTENBERG LICENSE<br /> -PLEASE READ THIS BEFORE YOU DISTRIBUTE OR USE THIS WORK</span> -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -To protect the Project Gutenberg™ mission of promoting the free -distribution of electronic works, by using or distributing this work -(or any other work associated in any way with the phrase “Project -Gutenberg”), you agree to comply with all the terms of the Full -Project Gutenberg™ License available with this file or online at -www.gutenberg.org/license. -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 1. General Terms of Use and Redistributing Project Gutenberg™ electronic works -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.A. By reading or using any part of this Project Gutenberg™ -electronic work, you indicate that you have read, understand, agree to -and accept all the terms of this license and intellectual property -(trademark/copyright) agreement. If you do not agree to abide by all -the terms of this agreement, you must cease using and return or -destroy all copies of Project Gutenberg™ electronic works in your -possession. If you paid a fee for obtaining a copy of or access to a -Project Gutenberg™ electronic work and you do not agree to be bound -by the terms of this agreement, you may obtain a refund from the person -or entity to whom you paid the fee as set forth in paragraph 1.E.8. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.B. “Project Gutenberg” is a registered trademark. It may only be -used on or associated in any way with an electronic work by people who -agree to be bound by the terms of this agreement. There are a few -things that you can do with most Project Gutenberg™ electronic works -even without complying with the full terms of this agreement. See -paragraph 1.C below. There are a lot of things you can do with Project -Gutenberg™ electronic works if you follow the terms of this -agreement and help preserve free future access to Project Gutenberg™ -electronic works. See paragraph 1.E below. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.C. The Project Gutenberg Literary Archive Foundation (“the -Foundation” or PGLAF), owns a compilation copyright in the collection -of Project Gutenberg™ electronic works. Nearly all the individual -works in the collection are in the public domain in the United -States. If an individual work is unprotected by copyright law in the -United States and you are located in the United States, we do not -claim a right to prevent you from copying, distributing, performing, -displaying or creating derivative works based on the work as long as -all references to Project Gutenberg are removed. Of course, we hope -that you will support the Project Gutenberg™ mission of promoting -free access to electronic works by freely sharing Project Gutenberg™ -works in compliance with the terms of this agreement for keeping the -Project Gutenberg™ name associated with the work. You can easily -comply with the terms of this agreement by keeping this work in the -same format with its attached full Project Gutenberg™ License when -you share it without charge with others. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.D. The copyright laws of the place where you are located also govern -what you can do with this work. Copyright laws in most countries are -in a constant state of change. If you are outside the United States, -check the laws of your country in addition to the terms of this -agreement before downloading, copying, displaying, performing, -distributing or creating derivative works based on this work or any -other Project Gutenberg™ work. The Foundation makes no -representations concerning the copyright status of any work in any -country other than the United States. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E. Unless you have removed all references to Project Gutenberg: -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.1. The following sentence, with active links to, or other -immediate access to, the full Project Gutenberg™ License must appear -prominently whenever any copy of a Project Gutenberg™ work (any work -on which the phrase “Project Gutenberg” appears, or with which the -phrase “Project Gutenberg” is associated) is accessed, displayed, -performed, viewed, copied or distributed: -</div> - -<blockquote> - <div style='display:block; margin:1em 0'> - This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and most - other parts of the world at no cost and with almost no restrictions - whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it under the terms - of the Project Gutenberg License included with this eBook or online - at <a href="https://www.gutenberg.org">www.gutenberg.org</a>. If you - are not located in the United States, you will have to check the laws - of the country where you are located before using this eBook. - </div> -</blockquote> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.2. If an individual Project Gutenberg™ electronic work is -derived from texts not protected by U.S. copyright law (does not -contain a notice indicating that it is posted with permission of the -copyright holder), the work can be copied and distributed to anyone in -the United States without paying any fees or charges. If you are -redistributing or providing access to a work with the phrase “Project -Gutenberg” associated with or appearing on the work, you must comply -either with the requirements of paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 or -obtain permission for the use of the work and the Project Gutenberg™ -trademark as set forth in paragraphs 1.E.8 or 1.E.9. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.3. If an individual Project Gutenberg™ electronic work is posted -with the permission of the copyright holder, your use and distribution -must comply with both paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 and any -additional terms imposed by the copyright holder. Additional terms -will be linked to the Project Gutenberg™ License for all works -posted with the permission of the copyright holder found at the -beginning of this work. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.4. Do not unlink or detach or remove the full Project Gutenberg™ -License terms from this work, or any files containing a part of this -work or any other work associated with Project Gutenberg™. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.5. Do not copy, display, perform, distribute or redistribute this -electronic work, or any part of this electronic work, without -prominently displaying the sentence set forth in paragraph 1.E.1 with -active links or immediate access to the full terms of the Project -Gutenberg™ License. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.6. You may convert to and distribute this work in any binary, -compressed, marked up, nonproprietary or proprietary form, including -any word processing or hypertext form. However, if you provide access -to or distribute copies of a Project Gutenberg™ work in a format -other than “Plain Vanilla ASCII” or other format used in the official -version posted on the official Project Gutenberg™ website -(www.gutenberg.org), you must, at no additional cost, fee or expense -to the user, provide a copy, a means of exporting a copy, or a means -of obtaining a copy upon request, of the work in its original “Plain -Vanilla ASCII” or other form. Any alternate format must include the -full Project Gutenberg™ License as specified in paragraph 1.E.1. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.7. Do not charge a fee for access to, viewing, displaying, -performing, copying or distributing any Project Gutenberg™ works -unless you comply with paragraph 1.E.8 or 1.E.9. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.8. You may charge a reasonable fee for copies of or providing -access to or distributing Project Gutenberg™ electronic works -provided that: -</div> - -<div style='margin-left:0.7em;'> - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You pay a royalty fee of 20% of the gross profits you derive from - the use of Project Gutenberg™ works calculated using the method - you already use to calculate your applicable taxes. The fee is owed - to the owner of the Project Gutenberg™ trademark, but he has - agreed to donate royalties under this paragraph to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation. Royalty payments must be paid - within 60 days following each date on which you prepare (or are - legally required to prepare) your periodic tax returns. Royalty - payments should be clearly marked as such and sent to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation at the address specified in - Section 4, “Information about donations to the Project Gutenberg - Literary Archive Foundation.” - </div> - - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You provide a full refund of any money paid by a user who notifies - you in writing (or by e-mail) within 30 days of receipt that s/he - does not agree to the terms of the full Project Gutenberg™ - License. You must require such a user to return or destroy all - copies of the works possessed in a physical medium and discontinue - all use of and all access to other copies of Project Gutenberg™ - works. - </div> - - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You provide, in accordance with paragraph 1.F.3, a full refund of - any money paid for a work or a replacement copy, if a defect in the - electronic work is discovered and reported to you within 90 days of - receipt of the work. - </div> - - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You comply with all other terms of this agreement for free - distribution of Project Gutenberg™ works. - </div> -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.9. If you wish to charge a fee or distribute a Project -Gutenberg™ electronic work or group of works on different terms than -are set forth in this agreement, you must obtain permission in writing -from the Project Gutenberg Literary Archive Foundation, the manager of -the Project Gutenberg™ trademark. Contact the Foundation as set -forth in Section 3 below. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.1. Project Gutenberg volunteers and employees expend considerable -effort to identify, do copyright research on, transcribe and proofread -works not protected by U.S. copyright law in creating the Project -Gutenberg™ collection. Despite these efforts, Project Gutenberg™ -electronic works, and the medium on which they may be stored, may -contain “Defects,” such as, but not limited to, incomplete, inaccurate -or corrupt data, transcription errors, a copyright or other -intellectual property infringement, a defective or damaged disk or -other medium, a computer virus, or computer codes that damage or -cannot be read by your equipment. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.2. LIMITED WARRANTY, DISCLAIMER OF DAMAGES - Except for the “Right -of Replacement or Refund” described in paragraph 1.F.3, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation, the owner of the Project -Gutenberg™ trademark, and any other party distributing a Project -Gutenberg™ electronic work under this agreement, disclaim all -liability to you for damages, costs and expenses, including legal -fees. YOU AGREE THAT YOU HAVE NO REMEDIES FOR NEGLIGENCE, STRICT -LIABILITY, BREACH OF WARRANTY OR BREACH OF CONTRACT EXCEPT THOSE -PROVIDED IN PARAGRAPH 1.F.3. YOU AGREE THAT THE FOUNDATION, THE -TRADEMARK OWNER, AND ANY DISTRIBUTOR UNDER THIS AGREEMENT WILL NOT BE -LIABLE TO YOU FOR ACTUAL, DIRECT, INDIRECT, CONSEQUENTIAL, PUNITIVE OR -INCIDENTAL DAMAGES EVEN IF YOU GIVE NOTICE OF THE POSSIBILITY OF SUCH -DAMAGE. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.3. LIMITED RIGHT OF REPLACEMENT OR REFUND - If you discover a -defect in this electronic work within 90 days of receiving it, you can -receive a refund of the money (if any) you paid for it by sending a -written explanation to the person you received the work from. If you -received the work on a physical medium, you must return the medium -with your written explanation. The person or entity that provided you -with the defective work may elect to provide a replacement copy in -lieu of a refund. If you received the work electronically, the person -or entity providing it to you may choose to give you a second -opportunity to receive the work electronically in lieu of a refund. If -the second copy is also defective, you may demand a refund in writing -without further opportunities to fix the problem. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.4. Except for the limited right of replacement or refund set forth -in paragraph 1.F.3, this work is provided to you ‘AS-IS’, WITH NO -OTHER WARRANTIES OF ANY KIND, EXPRESS OR IMPLIED, INCLUDING BUT NOT -LIMITED TO WARRANTIES OF MERCHANTABILITY OR FITNESS FOR ANY PURPOSE. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.5. Some states do not allow disclaimers of certain implied -warranties or the exclusion or limitation of certain types of -damages. If any disclaimer or limitation set forth in this agreement -violates the law of the state applicable to this agreement, the -agreement shall be interpreted to make the maximum disclaimer or -limitation permitted by the applicable state law. The invalidity or -unenforceability of any provision of this agreement shall not void the -remaining provisions. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.6. INDEMNITY - You agree to indemnify and hold the Foundation, the -trademark owner, any agent or employee of the Foundation, anyone -providing copies of Project Gutenberg™ electronic works in -accordance with this agreement, and any volunteers associated with the -production, promotion and distribution of Project Gutenberg™ -electronic works, harmless from all liability, costs and expenses, -including legal fees, that arise directly or indirectly from any of -the following which you do or cause to occur: (a) distribution of this -or any Project Gutenberg™ work, (b) alteration, modification, or -additions or deletions to any Project Gutenberg™ work, and (c) any -Defect you cause. -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 2. Information about the Mission of Project Gutenberg™ -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Project Gutenberg™ is synonymous with the free distribution of -electronic works in formats readable by the widest variety of -computers including obsolete, old, middle-aged and new computers. It -exists because of the efforts of hundreds of volunteers and donations -from people in all walks of life. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Volunteers and financial support to provide volunteers with the -assistance they need are critical to reaching Project Gutenberg™’s -goals and ensuring that the Project Gutenberg™ collection will -remain freely available for generations to come. In 2001, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation was created to provide a secure -and permanent future for Project Gutenberg™ and future -generations. To learn more about the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation and how your efforts and donations can help, see -Sections 3 and 4 and the Foundation information page at www.gutenberg.org. -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 3. Information about the Project Gutenberg Literary Archive Foundation -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -The Project Gutenberg Literary Archive Foundation is a non-profit -501(c)(3) educational corporation organized under the laws of the -state of Mississippi and granted tax exempt status by the Internal -Revenue Service. The Foundation’s EIN or federal tax identification -number is 64-6221541. Contributions to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation are tax deductible to the full extent permitted by -U.S. federal laws and your state’s laws. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -The Foundation’s business office is located at 809 North 1500 West, -Salt Lake City, UT 84116, (801) 596-1887. Email contact links and up -to date contact information can be found at the Foundation’s website -and official page at www.gutenberg.org/contact -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 4. Information about Donations to the Project Gutenberg Literary Archive Foundation -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Project Gutenberg™ depends upon and cannot survive without widespread -public support and donations to carry out its mission of -increasing the number of public domain and licensed works that can be -freely distributed in machine-readable form accessible by the widest -array of equipment including outdated equipment. Many small donations -($1 to $5,000) are particularly important to maintaining tax exempt -status with the IRS. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -The Foundation is committed to complying with the laws regulating -charities and charitable donations in all 50 states of the United -States. Compliance requirements are not uniform and it takes a -considerable effort, much paperwork and many fees to meet and keep up -with these requirements. We do not solicit donations in locations -where we have not received written confirmation of compliance. To SEND -DONATIONS or determine the status of compliance for any particular state -visit <a href="https://www.gutenberg.org/donate/">www.gutenberg.org/donate</a>. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -While we cannot and do not solicit contributions from states where we -have not met the solicitation requirements, we know of no prohibition -against accepting unsolicited donations from donors in such states who -approach us with offers to donate. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -International donations are gratefully accepted, but we cannot make -any statements concerning tax treatment of donations received from -outside the United States. U.S. laws alone swamp our small staff. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Please check the Project Gutenberg web pages for current donation -methods and addresses. Donations are accepted in a number of other -ways including checks, online payments and credit card donations. To -donate, please visit: www.gutenberg.org/donate -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 5. General Information About Project Gutenberg™ electronic works -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Professor Michael S. Hart was the originator of the Project -Gutenberg™ concept of a library of electronic works that could be -freely shared with anyone. For forty years, he produced and -distributed Project Gutenberg™ eBooks with only a loose network of -volunteer support. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Project Gutenberg™ eBooks are often created from several printed -editions, all of which are confirmed as not protected by copyright in -the U.S. unless a copyright notice is included. Thus, we do not -necessarily keep eBooks in compliance with any particular paper -edition. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Most people start at our website which has the main PG search -facility: <a href="https://www.gutenberg.org">www.gutenberg.org</a>. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -This website includes information about Project Gutenberg™, -including how to make donations to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation, how to help produce our new eBooks, and how to -subscribe to our email newsletter to hear about new eBooks. -</div> - -</div> - -</body> -</html> diff --git a/old/65565-h/images/cover.jpg b/old/65565-h/images/cover.jpg Binary files differdeleted file mode 100644 index 756e7e5..0000000 --- a/old/65565-h/images/cover.jpg +++ /dev/null diff --git a/old/65565-h/images/divide1.jpg b/old/65565-h/images/divide1.jpg Binary files differdeleted file mode 100644 index cb792a2..0000000 --- a/old/65565-h/images/divide1.jpg +++ /dev/null diff --git a/old/65565-h/images/divide2.jpg b/old/65565-h/images/divide2.jpg Binary files differdeleted file mode 100644 index bfa0e60..0000000 --- a/old/65565-h/images/divide2.jpg +++ /dev/null diff --git a/old/65565-h/images/signature.jpg b/old/65565-h/images/signature.jpg Binary files differdeleted file mode 100644 index 6a2699d..0000000 --- a/old/65565-h/images/signature.jpg +++ /dev/null |
